Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1407/2024

HOTĂRÂRE
23.05.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1407/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 mai 2024 Deliberând asupra recursurilor declarate în cauză, constată următoarele:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #222107)
SACET și asigură realizarea serviciului de transport și distribuție a agentului termic pe raza unității administrativ teritoriale. Pârâta, reprezentată de lichidator judiciar X S.P.R.L., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția
ÎCCJ 2023-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 451/2023
Ședința publică din data de 1 februarie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Su
ÎCCJ 2020-11-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2020
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020 Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, la 29 ianuarie 2016, sub nr
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #171122)
ne în proprietate atât terenul, cât și centrala termică, astfel încât nu putea fi obligată la plata unei redevențe pentru veniturile realizate din exploatarea bunurilor sale. Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de apel a soluționat în
ÎCCJ 2020-09-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1682/2020
Ședința publică din data de 23 septembrie 2020 Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la 03.08.2018, reclama
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă