ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4286/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 21 august 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu intimații Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună a fi desființată hotărârea atacată, admiterea petiției așa cum a fost formulată și precizată către CNCD, respectiv constatarea săvârșirii faptelor de discriminare și hărțuire la locul de muncă în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (5) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Prin sentința civilă nr. 566 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării, B. și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, a anulat în parte Hotărârea nr. 107 din data de 20 martie 3024 a CNCD, respectiv cu privire la pct. 1 și 3 care vizează admiterea excepției tardivității invocate de părțile reclamate R1 și R2 pentru faptele săvârșite cu mai mult de un an înainte de data formulării petiției (pct. 1), respectiv că nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată (lipsa raport de cauzalitate între criteriu și faptă) (pct. 3), a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării la emiterea unei noi hotărâri motivate și a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca nefondată, luând act că reclamanta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 566 din 17 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esență, că sentința recurată este nelegală, iar instanța de fond nu a ținut cont de faptul că la punctul 120 al hotărârii contestate sunt prezentate, în mod succint, faptele pe care Colegiul director le-a avut în vedere în analiza sa, iar la pct. 127 - 129, examinând efectiv problemele esențiale ridicate de părți, și-a motivat hotărârea - în concordanță cu probele și actele prezentate pe parcursul procedurii administrativ jurisdicționale - în mod clar și concis.

Astfel, recurentul-pârât a apreciat că aceste aspecte converg spre o concluzie diferită de cea a instanței și anume aceea că, Hotărârea nr. 107/20.03.2024, conține motivele de fapt și de drept - chiar dacă nu sunt răspunsuri detaliate la fiecare argument invocat - care au determinat concluzia Colegiul director în același sens.

Recurentul-pârât a invocat și jurisprudența CEDO referitoare la obligația motivării hotărârilor instanțelor naționale (cauza Boldea vs. România), precum și jurisprudența instanței supreme, respectiv decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3338/2011.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nefondat, pentru considerentele următoare:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Hotărârea nr. 170 din data de 20 martie 2024, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ce face obiectul prezentului dosar dedus judecății, a fost admisă excepția tardivității invocate de părțile reclamante R1 și R2 pentru faptele săvârșite cu mai mult de 1 an înainte de data formulării petiției și a fost respinsă excepția lipsei obiectului petiției raportat la prevederile O.G. nr. 137/000, invocată din oficiu, cât și de părțile reclamate R1 și R2, constatând că nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (lipsă raport de cauzalitate între criteriu și faptă).

Reclamanta A. a solicitat anularea acestei hotărâri, iar Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că se impune anularea hotărârii CNCD, întrucât hotărârea este nemotivată, fiind astfel încălcate dipozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000.

Această concluzie este corectă, fiind însușită și de către instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident în cauză.

Criticile recurentului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la greșita aplicare și interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, raportat la motivarea hotărârii emisă de această autoritate, sunt nefondate.

Potrivit art. 20 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:

"(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita."

Norma juridică obligă așadar recurentul-pârât să își motiveze în fapt și în drept hotărârile emise, respectiv să descrie fapta de discriminare constatată. În consecință, revine Consiliului obligația să prezinte în mod clar și să argumenteze situația de fapt pe care o constată, inclusiv cu referiri concrete și punctuale la probele administrate, mai ales în caz de contestare de fiecare parte a situației de fapt pretinse de cealaltă, cu oferirea concomitent a unor justificări pentru propria poziție.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."

Așadar, pentru existența unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferențiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influențat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al persoanei vătămate, iar în final dacă lipsește în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferență de tratament.

Or, în cauza de față, deși pârâtul CNCD, prin hotărârea atacată, a concluzionat că nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare, respectiv că lipsește raportul de cauzalitate între criteriu și faptă, nu face decât o expunere a susținerilor părților, fără să identifice în prealabil care sunt acele fapte, pentru ca ulterior să poată stabili existența sau nu a raportului de cauzalitate și astfel să facă posibil și controlul de legalitate cu care a fost învestită instanța de judecată în prezenta cauză dedusă judecății.

Procedând de o asemenea manieră, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația motivării în fapt și în drept a actului emis, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, în lipsa motivării explicite a actului administrativ posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv ori efectuarea controlului judiciar fiind iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură și absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, în condițiile în care absența motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.

De altfel, și în jurisprudența comunitară s-a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția/instanța care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C - 367/1995) și, astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor; mai mult decât atât, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C - 41/1969) și o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și, în același timp, permite exercitarea de către curte a controlului jurisdicțional (cauza C - 509/1993).

Prin urmare, sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 566 din 17 decembrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 566 din 17 decembrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 25 septembrie 2025.