Decizia nr. 2153/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 400/2017 a Tribunalului Suceava

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 14 ianuarie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava - prin Primar, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 29.768.242,41 RON reprezentând prejudiciu (creat prin neplata contravalorii huilei energetice, livrate către B. S.A., conform contractului de furnizare nr. x/28.06.2012), petit majorat ulterior la suma de 37.728.310 RON, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data de 12 martie 2013 până la data plății efective a prejudiciului, invocând răspunderea civilă delictuală. Prin cerere adițională, reclamanta A. S.A. a solicitat chemarea în judecată și a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Suceava și obligarea acestuia, în solidar cu Municipiul Suceava - prin primar, la plata sumei de 29.768.242,41 RON reprezentând prejudiciu. Ca urmare a divizării societății reclamante, conform Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 30.06.2016, operând transmiterea calității procesuale active, a fost introdusă în cauză S.C. C. S.R.L..

Sentința pronunțată pe fond Prin sentința civilă nr. 400 din 20.12.2017 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca nefondată, cererea formulată de reclamantele A. S.A. și S.C. C. S.R.L. (succesoare cu titlu particular a prim - reclamantei), în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava - prin primar și Consiliul Local al Municipiului Suceava.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 379 din data de 23.04.2019 Curtea de Apel Bacău, instanță la care a fost strămutat dosarul în apel, a admis apelul formulat de reclamantele S.C. A. S.A. Voluntari și S.C. C. S.R.L. Voluntari împotriva sentinței civile nr. 400 din data de 20.12.2017, a anulat sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Neamț. Al doilea ciclu procesual

Sentința pronunțată de Tribunalul Neamț în rejudecare Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2020*. Prin sentința civilă nr. 722 din 09.11.2020 pronunțată de Tribunalul Neamț în rejudecare s-a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantele S.C. A. S.A. Voluntari și S.C. C. S.R.L. Voluntari, în contradictoriu cu pârâții municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava, luându-se, totodată, act că părțile solicită plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău Prin decizia civilă nr. 289 din 28 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul formulat de apelantele-reclamante S.C. A. S.A. și S.C. C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 722/09.11.2020, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Suceava - prin primar și Consiliul Local al Municipiului Suceava, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală (rejudecare dosar x/2016 de la Curtea de Apel Bacău).

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Bacău au declarat recurs reclamantele S.C. A. S.A. și S.C. C. S.R.L..

Motivele de recurs În cuprinsul cererii de recurs, recurentele-reclamante au formulat în esență, următoarele critici: - instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel cu care a fost învestită; - instanța de apel s-a rezumat doar să justifice soluția judecătorului fondului, fără a rejudeca și fără a trasa propriile concluzii și argumente; - întrucât instanța de apel, prin hotărârea pronunțată, a analizat exclusiv primele două motive de apel, iar cu privire la cel de-al treilea motiv de apel nu s-a pronunțat, această situație atrage incidența motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind vorba despre nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil și de încălcarea unor norme procedurale, fiecare în parte atrăgând sancțiunea nulității (prevăzută de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., în primul caz, și cea prevăzută de art. 175 C. proc. civ. în al doilea caz); - hotărârea atacată nu este motivată, în sensul că lipsește cu desăvârșire motivarea celui de-al treilea motiv de apel; - instanța de apel a analizat superficial dosarul, nu a parcurs toate probele acestuia și nici toate susținerile și cererile părților și s-a raportat predilect tot la cele la care s-a rezumat în mod limitativ judecătorul fondului; - hotărârea atacată cu recurs un are o motivare de substanță și cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina; - instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 1214 alin. (1) C. civ. și ale art. 1215 alin. (2) C. civ. Recurentele - reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că, în opinia raportorului, decizia atacată în prezenta cauză este supusă recursului. Totodată, s-a