ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2025

Ședința publică din data de 25 martie 2025

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 14 ianuarie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava, prin primar, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 29.768.242,41 RON, reprezentând prejudiciu (creat prin neplata contravalorii huilei energetice, livrate către B. S.A., conform contractului de furnizare nr. x din data de 28 iunie 2012), petit majorat ulterior la suma de 37.728.310 RON, precum și la plata dobânzii legale calculate de la 12 martie 2013, până la data plății efective a prejudiciului, invocând răspunderea civilă delictuală.

Prin cerere adițională, reclamanta A. S.A. a solicitat chemarea în judecată și a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Suceava și obligarea acestuia, în solidar cu Municipiul Suceava, prin primar, la plata sumei reprezentând prejudiciul.

Ca urmare a divizării societății reclamante, conform Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 30 iunie 2016, operând transmiterea calității procesuale active, a fost introdusă în cauză C. S.R.L.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Suceava, în primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 400 din data de 20 decembrie 2017, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantele A. S.A. și C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Suceava.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 379 din data de 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, instanță la care a fost strămutat dosarul în apel, a admis apelul formulat de reclamantele A. S.A. și C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 400 din data de 20 decembrie 2017, a anulat sentința apelată, și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Neamț.

I.4. Sentința pronunțată de Tribunalul Neamț, în al doilea ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 722 din data de 9 noiembrie 2020, Tribunalul Neamț a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantele A. S.A. și C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava, luându-se, totodată, act că părțile solicită plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

I.5. Decizia pronunțată de Curtea de apel Bacău, secția I civilă, în cel de al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 289 din data de 28 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantele A. S.A. și C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 722 din 9 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Suceava, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Suceava.

I.6. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 2153 din data de 8 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantele C. S.R.L. și A. S.A. împotriva deciziei nr. 289 din data de 28 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

I.7. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în al treilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 50 din 29 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantele A. S.A. și C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 722 din 9 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție

Împotriva deciziei nr. 50 din data de 29 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, au declarat recurs reclamantele A. S.A și C. S.R.L.

Recursul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 24 aprilie 2024, sub nr. x/2020**, și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 2.

II.2. Motivele de recurs

Invocând incidența motivelor de casare, reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în esență, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel.

Preliminar, recurentele-reclamante au învederat că acțiunea are ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale, fundamentată pe două cauze juridice distincte, respectiv: răspunderea civilă delictuală, întemeiată pe răspunderea terților pentru exercitarea mijloacelor dolosive la încheierea unui act juridic [art. 1214 alin. (1) și 1215 alin. (2) C. civ., în sensul în care, prin acțiuni sau inacțiuni ce se subscriu faptelor civile delictuale, în principal, manopere dolosive, dar nelimitat la acestea, s-a cauzat un prejudiciu substanțial, și, respectiv, răspunderea civilă delictuală obiectivă a persoanei juridice pentru fapta proprie, respectiv a intimaților-pârâți Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava, reglementată de prevederile art. 219 și art. 221 din C. civ., ca urmare a unor acțiuni sau inacțiuni realizate cu încălcarea flagrantă a prevederilor unor legi și acte normative care impuneau obligații specifice, nerespectate de către acestea, fiindu-le cauzat astfel un prejudiciu [art. 8, art. 40 pct. 9 din Legea nr. 325/2006, art. 31 alin. (2) și art. 43-44 din Legea nr. 51/2006, art. 28 din Legea nr. 329/2009, art. 6 alin. (2) și (8) din O.U.G. nr. 79/2008 etc].

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentele-reclamante au susținut, în esență, că, deși, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel a fost învestită cu soluționarea a trei motive de apel, având obligația procedurală de a se pronunța asupra fiecăruia dintre acestea, curtea de apel a ignorat îndrumările obligatorii ale instanței de recurs și a analizat exclusiv primele două motive de apel, fără a se pronunța cu privire la cel de-al treilea motiv de apel.

Au subliniat recurentele-reclamante că instanța de apel era obligată nu doar să se pronunțe cu privire la toate motivele de apel și să analizeze toate probele, inclusiv pe cele atașate la dosar ca înscrisuri noi în recurs, filele x, care reprezentau probe noi în rejudecarea apelului, ci și să argumenteze de ce sunt înlăturate susținerile din apel și în ce ar consta netemeinicia acestora.

În opinia recurentelor-reclamante, cercetarea considerentelor deciziei recurate conduce la concluzia că instanța de apel a efectuat o analiză superficială și incompletă a întregului dosar, fapt care determină o motivare necorespunzătoare a hotărârii, în dezacord cu cerințele de ordine publică ale art. 425 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ. și ale art. 6 par. 1 și 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și stabilirea eronată a unei alte situații de fapt decât cea care rezultă din materialul probator, cu consecința aplicării eronate a prevederilor legale incidente.

Au învederat recurentele-reclamante că instanța de apel s-a rezumat doar la a justifica soluția judecătorului fondului, fără a efectua proprie judecată, fără a trasa propriile concluzii și argumente prin raportare la probe, în special în privința celor noi.

Astfel, au arătat că instanța de apel nu a analizat cauza cererilor deduse judecății, în acord cu art. 9 alin. (2) C. proc. civ., limitându-se la aceleași chestiuni analizate de judecătorul fondului, reținând, sub diverse forme de exprimare ale aceleiași idei, faptul că s-au aflat în eroare ori că nu au indicat și explicitat suficient în ce constau faptele ilicite pretinse și, contrar înscrisurilor aflate la dosar, a constatat că acestea nu echivalează cu manopere dolosive, fără a motiva, însă, o astfel de concluzie.

Au mai afirmat recurentele-reclamante că instanța de apel nu a oferit un răspuns coerent și complet cererilor formulate, de vreme ce aceasta a ignorat complet motivarea de fapt a acțiunii, respectiv perspectiva din care au fost invocate elementele constitutive ale dolului și caracterul determinant al acestuia la încheierea celor două convenții de eșalonare sau a celor ce interesau răspunderea obiectivă a persoanei juridice.

De asemenea, au arătat că instanța de apel a ales să se refere punctual doar la unele detalii și la unele dintre criticile formulate, lăsând nemotivate unele chestiuni care nu au primit o motivare din partea tribunalului.

În concret, susținând nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele-reclamante au învederat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului trei din apel, eludând principiile fundamentale ale procesului civil și încălcând norme procedurale a căror nerespectarea atrage sancțiunea nulității, prevăzută de art. 176 pct. 6, respectiv de art. 175 C. proc. civ.

Totodată, au menționat că această critică poate fi subsumată și motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, au precizat că, în cadrul apelului pe care l-au formulat, devoluțiunea opera cu privire la întreaga cauză, pentru toate problemele de fapt și de drept deduse judecății în fața primei instanțe, criticile generale aduse hotărârii apelate fiind grupate în cele trei motive de apel, fiecare dintre motive conținând argumente distincte de netemeinicie.

Sub acest aspect, au subliniat că au solicitat anularea sentinței apelate, în principal, pentru nemotivare, context în care rolul instanței de apel trebuia să se circumscrie normelor procedurale imperative incidente, inclusiv indicațiilor din cuprinsul deciziei de casare, însă, prin nepronunțarea asupra unui motiv de apel, cu care instanța fost legal învestită, nu doar că s-a adus o vătămare părții, dar nu se face posibilă exercitarea controlului judiciar.

Au considerat recurentele-reclamante că, procedând astfel, instanța a încălcat nu doar art. 9 și art. 22 C. proc. civ., ci, implicit, și principiul dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituție și art. 6 par. 1 și 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, principiul egalității armelor ce intră în conținutul dreptului la apărare și al garanțiilor sale, potrivit art. 6 par. 1 și 3 din Convenție, și principiul dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și de art. 6 par. 1 din Convenție.

Printr-un alt argument, subsumat aceleiași critici de nelegalitate, recurentele-reclamante au susținut că instanța de apel a încălcat norma procedurală edictată de art. 476-478 C. proc. civ., referitoare la caracterul devolutiv al apelului, subliniind că această etapă procesuală antrenează o rejudecare în fond a cauzei, în care părțile au dreptul legal de a administra noi probe, inclusiv cele depuse în recurs, acestea fiind câștigate cauzei, ipoteză în care, în judecarea apelului, instanța avea obligația de a se raporta și la aceste dovezi, pentru a stabili, în mod corect și complet, situația de fapt, în acord cu art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia recurentelor-reclamante, din analiza întregii motivări a instanței de apel, rezultă că aceasta nu a efectuat o analiză nici a probelor existente la dosarul de la fond și nici a probelor noi, încălcându-se și norma procedurală prevăzută art. 264 C. proc. civ.

De asemenea, au susținut că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 501 C. proc. civ., din perspectiva nerespectării indicațiilor date în recurs, prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și a nesocotit principiul disponibilității, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a procedat la modificarea cauzei deduse judecății, răspunzând altor motive de fapt decât celor cu care a fost învestită, încălcând implicit și limitele învestirii, prevăzute de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Au subliniat că nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, așa cum sunt prevăzute de legea internă, inclusiv de Constituție, dar și de normele Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie nerespectări ale cerințelor (normelor) legale, sancționate cu nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, fiind condiții extrinseci actului de procedură, și atrag casarea sentinței în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, au afirmat că hotărârea recurată a fost dată și cu neobservarea (nerespectarea) formelor/cerințelor legale privind efectul devolutiv al apelului și limitele acestuia, care au adus părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acesteia, nulitate condiționată de existența unei vătămări, potrivit art. 175 C. proc. civ., fapt care atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vătămarea procesuală rezultând din chiar soluția de respingere a apelului.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut că instanța de apel nu a motivat hotărârea recurată cu referire la cel de-al treilea motiv de apel.

