ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 241/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., S.C. Avioane Craiova S.A., Ministerul Sănătății și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Colegiul Director, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 534/24.06.2020 a Colegiului Director al CNCD cu trimitere la Hotărârea CNCD nr. 764/30.10.2019, prin care solicită anularea acesteia în ceea ce privește sancțiunea aplicată MMPS.

Prin sentința civilă nr. 361 din 12 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată și a anulat Hotărârea nr. 534/24.06.2020 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în ceea ce privește sancțiunea aplicată Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Împotriva sentinței civile nr. 361 din 12 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate.

În motivarea recursului, pârâtul a prezentat situația de fapt, a invocat dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și a arătat cu privire la primul motiv de recurs, că instanța de fond, analizând legalitatea și temeinicia Hotărârii nr. 534/24.06.2020, a dispus admiterea cererii de chemare în judecată promovată de reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale și a dispus anularea Hotărârii C.N.C.D. menționate, fără a analiza sub nicio formă soluția pronunțată prin hotărârea nr. 534/24.06.2020- de clasare a petiției.

În opinia recurentului, analiza judecătorului fondului este complet viciată întrucât a reținut în punctul 5 asupra fondului cererii, din considerentele sentinței civile recurate, faptul că: "prin Hotărârea nr. 534/24.06.2020, pârâtul Consiliul Național pentnt Combaterea Discriminării a hotărât:Respinge excepția tardivității petiției conform ort. 21 - 27 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor;Nu se poate reține autoritatea de lucru judecat;Ordinul nr. 2120/662/1999 creează discriminare, conform art. 2 alin. fi) coroborat cu art. 7 Ut. a), h). c) sigj din O.G.. nr. 137/2000;Aplică sancțiunea de avertisment față de Ministerul Sănătății, respectiv Ministerul Muncii și Justiției Sociale, conform art. 5 alin. (2) Uf. A), art. 6 și art. 7 din O. G. nr. 2/2001;Recomandă celor două ministere să înlăture situația de discriminare dintre angajații SC. Avioane Craiova S.A. și angajata I. S.A.;Admite excepția de necompetență privind înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii conform art. 28 - 32 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor", deși prin Hotărârea nr. 534/24.06.2020, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a dispus clasarea petiției nr. 4744/19.08.2019 conform art. 12 alin. (4) din procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor.

De asemenea, recurentul a arătat că în considerentele sentinței civile nr. 361/12.03.2021, judecătorul fondului a reținut că "Prin hotărârea C.N.C.D. nr. 868/2019, contestată în prezenta cauză, a fost reținută o stare de discriminare ce are la bază Ordinul nr. 2120/662/1999 emis de M.M.P.S. și MS, ordin ce reprezintă un act administrativ cu caracter special, emis strict pentru SC. I. S.A.." deși obiectul cauzei deduse judecății îl constituie plângere împotriva Hotărârii C.N.C.D. nr. 534/24.06.2020.

Cu privire la acest aspect, recurentul a învederat că sentința civilă nr. 361/12.03.2021, prin care s-a realizat controlul de legalitate și temeinicie a Hotărârii C.N.C.D. nr. 534/24.06.2020, a analizat exclusiv starea de discriminare la care au fost supuși petiționarii A., B., C., D., E., F., G. și H. prin emiterea și aplicarea Ordinului comun nr. 2120/662/1999 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Sănătății prin care s-a dispus încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru locurile de muncă și activitățile din cadrul S.C. I. S.A. Bacău pentru perioada lucrată după 18 martie 1969, cu excepția locurilor de muncă ce erau încadrate în grupa I de muncă, fără a se raporta la soluția pronunțată de CNCD în hotărârea nr. 534/24.06.2020 (contestată în prezenta cauză dedusă judecății) și anume clasarea petiției.

