ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 451/2023

Ședința publică din data de 1 februarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă la data de 15.11.2013 sub nr. x/2013 reclamanta Termica S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL SUCEAVA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SUCEAVA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA prin PRIMAR anularea notei contabile nr. 75/2010 și a operațiunii de compensare prin care s-a realizat compensarea sumei de 70.000.000 RON datorată de municipiul Suceava către reclamantă cu titlu de subvenție pentru perioada 2006-2009 pentru producerea, furnizarea, distribuția și transportul agentului termic în municipiul Suceava cu aceeași sumă datorată de reclamantă către municipiu ca urmare a reducerii capitalului social al acesteia, conform HCL Suceava nr. 340/2009, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 93.312.889.22 RON RON din care 70.000.000 RON RON cu titlu de subvenție datorată pentru perioada 2006-2009 pentru producerea, furnizarea, distribuția și transportul agentului termic în municipiul Suceava, iar 23.312.889,22 RON RON reprezentând actualizarea cu rata inflației de la data scadenței pentru plata subvenției aferentă fiecărui an și până la data de 30.09.2013 dar și la plata sumei reprezentând actualizarea cu rata inflației de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă a debitului datorat. De asemenea, pentru termenul din 3.02.2014 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Suceava nr. 340/2009 privind acordul de reducere a capitalului social al acesteia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Primăria Municipiului Suceava a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Suceava, precum și excepția tardivității acțiunii, având ca obiect anulare notă contabilă și anulare operațiune compensare, în raport cu prevederile art. 79 din Legea nr. 85/2006.

Au formulat întâmpinare și Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora.

Prin sentința civilă nr. 209 din 2.02.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă s-a admis excepția de necompetență funcțională și s-a declinat cauza în favoarea secției de contencios administrativ a aceleași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ sub nr. x/2013* care la rândul său prin sentința civilă nr. 773 din 19 martie 2015 a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Suceava cu motivarea că creanțele fiscale pretinse depășesc suma de 1.000.000 RON.

După înregistrarea dosarului pe rolul Curții de Apel Suceava, prin încheierea nr. 2060/18.05.2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de către reclamantă, cauza fiind strămutată la Curtea de Apel Cluj, cu păstrarea actelor îndeplinite.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2013*. Prin sentința civilă nr. 377/2015 cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, apreciindu-se că acțiunea principală deduce judecății o chestiune de drept privat, iar nu de contencios fiscal.

Prin decizia nr. 215 din 3 februarie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența în favoarea Curții de Apel Cluj.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2016.

La data de 7 octombrie 2020, A. S.R.L. a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în favoarea reclamantei, încuviințată în principiu prin încheierea din 10 decembrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 56 din 25 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Termica S.A., reprezentată prin lichidatorii judiciari B. S.R.L. și C., și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Suceava.

A respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a HCL al Municipiului Suceava nr. 340/22.12.2009.

A respins acțiunea formulată de reclamanta Termica S.A., reprezentată prin lichidatorii judiciari B. S.R.L. și C., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava, ca nefondată, iar în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de intervenție accesorie formulată A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta Termica S.A., reprezentată prin lichidatorii judiciari B. S.R.L. și intervenientul accesoriu C., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, reținerea în vederea rejudecării, cu consecința admiterii excepției de nelegalitate și a acțiunii.

3.1. Reclamanta Termica S.A., în cererea sa de recurs, a considerat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sentința fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a următoarelor norme de drept material: art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 4 și art. 8 din O.G nr. 36/2006, art. 1 din O.U.G. mv 51/2010, art. 1 din H.G. nr. 994/2010 privind repartizarea către bugetele locale a unor sume pentru centralele electrice de termoficare, art. 1143 - 1145, art. 1147 C. civ. 1865, art. 131 alin. (4), art. 132, art. 15324 și art. 208 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 35 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 39 alin. (3), art. 45 alin. (3), art. 62, art. 67 din Legea nr. 215/2001, art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/2006, art. 135 alin. (4), art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale la care face referire în cererea de recurs,

I Motive de casare cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 340 din 22.12.2009 a Consiliului Local al municipiului Suceava.

O primă critică de nelegalitate cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate constă în faptul că prima instanță, în mod greșit, a statuat că, între actul administrativ care face obiectul excepției si cel care face obiectul acțiunii principale, ar trebui să existe un raport de dependentă.

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu prevede o astfel de condiție. Când analizează legătura actului administrativ individual față de care a fost invocată excepția de nelegalitate și fondul cauzei, instanța trebuie să se raporteze la fondul cauzei, deci la obiectul cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Cluj a reținut că HCL nr. 340 din 22.12.2009 este ulterioară Hotărârii AGA din data de 18.12.2009, astfel încât nu ar exista vreo legătură între cele două acte, făcând abstracție de faptul că obiectul acțiunii este cu totul altul. Prin acțiune nu a solicitat anularea Hotărârii AGA din data de 18.12.2009, ci a Notei contabile nr. 75 din 31.03.2010 și a operațiunii de compensare, acte juridice care sunt ulterioare HCL nr. 340 din 22.12.2009.

