Decizia nr. 578/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2354/2020 a Judecătoriei Piatra Neamț

Obiectul cererii de chemare în judecată și evoluția procesuală Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Piatra Neamț, sub nr. x/2019 din 4 noiembrie 2019, reclamantul A. a solicitat în temeiul art. 35 din C. proc. civ. și art. 251 din Legea nr. 176/2010, constatarea încetării de drept a interdicției prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2020 ca urmare a raportului de evaluare nr. x august 2013. Prin sentința civilă nr. 2354 din 26 august 2020, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând dispozițiile art. 96 și art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 22 din Legea nr. 176/2010; totodată, a reținut că reclamantul a solicitat instanței să aprecieze asupra efectelor constatării stării sale de incompatibilitate derivate din raportul de evaluare, dar nicio prevedere legală nu permite judecătoriei să facă o astfel de constatare, reclamantul neindicând temeiul de drept care ar atrage o astfel de competență. La Curtea de Apel București, cauza a fost înregistrată, sub același număr, la data de 11 septembrie 2020, fiind stabilit un singur termen de judecată, 15 octombrie 2020, la care a invocat excepția de necompetență materială și teritorială, amânând pronunțarea la data de 23 octombrie pentru ca reclamantul să formuleze concluzii scrise (concluzii care nu au fost formulate). Prin sentința civilă nr. 1023 din 23 octombrie 2020, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Bacău reținând următoarele: există trei feluri ale competenței teritoriale (de drept comun, alternativă și exclusivă); excluderea, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a competenței sale teritoriale; art. 125 din C. proc. civ. și faptul că acțiunea se raportează doar aparent la raportul de evaluare, dar în realitate nu neagă și nu tinde la contestarea acestui act, ci la epuizarea efectelor lui și, prin urmare, acțiunea în realizarea dreptului care corespunde acțiunii în constatare nu este aceea prin care se atacă raportul de evaluare, ci acțiunea prin care reclamantului i se respinge cererea sau i se refuză dreptul de a ocupa o funcție de demnitate publică, act care nu poate fi decât unilateral, emis în regim de putere publică, de către o autoritate publică, deci un act administrativ care se circumscrie art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 43/2021 din data de 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, invocată de Agenția Națională de Integritate și, în consecință a respins, ca inadmisibilă, acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată. În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat următoarele critici: Apreciază că instanța de fond, Curtea de Apel Bacău, a soluționat în mod greșit excepția necompetenței materiale și teritoriale, prin respingerea acesteia și reținerea cauzei spre soluționare. Prin cererea de chemare în judecată nu a fost indicat niciun pârât, apreciind ca fiind o veritabilă acțiune în constatare. Cu toate acestea. Judecătoria Piatra Neamț, în procedura de regularizare, fără a pune în discuția părților și cu încălcarea principiului contradictorialității, a procedat la introducerea în cauză a pârâtului Agenția Națională de Integritate și a transmis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București. Curtea de Apel București, verificându-și competența, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău. Este important de precizat motivele care au stat la baza declinării competenței, acestea fiind interpretate în mod eronat de Curtea de Apel Bacău în motivarea soluției de respingere ca inadmisibilă. În fața Curții de Apel Bacău, recurentul susține că a depus precizări în data de 29.01.2021 prin intermediul cărora a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Bacău în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, prin care am solicitat admiterea și constatarea conflictului negativ de competență (art. 133 pct. 2 C. proc. civ.) și trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în calitatea sa de regulator de competență. În motivarea acestei excepții, a susținut că a formulat o cerere în constatare în temeiul art. 35 C. proc. civ., art. 25 1 Legea nr. 176/2010, fără a indica vreun pârât în cauză, considerând că se aplica prevederile procedurii necnntencioase. Pârâtul a fost introdus din oficiu de către instanța de fond în procedura regularizării fără punerea în discuție a acestui aspect; din punctul nostru de vedere, pârâtul ANI introdus de către instanță nu justifică calitate procesuală pasivă, întrucât odată cu finalizarea Raportului de evaluare, aceasta s-a desesizat; atribuțiile sale prevăzute lege fiind îndeplinite. Motivele care au stat la baza respingerii excepției necompetenței materiale și teritoriale sunt străine de particularitățile cauzei, pe de o parte, iar pe de altă parte, prezintă vicii de nelegalitate. Referitor la viciile de nelegalitate la care a făcut referire anterior, dacă, ad absurdum s-ar aprecia că dispozițiile art. 528 alin. (1) C. proc. civ. sunt incidente în cauză și ar exista o legătură cu dosarul nr. x/2013, instanța competentă să soluționeze cauza ar fi fost Curtea de Apel București, și nicidecum Curtea de Apel Bacău. Potrivit art. 528 C. proc. civ. "Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționata deja de o instanță ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri de valoare sau valori aflate în depozitul unei instanțe se vor îndrepta la acea instanță." Dosarul nr. x/2013 a fost soluționat în primă instanță de Curtea de Apel București, iar calea de atac a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceste critici apreciază recurentul că se circumscriu și motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinde motive contradictorii. În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere Curtea de Apel Bacău a procedat la respingerea ca inadmisibilă a cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzut de art. 35 C. proc. civ., principiul subsidiarității. Sub un prim aspect, apreciază recurentul că Decizia nr. 69/2017 pronunțată de ICCJ și menționată în cadrul considerentelor nu este aplicabilă în cauză, întrucât modificarea Legii nr. 176/2010 s-a produs în anul 2018 prin adoptarea Legii nr. 125/2018 care a introdus art. 25 1 cu următorul conținut "Interdicțiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator și/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013 în temeiul art. 25, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de ANI și care au constata nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator și/sau deputat în perioada 2007-2013 până la intrarea în vigoare a Legii nr219/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor încetează de drept." Apreciază că instanța fondului a procedat în mod greșit de aplicarea dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., reținând că relamantul ar avea la îndemână o acțiune în realizare, de contestare a refuzului nejustificat fie în anulare actului, în situația în care o instituție publică sau autoritate ar refuza determinat de existența interdicției prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Așa cum reiese din motivarea Curții de Apel București, ar exista o posibilă acțiune în realizare, în viitor, în ipoteza unui refuz al unei autorități/instituții publice. Or, textul de lege, art. 35 C. proc. civ. reglementează inadmisibilitatea cererii în constatare, dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, așadar, partea trebuie să aibă posibilitatea să exercite concomitent cele două acțiuni și nicidecum la momente temporale diferite. Cu titlu exemplificativ, partea are deschisă o acțiune în constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită, dacă nu există posibilitatea formulării unei contestații la executare (executarea silită nu a început) sau se va putea cere constatarea prescripției dreptului material Ia acțiune, dacă creditorul nu a sesizat instanța de judecată cu o cerere de valorificare a pretențiilor astfel încât prescripția să poată fi opusă pe cale de excepție, însă este inadmisibilă acțiunea în constatarea ocupării fără drept a unui imobil, câtă vreme reclamantul are la dispoziție acțiunea în revendicare. Așadar, existența în viitor a unui eventual litigiu sau a unui eventual act administrativ, noțiune privită în sens larg, nu conduce la inadmisibilitatea prezentei acțiuni în constatare. Față de aceste aspecte, apreciază recurentul-reclamant că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2018 prin care a fost modificată Legea nr. 176/2010 s-a introdus art. 25 1 cu următorul conținut "Interdicțiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator și/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013 în temeiul artZS, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de ANI și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator și/sau deputat în perioada 2007-2013 până la intrarea în vigoare a Legii nr219/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor încetează de drept." În ceea ce privește intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 în condițiile prevăzute de art. III, aceasta a început să producă efecte juridice în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, 08.07.2013, termenul fiind împlinit pe data de 21 august orele 24:00, urmând ca modificările și completările aduse Legii nr. 96/2006 să intre în vigoare de la 22 august 2013 orele 00:00.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națonală de Integritate a depus întâmpinare, prin care a solicitat pe cale de excepție anularea recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului investit cu soluționarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată la data de 07 februarie 2023. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, urmează a o respinge, având în vedere că în cuprinsul cererii de recurs sunt identificate critici formulate împotriva sentinței recurate ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate și a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și prin raportare la dispozițiile legale incidente Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează. Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Respectiv recurentul-reclamant a apreciat că a formulat o cerere în temeiul art. 35 C. proc. civ. și art. 25 1 din Legea nr. 176/2010 fără a indica un pârât în cauză, iar pârâtul introdus în cauză a fost introdus din oficiu de către instanța de fond. Cu privire la acest aspect criticat de recurentul-reclamant, Înalta Curte că instanța de fond a efectuat o limită a cadrului procesual în care s-a desfășurat proces în conformitate cu prevederile legale. Astfel, în ceea ce privește păstrarea în cauză în calitatea de pârâtă a Agenției Naționale de Integritate, instanța de fond a reținut în mod just în cuprinsul considerentelor sentinței recurate că, în urma punerii în discuție față de dispozițiile art. 531 din C. proc. civ. a modalității în care se judecă cererea în procedura necontencioasă, reclamantul a modificat cauza acțiunii și părțile, considerând că cererea poate prezenta caracter contencios, că pârât este Agenția Națională de Integritate și că judecata este supusă procedurii de drept comun. Această abordare din partea recurentului-reclamant a fost consemnată prin încheierea din 04 februarie 2021, considerente pentru care în mod corect la termenul din 18 martie 2021 instanța de fond a luat act de noua poziție a reclamantului, considerându-se învestită cu o acțiune de drept comun supusă procedurii contencioase. Recurentul-reclamantul nu a precizat care este dreptul comun aplicabil, ci doar a exclus competența instanței de contencios administrativ. Aceasta, în condițiile în care competența Curții de Apel București, ca instanță de contencios administrativ, nu a fost contestată de reclamant. Sub aspectul competenței teritoriale, și acesta fiind criticat de către recurentul-reclamant, instanța de recurs constată că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul nu a contestat competența materială în cauză a instanței de contencios administrativ și fiscal, în speță în acest Curtea de Apel București considerând că este vorba de o acțiune supusă Legii nr. 554/2004. Față de această situație, în ceea ce privește competența teritorială, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt clare, aceasta revenind instanței de la domiciliul reclamantului. Înalta Curte din perspectiva analizei motiului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. apreciază că instanța de fond nu a încălcat nicio regulă de procedură de natură să atragă sancțiunea nulității. În speță, în conformitate cu prevederile art. 125 C. proc. civ. competența de soluționare a acțiunii în constatare se stabilește prin raportare la la instanța care este competentă să judece acțiunea în realizarea dreptului. Or, în prezenta cauză, prin raportare la intenția care a stat la baza promovării unei astfel de acțiuni, respectiv dorința recurentului-reclamant de a se constata de către o instanță intervenirea încetării interdicției instituită de Agenția Națională de Integritate și care operează pentru perioada 3 decembrie 2020 - 3 decembrie 2023, în mod corect a reținut instanța de fond că în lipsa prezentării unui interes în promovarea unei astfel de acțiuni, o astfel de acțiune are caracter inadmisibil. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că pentru promovarea unei acțiuni în constatare, trebuie îndeplinite cumulativ condiția ca partea să nu poată cerere realizarea dreptului prin orice altă cale legală, partea să justifice un interes expres, iar prin acțiune să nu se dorească existența sau inexistența unei stări de fapt. În ceea ce îl privește pe recurentul-reclamant în mod judicios s-a arătat prin considerentele sentinței recurate că în lipsa existenței unui refuz din partea vreunei autorități publice întemeiat pe faptul că asupra recurentului-reclamant este instituită o interdicție în urma unui raport de evaluare ANI până la 03 decembrie 2023, acesta nu justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni. Sub același aspect în aceeași justă notă, instanaț de fond a reținut că nu e iindeplinită condiția realizării dreptului pe orice altă cale legală, instanța de fond arătând că dacă vreo autoritate/instituție publică în cadrul cărora există funcții ori demnități publice pe care reclamantul s-ar considera îndreptățit să le ocupe, ar refuza, determinat de existența interdicției prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, accesul reclamantului, acesta ar avea la îndemână o acțiune în realizare, fie în contestarea refuzului nejustificat, fie în anularea actului emis de respectiva autoritate/instituție publică. Așadar și din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 din alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs în sensul că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea nu este întemeiat. Din perspectiva celor reținute mai sus, în analiza cu precădere a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constatările Înaltei Curți duc implicit și la concluzia că opinia recurentului conform căreia instanța de fond nu și-a motivat hotărârea nu se confirmă, instanța de fond prezentându-și în mod judicios cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., raționamentul-juridic care a stat la baza soluției pronunțate în cauză. În aceste condiții, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentului din această perspectivă fiind nefondate. În ceea ce privește criticile dezvoltate de recurentul-reclamant în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..‚ instanța de recurs le apreciază de asemenea ca fiind nefondate, în opinia Înaltei Curți, analiza criticilor emise în susținerea primului motiv de casare invocat de recurentul-reclamant făcând de prisos o analiză suplimentară a acestui ultim motiv de casare. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 43/2021 din data de 15 aprilie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.