reținut că în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul se va analiza în completul de filtru, după care va fi comunicat părților, care, în termen de 10 zile de la comunicare, pot formula în scris un punct de vedere la raport. Completul de filtru C9, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună punct de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 09 și 11 martie 2022. Recurentele S.C. C. S.R.L. și S.C. A. S.A. au depus punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând să se ia act de faptul că recursul este admisibil. Prin încheierea din 17 mai 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantele S.C. C. S.R.L. și S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 289 din 28 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția civilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantele S.C. C. S.R.L. și S.C. A. S.A. are caracter fondat, pentru argumentele ce succed. Printr-un prim motiv de recurs, încadrat de părțile procesuale atât în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât și în punctul 6, recurentele-reclamante au criticat faptul că instanța de apel a analizat doar primele două motive de apel, omițând a se pronunța cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, prin care se susținea faptul că hotărârea pronunțată pe fondul cauzei este dată cu ignorarea și aprecierea eronată a probelor administrate și fără a se stabili situația de fapt reală și completă dintre părți, încălcând astfel principiul disponibilității, principiul dreptului la apărare, principiul egalității armelor și principiul dreptului la un process echitabil. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, încadrabil în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au invocat faptul că decizia conține o motivare lapidară, indicându-se astfel, motivarea aferentă uneia dintre cele două cauze distincte de răspundere civilă delictuală, respectiv a celei întemeiate pe răspunderea obiectivă pentru fapta proprie a persoanei juridice, motivare care se găsește la fila x paragrafele 1-4. Astfel, se susține că aceasta conține doar aprecieri cu caracter general, fără nicio trimitere la argumentația în fapt și în drept invocată. Se mai arată că se interpretează greșit legea întrucât se reține necesitatea și nedovedirea condiției vinovăției, deși ne aflăm în prezența unei răspunderi obiective, că motivarea este superficială și confuză, întrucât nu se înțelege în ce măsură normele legale au fost sau nu aplicate corect în situația speței, nefiind indicate și analizate concret prevederile legale invocate, motivarea cuprinzând și considerente care nu au legătură cu pricina (considerentele privitoare la faptul că, fiind un contract de achiziție publică, acesta ar putea fi contestat respectând o anumită procedură). Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că prin cererea de apel, în cuprinsul petitului acesteia, reclamantele au invocat trei motive de apel, și anume: a) hotărârea este nemotivată, fiind dată cu nerespecatrea exigențelor dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. și reținându-se o situație de fapt diferită decât cea reală dintre părți și care rezultă din actele dosarului; b) hotărârea este data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; c) hotărârea este dată cu ignorarea și aprecierea eronată a probelor administrate și fără a se stabili situația de fapt reală și completă dintre părți, ceea ce ar fi influențat și aplicarea greșită a legii/neaplicarea legii. În cadrul prezentării situației de fapt, reclamantele au indicat cauzele juridice distince ale cererii de chemare în judecată, și anume: a) răspunderea civilă delictuală întemeiată pe răspunderea terților pentru exercitarea mijloacelor dolosive la încheierea unui act juridic (art. 1215 C. civ.); b) răspunderea civilă delictuală a intimatelor Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava, întemeiată pe fapta proprie a persoanei juridice, reglementată de prevederile art. 219 și art. 221 C. civ. Ulterior, au specificat că urmează să analizeze toate cele trei motive de apel în bloc, dată fiind strânsa legătură dintre argumentații. Procedând astfel, subsecvent, reclamantele au învederat instanței de apel un număr de cincisprezece ipoteze despre care se susține că sunt situații de fapt eronat reținute de instanța de fond, precum și motive străine de pricină sau contradictorii. Procedând la verificarea motivului de recurs prin care se reproșează instanței de apel lipsa analizei motivelor invocate, instanța de recurs constată că, într-adevăr, au fost analizate doar unele dintre acestea. Din cuprinsul deciziei civile recurate, rezultă că instanța de