Judecătorul fondului trebuia să analizeze legătura dintre actul administrativ pentru care a fost invocată excepția de nelegalitate și operațiunea de compensare solicitată a fi anulată prin acțiune, respectiv dacă HCL nr. 340 din 22.12.2009 are vreo legătură cu această operațiune în integralitate a ei.

Contrar celor statuate de prima instanță, constatarea nelegalității HCL nr. 340 din 22.12.2009 conduce la invalidarea operațiunii de compensare a cărei anulare a solicitat-o prin acțiune, deoarece HCL nr. 340 din 22.12.2009 este un act care a stat la baza operațiunii de compensare, prin care a fost exprimat acordul municipiului Suceava pentru compensarea sumei de 70.000.000 RON, fără de care operațiunea de compensare nu mai exista.

Fiind vorba despre compensarea unei creanțe invocate de către o persoană juridică de drept public, respectiv o unitate administrativ teritorială, era obligatorie existența unei hotărâri de consiliu local în acest, sens, astfel încât, în lipsa acestei hotărâri, nu se mai poate conchide că avut loc compensarea sumei de 70.000.000 RON. Nu se poate considera că Hotărârea AGA din data de 18.12.2009 este singurul act care stă la baza operațiunii de compensare, întrucât acesta este un act juridic care emană doar de la S.C. TERMICA S.A. și care cuprinde doar voința acestui creditor.

În speța dedusă judecății, judecătorul fondului face confuzie între cele două persoane care au calitatea de subiecți în operațiunea de compensare, respectiv S.C. TERMICA S.A. și municipiul Suceava, reținând în mod eronat că, simplul fapt că deliberativul local a luat act de această hotărâre și a fost de acord cu prevederile ei, nu reprezintă o substituire a voinței societății reclamante, persoană juridică distinctă de autoritatea publica locală.

Legătura dintre HCL nr. 340/22.12.2009, operațiunea de compensare, și Hotărârea AGA din 18.12.2009 este dovedită de faptul că TERMICA S.A. a formulat cererea de mențiuni înregistrată la ORC Suceava cu nr. x/22.12.2009 prin care a fost depusă la ORC Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, la cerere fiind atașată. la solicitarea O.R.C. si HCL nr. 340 din 22.12.2009.

Acordul municipiului Suceava cu privire la operațiunea de compensare este dat exclusiv prin HCL nr. 340 din 22.12.2009, iar nu prin Hotărârea AGA Termica din data de 18.12.2009, așa cum în mod greșit sugerează judecătorul fondului.

Hotărârea AGA Termica din data de 18.12.2009 își produce efecte și este obligatorie doar pentru S.C. TERMICA S.A.. iar nu și pentru municipiul Suceava, căruia îi este doar opozabilă și după regulile de mandat, după cum reiese din chiar prevederile art. 3 și art. 4 din hotărâre.

Deși instanța și-a însușit punctul de vedere al pârâților, care au susținut că HCL nr. 340 din 22.12.2009 nu produce niciun efect asupra compensării sumei de 70.000.000 RON, din exprimarea utilizată de organul deliberativ în cuprinsul HCL nr. 340 din 22.12.2009 este evident că acesta și-a exprimat ACORDUL cu privire prevederile Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de la S.C. TERMICA S.A. din data de 18.12.2009, printre care și compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acționarului unic, cu datoria reprezentând subvenția pentru acoperirea diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție si furnizare a energiei termice livrate populației si prețul local de facturare. HCL nr. 340 are legătură cu fondul litigiului, deoarece municipiul Suceava a compensat suma de 70.000.000 RON în baza acesteia, reprezentând acordul de voință a organului deliberativ, astfel încât excepția de nelegalitate este admisibilă.

Soluția a fost dată cu aplicare greșită a prevederilor art. 4 din legea contenciosului administrativ și a prevederilor art. 1143 - 1145, art. 1147 C. civ. 1865. Având în vedere că prima instanță a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, fără a cerceta fondul acesteia, se impune casarea cauzei și trimiterea ei spre rejudecare.

În cazul în care instanța supremă va considera că excepția este admisibilă și va proceda la analizarea fondului ei, solicită admiterea acesteia.

II Motive de recurs referitoare la fondul litigiului.

Având de analizat legalitatea operațiunii de compensare, judecătorul fondului ar fi trebuit să verifice dacă erau îndeplinite condițiile pentru realizarea compensării, respectiv dacă cele două creanțe reciproce aveau caracter cert, lichid și exigibil, dacă acordul creditorilor pentru compensare a fost exprimat în mod legal și dacă cele două creanțe puteau fi compensate din punct de vedere legal, raportat la regimul special al creanței deținută de S.C. TERMICA S.A..

Din analiza considerentelor sentinței se poate observa faptul că judecătorul fondului nu a realizat o astfel de analiză, respectiv, dacă au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 1143 -1145, art. 1147 C. civ. 1865, precum și cele ale art. 4 și 8 din O.G. nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației, care stabilesc că subvențiile acordate de lege operatorilor sunt folosite numai pentru compensarea costurilor legate de prestarea acestor servicii și a pierderilor înregistrate conform art. 52, ceea ce echivalează cu faptul că nu a fost cercetat fondul cauzei.

