ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4666/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal data de 16 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea emiterii de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a procurorului general al acestei instituții, pentru fiecare dintre reclamanți, a unui nou ordin de salarizare, începând din data de 01 iulie 2015, cu respectarea următoarelor hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020, dată în dosarul civil nr. x/2018, a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curții de Apel Oradea, sentința civilă nr. 462/2020 din data de 05 martie 2020 a Tribunalului Cluj, dată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 1220/A/2020 a Curții de Apel Cluj, sentința civilă nr. 447/LM/2020 din 17 iulie 2020 a Tribunalului Bihor dată în dosarul x/2019

Astfel, reclamanții au solicitat:

- stabilirea salariului de bază/încadrare și a sporurilor salariale să se facă prin raportare la salariile procurorilor din cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T., în funcție de poziția ocupată de fiecare reclamant în parte, respectiv de execuție sau conducere, începând din data de 01 iulie 2015 și pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept și cu depășirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea 153/20174 (paginile 17-19 a sentinței civile 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020 dată în dosarul civil nr. x/2018 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curții de Apel Oradea prin care s-a stabilit acest drept cu autoritate de lucru judecat);

- stabilirea salariului de bază/încadrare și a sporurilor salariale să se facă prin raportare la valoarea de referință sectorială 484,18 RON începând din data de 01 decembrie 2015 și pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept (sentința civilă nr. 462/2020 din data de 05 martie 2020 a Tribunalului Cluj dată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 1220/A/2020 a Curții de Apel Cluj);

- stabilirea salariului de bază/încadrare și a sporurilor salariale să se facă prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON începând din data de 08 august 2016 și pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept și cu depășirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/20174 (paginile 17-19 a sentinței civile nr. 447/LM/2020 din 17 iulie 2020 a Tribunalului Bihor data în dosarul x/2019, începând din data de 01 ianuarie 2018 se va aplica prevederea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017);

- obligarea ordonatorilor secundari și terțiari de credite la recalcularea tuturor drepturilor salariale plătite reclamanților prin raportare la noul ordin de salarizare, precum și a dobânzii legale penalizatoare și a ratei inflației;

- obligarea tuturor pârâților ca pentru viitor, obligațiile salariale astfel stabilite, să fie achitate lunar, în conformitate cu prevederile art. 166 din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 166/CA/2023 - PI din 27 iunie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinări de către pârâți și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 166/CA/2023 - PI din 27 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții D., C., A., E. și B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea emiterii de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a procurorului general al acestei instituții pentru fiecare dintre aceștia a unui nou ordin de salarizare începând din data de 01 iulie 2015, prin raportare la salariile procurorilor din cadrul D.N.A/D.I.I.C.O.T.. în funcție de poziția ocupată de fiecare reclamant în parte, respectiv de execuție sau conducere, începând din data de 01 iulie 2015 și pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept și cu depășirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, urmând a fi avute în vedere în acest sens paginile 17-19 ale sentinței civile 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020 dată în dosarul civil nr. x/2018 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a stabilit acest drept cu autoritate de lucru judecat.

Recurenții-reclamanți au arătat că au solicitat respectarea sentinței civile 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020 dată în dosarul civil nr. x/2018 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curții de Apel Oradea, iar în acest sens, au solicitat pârâților punerea în executate a deciziei judecătorești mai sus amintite, prin emiterea ordinelor de salarizare, cu plata lunară a sumelor cuvenite.

Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat să le emită ordine de salarizare cu respectarea dispozițiilor anterior menționate, așa cum rezultă din Adresa nr. x/1959; 1961; 1963; 1965; 1967/2021, anexată cererii de chemare în judecată.

Faptul că Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a omis a emite ordine de salarizare pentru sumele stabilite prin hotărâre judecătorească, reprezintă o împrejurare care îi lipsește de dreptul de a beneficia lunar de indemnizația stabilită prin hotărârile judecătorești anterior menționate.

În lipsa unor ordine noi de salarizare ordonatorii secundari și terțiari de credite se văd în imposibilitatea de a executa pentru viitor hotărârile judecătorești anterior menționate.

Totodată, recurenții-reclamanți au mai solicitat obligarea tuturor pârâților ca, pentru viitor, obligațiile salariale astfel stabilite să le fie achitate lunar, în conformitate cu prevederile art. 166 din Codul Muncii.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâților la plata dobânzilor legale penalizatoare, au invocat considerentele Deciziei nr. 2/17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că, din modul în care au fost formulate, criticile recurenților-reclamanți se subsumează și cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și urmează a le analiza cu prioritate sub acest aspect.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") sunt întemeiate.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Totodată, este important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, chiar dacă nu răspunde separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, obligativitatea motivării hotărârii constituind de altfel o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Analizând sentința recurată, inclusiv prin aplicarea celor statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte reține că prima instanță, deși a respins în tot cererea de chemare în judecată, a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la obligarea emiterii de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a procurorului general al acestei instituții pentru fiecare dintre aceștia a unui nou ordin de salarizare începând din data de 01 iulie 2015, prin raportare la salariile procurorilor din cadrul D.N.A/D.I.I.C.O.T., în funcție de poziția ocupată de fiecare reclamant în parte, respectiv de execuție sau conducere, începând din data de 01 iulie 2015 și pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept și cu depășirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, urmând a fi avute în vedere în acest sens paginile 17-19 ale sentinței civile 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020 dată în dosarul civil nr. x/2018 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a stabilit acest drept cu autoritate de lucru judecat.

Așadar, deși instanța de fond a fost învestită cu o cerere în punerea în executare a hotărârii din dreptul muncii, prin emiterea unui ordin, urmând a verifica dacă sunt întrunite conditiile pentru emiterea lui, aceasta nu s-a pronunțat și, implicit, nu a motivat soluția de respingere a acțiunii și cu privire la acest aspect.

Procedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care nu respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și ale art. 425 din C. proc. civ. și care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În consecință, Înalta Curte, constatând încălcarea dispozițiilor art. 22 și ale art. 425 din C. proc. civ., situație de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil al părților, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, va reține ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care, cu ocazia rejudecării, va avea în vedere și celelalte critici formulate prin cererea de recurs, urmând să valorifice toate apărările și susținerile părților, și, totodată, să administreze mijloacele de probă care se impun în vederea justei soluționări a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți D., C., A., E. și B. împotriva sentinței civile nr. 166/CA/2023 - PI din 27 iunie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.