ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4649/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09 noiembrie 2017, sub nr. unic de dosar x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. x din 30.01.2017 și implicit împotriva raportului de inspecție fiscală x/30.01.2017, și împotriva Deciziei nr. 23 din 13 iulie 2017, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună:

- anularea Deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală;

- anularea Deciziei nr. 23 din 13 iulie 2017.

Prin sentința civilă nr. 1501/28.03.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la suma totală a obligațiilor de plată stabilite în sarcina reclamantei prin actele fiscale contestate.

Prin sentința civilă nr. 405/24.10.2018, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a admis excepția de necompetență materială a instanței, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 4624/18.12.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05 aprilie 2019, sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 24 din 02 februarie 2022, Curtea de Apel București Veche, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a dispus anularea Deciziei nr. 231/13.07.2017 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere emisă de pârâta Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a Deciziei de impunere nr. x din 30 ianuarie 2017 și respectiv a Raportului de Inspecție Fiscală F-GR 5 din 30 ianuarie 2017, emise de pârâta DGRFP Ploiești, AJFP Giurgiu, obligând pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 7.671 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București Veche, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză și a respins ca fiind tardiv formulate obiecțiunile la raportul de expertiză.

Împotriva sentinței civile nr. 24 din 02 februarie 2022 și a încheierii din data de 22 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București Veche, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor declarând de asemenea recurs împotriva aceleiași sentințe.

3.1 Pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și nefondată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a criticat, în temeiul art. 248 alin. (5) C. proc. civ., soluția dispusă de instanța de fond prin încheierea de ședință din 22 decembrie 2021, încheiere ce nu i-a fost comunicată, prin care s-au respins ca tardiv formulate obiecțiunile la raportul de expertiză, fără a fi indicat temeiul juridic al acestei soluții.

În fapt, i-a fost comunicat raportul de expertiză întocmit de expert B. prin citația emisă la 14 octombrie 2021, înregistrată la AJFP Giurgiu sub nr. x/19.10.2021, cu termen de judecată la 24 noiembrie 2021, în cuprinsul acesteia nefiind indicat un termen expres de depunere a obiecțiunilor.

Având în vedere faptul că raportul de expertiză a fost depus la temenul de judecată din 13 octombrie 2021, comunicat prin citația emisă la 14 octombrie 2021, înregistrată la AJFP Giurgiu sub nr. x/19.10.2021, apreciază faptul că obiecțiunile nr. GRGDEX 9902/29.10.2021 transmise prin poștă și confirmate de primire în 02 noiembrie 2021, au fost formulate până la următorul termen de judecată stabilit pentru data de 24 noiembrie 2021, fiind respectat un termen de 15 zile de comunicare către reclamantă pentru a putea fi puse în discuție la termenul de judecată.

Recurenta-pârâtă a susținut că obiecțiunile au fost depuse în temenul legal de formulare a acestora, sunt pertinente și utile cauzei, impunându-se completarea raportului, având în vedere faptul că expertul nu a răspus deloc la unele obiective.

Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a susținut că sentința atacată nu cuprinde nicio motivare, nu conține niciun raționament logico-juridic întemeiat pe considerente de drept, practic nefiind soluționat fondul cauzei.

Totodată, a criticat sentința civilă pentru nelegalitate, întrucât la pronunțarea acesteia instanța de judecată a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile legale incidente în cauză și și-a însușit în totalitate concluziile raportului de expertiză contabilă.

De asemenea, cu privire la cuantumul sumei contestate și hotărârea de anulare a pct. 2 din Decizia de soluționare a contestației nr. 231/13.07.2017, sentința cuprinde motive contradictorii privind temeinicia acestora, iar instanța de fond a schimbat înțelesul actului juridic dedus judecății.

Recurenta-pârâtă a precizat faptul că sentința recurată conține parțial cuprinsul raportului de expertiză contabilă, dar nu sunt analizate concret probele și indicate motivele pentru care a fost admisă acțiunea pentru impozitul pe profit de 694.114 RON și impozitul pe dividende, însă pentru impozitul pe profit de 74.081 RON nu conține nici măcar aceste aspecte, fiind doar indicat faptul că "lipsește motivarea în fapt și în drept", aspect nereal, totul fiind detaliat la paginile 16 - 19 din raportul de inspecție fiscală nr. FGR 5/30.01.2017, paginile 1 - 3 din Decizia de impunere nr. x/30.01.2017 și paginile 15 - 18 din Decizia de soluționare a contestației nr. 231/13.07.2017.