apel a realizat multe generalizări, fără a se apleca concret asupra faptelor determinate imputate, fără a le analiza pe fiecare în parte. Astfel, în cadrul deciziei recurate, se arată în mod generic, nedeterminat, următoarele: "Curtea apreciază că niciuna din acțiunile/inacțiunile invocate și care fac obiectul criticilor din apel nu poate contura răspunderea civilă delictuală bazată pe dol". Acest considerent este lipsit de concretețe, pe de o parte, nefiind indicate acțiunile sau inacțiunile la care se referă, în condițiile în care apelantele au invocat prin motivele de apel multiple fapte determinate care ar contura – privite în mod conjugat – existența dolului reclamat, iar pe de altă parte nefiind analizate în continuare, integral aceste fapte invocate a fi constitutive de dol. Astfel, se observă cu titlu de exemplu, împrejurarea că a treia ipoteză (lit. c) (pagina 18 din motivele de apel) privește reținerea greșită a instanței de fond a lipsei prudenței A. S.A. la încheierea contractului, dar și a convențiilor ulterioare, fapt ce ar fi fost în detrimentul societății respective. Considerente privind reținerea greșită a instanței de fond a lipsei de prudență și vigilență a recurentelor sunt expuse de apelante și în cuprinsul literei d) a paginii 19 din motivele de apel (privind aspectul legat de alegata renunțare la plata prin ordin de plată în favoarea plății prin bilete la ordin). Instanța de recurs reține – similar celor deja ilustrate - că la aceste critici instanța de apel face referire de o manieră generală în cadrul celui de-al doilea paragraf de pe pagina 23 a deciziei recurate, însă ele nu sunt efectiv analizate, ci doar se concluzionează de către instanța de apel că "Astfel, tribunalul a diseminat pretențiile prin raportare la cadrul procesual trasat, iar unele aprecieri subiective, trimiteri, omisiuni, inadvertențe reclamate din motivare (cum sunt cele referitoare la lipsa unor garanții suplimentare, lipsa de prudență și diligență a contractantului, aprecierile privind termenele de plată, fenomenele naționale privitoare la restanțele înregistrate de asociațiile de proprietar, activitatea economică nerentabilă a B.) au fost determinate de interpretarea dată de magistrat împrejurărilor de fapt în vederea aplicării dispozițiilor legale". Or, acest tip de motivare, care prezintă caracter general și vag, nu a implicat o reanalizare de către instanța de apel a pretențiilor deduse judecății, prin prisma hotărârii judecătorești pronunțate pe fond și a criticilor aduse ei prin cererea de apel, ci, mai degrabă, o validare a priori a acesteia, în lipsa unei analize proprii sub aceste aspecte, fie ea și minimală. Întrucât, după cum arată chiar instanța de apel, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care definește dreptul la un proces echitabil, implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, este evident că, în lipsa unei astfel de analize efective, hotărârea pronunțată în apel nu poate fi supusă controlului judiciar de către instanța de recurs fără a prejudicia părțile. Jurisprudența constantă a CEDO critică o astfel de abordare prin care exigențele unui proces echitabil nu sunt respectate, întrucât instanța se limitează la o reluare a argumentelor instanței de fond, fără a justifica achiesarea la anumite argumente de drept ce au determinat respingerea demersului judiciar. Mai mult decât atât, în această manieră se nesocotesc dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care instituie în sarcina instanței obligația de a menționa motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, fiind obligatorie atât menționarea motivelor pentru care s-au admis, cât și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Or, în cauză, așa cum în mod corect au susținut recurentele, aceste dispoziții legale au fost încălcate, întrucât lipsește, cel puțin parțial, raționamentul juridic propriu al instanței de apel asupra acestor aspecte, curtea de apel mărginindu-se – prin considerentele anterior ilustrate - doar să arate că acestea au fost statuările instanței de fond, statuări pe care însă, în virtutea legii trebuia să le verifice în cadrul controlului său jurisdictional, atât timp cât ele erau criticate prin cererea de apel. Suplimentar acestor aprecieri ale instanței de recurs valabile în privința inclusiv a celei de-a cincea ipoteze expuse în apel (lit. e) de la paginile 19 – 20 din cererea de apel), ipoteză care privește raționamentul pretins greșit al instanței de fond de a reproșa A. S.A. că nu ar fi solicitat garanții suplimentare, profitând chiar de lipsa necesității acestora la atribuirea contractului de achiziție publică, Înalta Curte mai constată și că acestei ipoteze