In contextul în care în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, controlul judecătoresc vizează exclusiv legalitatea actului administrativ supus controlului prin raportare la soluția pronunțată în respectivul act administrativ, în prezenta dedusă judecății, este mai mult decât evident faptul că sentința civilă nr. 361/12.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, cuprinde motive contradictorii si motive străine de natura cauzei, impunându-se a fi casată în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a prezentat contextul emiterii Hotărârii nr. 534/24.06.2020 și a arătat că în prezenta cauză dedusă judecății, este mai mult decât evident faptul că este vorba de un tratament diferențiat între angajații S.C. I. S.A. și angajații S.C. Avioane Craiova S.A., prin emiterea Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care, doar angajații primei unități au fost încadrați în grupa a II-a de muncă, chiar dacă, prin natura activității desfășurate, sunt expuși acelorași factori de risc ca angajații S.C. Avioane Craiova S.A.

Prin emiterea Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care, doar angajații S.C. I. S.A. au fost încadrați în grupa a Ii-a de muncă chiar dacă, prin natura activității desfășurate, sunt expuși acelorași factori de risc ca angajații S.C. Avioane Craiova S.A., reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale s-a poziționat în sfera de aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, astfel: "Orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care Ie generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități, atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale".

Chiar dacă Ordinul nr. 2120/662/1999 a fost emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Sănătății ca urmare a demersurilor inițiate de S.C. I. S.A., în virtutea atât a atribuțiilor sale specifice, a prevederilor art. 16 din Constituția României, ale art. 5 - Egalitatea de tratament respectiv art. 6 - Proiecția salariaților din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, cât și ale dispozițiilor europene în materia egalității de tratament în domeniul muncii, reclamantul Ministerul Muncii si Protecției Sociale era ținut a efectua analize pentru stabilirea impactului mediului de lucru asupra tuturor angajaților din toate societățile comerciale pe acțiuni din domeniul industriei de aviație cu luarea tuturor măsurilor ce se impuneau în acest sens.

În fine, recurentul a susținut că recunoașterea în mod expres doar pentru salariații S.C. I. S.A. a încadrării activității derulate în grupa a II-a de muncă întrucât s-a apreciat că aceștia sunt supuși factorilor de risc, creează în mod evident în privința angajaților S.C. Avioane Craiova S.A. o situație discriminatorie, întrucât, deși aceștia activează în aceleași condiții, nu beneficiază de aceleași drepturi conferite prin Ordinul nr. 2120/662/1999, faptă care intră în sfera dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (4) respectiv art. 7 lit. a), li), e) și g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

4.1. Intimatul-reclamant Ministerul Muncii și Protecției Sociale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând în esență că instanța de fond a făcut o analiză întemeiată, atât în fond cât și în drept a soluției date de către CNCD în cadrul Hotărârii nr. 764/30.10.2019 la care s-a făcut trimitere prin Hotărâre nr. 534/24.06.2020 și cu soluționarea căreia a fost investit.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu poate fi pusă în discuție o eventuală stare de discriminare, atât timp cât condițiile de desfășurare a activității nu sunt identice.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale a formulat "contestație împotriva Hotărârii nr. 534/24.06.2020 a Colegiului Director al CNCD cu trimitere la Hotărârea CNCD nr. 764/30.10.2019", solicitând "anularea acesteia în ceea ce privește sancțiunea aplicată MMPS în cadrul Hotărârii CNCD nr. 764/30.10.2009".

Înalta Curte constată că, prin sentința ce formează obiectul recursului, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că nu se poate reține, din probele administrate, o participație a reclamantului Ministerul Muncii și Protecției Sociale la producerea urmărilor negative, astfel că nu este îndeplinită o condiție cumulativă esențială în materia răspunderii contravenționale (astfel cum prevede art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, raportat la art. 2 din O.G. nr. 137/2000), respectiv fapta incriminată nu a fost săvârșită de către persoana în sarcina căreia s-a stabilit răspunderea contravențională.

Analizând recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte îl constată fondat din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Susținerile recurentului-pârât, conform cărora hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și nu analizează soluția stabilită prin Hotărârea nr. 534/24.06.2020, sunt întemeiate.

