ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asuprea recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată la data de 6 august 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții H., S.C. Avioane Craiova S.A., Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ("CNCD"), Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în temeiul dispozițiilor art. 20 din O.U.G. nr. 37/2000, au formulat contestație împotriva Hotărârii CNCD nr. 534/24.06.2020, solicitând:

- în principal, anularea Hotărârii CNCD nr. 534/2020 și obligarea pârâtului la soluționarea pe fond a petiției;

- în subsidiar, anularea Hotărârii CNCD nr. 534/2020, în sensul de a se constata că Ordinul 2120/662/1999 creează discriminare și obligarea Ministerelor la înlăturarea stării de discriminare.

1.2. Prin sentința civilă nr. 50 din 20 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

1.3. Cauza a fost înaintată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 22 februarie 2021.

Prin sentința civilă nr. 182 din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis contestația formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții H., S.C. Avioane Craiova S.A., Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale;

(ii) a anulat hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 534/24.06.2020;

(iii) a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să soluționeze pe fond petiția nr. 4744/19.08.2019;

(iv) a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la 2800 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Împotriva sentinței civile nr. 182 din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Recurentul-pârât susține greșita aplicare prin sentința recurată a dispozițiilor art. 12 alin. (4) din Ordinul nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor. Conținutul petiției formulate de reclamanți este identic cu conținutul petițiilor nr. 100/11.01.2019, 463/31.01.2019 și 437/31.01.2019, ce au făcut obiectul dosarelor conexate nr. 14/2019, 39/2019 și 40/2019, și care au fost soluționate prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019, CNCD constatând că Ordinul comun al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Sănătății nr. 2120/662/1999 creează discriminare în legătură cu situația sesizată. Așadar, atât timp cât CNCD și-a exprimat deja opinia asupra unor petiții cu același obiect prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019, soluția dată petiției reclamanților nu poate fi diferită.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susține încălcarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul obligării CNCD la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond nu a ținut cont de statutul de autoritate administrativ-jurisdicțională a pârâtului, iar datorită acestui statut CNCD nu se află în culpă procesuală și nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, fiind doar organul cu atribuții jurisdicționale care a emis hotărârea contestată.

Consideră recurentul-pârât că anularea hotărârii contestate este o măsură suficientă pentru satisfacerea dreptului reclamanților.

Totodată, învederează că judecătorul fondului nu a dispus diminuarea cheltuielilor de judecată, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a solicitat reprezentantul CNCD, proporțional cu valoarea și complexitatea pricinii și volumul de muncă prestat de avocat. Consideră că acest text de lege este incident în cauză, întrucât obiectul material al cauzei este redus ca însemnătate, ceea ce se reflectă în volumul de muncă necesar pentru pregătirea apărării. Astfel, onorariul avocațial în sumă de 2800 RON este disproporționat față de valoarea pricinii sau munca efectuată.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susține greșita aplicare a art. 455 C. proc. civ., apreciind că obligația de plată a cheltuielilor de judecată trebuia să fie pusă în sarcina solidară a CNCD, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru că starea de discriminare își are originea în ordinul comun emis de cele două autorități ministeriale.

În dosarul instanței de recurs au fost depuse întâmpinări de către intimații-pârâți Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiilor art. 12 alin. (4) din Ordinul nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare în speță a acestei norme, în raport de motivele avute în vedere de CNCD la emiterea Hotărârii nr. 534/24.06.2020, prin care a dispus clasarea petiției formulate de reclamanți. Motivul luării acestei măsuri a fost acela că, anterior, prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019, CNCD a soluționat sesizări cu un conținut identic, formulate de alți petiționari, constatând existența situației de discriminare pe care o invocau și reclamanții.

Instanța de recurs reține că, potrivit art. 12 alin. (3) și (4) din Ordinul nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, soluția de clasare poate fi dispusă doar în ipoteza în care "un petent adresează mai multe petiții cu același obiect". Or, în cauză nu este îndeplinit acest caz de clasare, întrucât sesizările anterioare erau formulate de alți petiționari decât reclamanții din prezenta cauză. Chiar dacă în sesizările anterioare s-a invocat același tratament discriminatoriu aplicat salariaților din cadrul I. S.A., discriminarea reprezintă o stare de fapt, raportată la situația personală a fiecărui petiționar și trebuie analizată de CNCD de la caz la caz, fără a se putea prevala de soluția dată anterior unor petiții identice sau similare ca obiect, dar formulate de terțe persoane.

În ceea ce privește criticile vizând obligarea recurentului-pârât CNCD la suportarea cheltuielilor de judecată angajate de intimații-reclamanți, Înalta Curte constată că s-au invocat trei categorii de argumente: lipsa culpei procesuale a pârâtului; caracterul neproporțional al cheltuielilor de judecată; neimpunerea obligației de plată a cheltuielilor în solidar cu ministerele pârâte.

Cât privește culpa procesuală, Înalta Curte constată că invocatul statut de autoritate administrativ-jurisdicțională nu reprezintă o cauză exoneratoare de la plata cheltuielilor de judecată, dispozițiile art. 453 C. proc. civ. dispunând că "partea care pierde procesul" este obligată la plata cheltuielilor angajate de partea care a câștigat, fără nicio excepție decurgând din calitatea debitoarei. În speță, recurentul-pârât CNCD a căzut în pretenții și are obligația suportării cheltuielilor de judecată, câtă vreme s-a dovedit nelegalitatea actului administrativ emis de această autoritate și contestat de reclamanți.

Din acest considerent derivă și caracterul nefondat al criticilor prin care se susține solidaritatea obligației de plată a cheltuielilor de judecată. Obiectul acțiunii în anulare îl reprezintă hotărârea emisă de CNCD, pârâții autorități ministeriale neavând vreo contribuție la emiterea actului administrativ contestat. Împrejurările că CNCD a fost învestit cu analiza pretinsului tratament discriminatoriu generat de Ordinul comun al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Sănătății nr. 2120/662/1999 și că cele două ministere au avut calitatea de pârâte în cauză nu prezintă relevanță din perspectiva obligației de suportare a cheltuielilor de judecată, câtă vreme cadrul procesual a fost stabilit prin raportare la părțile din procedura administrativă soldată cu emiterea Hotărârii nr. 534/24.06.2020, iar ministerele pârâte nu sunt nici emitente actului administrativ și nici nu au vreo contribuție la pronunțarea soluției de clasare a peiției, pe care instanța de fond a constatat-o a fi nelegală.

Referitor la criticile privind onorariul achitat avocatului care a asigurat asistența și reprezentarea în cauză a reclamanților, Înalta Curte reține că asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților s-a pronunțat Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluției astfel dispuse, Înalta Curte a reținut că: "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanțelor de judecată prin decizia anterior menționată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârât, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 182 din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.