Practic instanța de fond a admis o contestație nemotivată pentru suma de 74.081 RON, argumentând faptul că nu există "o motivare în fapt și în drept" în actele fiscale, arătând astfel că nu a procedat la lecturarea simplă a actelor fiscale ce fac obiectul judecății.

Mai mult, recurenta-pârâtă a învederat și că este eronată soluția instanței de a dispune anularea în tot a sumelor stabilte cu titlu de impozit pe profit motivat de faptul că "societatea agricolă nu are caracter comercial", iar după ce la pagina 12 din hotărâre se menționează impozitul pe profit, concluzia de la pagina 13 se referă la impozitul pe dividende, practic hotărârea nefiind motivată cu privire la impozitul pe profit, nereieșind din aceste paragrafe dacă în accepțiunea instanței reclamanta datorează impozit pe profit, dacă nu datorează strict suma contestată sau este o entitate nonprofit.

Dacă instanța de fond lectura paginile 1 - 18 din raportul de inspecție fiscală nr. FGR 5/30.01.2017, ar fi constatat faptul că reclamanta este înregistrată din 01 ianuarie 2003 ca plătitoare de impozit pe profit, că înregistrează venituri atât din activitatea de cultivare a cerealelor, cât și din prestări servicii, că are personal angajat, că declară în anii anteriori impozit pe profit, că a fost verificată prin acte anterioare necontestate cu privire la impozitul pe profit și TVA, fiind analizate inclusiv rambursări de TVA etc.

În acest context, recurenta-pârâtă a mai susținut și că instanța de fond induce ideea că organul fiscal a calculat un impozit nedatorat de reclamantă, deși aceasta este înregistrată ca plătitoare de profit și că practic a fost schimbat total actul dedus judecății pentru că instanța trebuia să analizeze dacă organul fiscal a apreciat corect reîncadrarea unor cheltuieli din evidența contabilă ca nedeductibile la calculul impozitului pe profit și stabilirea de impozit pe profit suplimentar pentru perioada verificată.

Nu în cele din urmă, recurenta-pârâtă reia pe larg apărările invocate prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, precum și obiecțiunile la raportul de expertiză.

3.2 Pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii în totalitate.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Astfel, în ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 768.195 RON, instanța de fond a reținut în mod greșit că distribuirea de produse agricole către proprietarii terenurilor aduse în societate nu poate fi calificată, asimilată noțiunii de dividend, având în vedere natura juridică a societății.

În ceea ce privește suma de 74.081 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, instanța de fond a reținut în mod greșit lipsa unei motivări în fapt și drept și nu face nicio analiză a acesteia, nu arată motivele pentru care apreciază că actele administrativ-fiscale sunt nelegale sub acest aspect.

Așadar, în opinia recurentei-pârâte instanța de fond este cea care nu dezvoltă o motivare în fapt și în drept asupra acestei sume, în vreme ce prin decizia de soluționare se arată temeiurile de fapt și de drept pentru care contestația a fost respinsă ca nemotivată sub acest aspect.

În acest context, a subliniat faptul că pentru suma menționată societatea nu a înțeles să-și motiveze în niciun fel contestația, nu a depus niciun document în susținerea propriei cauze, nu a prezentat situația de fapt și nu a invocat niciun articol de lege în apărarea sa.

Astfel, având în vedere situația de fapt descrisă, raportată la dispozițiile legale aplicabile, în temeiul art. 279 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, coroborat cu pct. 11.1 lit. b) din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015, a fost respinsă ca nemotivată contestația formulată de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.01.2017 pentru impozitul pe profit în suma de 74.081 RON.

