ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 522/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 448 din 19.11.2018 prin care s-a admis excepția de necompetență a Consiliului National pentru Combaterea Discriminării si s-a respins sesizarea sa fără soluționarea fondului.

S-a solicitat anularea Hotărârii nr. 448 din 19.11.2018 si să se constate că intimatul CNCD era competent sa soluționeze sesizarea sa.

De asemenea, reclamanta a solicitat să se constate că în conformitate cu legislația interna si Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului, existenta faptei de discriminare a sa prin care Spitalul Clinic nr. 2 « Filantropia »din Craiova, jud. Dolj, cu sediul in Craiova, jud. Dolj refuzul acestuia să o promoveze pe funcția de asistent medical principal cu studii superioare, ca urmare a aplicării discreționare a dispozițiilor legale ce reglementează raporturile de munca prevăzute de art. 196

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanitar cu încălcarea art. 5 din Codul Muncii si Ordonanței nr. 13 7/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, legislație ce își are izvorul in art. 16 din Constituția României si art. 14 din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Prin sentința nr. 403/2019 din 1 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalului Clinic Nr. 2 "Filantropia" Craiova și a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și Spitalul Clinic Nr. 2 "Filantropia", ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. invocând nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond. Arată că față de probele administrate, Curtea de Apel Craiova a pronunțat o hotărâre care excede obiectului cererii sale de chemare în judecată, iar soluția de respingere a acesteia este nelegală în raport de obiectul cererii ce viza numai obligația pe care pârâtul CNCD o avea de a stabili dacă situația reclamată trebuia soluționată printr-o hotărâre a sa.

Curtea de Apel Craiova a stabilit eronat că situația reclamată ar fi de competența instanțelor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intimata CNCD a invocat excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că reclamanta nu a dezvoltat, în concret, nicio critică aptă a fi încadrată într-unul sau mai multe din motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Sintetizând circumstanțele cauzei, instanța de recurs ia act că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva hotărârii nr. 448 din 19.11.2018, prin care intimata Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat necompetența autorității în soluționarea primului capăt de cerere din petiția înregistrată sub nr. x/29.11.2017.

Împotriva hotărârii CNCD nr. 448/19.11.2018 reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, cererea fiind înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București și, ca efect al declinării competenței de soluționare a cauzei de către această instanță, a fost învestită Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 403/2019 din 1 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, pentru considerentele menționate în cuprinsul hotărârii.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 403/2019 din 1 noiembrie 2019, afirmând că sentința este nelegală. În combaterea recursului astfel declarat, intimata CNCD a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocând, așadar, excepția nulității recursului, excepție ce va fi respinsă, pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile(art. 483 C. proc. civ.).

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă s-a prevalat, la nivel formal, de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu toate acestea, sancțiunea nulității recursului nu poate opera în cauză, în condițiile în care parte din argumentele dezvoltate de reclamantă în cuprinsul memoriului de exercitare a căii de atac pot fi încadrate, la nivel formal, în ipoteza avută în vedere prin dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., aceste critici urmând a fi dezlegate efectiv în cele ce urmează.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că recurenta critică aprecierea eronată a instanței de fond în ceea ce privește competența instanțelor de judecată în soluționarea cererii formulate.

Astfel cum s-a arătat mai sus, prin Hotărârea nr. 448/19.11.2018 emisă în dosarul nr. x/2017, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a dispus admiterea excepției de necompetență materială motivată de faptul că, astfel cum rezultă din sesizarea nr. 6347/29.11.2017 "Petenta, angajată a Spitalului nr. 2 Filantropia Craiova în calitate de asistent medical principal, susține că angajatorul a aplicat discreționar dispozițiile legale ce reglementează raporturile de muncă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind reforma în domeniul sanitar ".

Cu alte cuvinte, aspectele sesizate de către petenta A. privesc modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 96/2006 privind reforma în domeniul sanitar, care exced competențelor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, neputând face obiectul unei sesizări fundamentate pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discirminare.

Multitudinea de acte și sau fapte ce pot fi plasate pe tărâmul discriminării, nu este suficientă, însă, pentru a se considera că ne aflăm în prezența unei situații discriminatorii, cel puțin din perpectiva refuzului de a o promova în funcția de asistent medical conform Legii nr 95/2006.

Reclamanta a solicitat să se constate că a fost discriminată de angajator în raport cu beneficiarii unor sentințe care au obținut hotărâri potrivnice, din cauza unei practici neunitare a instanțelor și a modului de aplicare a legii de către angajator.