Astfel, au învederat că motivarea curții de apel, conform căreia:

"în ceea ce privește critica referitoare la greșita apreciere a probelor de către prima instanță, sarcina aprecierii probelor revine instanței, care trebuie să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât și în ansamblul lor. Urmare a analizei efectuate, motivat, instanța poate concluziona într-un anumit sens sau altul" este una lapidară, care nu a implicat nicio analiză a motivului de apel, ci doar o validare a soluției pronunțate la fond.

Au subliniat că, în absența unei analize proprii a instanței de apel, nu se poate susține că în privința acestei critici din apel ar exista vreo motivare.

În ceea ce privește motivarea curții de apel referitoare la răspunderea obiectivă pentru fapta proprie a persoanei juridice - fila x par. 1-4 - au arătat că instanța face referiri cu caracter general și inserează în considerente aspecte din doctrină fără legătură cu cauza (pag. 21 de la par. 2).

De asemenea, recurentele-reclamante au considerat că instanța de apel nu a oferit o motivare nici cu privire la critica referitoare la necesitatea existenței vinovăției în cadrul răspunderii civile delictuale obiective, chestiune esențială, în opinia acestora, având în vedere că pentru a se antrena acest tip de răspundere este suficient ca persoana juridică/autoritățile și instituțiile publice să nu-și respecte obligațiile de serviciu decurgând din lege, iar prin aceasta să se cauzeze direct sau indirect un prejudiciu, care naște dreptul la reparație.

Au menționat că, prin considerentele reținute la par. 4 din pag. 23 din decizia recurată, instanța de apel a răspuns la aceeași cauză de răspundere delictuală, iar nu la cea legată de dol, care are drept consecință validarea raționamentului juridic nelegal al judecătorului fondului care, în mod, nepermis a adăugat la lege, reținând condiția vinovăției, respectiv intenția de a frauda, pentru antrenarea acestui tip de răspundere, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante au arătat că, în măsura în care se va aprecia că motivarea este legată de existența dolului, atunci se poate conchide că instanța de apel nu a oferit un răspuns criticii esențiale a reclamantelor.

Subsumat aceleiași critici de nelegalitate, recurentele-reclamante au invocat faptul că motivarea curții de apel, fiind superficială și confuză, nu permite să se stabilească dacă aplicarea legii a fost sau nu una corectă.

Astfel, au învederat că, în ceea ce privește motivarea vizând răspunderea civilă delictuală întemeiată pe răspunderea obiectivă pentru fapta proprie a persoanei juridice (motivare care se regăsește la filele x), nu pot fi identificate considerentele instanței asupra aspectelor concrete de fapt și de drept invocate prin acțiune și prin motivele de apel, fiind încălcată norma imperativă edictată de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, au arătat că motivarea curții de apel constă, în mod predilect, în justificarea soluției tribunalului, fără ca instanța de apel să procedeze efectiv la rejudecarea cauzei și fără a fi aduse argumente proprii care să justifice menținerea acestei soluții.

În opinia recurentelor-reclamante, întrucât situația de fapt a fost reținută în mod greșit de către instanța de apel, atunci și aplicarea legii este una eronată, fiind încălcate dispozițiile art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Totodată, au subliniat că o motivare care răspunde exigențelor legale ar fi fost aceea prin care instanța de apel ar fi combătut susținerile pe care le-au formulat, explicitând, în fapt și în drept, caracterul neîntemeiat al acestora.

Ca atare, recurentele-reclamante au apreciat că instanța de apel a efectuat o examinare superficială a pricinii, a probelor existente la dosar și a susținerilor și a cererilor părților, întemeindu-și soluția pe constatările greșite ale judecătorului primei instanțe.

Au mai arătat și că, în respectarea deciziei de casare, curtea de apel era îndrituită să analizeze punctual fiecare critică în parte care viza aspectele reținute de instanță, străine de natura pricinii, deduse judecății și motivele contradictorii.

Recurentele-reclamante au învederat și că instanța a reținut că nu au indicat și explicat în ce constau pretinsele fapte ilicite, însă, în considerentele hotărârii recurate, curtea de apel s-a rezumat la a reține că acestea nu echivalează cu manopere dolosive, fără a oferi însă o motivare cu privire la această soluție.