Astfel, în analiza Hotărârii nr. 534/24.06.2020, instanța de fond a reținut că, prin această hotărâre, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât: respingerea excepției tardivității petiției conform art. 21-27 din Procedura internă de soluționare petițiilor și sesizărilor; că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat; că Ordinul nr. 2120/662/1999 creează discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 7 lit. a),b),c) și g) din O.G. nr. 137/2000; aplicarea sancțiunii de avertisment față de Ministerul Sănătății, respectiv Ministerul Muncii și Justiției Sociale conform art. 5 alin. (2) lit. a), coroborată cu art. 6 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001; recomandarea celor două ministere de a înlătura situația de discriminare dintre angajații S.C. Avioane Craiova S.A. și angajații S.C. I. S.A. Bacău și admiterea excepției excepția de necompetență privind înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii conform art. 28-32 din Procedura internă de soluționare petițiilor și sesizărilor.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că, prin Hotărârea nr. 534/24.06.2020, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât clasarea petiției înregistrate sub nr. x/19.08.2019, potrivit art. 12 alin. (4) din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, motivat de faptul că obiectul sesizării a fost soluționat prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019. De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus comunicarea către părți atât a Hotărârii nr. 534/24.06.2020, cât și a Hotărârii nr. 764/30.10.2019, care a stat la baza clasării petiției nr. 4744/19.08.2019.

Înalta Curte constată că sunt fondate susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond a analizat starea de discriminare la care au fost supuși petiționarii A., B., C., D., E., F., G. și H. prin emiterea și aplicarea Ordinului comun nr. 2120/662/1999 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Sănătății prin care s-a dispus încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru locurile de muncă și activitățile din cadrul S.C. I. S.A. Bacău pentru perioada lucrată după 18 martie 1969, cu excepția locurilor de muncă ce erau încadrate în grupa I de muncă, fără a se raporta, însă, la soluția pronunțată de CNCD în Hotărârea nr. 534/24.06.2020 (contestată în prezenta cauză dedusă judecății), și anume clasarea petiției.

În acest context, motivarea contradictorie este evidentă, argumentele care sunt în sensul dispozitivului hotărârii, prin care cererea de chemare în judecată a fost admisă, nu privesc Hotărârea nr. 534/24.06.2020, împotriva căreia s-a formulat contestația, ci o hotărâre anterioară, Hotărârea nr. 764/30.10.2019, reținută de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a clasa petiția. Din această perspectivă, se reține încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra Hotărârii nr. 534/24.06.2020 de clasare a petiției, împotriva căreia reclamantul a formulat contestația, nu a solicitat și nu pus în discuția părților, față de obiectul și conținutul cererii de chemare în judecată, care a învestit instanța și în limitele căreia era obligată a se pronunța, eventuale lămuri cu privire la obiectul și motivarea acesteia. S-a raportat la cele hotărâte prin Hotărârea nr. 764/30.10.2019, reținând-o, însă, ca fiind Hotărârea nr. 534/24.06.2020 contestată.

Or, instanța de control judiciar amintește că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile. (...) (6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Instanța este obligată să examineze, în mod real și efectiv, problemele supuse judecății, motivele decisive pentru soluționarea cererii de chemare în judecată, și să arate considerentele pentru care constată temeinicia sau netemeinicia acestora, raportat la probele administrate și dispozițiile legale incidente, pentru a da posibilitatea exercitării controlului judiciar care se exercită asupra sentinței recurate. Toate acestea, însă, în limitele cererii de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de fond nu a stabilit obiectul și limitele cererii de chemare în judecată, a analizat și a anulat Hotărârea nr. 534/24.06.2020 de clasare a petiției, împotriva căreia s-a formulat contestația, prin raportare la conținutul unei alte hotărâri, respectiv a Hotărârii nr. 764/30.10.2019, în baza căreia a fost clasată petiția, și a anulat sancțiunea aplicată prin aceasta din urmă.

Pentru aceste motive, având în vedere și faptul că motivarea în fapt și în drept sunt elemente esențiale ale hotărârii judecătorești, condiții ale unui proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și reprezintă o premisă absolut necesară a exercitării de către instanța de recurs a atribuțiilor de control judiciar, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a judecat fondul cererii de chemare în judecată, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu aplicarea art. 496 și art. 497 din C. proc. civ.

Față de motivele care impun casarea cu trimitere spre rejudecare și care nu permit efectuarea controlului judiciar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., nu vor fi analizate motivele de recurs privind aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, potrivit prezentelor considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Colegiul Director împotriva sentinței civile nr. 361 din 12 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.