Instanța și-a concentrat întreaga motivare pe faptul că din moment ce Hotărârea AGA din 18.12.2009 nu a fost anulată, creanța deținută de municipiul Suceava este una certă, lichidă și exigibilă, fiind susceptibilă de compensare.

Ceea ce nu a analizat instanța de fond este dacă, chiar în ipoteza existentei celor două creanțe, compensarea celor două creanțe era posibilă. Totodată, prima instanță nu a analizat dacă acordul mun. Suceava pentru operațiunea de compensare a fost exprimat în mod legal și, fără temei, a făcut abstracție de existența HCL nr. 340/22.12.2009.

Recurenta susține că a formulat cererea de mențiuni înregistrată la ORC Suceava cu numărul x/22.12.2009 prin care a fost depusă Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, la cerere fiind atașată si HCL nr. 340/22.12.2009. Instanța de fond a dat dovadă de superficialitate deoarece a reținut că actul înregistrat la ORC Suceava a fost reprezentat de Hotărârea AGA S.C. TERMICA S.A. din data de 18.12.2009, singurul supus publicității, tară a verifica si fără a avea la dosar documentația existentă la ORC.

În dovedirea acestui aspect, a depus atașat cererii de recurs înscrisuri noi reprezentate de actele care au stat la baza cererii de mențiuni înregistrată la ORC Suceava cu nr. x/22.12.2009 soluționată prin Încheierea judecătorului delegat la ORC nr. 9521/23.12.2009, teza probatorie, fiind reprezentată de faptul că HCL nr. 340 din 22.12.2009 a fost depusă la ORC Suceava odată cu Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, solicitând încuviințarea acestui mijloc de probă, conform art. 492 C. proc. civ.

Deosebit de aceasta, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere faptul că acționarul unic al S.C. TERMICA Suceava a fost și este municipiul Suceava, iar reprezentanții acționarului unic au fost aleși dintre consilierii locali. Practic aceleași persoane adoptau hotărâri AGA, dar și hotărâri de consiliu local cu privire la patrimoniul societății.

În cazul de față și Hotărârea AGA S.C. TERMICA S.A. din data de 18.12.2009, dar și HCL nr. 340 din 22.12.2009 au fost adoptate de aceleași persoane fără a exista posibilitatea ca S.C. TERMICA S.A. să exercite vreun control asupra acestora, deoarece hotărârile AGA puteau fi atacate doar de acționarii care ar fi votat împotrivă, după cum dispune art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Pe lângă faptul că obiectul acțiunii îl reprezintă și anularea operațiunii de compensare, nu numai anularea notei contabile, consideră că prima instanță a nerespectat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016. Pentru a stabili instanța competentă, ÎCCJ a avut în vedere faptul că suma de 70.000.000 RON solicitată prin acțiune reprezintă o creanță derivată din sumele bugetare.

Fiind vorba despre compensarea unei creanțe fiscale, instanța de fond era ținută să analizeze regimul juridic al creanței fiscale și să stabilească dacă din punct de vedere legal era posibilă compensarea acesteia cu o creanță comercială de drept comun, născută din diminuarea capitalului social cu suma de 70.000.000 RON.

O asemenea verificare nu a avut loc, instanța analizând creanța S.C. TERMICA S.A. din punct de vedere societar, fiind nesocotită autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016 a ÎCCJ.

2.1. În mod nelegal a stabilit judecătorul fondului că nota contabilă întocmită cu privire la operațiunea de compensare și operațiunea de compensare au fost realizate doar în baza Hotărârea AGA din 18.12.2009 și că HCL al Municipiului Suceava nr. 340/22.12.2009 nu are nicio legătură cu operațiunea de compensare.

Fiecare dintre cei doi creditori trebuiau să își exprime acordul cu privire la compensare, însă instanța de fond a analizat doar acordul dat de S.C. TERMICA S.A., exprimat prin Hotărârea AGA din 18.12.2009, fără a mai analiza și dacă a existat acordul municipiului Suceava cu privire la compensare.

Deși a arătat că municipiul Suceava a fost de acord cu compensarea sumei de 70.000.000 RON prin HCL al Municipiului Suceava nr. 340/22.12.2009, instanța de fond a făcut abstracție de acest act juridic.

Prin HCL nr. 340/22.12.2009 a fost adoptat acordul municipiului Suceava cu operațiunea de compensare, însă instanța de fond a refuzat să analizeze acest act și să verifice legalitatea acestuia și implicit a întregii operațiunii de compensare, hotărârea primei instanțe fiind nelegală și netemeinică.

2.2. Deși judecătorul fondului a reținut că, din cuprinsul notei contabile 75/31.03.2010 rezultă că s-a înregistrat diminuarea capitalului social și stingerea datoriei societăți în baza Hotărârii AGA din 18.12.2009, a încheierii judecătorului delegat nr. 9521/23.12.2009 și a rezoluției Directorului ONRC - ORC Suceava nr. 2170/16.03.2010, acesta nu a ținut cont de faptul că încheierea judecătorului delegat nr. 9521/23.12.2009 a avut la bază atât Hotărârea AGA din 18.12.2009 cât si HCL nr. 340/22.12.2009, acte care au fost depuse deopotrivă la ORC Suceava atașate cererii soluționată prin încheierea judecătorului delegat nr. 9521/23.12.2009.

