ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1682/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la 03.08.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții Municipiul Suceava, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Suceava, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții la plata către reclamantă a sumei de 259.672,67 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, ca urmare a executării cu întârziere de către Municipiul Suceava a obligației de plată a subvenției prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 29, art. 51 din Legea nr. 51/2006, art. 3 și art. 51 din O.G. nr. 36/2006, art. 3 din O.G. nr. 13/2011, art. 1.272, art. 1.516, art. 1.530 și art. 1.535 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 799/10.08.2018, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale funcționale, invocată din oficiu și a trimis cauza spre competentă soluționare, în favoarea secției a II-a civile din cadrul aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 90/2.04.2019, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a admis, în parte, acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. și a obligat pârâții Municipiul Suceava, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Suceava să-i plătească reclamantei suma de 254.690,94 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, precum și suma de 15.852,35 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în cauză, într-adevăr, părțile nu au prevăzut prin contractul nr. x/30104/15.10.2015 daune moratorii, însă aceasta nu înseamnă că pârâtul, pentru efectuarea plății cu întârziere a sumelor cuprinse în facturile emise de reclamantă, nu le datorează, ci, dimpotrivă, așa cum reiese din prevederile art. 1.535 alin. (1) C. civ., acesta datorează daune moratorii în cuantumul prevăzut de lege, respectiv de art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, potrivit căruia în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul Suceava, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Suceava, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 219/28.06.2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul pârâților, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că, păstrând dispoziția de admitere în parte a acțiunii, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Suceava și respinsă cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă. Totodată, au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței ce nu sunt contrare deciziei.

Pentru a pronunța astfel, curtea de apel a reținut că este fondată critica referitoare la incidența excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Suceava, având în vedere că pârâtul nu are calitatea de parte în raportul juridic litigios, nefiind titularul obligației de plată a subvenției conform art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 36/2006.

Instanța de apel a mai reținut că pârâtul Municipiul Suceava este titularul obligației de plată, de a suporta din bugetul local diferența valorică dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice și prețul real al energiei termice facturate, stabilit prin hotărârea autorităților locale, că plățile au fost efectuate cu întârzieri considerabile, fiind încălcate sub acest aspect dispozițiile art. 51 alin. (1) din O.G. nr. 36/2006.

A mai constatat că obligația de plată a accesoriilor reiese din dispozițiile de drept comun ce reglementează executarea contractelor, art. 1.516 alin. (1), art. 1. 530, art. 1.535 alin. (1) C. civ., iar dispozițiile speciale de la art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 stabilesc dobânda legală penalizatoare în raporturile dintre profesioniști și autoritățile contractante, nefiind incidente prevederile de la art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâtul Municipiul Suceava, prin Primar.

Recursul reclamantei S.C. A. S.R.L. a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicitând casarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii în tot a apelului declarat de pârâți, cu consecința respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Suceava și menținerea sentinței apelate.

După prezentarea situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că soluția instanței de apel privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Suceava este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor Legii nr. 215/2001 și a O.G. nr. 36/2006.

Sub acest aspect, a arătat în esență că aprobarea încheierii contractului nr. x/30104/15.10.2015 s-a făcut anterior datei de 15.10.2015, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 273/14.10.2015.

Astfel, autoritatea publică deliberativă, respectiv Municipiul Suceava, prin Primar a procedat la încheierea contractului de delegare a gestiunii pe baza hotărârii autorității deliberative, respectiv Consiliul Local al Municipiului Suceava, singura autoritate locală în atribuțiile căreia intrau darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică ale comunei, orașului sau municipiului, precum și a serviciilor de interes local, în condițiile legii, conform art. 36 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

Recurenta a mai susținut că, la nivelul Municipiului Suceava, pentru anii 2016-2017, prețul local pentru populație la care s-a facturat energia termică, a fost stabilit prin Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Suceava nr. 2/2016, nr. 4/2017 si nr. 134/2017.

În plus, potrivit art. 36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, autoritatea publică locală este cea care stabilește și aprobă bugetul local și virările de credite din acesta este consiliul local, astfel entitatea care, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 36/2006 trebuie să aloce și să asigure din bugetele locale subvențiile reprezentând diferență de prețul de facturare pentru populație și prețul pentru producere, transport, distribuție și furnizare termică.

Recursul pârâtului Municipiul Suceava, prin Primar se întemeiază pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind solicitată casarea deciziei atacate iar, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii.

În motivarea recursului său, a relevat că instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a deliberativului local, însă a menținut partea din soluția tribunalului, prin care s-a dispus plata către reclamantă a sumei de 254.690,94 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, cu aplicarea greșită a art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

În continuare, recurentul-pârât a redat dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. (3) și în art. 2 din O.G. nr. 13/2011 și a concluzionat în sensul că, raportat la situația de fapt analizată, respectiv inexistența în contracte a clauzelor referitoare la penalități, dublate de lipsa unui înscris constatator al acestora, dobânda aplicată ar fi trebuit să fie cea legală, iar nu cea penalizatoare de la art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, diferența dintre cele două fiind de 8 puncte procentuale.

În acest context, a apreciat că ambele instanțe au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, dispunând în sarcina sa un cuantum al penalităților mai mare decât cel la care recurenta-reclamantă era îndreptățită.