Și cu privire la impozitul pe veniturile provenite din arendarea bunurilor agricole a susținut recurenta-pârâtă că instanța de fond nu a dezvoltat un raționament logico-juridic propriu și nu a motivat soluția, limitandu-se la a-și însuși în întregime concluziile nefondate și ambigue ale raportului de expertiză, în sensul că față de sumele deja achitate de societate în mod corect, nu se poate stabili dacă există vreo diferență de plată privind contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Or, nici măcar expertul - ale cărui concluzii și le însușește instanța de fond în întregime și fără nicio analiză proprie - nu precizează în mod expres că societatea nu datorează vreo diferență de plată, ci doar că nu se poate stabili dacă exista vreo diferență - ambiguitate peste care instanța a trecut cu ușurință.

Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a arătat și că instanța de fond nu a dezvoltat un raționament propriu bazat pe prevederile legale aplicabile și probele administrate, și și-a argumentat hotărârea pronunțată prin aplicarea greșită a normelor materiale incidente și prin însușirea în întregime a concluziilor raportului de expertiză, fără a ține cont de apărările și obiectiunile formulate de aceasta în acest sens și fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlaturate.

În aceste condiții, recurenta-pârâtă a apreciat că în mod greșit instanța de fond a pronunțat soluția de admitere a acțiunii bazată exclusiv pe concluziile prezentate în raportul de expertiză întocmit în cauză, fără să aibă în vedere și celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către aceasta și nici obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 pct. 12 și art. 67 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, ale prevederilor Ordinului ministrului finanțelor nr. 3055/29.10.2009 și ale Ordinului ministrului finanțelor 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, precum și ale art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1) și alin. (4) lit. e) și lit. g) din Legea nr. 571/2003.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la obligarea pârâtelor la plata către reclamanta a sumei de 7.671 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în perioada 28 decembrie 2016 - 20 ianuarie 2017, reclamanta A., societate agricolă înființată potrivit Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, având ca obiect de activitate cultivarea în comun a pământului, a fost supusă unei inspecții fiscale.

Urmare a inspecției fiscale, la data de 30 ianuarie 2017 a fost încheiat raportul de inspecție fiscală, fiind emisă totodată și decizia de impunere nr. x, privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice.

Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare a fost emisă urmare reținerii organului de control fiscal a faptului că prin contractul de asociere nu s-a prevăzut repartizarea de produse agricole la membrii asociați, cheltuielile înregistrate în contul 612 cu retribuirea membrilor asociați nefiind deductibile.

Prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.01.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. FGR 6/30.01.2017, organele de inspecție fiscală au verificat societatea pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2015 și au stabilit o suma totală stabilită suplimentar este de 1.482.529 RON, astfel:

- impozit profit suplimentar - 768.195 RON;

- impozit pe dividende - 714.334 RON;

- impozit pe veniturile din arendarea bunurilor agricole - minus 450.330 RON - CASS -drepturi arendă - minus 84.629 RON.

Împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală a formulat contestație reclamanta, conform art. 270 Codul de procedură fiscală, iar prin Decizia nr. 231 din 13 iulie 2017, Serviciul soluționare contestații din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a respins contestația ca neîntemeiată pentru suma de 1.408.488 RON, din care 694.114 RON impozit pe profit și 714.334 RON impozit pe dividende, și ca nemotivată pentru suma de 74.081 RON, reprezentând impozit pe profit.

Învestită cu o contestație împotriva actelor administrativ fiscale anterior menționate, instanța de fond a dispus anularea Deciziei nr. 231/13.07.2017 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere emisă de pârâta Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a Deciziei de impunere nr. x din 30 ianuarie 2017 și respectiv a Raportului de Inspecție Fiscală F-GR 5 din 30 ianuarie 2017, emise de pârâta DGRFP Ploiești, AJFP Giurgiu, după ce, în prealabil, prin încheierea din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București Veche, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză și a respins ca fiind tardiv formulate obiecțiunile la raportul de expertiză.

II.1 Recursul formulat împotriva încheierii din data de 22 decembrie 2021

Instanța de control judiciar constată că, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2021, instanța de fond a apreciat că se impune amânarea judecății cauzei față de necesitatea comunicării raportului de expertiză părților pârâte, iar în acest sens s-a acordat un nou termen de judecată pentru data de 24 noiembrie 2021.

În consecință, în condițiile în care raportul de expertiză nu a fost comunicat organului fiscal decât ca urmare a dispoziției din încheierea din data de 13 octombrie 2021, fiind stabilit și un termen de judecată în acest sens pentru data de 24 noiembrie 2021, în mod greșit s-a raportat instanța de fond atunci când a făcut aplicarea prevederilor art. 337 C. proc. civ. la termenul din data de 13 octombrie 2021, în loc de termenul stabilit pentru data de 24 noiembrie 2021.

Având în vedere că obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu au fost înregistrate la dosarul cauzei la data de 02 noiembrie 2021, respectiv anterior termenului de judecată din data de 24 noiembrie 2021, în cauză se impunea a fi respinsă excepția tardivității formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză și pusă în discuția contradictorie a părților oportunitatea înaintării acestora către expert.

Nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părților și se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții. Nulitățile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității și principiul oralității dezbaterilor) sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, încheierea pronunțată de instanța de fond nu respectă exigențele procedurale impuse de textele de lege anterior menționate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiile contradictorialității și a dreptului la apărare, se impune admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu împotriva încheierii din data de 22 decembrie 2021, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează a aprecia oportunitatea înaintării obiecțiunilor la raportul de expertiză către expert.

II.2 Recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 24 din 02 februarie 2022

Având în vedere similitudinea criticilor subsumate motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. formulate de ambele pârâte, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor din perspectiva acestui caz de casare, constatându-le ca fiind întemeiate.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, în speță, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare a concluziilor expertului desemnat, preluate selectiv din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța omițând să răspundă în mod efectiv susținerilor din cererea de chemare în judecată și apărărilor formulate pe cale de întâmpinare.

Procedând de o asemenea manieră, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate nu se regăsesc argumente care să dezlege problemele de drept cu care a fost învestită instanța de fond și, implicit, care să susțină soluția pronunțată.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanța la soluția pronunțată și care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, preluarea în considerentele hotărârii recurate doar a concluziilor expertului desemnat din raportul de expertiză întocmit în cauză, fără prezentarea raționamentului propriu, respectiv a considerentelor logice și juridice ce au fundamentat soluția din dispozitivul hotărârii ori nedezlegarea tuturor problemelor de drept necesare pentru o justă soluționare a cauzei, cum ar fi natura juridică a actului de cedare a folosinței bunurilor agricole și chestiunea privind regimul fiscal aplicabil societăților agricole, nu pot fi considerate că răspund cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, în condițiile în care aceasta nu poate răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța de control judiciar reține că raportul de expertiză fiscal-contabilă efectuat în temeiul art. 336 din C. proc. civ. conține numai o opinie de specialitate a expertului asupra aspectelor fiscal contabile ale cauzei, opinie pe care instanța trebuia să o examineze în raport cu toate elementele probatorii și cu toate circumstanțele cauzei pentru a le da încadrarea juridică, în caz contrar neputându-se vorbi despre o cercetare judecătorească efectivă a fondului raportului juridic litigios.

Totodată, din analiza considerentelor sentinței recurate nu rezultă o motivare cu privire la impozitul pe profit, nereieșind dacă în accepțiunea instanței de fond reclamanta datorează impozit pe profit, dacă nu datorează strict suma contestată sau este o entitate nonprofit.

Constată instanța de control judiciar că o asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor din cererile de recurs care se circumscriu motivului de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Totodată, cu ocazia rejudecării, instanța de fond va aprecia și cu privire la oportunitatea înaintării către expert a obiecțiunilor formulate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu la raportul de expertiză, va proceda la stabilirea naturii juridice a actului de cedare a folosinței bunurilor agricole și va răspunde criticilor subsumate chestiunii privind regimul fiscal aplicabil societăților agricole, astfel încât să fie respectat dreptul la un proces echitabil al părților, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă acestora.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 24 din 02 februarie 2022 și a încheierii din data de 22 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București Veche, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, precum și a recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva aceleiași sentințe, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 24 din 02 februarie 2022 și a încheierii din data de 22 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București Veche, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, precum și recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva aceleiași sentințe.

Casează încheierea și sentința recurate și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.