Totodată, în contextul aceleiași critici, Înalta Curte subliniază faptul că intimata pârâtă nu are competența de a analiza interpretarea și aplicarea legii, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, iar controlul acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac.

De aceea, aserțiunile recurentei reclamante pe marginea competenței CNCD nu sunt pertinente în cauză, nefiind relevante pentru aprecierea legalității sentinței civile atacate.

Nefondată este și susținerea recurentei reclamante, potrivit căreia CNCD avea obligația de a stabili dacă situația reclamată trebuia soluționată printr-o hotărâre a sa. Înalta Curte revine la sublinierea potrivit căreia CNCD, nefiind o instanță de judecată, nu analizează aspectele de legalitate/nelegalitate a actelor emise de angajatori, pentru a aprecia dacă în privința reclamantei sunt sau nu incidente anumite dispoziții referitoare la raporturile de muncă. Situația prezentată de reclamantă reprezintă o problemă de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, iar nu una care să țină de câmpul de aplicare al O.G. nr. 137/2000. De altfel, reclamanta a sesizat instanța judecătorească competentă cu privire la promovarea solicitată.

Astfel, din analiza sentinței nr. 784/2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că obiectul acestei cauze l-a constituit tocmai obligarea pârâtei la o promova pe reclamantă pe funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite. De asemenea, se are în vedere că prin decizia nr. 2174/18.09.2017 pronunțată în același dosar s-a făcut trimitere la litigiul purtat anterior, cu referire la dispozițiile art. 196

1

din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare. Prin aceeași decizie s-a analizat și efectul jurisprudenței invocate de reclamantă cu privire la alte persoane, apreciindu-se lipsa unei discriminări.

Achiesând la cele menționate în cuprinsul sentinței civile recurate în prezenta cauză, Înalta Curte subliniază faptul că, reglementând contestația împotriva hotărârii Colegiului director de soluționare a unei sesizări, legiuitorul a urmărit să confere subiectului de sezină posibilitatea de a obține, în contencios administrativ, recunoașterea încălcării drepturilor sau intereselor sale legitime și, finalmente, sancționarea acestora prin obligarea CNCD la emiterea unei hotărâri corespunzătoare, or o atare ipoteză nu poate fi prefigurată decât atunci când probatoriul administrat în fața instanței de contencios administrativ reflectă faptul că în mod greșit s-a apreciat inexistența discriminării, aspect nerelevat în speța de față.

Or, prin cererea de chemare în judecată care a format obiectul cauzei nr. x/2019, reclamanta A. a făcut, în mod expres, precizările "Solicit să anulați Hotărârea nr. 448/19.11.2018 și să constatați că intimatul C.N.C.D. este competent să soluționeze sesizarea mea ", respectiv "Apreciez că intimatul trebuia să constate că este competent să soluționeze pe fond sesizarea mea și nu să admită o excepție invocată de reclamat, fără a arăta cine este acesta și să constate că nu ar avea competența să se pronunțe asupra faptelor de discriminare sesizate ".

În limitele dispuse de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, judecătorul fondului a analizat legalitatea și temeinicia Hotărârii nr. 448/19.11.2018 emisă de către Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2017, exclusiv prin raportare la soluția dispusă de aceasta și anume necompetența materială a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a se pronunța pe aspecte ce țin de aplicarea si interpretarea legii, ținând cont, evident, de criticile aduse de către reclamanta A..

Astfel, prin sentința civilă nr. 403/01.11.2019, în mod corect, instanța de fond a concluzionat că "Reclamanta a solicitat să se constate că a fost discriminată de angajator în raport cu beneficiarii unor sentințe care au obținut hotărâri potrivnice, din cauza unor practici neunitare a instanțelor și a modului de aplicare a legii de către angajator.

Dar, în exercitarea competențelor ce i s-au conferit prin lege, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu este competent să soluționeze aspecte ce privesc obiectul petiției, aspecte c efac referire la modalitatea de interpretare și aplicare a legii.

C.N.C.D. este investit cu o competență limitată, fiind abilitat doar să constate stările de discriminare și, eventual, să stabilească sancțiuni contravenționale și nu să analizeze interpretările făcute de angajator sau de instanțele de judecată cu privire la aplicarea/neaplicarea legii".

Față de cele anterior învederate, rezultă fără putință de tăgadă, faptul că judecătorul fondului nu a pronunțat o "hotărâre care excede obiectului cererii mele de judecată", astfel cum susține recurenta-reclamantă, ci a soluționat cu precizie aspectele supuse controlului judecătoresc și anume competența materială a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a se pronunța pe aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, astfel încât sentința civilă nr. 403/01.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 este legală.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 403/2019 din 1 noiembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2022.