i s-a răspuns de o manieră generală, inclusiv prin considerarea argumentelor în acest sens ale tribunalului ca fiind "considerente supraabundente", că nu ar fi fost determinante în dezlegarea dată, fără însă, din nou, o minimă justificare a acestei aprecieri. Or, apelantele expuseseră prin argumente prin motivele de apel caracterul nereal al celor reținute de tribunal în această direcție, menționând că garanțiile au fost înseși biletele la ordin, aceste părți procesuale solicitând, cel puțin din această perspectivă, analizarea raționamentului judiciar al primei instanțe de judecată. Chiar dacă instanța de apel aprecia că argumentele contestate ale tribunalului ar fi fost supraabundente, fapt ce ar fi determinat inutilitatea verificării proprii a corectitudinii lor, totuși instanța de apel era datoare să ilustreze justificarea acestei aserțiuni de calificare ca supraabundente, calificare expusă de curtea de apel exclusiv – din punct de vedere logic – ca și concluzie, deci neargumentat. În egală măsură, sub același element, instanța de recurs reține că susținerea curții de apel că aceleași aspecte ar "rezulta cu caracter de probabilitate" reprezintă o aserțiune care nu este compatibilă cu atributul juridic al unei instanțe de judecată devolutive a fondului unei cauze, caracterul de probabilitate strecurat imprimând un element de incertitudine. Așadar, cel puțin din perspectiva elementelor anterior ilustrate cu titlu exemplificativ, se observă că instanța de apel nu a analizat toate faptele imputate de reclamantele apelante ca elemente ale dolului. Se remarcă faptul că, dincolo de expunerea teoretică a acestui tip de răspundere civil, instanța de apel, fără a analiza efectiv cele reținute la fond, se rezumă practic, la a le relua. Astfel, instanța de a apel omite a analiza ea însăși criticile formulate în apel și reia starea de fapt, prin prezentarea cursului evenimentelor, precum și argumentația instanței de fond, rezumându-se doar la o valida în mod neargumentat însă. Lipsa analizei corespunzătoare a unora dintre faptele imputate de către reclamante ca elemente ale dolului este de natură – prin lipsa indicării de către instanța de apel a unor date esențiale ale silogismului juridic al cauzei pe care l-a configurat – să determine imposibilitatea instanței de recurs de a realiza un control de legalitate asupra efectelor juridice ale împrejurării de fapt constatate astfel de curtea de apel, cel puțin din perspectiva temeiurilor juridice invocate în cererea de recurs de către recurente a fi fost încălcate. Din această perspectivă, decizia instanței de apel ilustrează carența unei motivări deficitare, a unei lipse de motivare echivalente nesoluționării fondului cauzei, întrucât astfel, nu se permite instanței de recurs exercitarea controlului său de legalitate asupra acestor chestiuni de drept invocate și asupra efectelor juridice pe care ele le produc. De asemenea, Înalta Curte mai notează că criticile din cererea de apel, cuprinse la lit. o) vizează reținerea pretins incorectă a judecătorului fondului că nu ar exista obligații legale în sarcina autorităților locale pârâte în temeiul normelor de drept obiectiv exhibate de apelantele reclamante, întrucât acestea ar fixa doar cadrul general de desfășurare a activităților din domeniul serviciilor publice, motivarea tribunalului fiind apreciată de apelante a fi în contradicție cu însuși conținutul dispozițiilor legale invocate, care ar avea caracter imperativ și care ar impune obligații concrete atât pentru autorități, cât și pentru operatori. Similar, în cuprinsul literei l) din cererea de apel, apelantele susțin că A. S.A. nu a invocat o răspundere civilă delictuală întemeiată doar pe dispozițiile art. 1357 C. civ., așa cum a susținut instanța de la fond, ci și o răspundere civilă delictuală întemeiată pe art. 219 și 221 C. civ. Înalta Curte constată că într-adevăr, ansamblul acestor critici din apel a fost analizat în mod formal, necorespunzător din punct de vedere al exigențelor legale, de către instanța de apel care a reținut sub aceste aspect, sub un prim element, că dispozițiile art. 219 și art. 221 C. civ. la care fac referire reclamantele nu au fost invocate în mod expres ca temei de drept prin cererea de chemare în judecată sau cererea adițională. Mai arată instanța de apel că, raportat la motivele învederate de reclamante, instanța le-a analizat corespunzător, grupând argumentele pentru a le oferi un răspuns global, că Tribunalul, deși succint, a analizat pretențiile prin prisma răspunderii delictuale reglementate de art. 219 și art. 221 C. civ. Cercetând aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în pofida celor reținute de instanța de