Susținând, de asemenea, incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au afirmat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, străine de pricină, unele dintre considerentele acesteia nefiind susținute de probele existente la dosar.

În acest sens, au precizat că, în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală a intimaților-pârâți pentru încălcarea unor obligații legale specifice, instanța de apel, în mod nelegal a constatat că "nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât Consiliului Local Suceava faptul că nu a adus la cunoștința furnizorului, la momentul încheierii contractului de furnizare a huilei, situația financiară precară a B. S.A., al cărei acționar este", întrucât "o astfel de obligație nu este prevăzută de lege și nu rezultă nici din practicile comerciale uzuale, fiind datoria furnizorului de a se interesa cu privire la solvabilitatea cocontractantului, în momentul angajării în relații contractuale cu acesta, în scopul de a cunoaște care sunt posibilitățile de îndeplinire de către acesta a obligațiilor asumate", respectiv că "atât timp cât nu s-a dovedit că au fost ascunse sau denaturate informații despre situația financiară a achizitorului, în scopul de a induce în eroare reclamanta și de a o determina pe aceasta să încheie contractul, simpla împrejurare că acționarul societății nu a adus la cunoștința sa faptul că la momentul respectiv nu dispune de suficiente lichidități pentru a asigura plata integrală a mărfii livrate nu constituie manoperă frauduloasă și nici nu reprezintă o încălcare a unei obligații legale".

Cu referire la aceste considerente ale instanței de apel, recurentele-reclamante au menționat că nu au invocat faptul că, la data încheierii contractului de furnizare a huilei nr. x din data de 28 iunie 2012, intimații-pârâți ar fi ascuns, prin mijloace dolosive sau viclene, că B. S.A. nu are suficiente lichidități, utilizarea mijloacelor viclene fiind invocată exclusiv în ce privește încheierea convențiilor de eșalonare de plată, instanța nefiind învestită cu analiza unui dol existent la încheierea contractului de furnizare huilă, așa cum transpare din motivarea hotărârii.

Au arătat și că "informațiile denaturate privind situația financiară a achizitorului", au fost puse în discuție în cadrul dosarului, dar în legătură cu alte faptele ilicite ale intimaților-pârâți, printre care diminuarea nelegală a capitalul social al B. S.A. până la o valoare negativă (în condițiile în care potrivit informațiilor oficiale, capitalul social era de 114.648.583 RON) și nerespectarea obligației de a întocmi bilanțul energetic, pentru a evita plata subvenției către aceasta.

În opinia recurentelor-reclamante, motivarea instanței de apel prin care s-a reținut că "nu s-a dovedit că au fost ascunse sau denaturate informații despre situația financiară a achizitorului" nu are fundament și este străină de natura pricinii, în fapt, instanța apreciind că se fac vinovate întrucât nu s-ar fi informat cu privire la situația financiară a societății B. S.A.

Au menționat că B. S.A. figura, în mod neveridic, cu un capital social în valoare de 114.648.583 RON, la dosar existând dovezi care probează faptul că intimații-pârâți au procedat la o diminuarea nelegală a capitalului social, aducând valoarea acestuia la un nivel negativ, prejudiciabil pentru creditori, necunoscută acestora.

Totodată, recurentele-reclamante au învederat că împrejurarea că diminuarea nelegală a capitalului social a operat în anul 2010, iar contractul de furnizare a huilei a fost încheiat în anul 2012, respectiv că starea financiară a B. S.A. era una precară nu înseamnă că fapta ilicită nu există sau că nu au fost prejudiciate, astfel cum în mod eronat, s-a reținut prin hotărârea recurată, atât timp cât, la data încheierii convențiilor de eșalonare, nu putea cunoaște, în mod rezonabil, aceste informații care nu erau publice, fiind ascunse, în mod intenționat, așa cum reiese și din probatoriu.

Au precizat și că, referitor la bugetul de venituri și cheltuieli al societății B. S.A., criticile au vizat încălcarea de către intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Suceava a obligației legale (impuse prin norme imperative, de ordine publică), de a aloca sumele necesare pentru subvenționarea energiei termice în cadrul bugetului local al Municipiului Suceava, și nicidecum în bugetul B. S.A., instanța fiind într-o vădită confuzie.

Astfel, recurentele-reclamante au susținut că sunt contradictorii considerentele curții de apel, având în vedere că, pe de o parte, aceasta a constatat că din analiza probelor reiese că situația de insolvență a societății B. S.A. era una iminentă, ca ulterior să rețină că "în mod eronat a apreciat că acționarul unic nu era obligat sa inițieze imediat procedura reglementată de legea insolvenței".

Au mai afirmat și că motivarea curții de apel este străină de natura pricinii, aceasta arătând că, deși a fost invocată în contextul încheierii contractului de furnizare a huilei, răspunderea civilă ce se solicită a se stabili în sarcina intimatului-pârât este una de natură delictuală, deoarece nu rezultă din contract, ci din împrejurări exterioare acestuia.

Au considerat recurentele-reclamante că aceste constatări ale instanței de apel nu au legătură cu pricina dedusă judecății, răspunderea civilă fiind cerută exclusiv în raport de convențiile de eșalonare.

De asemenea, au învederat că, în privința existenței dolului la încheierea convențiilor privind eșalonările de plată, instanța de apel a reținut în mod eronat și străin de cauză că, deși au existat negocieri între B. S.A. și A. S.A., la care au participat și reprezentanți ai autorității publice locale, iar convenția de eșalonare a plății nr. 653 din data de 15 ianuarie 2013 a fost semnată și de Primarul municipiului Suceava, prin această convenție nu s-au stabilit drepturi și obligații în sarcina Consiliului Local al Municipiului Suceava sau a Municipiului Suceava.

Au arătat și că s-a mai reținut și că nici prin convenția de eșalonare din 11 martie 2013 nu s-ar fi stabilit astfel de obligații, argumentându-se că prin cele două convenții A. S.A. doar ar fi fost informată cu privire la sursele de finanțare.

Recurentele-reclamante au apreciat că această motivare a curții de apel este contrară situației de fapt și demonstrează neanalizarea anexelor la convențiile de eșalonare.

Au mai afirmat recurentele-reclamante și că reținerea de către curtea de apel a comportamentului nediligent și imprudent al A. S.A. denotă o analiză superficială a cauzei care încalcă normele de drept în materie de achiziții publice.

Totodată, au susținut că instanța de apel a ignorat faptul că, în ceea ce privește termenele de plată a huilei energetice, acestea nu puteau face obiectul unei negocieri, fiind impuse prin documentațiile de atribuire, furnizarea fiind efectuată în baza unui contract atribuit în baza unei licitații publice, aspect, de altfel, necontestat de către niciuna dintre părțile din proces.

Au subliniat că instanța nu a fost învestită să analizeze comportamentul diligent sau nediligent al societății A. S.A. la încheierea contractului de achiziție publică, ci dacă, la semnarea convențiilor de eșalonare de plată, s-au exercitat sau nu mijloace dolosive, respectiv, dacă există fapte ilicite din partea autorităților publice, de natură a naște obligația de dezdăunare, instanța pronunțându-se pe altceva decât s-a cerut.

În dezvoltarea criticilor, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au precizat că acțiunea în răspundere civilă delictuală a vizat antrenarea răspunderii terților pentru exercitarea mijloacelor dolosive la încheierea unui act juridic, reglementată prin art. 1214 alin. (1) și 1215 alin. (2) C. civ., în contextul în care, prin acțiuni sau inacțiuni ce se subscriu faptelor civile delictuale (în principal, manopere dolosive, dar nelimitat la acestea), li s-a cauzat un prejudiciu substanțial, și, respectiv, antrenarea răspunderii civile delictuale a intimaților-pârâți pentru fapta proprie a persoanei juridice, reglementată de art. 1357, art. 219 și art. 221 C. civ., ca urmare a unor acțiuni sau inacțiuni realizate cu încălcarea flagrantă a prevederile unor legi si acte normative specifice [art. 8, art. 40 pct. 9 din Legea nr. 325/2006, art. 31 alin. (2) si art. 43-44 din Legea nr. 51/2006, art. 28 din Legea nr. 329/2009, art. 6 alin. (2) și (8) din O.U.G. nr. 79/2008 etc].

Au menționat că, potrivit prevederilor legale, intimaților-pârâți le revenea obligația de a asigura sumele necesare cu titlu de subvenție, de natură a acoperi integral creanțele datorate furnizorilor de materie primă, iar nerespectarea acestor obligații legale le-a prejudiciat.

Făcând trimitere la prevederile art. 6 alin. (8) din O.U.G. nr. 79/2008, art. 8 din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie B., art. 31 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, art. 29 alin. (6) din O.U.G. nr. 79/2008, art. 28 și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, au arătat că instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că dispozițiile legale nu stabilesc obligații în sarcina autorității publice în subordinea căreia s-au înființat societățile comerciale la care unitatea administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, ci numai în sarcina operatorilor.

Astfel, au apreciat că, deși dispozițiile legale amintite reglementează cadrul general legal ce vizează asigurarea serviciului public către populație, aceste norme impun obligații ferme și exprese, care, în scopul asigurării continuității serviciilor publice, au rolul de a garanta existența resurselor financiare, acoperitoare pentru plata furnizorilor, iar autoritățile locale aveau obligația de a respecta aceste norme.