Or, dacă consiliul local aprobă hotărâri cu privire la patrimoniul U.A.T - ului, exercitând totodată drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți comerciale sau regii autonome, este evident că o hotărâre de consiliu local privind aprobarea compensării era obligatorie, neputându-se face abstracție de existența HCL nr. 340/22.12.2009, a cărei legalitate trebuia să fie analizată de instanța de contencios administrativ.

Prin urmare, este nelegală aserțiunea primei instanțe conform căreia Hotărârea AGA din 18.12.2009 a fost suficientă pentru realizarea operațiunii de compensare și că HCL nr. 340/22.12.2009 nu ar avea nicio influență asupra acestei operațiuni, fiind în situația în care nu a fost cercetat fondul cauzei.

Aceste argumente prezentate de prima instanță sunt în dezacord cu aspectele statuate de către ÎCCJ prin Decizia nr. 215 din 03.02.2016 în care s-a stabilit instanța competentă prin prisma cuantumului creanțelor fiscale pretinse în dosar. Odată stabilită instanța competentă, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, orice alte aspecte statuări referitoare la natura de act administrativ fiscal a notei contabile și a Hotărârii AGA din 18.12.2009 sunt de prisos.

Instanța de fond trebuia sa analizeze obiectul cererii de chemare în judecată în modalitatea în care a fost investită, iar nu să menționeze că în cauză nu s-a solicitat anularea unui act administrativ fiscal, soluția fiind nelegală deoarece nu s-a respectat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016.

O altă critică privește faptul că cel de-al doilea capăt de cerere are temei și cauză diferite față de primul capăt de cerere deși între ele există o legătură.

Este vorba despre o obligație legală existentă în sarcina pârâților pentru perioada 2006-2009, pe care aceștia nu și-au îndeplinit-o decât parțial, subvenția neachitată pentru această perioadă fiind în valoare de 70.000.000 RON.

Deși este vorba despre capete de cerere având cauze diferite, acestea au o strânsă legătură între ele, astfel încât Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal trebuia să soluționeze cererea de chemare în judecată în integralitatea ei.

Cum pârâții au invocat compensarea sumei solicitate, instanța trebuia să analizeze dacă erau îndeplinite condițiile pentru a opera compensare .și dacă dispozițiile legale care reglementează plata subvențiilor permit compensarea acestora cu o creanță de drept comun său trebuie utilizate doar pentru scopul pentru care au fost legiferate.

5 Cu privire la fondul cauzei, solicită ca, în rejudecare, dacă nu va fi trimisă cauza la Curtea de Apel Cluj, admiterea cererii de chemare în judecată.

5.1 în cazul în care va fi admisă excepția de nelegalitate a HCL nr. 340/2009, aceasta nu va fi luată în considerare la soluționarea cererii de chemare în judecata, astfel încât lipsește acordul Consiliului Local al Municipiului Suceava privind compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acționarului unic cu datoria reprezentând subvenția pentru acoperirea diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice' livrate populației și prețul local de facturare.

5.2 Consideră că și în situația în care nu va fi admisă excepția de nelegalitate se impune a fi admisă cererea de chemare în judecată.

Chiar dacă instanța de contencios va constata că HCL nr. 340 din 22.12.2009 este legală, instanța trebuie să procedeze și la analizarea legalității operațiunii de compensare în sensul de a verifica dacă cele două creanțe opuse erau certe, lichide și exigibile, dacă erau îndeplinite condițiile art. 1143 - 1145 C. civ. 1865, precum și dacă se află în situațiile de excepție reglementate de art. 1147 C. civ. 1865, în care compensarea nu poate opera.

La realizarea operațiunii de compensare au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează operațiunea juridică a compensării respectiv prevederile art. 1147 C. civ. 1865.

În drept, art. 488 pct. 8 C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale la care am făcut referire în cererea de recurs.

Prin adresa nr. x/20.08.2021, recurenta Termica a formulat o cerere de completare a motivelor de recurs, prin care s-a arătat că, pe lângă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a înțeles să invoce și motivele de casare reglementate de art. 488 pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ.

A arătat că aceste motive sunt dezvoltate prin cererea de recurs inițială, prin care a arătat că instanța nu a analizat fondul cererii, nu a analizat legalitatea operațiunii de compensare. De asemenea, instanța a încălcat normele de procedură reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, respingând ca inadmisibilă excepția de nelegalitate, fără a mai analiza fondul acesteia, respectiv nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere principale cu care a fost învestită din cauza erorilor de calificare juridică a acesteia. A fost încălcat efectul pozitiv al Deciziei nr. 215/03.02.2015 pronunțată de ÎCCJ.

3.2. A promovat recurs și intervenienta A. S.R.L., prevalându-se de cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat casarea în totalitate a sentinței, admiterea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 340 din 22.12.2009 a Consiliului Local al municipiului Suceava și admiterea integrală a cererii de chemare în judecată.

I) Incidența motivului 1 de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub 3 aspecte distincte:

a) Sub un prim aspect, invocă încălcarea normelor procedurale care reglementează instituția autorității de lucru judecat.

