ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 815/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 815/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 14 mai 2020
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 14 ianuarie 2016, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Suceava - prin primar la plata sumei de 29.768.242,41 RON reprezentând prejudiciu (creat prin neplata contravalorii huilei energetice, livrată către B. S.A., conform contractului de furnizare nr. x/28.06.2012), precum și la plata dobânzii legale calculate de la data de 12 martie 2013 până la data plății efective a prejudiciului.
La data de 06 mai 2016, reclamanta A. S.A. a depus o cerere adițională de completare a cererii de chemare în judecată și sub aspectul cadrului procesual pasiv, a solicitat chemarea în judecată și a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Suceava și obligarea acestuia, în solidar cu Municipiul Suceava - prin primar, la plata sumei de 29.768.242,41 RON reprezentând prejudiciu, iar sub aspectul obiectului și cauzei acțiunii, a mai invocat o serie de elemente dolosive (anterioare-pregătitoare și concomitente încheierii celor două convenții) utilizate în scopul săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.
În ședința publică din data de 19 septembrie 2017, s-a depus o cerere de introducere în cauză a persoanei către care s-a transmis calitatea procesuală activă, S.C. C. S.R.L., ca urmare a divizării societății reclamante, conform Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 30.06.2016.
Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 400/din 20.12.2017 a respins, ca nefondată, cererea astfel cum a fost modificată și precizată, formulată de reclamantele A. S.A. și S.C. C. S.R.L. (succesoare cu titlu particular a prim - reclamantei), în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava - prin primar și Consiliul Local al Municipiului Suceava, având ca obiect "pretenții".
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele S.C. A. S.A. Voluntari și S.C. C. S.R.L. Voluntari.
Curtea de Apel Bacău, secția I civilă prin decizia nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante S.C. A. S.A. Voluntari și S.C. C. S.R.L. Voluntari împotriva sentinței civile nr. 400/20.12.2017 pronunțată de Tribunalul Suceava a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Neamț.
Împotriva deciziei nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă au formulat recurs pârâții MUNICIPIUL SUCEAVA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA, indicând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.
Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele - reclamante S.C. C. S.R.L. Voluntari și S.C. A. S.A. Voluntari au invocat excepția nulității recursului, întrucât motivarea acestuia nu este susceptibilă de încadrare în ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar pe fond, au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 februarie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 24 februarie 2020.
Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția tardivității, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel…". Din dispozițiile citate mai sus rezultă că pentru exercițiul căii extraordinare de atac a recursului s-a instituit un termen legal de 30 zile, care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia, partea îndreptățită se poate adresa instanței.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
În speță a fost atacată cu recurs decizia nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, decizie ce a fost comunicată pârâților Consiliul Local al Municipiului Suceava și Municipiului Suceava prin primar la data de 24 mai 2019, iar recursul a fost declarat la 26 iunie 2019 (fax dosarul de recurs) peste termenul stabilit imperativ de dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.
Or, când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Suceava și Municipiului Suceava prin primar nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispozițiile legale, că părțile nu au dovedit existența unor motive temeinice care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale citate și să respingă ca tardiv declarat recursul formulat de recurenții - reclamanți Consiliul Local al Municipiului Suceava și Municipiul Suceava prin Primar împotriva deciziei nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenții - reclamanți Consiliul Local al Municipiului Suceava și Municipiul Suceava prin Primar împotriva deciziei nr. 379/2019 din 23 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată astăzi, 14 mai 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.