ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 17 octombrie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data 17 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției nr. C23-20 a Inspectorului Șef al Inspecției judiciare pentru judecători, pe care a apreciat-o ca fiind nelegală și netemeinică, în legătură cu nerespectarea normelor procedurale în cauza dosarului nr. x/07.06.2022 în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1819/06.07.2022 a Curții de Apel Craiova, solicitând:
În temeiul art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., admiterea contestației, anularea rezoluției nr. C23-20 și trimiterea cauzei la Inspecția Judiciară pentru continuarea cercetării și completării probatoriului pentru dezlegarea cauzei sub toate aspectele, atât în ceea ce privește stabilirea corectă a stării de fapt, cât și aplicării dispozițiilor legale incidente cauzei plângerii efectuate împotriva rezoluției de clasare nr. 1785/06.10.2022 și C 23-20, întrucât înfăptuirea justiției trebuie să se întemeieze pe un set de principii care să garanteze stabilirea adevărului și respectarea legii în toate cauzele supuse judecății.
În temeiul art. 480 alin. (3) teza I, C. proc. civ., admiterea apelului, anularea sentinței apelate, cu reținerea cauzei spre rejudecare, Curtea de Apel București (secția Conflicte de contencios), iar pe fond, admiterea acțiunii acțiunii în totalitate.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1179 din 14 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei procedurii prealabile ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1179 din 14 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele și soluția Înaltei Curți
Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:
"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:
"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."
Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.
Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
În cauză, reclamantul A. a solicitat desființarea rezoluției inspectorului-șef nr. C23-20 din data de 11 ianuarie 2023, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Prin hotărârea nr. 1179 din data de 14 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, constatând că rezoluția contestată este legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în vigoare începând cu data de 16 decembrie 2022, așadar anterior momentului introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17 februarie 2023, hotărârile secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București prin care se soluționează contestațiile împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară și împotriva rezoluțiilor inspectorului-șef sunt definitive.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru considerentele arătate, în vederea respectării principiului legalității căii de atac înscris în art. 7 alin. (1) și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1179 din 28 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1179 din 28 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.