Astfel, prin motivarea sentinței recurate, judecătorul fondului a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2013.

b) Sub un al doilea aspect de nulitate, invocă neobservarea formelor legale ale dispozițiilor art. 30 alin. (3) C. proc. civ. cu consecința încălcării art. 22 alin. (6) C. proc. civ. si a principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ. si a aplicării eronate a principiului accesorium sequitur principale, determinând nesoluționarea a doua capete de cerere principale și, implicit, încălcarea art. 6 par. l și 3 C.E.D.O.

Astfel, instanța de fond a omis să observe că, în ceea ce privește solicitările înscrise la prima liniuța din acțiunea introductivă de instanța, acestea nu constituie doar un prim capăt de cerere singular, ci include doua capete de cerere distincte, respectiv:

- Anularea Notei contabile nr. 75 din 31.03.2010 și

- Anularea operațiunii de compensare, iar in privința acestui din urmă capăt de cerere, instanța nu a realizat o cercetare judecătoreasca corespunzătoare si nu s-a pronunțat distinct asupra sa, deși a fost legal învestită.

Totodată, instanța nu s-a pronunțat nici asupra celui de-al treilea capăt de cerere in pretenții - Obligarea pârâților la plata sumei de 93.312.889,22 RON RON.

Cele două capete de cerere, sunt independente, principale, iar soluționarea uneia nu determină aceeași soluție în cealaltă, ci necesită judecată distinctă.

În plus, nu este vorba doar despre o omisiune a instanței de a se pronunța asupra celui de-al doilea capăt de cerere, ci nepronunțarea se datorează unei greșeli procedurale de judecată, de calificare juridică a cererii, pe care - în mod eronat - instanța a apreciat-o ca având caracter "accesoriu".

c) Sub un al 3-lea aspect, invocă aplicarea eronată a legii procesuale sub aspectul soluției de respingere ca inadmisibila a excepției de nelegalitate.

Soluționarea eronată a unei excepții, ca și aplicarea eronată a sancțiunilor procedurale, precum și nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil determină nulitatea necondiționată de vătămare a actelor de procedură ce le conțin, în temeiul art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

II) Referitor la cel de-al doilea motiv de casare, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (nemotivarea corespunzătoare a hotărârii), argumentele sunt următoarele:

Sub un prim aspect, invocă greșita soluție prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a H.C.L. nr. 340 din 22.12.2009 care atrage și incidența motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 si 7 C. proc. civ., cât și consecința nemotivării hotărârii cu privire la această excepție,

Contrar celor reținute în hotărâre, soluționarea excepției de nelegalitate se impunea, întrucât, o eventuală admitere a acesteia avea ca efect direct invalidarea operațiunii de compensare a cărei anulare a fost solicitată prin acțiune. Raționamentul este bazat pe argumentul că HCL nr. 340 a constituit unul din actele juridice care a stat la baza operațiunii de compensare. În mod cert și neechivoc, prin această hotărâre, Mun. Suceava si-a exprimat acordul privind la compensarea sumei de 70.000.000 RON. În lipsa unui astfel de acord, operațiunea de compensare nu ar mai fi fost posibilă.

În pofida considerentelor din hotărâre, condiția impusă de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită. în sensul că de actul administrativ cu caracter individual care a făcut obiectul excepției de nelegalitate. depindea esențialmente soluționarea litigiului în fond.

Totodată, refuzul judecătorului de a se pronunța pe excepția de nelegalitate echivalează cu însăși nemotivarea, fapt pentru care hotărârea este dată cu nerespectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub un alt aspect, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a două capete de cerere principale, respectiv, acțiunea in anularea operațiunii de compensare și acțiunea în pretenții.

În special, neanalizarea și nepronunțarea asupra legalității operațiunii de compensare - fapt care a condus si la nestabilirea situației de fapt, deși aceasta rezulta vădit din înscrisurile dosarului - dincolo de faptul că a determinat aplicarea legii la o situație de fapt eronată, echivalează cu nemotivarea hotărârii, nepermițând nici exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

Al patrulea motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează greșita soluție pronunțată pe fondul cauzei, ca urmare a aplicării si interpretării eronate a legii de drept material

In mod nelegal instanța fondului a apreciat că operațiunea de compensare a fost legală, prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul realizării ei. Judecătorul fondului nu a verificat îndeplinirea condițiilor pentru a opera compensarea, mai exact dacă cele două creanțe au caracter reciproc, cert, lichid și exigibil, dacă acordul creditorilor a fost exprimat în mod legal și dacă cele două creanțe puteau fi compensate din punct de vedere legal.

Tot în mod eronat, judecătorul fondului a apreciat că, odată ce Hotărârea AGA din 18.12.2009 nu a fost anulată, creanța deținută de Mun. Suceava este una certă, lichidă și exigibilă, fiind susceptibilă de compensare.

De asemenea, instanța fondului nu a analizat dacă acordul Mun. Suceava pentru operațiunea de compensare a fost exprimat în mod legal, reținând incorect faptul că operațiunile de întocmire a notei contabile și de compensare au fost fundamentate pe Hotărârea AGA, iar nu de HCL nr. 340/22.12.2009.