Prin urmare, în opinia recurentelor-reclamante, chiar dacă elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli era în sarcina B. S.A., aprobarea acestora revenea intimaților-pârâți, în calitate de autorități locale care, pe lângă obligația de supraveghere, monitorizare și control, aveau și obligația de a se asigura că sursele de finanțare aprobate generează venituri suficiente pentru a achita obligațiile asumate.

Totodată, au apreciat că instanța de apel a exprimat o opinie total subiectivă și lipsită de fundament legal, atunci când a arătat că "în cazul în care nu există în patrimoniul unei astfel de societăți suficiente resurse financiare pentru achitarea tuturor datoriilor acesteia, obligația de elaborare a bugetelor în condiții de eficiență este îndeplinită dacă se asigură un echilibru între venituri și cheltuieli".

De asemenea, au susținut că instanța de apel, în mod greșit, s-a raportat și la art. 41 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, în forma sa aplicabilă abia din anul 2016, în condițiile în care, în cauză, se aplică forma în vigoare în anul 2013, în conformitate cu care, alocațiile bugetare sub forma subvențiilor nu constituiau o simplă posibilitate pentru autoritățile locale Suceava, ci o obligație, conform art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 36/2006.

Referitor la garanțiile profesionale și financiare ale operatorilor, indicatorii de performanță și nivelul tarifelor aplicate privind furnizarea/prestarea serviciului în condiții de calitate și cantitate corespunzătoare, au menționat că instanța de apel a reținut că acestea reprezintă criteriile principale pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii pentru serviciile de utilități publice, reglementate de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, care trebuie avute în vedere la momentul delegării acestei gestiuni, constatând, în mod greșit, ca fiind fără relevanță faptul că aceste criterii nu mai erau îndeplinite ulterior, pe parcursul desfășurării activității, de persoana juridică căreia i-au fost delegate serviciile, contrar art. 52 din O.G. nr. 36/2006.

Recurentele-reclamante au subliniat că intimații-pârâți aveau obligația legală imperativă de a implementa programe de reorganizare și eficientizare de natură a elimina pierderile ori de a aloca bani de la bugetul local pentru a acoperi pierderile, obligație pe care nu au înțeles să o îndeplinească prin alocarea sumelor de bani necesare achitării creanței către A. S.A., în contextul în care era deja elaborat planul declanșării procedurii falimentului față de B. S.A., plan demarat ulterior semnării primei convenții de eșalonare și înaintea semnării celei de-a doua convenții de eșalonare și despre care se dovedește că le-a fost ascuns.

Ca atare, au apreciat că este cert și dovedit în cauză că incapacitatea B. S.A. de a-și onora obligațiile financiare față de contractori, inclusiv față de A. S.A., a avut drept cauză directă și încălcarea de către intimații-pârâți a unor obligații legale, expres prevăzute de lege, iar faptul că s-a acționat cu intenție în acest sens rezultă cu evidență și din declarațiile date la parchet, implicarea părților adverse în identificarea unei soluții în blocajul apărut nereprezentând o simplă facultate, ci chiar o obligație legală, în contextul în care prin delegarea unui serviciu de utilități publice se realizează doar delegarea gestiunii, iar nu și delegarea răspunderii care, potrivit legii, rămâne întotdeauna în sarcina autorității publice locale.

Recurentele-reclamante, cu privire la dispozițiile legale a căror încălcare a fost invocate în cauza, au arătat că instanța de apel a mai reținut că acestea stabilesc în sarcina intimatului-pârât Consiliul Local al Municipiului Suceava, în calitate de autoritate publică locală, obligații de coordonare și monitorizare a serviciului public de alimentare cu energie B., realizat prin intermediul B. S.A. (art. 8 din Legea nr. 325/2006), precum și obligația de a aproba bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia (art. 28 și 29 din Legea nr. 329/2009).

Au susținut că instanța de apel aplicat și a interpretat greșit normele legale atunci când a reținut că autorităților locale nu le revine obligația impusă de dispozițiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, de a asigura existența garanțiilor profesionale și financiare ale operatorilor în condiții de calitate și cantitate corespunzătoare, care constituie criteriile principale pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii, în contextul în care aceste criterii erau obligatorii pentru intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Suceava (în calitatea sa de unic acționar), inclusiv în ceea ce privește operatorii economici la care acesta a delegat gestiunea în perioada 2012-2013.

Totodată, recurentele-reclamante au afirmat că raționamentul instanței de apel este greșit și în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 40 alin. (9) din Legea nr. 325/2006, având în vedere că instanța de apel, aplicând greșit normele de drept public, a înlăturat caracterul imperativ al acestor norme, considerând eronat ca ele au o valoare facultativă.