Prin întâmpinarea formulată, recurentul-pârât Municipiul Suceava, prin Primar a solicitat respingerea recursului reclamantei, relevând faptul că instanța de apel a dat o corectă dezlegare excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Suceava, față de faptul că această entitate nu este parte semnatară a contractului, context în care cerința impusă de art. 36 C. proc. civ. nu este îndeplinită.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a invocat inadmisibilitatea recursului pârâtului, în temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivat de faptul că, nici în fond și nici în apel acesta nu a invocat inaplicabilitatea în speță a art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 și nici nu a contestat modalitatea de calcul a dobânzii.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sens în care a relevat interpretarea aplicarea corectă de către instanța de apel a art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 și stabilirea justă de către aceasta a existenței obligației Municipiului Suceava, prin Primar de plată a dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a subvenției.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinarea reclamantei, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității, arătând că motivele dezvoltate în cadrul recursului său se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 06.05.2020, au fost admise în principiu recursurile, stabilindu-se termen în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursurile, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:

Chestiunea de drept supusă analizei de către recurenta-reclamantă vizează greșita dispoziție de admitere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Suceava, prin prisma căreia se invocă aplicarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 215/2001 și O.G. nr. 36/2006.

Critica nu poate fi reținută.

Justificarea calității de parte în proces presupune stabilirea persoanelor care își dispută sau își pot disputa dreptul în litigiu, și care dobândesc astfel titlul de parte în proces, potrivit art. 36 din C. proc. civ.

În cauză, instanța de apel a verificat dacă există o identitate între Consiliul Local al Municipiului Suceava și reclamantă, din perspectiva art. 36 C. proc. civ., în condițiile în care raportul juridic dedus judecății derivă din contractul nr. x/30104/15.10.2015 încheiat între reclamantă și pârâtul Municipiul Suceava, ca autoritate reprezentativă sau executivă, chiar dacă procedura de încheiere sau executare a contractului se aprobă de consiliul local, ca autoritate deliberativă, potrivit departajării competențelor administrative.

Articolul 21 din Legea nr. 215/2001 se interpretează în sensul că se recunoaște calitatea procesuală a consiliului local în acțiunea unde acesta este parte a raportului juridic dedus judecății.

Totodată, nici dispozițiile O.G. nr. 36/2006 nu justifică o altă interpretare, independent de împrejurarea că, potrivit legii, consiliul local este autoritate cu atribuții deliberative în ceea ce privește stabilirea prețului de facturare a energiei către populație și asigură din bugetele locale sumele necesare acoperirii diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației și prețul local al energiei termice facturate populației.

Prin urmare, având în vedere că în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Suceava, dată fiind lipsa unui raport juridic cu reclamanta, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul promovat de recurentul-pârât Municipiul Suceava, prin Primar întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, în condițiile de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recursul putând fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel.

Astfel, numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În cauză, divergența poartă asupra dobânzii datorate de pârât, ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată a subvenției prevăzute de art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 36/2006, reclamanta solicitând obligarea acestuia de a-i plăti o dobândă penalizatoare, în condițiile art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011.

De cealaltă parte, recurentul-pârât și-a conturat apărările reclamând că nu datorează nicio dobândă și că nu poate fi atrasă răspunderea sa contractuală pentru neplata/plata cu întârziere a subvenției pentru energia termică livrată populației, deoarece nu există nicio prevedere contractuală în acest sens, chestiune invocată atât în primă instanță, cât și în apelul său cu privire la pretențiile reclamantei la care a fost obligat în primă instanță.

Din considerentele deciziei recurate reiese că instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 1.516 alin. (1), art. 1.530, art. 1.531 alin. (1) C. civ., având în vedere că părțile nu au stabilit prin convenție accesoriile aferente subvenției achitate cu întârziere, stabilind că pârâta datorează o dobândă legală cu caracter penalizator, conform art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, menținând astfel soluția dată în primă instanță.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât invocă nelegalitatea deciziei recurate, susținând că în cauză este aplicabilă dobânda legală remuneratorie prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 13/2011, nicidecum dobânda legală penalizatoare reglementată de art. 3 alin. (2

1

) din ordonanță, între cele două categorii de dobânzi diferența fiind de 8 puncte procentuale.

Înalta Curte constată că, în această etapă procesuală a recursului, pârâtul își conturează pentru prima dată o nouă apărare, în contextul în care sentința civilă a primei instanțe nu a fost criticată în apel sub aspectul modului de calcul al dobânzii din perspectiva celor două temeiuri, art. 2 și art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, motiv pentru care nu poate analiza critica recurentului, deoarece invocarea omisso medio a unor motive direct în recurs, nepropuse în apel, nu este permisă.

Față de această împrejurare, sesizată și de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, în aplicarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ., criticile formulate în recurs cu privire la nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva stabilirii eronate a dobânzii legale penalizatoare în condițiile de la art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, în detrimentul dobânzii legale remuneratorii de la art. 2 din aceeași ordonață, sunt formulate omisso medio, acestea neputând forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurentul-pârât Municipiul Suceava, prin Primar, împotriva deciziei nr. 219/28.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2020.