Ceea ce a omis judecătorul fondului să aprecieze este faptul că, pentru ca operațiunea de compensare să poată opera în baza acestei note contabile, fiecare dintre cei doi creditori era obligatoriu să își exprime acordul cu privire la compensare. Din această perspectivă, instanța avea obligația de a verifica existența si legalitatea acordului Mun. Suceava la această operațiune, nu doar să retină acordul unilateral dat de S.C. TERMICA S.A.. exprimat prin Hotărârea AGA din 18.12.2009.

Cu toate că la fond a arătat că Mun. Suceava și-a exprimat acordul de compensare a sumei de 70.000.000 RON prin HCL nr. 340/22.12.2009, pe care a atacat-o pentru nelegalitate, instanța a făcut abstracție de acest act juridic.

În soluționarea cauzei, instanța de fond a încălcat grav dispozițiile art. 1143 -1145, art. 1147 C. civ. 1865 și pe cele ale art. 4 și art. 8 din O.G. nr. 36/2006, întrucât nu a analizat nici legalitatea acordului Mun. Suceava pentru aprobarea compensării, și nici dacă legea permitea compensarea subvenției pentru compensarea costurilor legate de prestarea acestor servicii de furnizare a agentului termic și a pierderilor înregistrate cu o așa zisă "creanță" născută din diminuarea capitalului social. Decizia judecătorului fondului care a apreciat că Hotărârea AGA din 18.12.2009 a fost suficientă pentru realizarea operațiunea de compensare și că HCL nr. 340/22.12.2009 nu ar avea nicio influență asupra acestei operațiuni, fiind o simplă "confirmare" a Hotărârii AGA, este nelegală și probează o necercetare a fondului cauzei.

În ciuda considerentelor instanței de fond, la realizarea operațiunii de compensare au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează operațiunea juridică a compensării.

În mod nelegal instanța de fond a apreciat și faptul că cel de-al doilea capăt din cererea de chemare în judecată ar avea caracter accesoriu în raport cu primul capăt de cerere.

Soluția instanței de fond este eronată sub cel de-al doilea capăt de cerere având în vedere faptul că subvenția trebuia achitată în baza deconturilor lunare justificative întocmite și depuse de către S.C. TERMICA S.A. în termen de 15 zile de la prezentarea deconturilor. Așadar, prin depunerea deconturilor justificative s-a născut dreptul S.C. TERMICA S.A. de a încasa sumele cu titlu de subvenții și obligația legală, corelativă, a pârâților de a le achita, sens în care au fost depuse la dosarul cauzei deconturile definitive înregistrate la municipiul Suceava privind subvenția datorată pentru perioada 2006-2009.

În cauză este vorba despre o obligație legală existentă în sarcina pârâților pentru perioada 2006-2009, pe care aceștia nu și-au îndeplinit-o decât parțial, subvenția neachitată pentru această perioadă fiind în valoare de 70.000.000 RON.

În ceea ce privește cuantumul subvenției datorate pentru perioada 2006-2009 acesta nu a fost în niciun moment contestat de către intimați, cu atât mai mult cu cât prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Suceava nr. 252 din 24.09.2009, suma datorată a fost recunoscută în mod expres. Prin urmare, la acest moment, există un refuz al intimaților de îndeplinire a unei obligații legale. în condițiile în care, conf. art. 8 din O.G. nr. 36/2006, nu era posibilă compensarea sumelor cu titlu de subvenție cu alte sume, acestea putând fi utilizate în mod exclusiv pentru suportarea costurilor serviciului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice destinate populației.

În condițiile în care se află în prezența unor capete de cerere având cauze diferite, care au o strânsă legătură între ele, Curtea de Apel avea obligația de a soluționa cererea de chemare în judecată în integralitatea ei.

Relevant este faptul că, prin acțiune, reclamanta Termica S.A. nu a solicitat repunerea părților în situația anterioară ca urmare a anulării unui act juridic ci a solicitat ducerea la îndeplinire a unei obligații legale. Cum pârâții au invocat compensarea sumei solicitate, instanța trebuia să analizeze dacă erau îndeplinite condițiile pentru a opera compensarea și dacă dispozițiile legale care reglementează plata subvențiilor permit compensarea acestora cu o creanță de drept comun sau trebuie utilizate doar pentru scopul pentru care au fost legiferate.

Intimații-pârâți Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și în lumina dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În fapt, Curtea de apel a constatat că reclamanta a solicitat, în principal, anularea notei contabile nr. 75 din 31.03.2010 și a operațiunii de compensare, ca urmare a reducerii capitalului social conform Hotărârii nr. 340/22.12.2009 a Consiliului Local Suceava și, ca un petit accesoriu, obligarea pârâților la plata subvenției, din care 70.000.000 RON cu titlu de debit principal și 23.312.889,22 RON, reprezentând valoarea actualizată cu rata inflației.

De asemenea, pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta a invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 340/22.12.2009 a Consiliului Local Suceava, prin care acesta a luat act și a fost de acord cu prevederile Hotărârii AGA de la Termica S.A. din data de 18.12.2009 cu privire la reducerea capitalului social al societății și compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acționarului unic cu datoria reprezentând subvenția pentru acoperirea diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației și prețul local de facturare.

Se constată că nu au fost recurate soluțiile de respingere ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. Termica S.A. - în faliment, cât și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava; respectiv, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Suceava, și de respingere a acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Suceava ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ, nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

O primă critică adusă de recurente sentinței vizează încălcarea de către judecătorul fondului a autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2013.

Înalta Curte constată relevante următoarele considerente ale Deciziei nr. 215 din 03.02.2016:

"Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus strămutarea soluționării cauzei la Curtea de Apel Cluj și prin care s-au păstrat actele procedurale îndeplinite reprezintă o veritabilă prorogare judecătorească de competență în favoarea acesteia din urmă; prin urmare învestirea Curții de Apel Cluj s-a realizat ca instanță de contencios administrativ și fiscal și nu ca instanță comercială.

Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul, cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția teritorială unde s-a strămutat; al doilea, vechile instanțe investite inițial cu judecarea acesteia pierd definitiv competența de a judeca.

Este adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării, ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizează o deplasare de competență teritorială raportat și la competența materială și funcțională a instanțelor judecătorești implicate în conflictul de competență.

Pe cale de consecință, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este instanța competentă să soluționeze pricina ca urmare a hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării cererii de strămutare a cauzei, precum și din perspectiva cuantumului creanțelor fiscale pretinse în dosar, astfel cum s-a reținut la momentul declinării pricinii de către Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, de la care s-a strămutat apoi dosarul către Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal."

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 215 din 3 februarie 2016 nu a fost dezlegată natura juridică a notei contabile, respectiv a operațiunii de compensare. Astfel, regulatorul de competență s-a pronunțat exclusiv ca urmare a aplicării unor reguli de procedură, constatându-se ca fiind depășit momentul verificării competenței materiale prin raportare la natura, obiectul și valoarea pricinii, astfel cum este acesta determinat de prevederile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv față de Hotărârea ÎCCJ prin care s-a dispus strămutarea soluționării cauzei la Curtea de Apel Cluj și prin care s-au păstrat actele procedurale îndeplinite.

Cât privește invocata putere de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești, Înalta Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, prin Decizia nr. 215 din 03.02.2016, ÎCCJ s-a pronunțat exclusiv în limitele exprimate în considerentele deciziei, astfel că nu a statuat, astfel cum au susținut neîntemeiat recurentele, asupra caracterului fiscal al notei contabile și al operațiunii de compensare. De altfel, în ultima frază citată mai-sus din considerentele deciziei, invocată și de recurente, se menționează astfel "Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este instanța competentă să soluționeze pricina … precum și din perspectiva cuantumului creanțelor fiscale pretinse în dosar, astfel cum s-a reținut la momentul declinării pricinii de către Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal…."(s.n.)

Prin urmare, sunt nefondate toate criticile exprimate cu privire la incidența Deciziei nr. 215 din 03.02.2016, neputându-se reține că ar fi incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., astfel cum au susținut recurentele.

A doua critică vizează faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a două capete de cerere principale, respectiv acțiunea in anularea operațiunii de compensare și acțiunea în pretenții.

Astfel, susțin recurentele că atât cererea de anulare a operațiunii de compensare cât și cererea în pretenții au caracter principal, acestea nedepinzând de rezolvarea primului capăt de cerere, cel privind anularea notei contabile, considerând că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate aceste critici, Curtea de apel apreciind judicios că, deși este ținută să respecte regulile procedurii contenciosului administrativ, prevăzute de Legea nr. 554/2004, specificul speței impune și analiza unor aspecte din sfera dreptului privat.

Din analiza notei contabile nr. 75/31.03.2010, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă un document de înregistrare în contabilitate a unei operațiuni, emis de recurenta reclamantă, în cuprinsul acesteia menționându-se că s-a înregistrat diminuarea capitalului social și stingerea datoriei societăți în baza Hotărârii AGA din 18.12.2009, a încheierii judecătorului delegat nr. 9521/23.12.2009 și a rezoluției Directorului ONRC - ORC Suceava nr. 2170/16.03.2010.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că operațiunile de întocmire a notei contabile și de compensare au fost fundamentate de Hotărârea AGA din 18.12.2009 privind reducerea capitalului social al societății Termica și compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acționarului unic cu datoria reprezentând subvenția pentru acoperirea diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației și prețul local de facturare, astfel că nu pot fi subsumate categoriei actului administrativ (fiscal), astfel cum e definit de art. 41 Codul de procedură fiscală 2003, incident în cauză, reclamanta recurentă fiind o societate comercială pe acțiuni și nu organ fiscal cu atribuții de administrare a creanțelor fiscale.

Or, în ce privește Hotărârea AGA din 18.12.2009, prin încheierea de ședință din 17 octombrie 2016, Curtea de apel a dispus suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Botoșani, reținând că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluția dată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Botoșani întrucât Hotărârea AGA din 18.02.2009 - a cărei nulitate absolută s-a solicitat în acea cauză - stă la baza efectuării operațiunii de compensare, iar petitele privind plata subvenției din cele două dosare sunt parțial identice.

Prin decizia civilă nr. 344 din 23.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Iași a admis apelurile formulate de pârâții Municipiul Suceava - prin Primar și Consiliul Local Suceava împotriva încheierii de ședință din 28 iunie 2016, sentinței nr. 223 din 11 decembrie 2017 și sentinței nr. 763 din 12 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Botoșani, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal, hotărâri pe care le-a schimbă în tot, în sensul că:

"Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B. și C..

Respinge, pentru lipsa calității procesuale active, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. și C. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava - prin Primar, Consiliul Local Suceava și S.C. TERMICA S.A..

Respinge cererea de intervenție în interes alăturat reclamanților formulată de S.C. A. S.R.L..

Respinge apelurile formulate de reclamanții B. și C. împotriva sentinței nr. 223 din 11 decembrie 2017 și sentinței nr. 763 din 12 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Botoșani, secția II civilă - contencios administrativ și fiscal".

În aceste condiții, Curtea de apel a apreciat judicios că Hotărârea AGA din 18.12.2009 reprezintă un act juridic de drept societar, astfel că legalitatea acesteia nu poate fi analizată de instanța de contencios administrativ, întrucât s-ar eluda procedura specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990 care dă în competența instanței civile, specializată în soluționarea litigii cu profesioniști, judecarea cererii în nulitate.

Reținându-se prezumția de legalitate de care se bucură hotărârea AGA din 18.12.2009, în lipsa admiterii unei acțiuni în anulare, pe cale de consecință, se reține și legalitatea operațiunilor întocmite în vederea punerii în aplicare a acesteia, categorie din care fac parte atât nota contabilă cât compensarea.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect că, în calitate de instanță de contencios administrativ, nu poate efectua un control de legalitate al Hotărârii AGA din data de 18.12.2009 nici măcar pe cale incidentală, acesta fiind motivul pentru care nu a analizat motivele invocate cu privire la reducerea capitalului social și compensare, și, în continuare, petitul având ca obligarea pârâților la plata subvenției din care 70.000.000 RON cu titlu de debit principal și 23.312.889,22 RON, reprezentând valoarea actualizată cu rata inflației.

Astfel, în raport de cuprinsul Hotărârii A.G.A. a S.C. Termica S.A. Suceava prin care s-a decis reducerea capitalului social cu un număr de 700.000 de acțiuni cu valoarea nominală de 100 RON fiecare, respectiv compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acționarului unic Consiliul Local al municipiului Suceava ca urmare a reducerii capitalului social cu creanța de 70.000.000 RON a S.C. Termica S.A. împotriva Consiliului Local al municipiului Suceava), pretenția recurentei reclamante de anulare a notei contabile și a operațiunii de compensare nu poate fi admisă fără ca, mai întâi, Hotărârea A.G.A. să fi fost desființată.

Faptul că recurentele le-au considerat ca fiind capete principale de cerere nu împiedică instanța să procedeze la calificarea acestora prin prisma prevederilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce a și realizat în speță. Astfel, reținându-se că, între cererea principală și capătul de cerere accesoriu există o corelație de tipul întreg-parte, iar soluționarea capetelor de cerere accesorii depinde de rezolvarea capetelor principale de cerere, Curtea de apel a procedat judicios constatând că, în condițiile în care cererea de anulare a notei contabile și a operațiunii de compensare este nefondată, nu se poate repune în discuție obligația pârâților la plata subvenției (reglementată de O.G. nr. 36/2006), întrucât instituția compensației, reglementată de C. civ., este un mijloc de stingere simultană a două obligații reciproce existente între două persoane.

Recurentele au formulat aprecieri legate de modul de constituire a capitalului social al S.C. TERMICA S.A., dreptul de proprietate al municipiului Suceava asupra terenurilor și construcțiilor aflate în posesia societății, precum și modalitatea în care a fost redus capitalul social al societății. Or, Înalta Curte constată că toate aceste chestiuni nu pot face obiectul unei analize în prezentul dosar, întrucât instanța judecătorească nu a fost învestită cu cereri legate de modul de constituire sau reducere a capitalului social al S.C. TERMICA S.A..

Prin urmare sunt nefondate criticile recurentelor de la acest punct, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

A treia critică vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 340 din 22.12.2009 a Consiliului Local al municipiului Suceava.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentelor potrivit cărora HCL nr. 340 din 22.12.2009 este un act care a stat la baza operațiunii de compensare, prin care a fost a fost exprimat acordul municipiului Suceava pentru compensarea sumei de 70.000.000 RON, fără de care operațiunea de compensare nu mai exista.

În primul rând, recurentele au susținut că legătura indisolubilă dintre HCL nr. 340 din 22.12.2009, operațiunea de compensare, și Hotărârea AGA din data de 18.12.2009 este dovedită de faptul că S.C. TERMICA S.A. a formulat cererea de mențiuni înregistrată la ORC Suceava cu numărul 60395/22.12.2009, prin care a fost depusă la ORC Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, la cerere fiind atașată, la solicitarea O.R.C. si HCL nr. 340 din 22.12.2009. Din analiza acestei cereri, atașate cererii de recurs formulată de recurentă, fila x vers