Au menționat că motivul esențial pentru care autoritatea publică locală a propus încheierea unei convenții de eșalonare a datoriilor societății B. S.A. este reprezentat de faptul că întreaga legislație în materie stabilește obligații imperative în sarcina autorității publice locale de subvenționare a serviciilor publice, iar aceste datorii nu ar fi trebuit și nu puteau, obiectiv, să existe dacă autoritatea ar fi respectat prevederile legale în materie de subvenționare a acestor servicii publice.

De asemenea, au învederat recurentele-reclamante și că subvențiile au avut un rol determinant în inducerea lor în eroare, având în vedere că, în mod rezonabil, nu aveau cum să cunoască că autoritatea publică locală va încălca legea și nu va întreprinde demersuri pentru a aloca subvențiile și, astfel, să refuze semnarea convențiilor de eșalonare ca să evite un prejudiciu.

În opinia recurentelor-reclamante, instanța de apel a nesocotit normele legale în materia achizițiilor publice dar și principiul bunei-credințe în materie contractuală.

Astfel, au reiterat faptul că, în ceea ce privește termenele de plată a huilei energetice, acestea nu puteau face obiectul unei negocieri, fiind impuse prin documentațiile de atribuire, furnizarea fiind efectuată în baza unui contract atribuit în baza unei licitații publice, aspect necontestat de niciuna dintre părțile din proces.

Prin urmare, au apreciat că întreaga analiză efectuată de instanța de apel cu privire la condițiile din contractul de furnizare a huilei este realizată cu ignorarea regulilor din materia achizițiilor publice, iar, în mod nepermis și contrar normelor legale în materie contractuală, instanța de apel a impus o conduită părților contractante, substituidu-se voinței acestora.

Recurentele-reclamante au subliniat că instanța de apel a eludat modalitatea de încheiere a contractului în cadrul unei proceduri de achiziție publică, unde libertatea de negociere din partea ofertanților este mult diminuată, contractul reprezentând legea părților, iar instanței nefiindu-i permis să sancționeze faptul că una dintre părți nu a fost suficient de diligentă în a-și prezerva anumite măsuri de garantare a obligațiilor prin constituirea de garanții, stabilire altor termene de plată.

În plus, au afirmat că, pe de altă parte, comportamentul lor nu a fost unul nediligent, câtă vreme A. S.A. a făcut eforturi pentru a obține garanții de plată, prin încheierea celor două convenții de eșalonare, din ianuarie și martie 2013, încrezându-se, cu bună-credință, în garanțiile oferite de municipalitate, prin Primarul Orașului Suceava, în calitate de reprezentant al acționarului unic care a promis, în mod ferm, că vor fi alocate subvenții, o mare parte din plăți urmând să fie asigurate tocmai din plata acestora, conform anexelor la cele două convenții.

Totodată, au susținut că, în mod eronat, instanța de apel a afirmat că subvențiile erau alocate de la bugetul de stat, în realitate, garantând eșalonările de plată încheiate în ianuarie și martie 2013, în cadrul cărora se menționau, ca surse de finanțare, subvențiile de la bugetul local al Orașului Suceava, Municipiul Suceava s-a obligat să aloce din bugetul local subvențiile, neinteresând dacă acestea urmau a fi virate ulterior de la bugetul de stat.

Sub acest aspect, au subliniat că obligația garantată a avut la bază manopere frauduloase, în contextul în care, la semnarea convențiilor, reprezentații intimaților-pârâți au indus în eroare A. S.A., deși cunoșteau că nu se vor aloca subvențiile promise și plățile nu se vor efectua, iar intrarea B. S.A. în faliment era deja planificată, așa cum reiese din probele aflate la dosar.

Au precizat că instanța a reținut că inițierea unei proceduri de intrare în insolvență a B. S.A., în condițiile în care aceasta nu avea posibilitatea de a-și onora obligațiile de plată, nu reprezenta o obligație legală sau convențională a acționarului unic, și, ca atare, nu ar putea fi calificată drept o manoperă frauduloasă.

Recurentele-reclamante au considerat că, în contextul în care instanța de apel a constatat, din analiza probelor, că situația de insolvență a societății B. S.A. era una iminentă, în mod eronat a apreciat apoi că acționarul unic nu era obligat să inițieze imediat procedura reglementată de legea insolvenței.

Dimpotrivă, au arătat că acționarul unic avea obligația de a iniția procedura de insolvență în scopul protejării interesele creditorilor, în acord cu prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, respectiv intimatul-pârât Municipiul Suceava, în calitate de acționar unic al debitoarei, pentru a preveni o eventuală păgubire suplimentară a creditorilor prin menținerea societății debitoare în circuitul economic, pentru care intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Suceava își asumase responsabilitatea de conducere.