apel, în cererea adițională formulată de reclamante, aceste părți procesuale au exhibat pretenții în sensul atragerii răspunderii civile delictuale pentru faptele ilicite săvârșite de personele juridice de drept public prin simpla nerespectare invocată a unor obligații care le reveneau în temeiul unor norme de drept material, relevante în acest sens fiind paginile 17 – 18 ale cererii adiționale . În egală măsură, în cadrul cererii de apel se regăsesc ample și detaliate critici ale sentinței de fond din perspectiva acestui tip de răspundere invocat (a se vedea punctul 2 lit. i) din cererea de apel), critici care ilustrează obligații prevăzute de multiple norme juridice expuse de apelantele reclamante, obligații invocate de apelantele reclamante a nu fi fost realizate de către părțile procesuale pârâte. Or, într-adevăr, se observă că instanța de apel nu a evaluat în mod real acest ansamblu de critici important în economia actului de învestire a instanței de judecată, întrucât nu a procedat la expunerea unui raționament propriu raportat la acest tip de răspundere invocat. Astfel, deși recurentele reclamante au invocat în mod expres, normele juridice care fundamentează obligațiile pretins a fi fost neîndeplinite sau încălcate de către intimați, cu toate acestea curtea de apel s-a mărginit doar la a arăta că aceste norme reprezintă cadrul general care vizează asigurarea serviciului public către populație, în sensul că unele dintre acestea vizează strict raporturile dintre autorități și operatorii economici și că altele nici nu ar stabili obligații exprese în sarcina intimaților. Or, curtea de apel nu a indicat nici măcar una dintre multiplele norme juridice invocate expres în această direcție de către recurente, nu a indicat care anume norme juridice nu vizează obligații ale intimaților și care anume norme juridice le apreciază a nu putea fi invocate de terți, nedezbătând în nici un fel această constatare cu caracter – din punct de vedere logic - exclusiv de concluzie. Procedând astfel, curtea de apel a lipsit instanța de recurs de posibilitatea reală de a efectua un control judiciar al deciziei pronunțate în apel. Această concluzie se impune întrucât, fără urmă de îndoială, motivarea ilustrată este o motivare pur formală și nu constituie o motivare de substanță care să poată constitui obiect al controlului judiciar. Împrejurarea că instanța de apel a arătat că își însușește argumentele tribunalului nu este de natură să constituie – în lipsa unui raționament propriu măcar minimal al curții de apel – o motivare corespunzătoare a deciziei civile pronunțate și o îndeplinire a obligației instanței de apel de a răspunde măcar sintetic, criticilor formulate prin cererea de apel în această direcție. Conchizând, Înalta Curte constată că toate aceste deficiențe identificate echivalează cu o motivare necorespunzătoare din punct de vedere legal a deciziei recurate. Acesta constituie un viciu al hotărârii, care determină constatatarea nulității sale, devenind inutilă din această perspectivă, analiza în continuare de către instanța de recurs, a celorlalte critici ale recurentelor reclamante privind omisiunea de motivare a curții de apel, ele fiind îndreptate către aceeași finalitate procesuală deja realizată. Din această perspectiva expusă, instanța de recurs va primi criticile formulate în această direcție de recurente, constatând faptul că pentru argumentele ilustrate, ele se circumscriu exclusiv motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și nu motivului de recurs invocat inclusiv în privința lor, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu efectul admiterii recursului și casării deciziei cu trimiterea spre rejudecare. Soluția juridică menționată determină imposibilitatea analizării în continuare de către presenta instanță de recurs a criticilor de fond formulate, respectiv cele încadrabile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând faptul că hotărârea recurată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, instanța de recurs constată că nu poate proceda la analizarea acestui motiv de recurs în lipsa unei motivări adecvate a deciziei supuse controlului judiciar, lipsă care echivalează astfel cum s-a argumentat în precedent, cu o nesoluționare cel puțin parțială a fondului cauzei de către instanța de apel. Urmează, așadar, ca aceste motive să fie analizate, în rejudecarea apelului, de instanța de rejudecare. Pentru ansamblul tuturor acestor argumente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curtea va admite recursul declarat de reclamantele S.C. C. S.R.L. și S.C. A. S.A. Voluntari împotriva deciziei nr. 289 din 28 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.