Au menționat că, din probele administrate în cauză rezultă că starea de insolvență a societății era cunoscută de intimații-pârâți, cu atât mai mult cu cât intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Suceava nu asigurase finanțarea suficientă prin subvenții, necesară pentru furnizarea energiei termice populației în iarna anului 2012-2013.

Prin urmare, au apreciat că raționamentul instanței este unul total eronat, pornind de la premisa falsă că gestionarea de către intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Suceava a fost una corectă, ignorându-se complet obligațiile legale pe care le avea intimatul-pârât Municipiul Suceava, în calitate de acționar unic, și intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Suceava, în calitate de organ suprem decizional.

Recurentele-reclamante au susținut și că instanța de apel a pronunțat soluția atacată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor legale care reglementează fapta ilicită a intimaților-pârâți de a nu asigura capitalul social al B. S.A., care, din punct de vedere juridic, reprezintă gajul general al creditorilor, reflectarea corectă a capitalului social permițând partenerilor contractuali să decidă dacă intră sau nu în raporturi contractuale cu o societate.

Au menționat că, potrivit informațiilor oficiale, publice la data încheierii contractului de furnizare a huilei, B. S.A. avea un capital social de 114.648.583 RON, în realitate, însă, intimații-pârâți, prin încălcarea cu bună-știință a obligațiilor legale ce le incumbau, au contribuit la crearea unui capital social negativ, care a avut drept consecință prejudicierea creditorilor B. S.A., inclusiv în ceea ce le privește, aspect probat de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, emise de autorități cu competențe de control și verificare (A.N.A.F. și D.N.A.).

În susținerea acestei afirmații, au arătat că, în nota de constatare înregistrată sub nr. x din data de 3 aprilie 2013 încheiată de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, se reține că între intimatul-pârât Municipiul Suceava și B. S.A. a operat Nota de compensare nr. x din data de 31 martie 2010, incorectă și nelegală.

Au precizat că aspectele de nelegalitate au fost menținute de organul fiscal și în Dispoziția obligatorie privind măsurile stabilite de inspecția economico-financiară nr. 5467 din data de 30 decembrie 2014, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în continuarea notei de constatare, niciunul dintre aceste acte administrative nefiind contestate nici de reprezentanții municipalității, nici de organele de conducere ale B. S.A.

Recurentele-reclamante au arătat și că fraudarea creditorilor prin actele întocmite de B. S.A., cu aprobarea intimaților-pârâți, este confirmată de declarațiile date în fața D.N.A., în anul 2021, de către factorii de decizie din cadrul municipalității și ai societății B. S.A.

Ca atare, au subliniat că ambii intimați-pârâți se fac vinovați de încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, în materia capitalului social, faptă ilicită care a condus la prejudicierea directă a societății A. S.A. și au reluat susținerea potrivit căreia fapta ilicită a constat în diminuarea nelegală a capitalului social, în contextul în care intimatul-pârât Municipiul Suceava avea obligația legală de a acorda către B. S.A. o subvenție în valoare de 70.000.000 RON pentru acoperirea diferenței dintre prețul de facturare și prețul de transport și al distribuție energiei termice livrate către populație.

Recurentele-reclamante au susținut și că, pentru a evita acordarea acestei subvenții, municipalitatea, în calitate de acționar unic în cadrul B. S.A. și intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Suceava au dispus, în mod nelegal, degrevare acesteia de obligația plății subvenției.

Au menționat că, deși intimatul-pârât Municipiul Suceava figura la cartea funciară în calitate de proprietar pentru imobilele terenuri care trebuiau constituite ca aport în natură la capitalul social al B. S.A. încă din anul 2002, acționarul unic al societății a emis o hotărâre A.G.A. prin care a aprobat diminuarea capitalului social cu suma de 70.000.000 RON, cu încălcarea prevederilor punctului 45 alin. (1) și (2) din Condițiile Licenței nr. 489 pentru producerea energiei termice, capitalul social fiind redus cu mai mult de 25%.

Totodată, au arătat că, prin voința acționarului unic, cu girul intimatului-pârât Consiliului Local al Municipiului Suceava, capitalului social al societății a fost diminuat până la o valoare negativă, având în vedere că, la momentul diminuării cu suma de 70.000.000 RON a capitalului social, în soldul de capital social al societății erau numai 28.956.017 RON.

Eu evidențiat și faptul că, în atare condiții, după pronunțarea hotărârii irevocabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenurilor, clădirile și construcțiilor tehnologice aferente C.E.T.I., intimații-pârâți aveau obligația legală să constate lipsa suportului material a compensării operate în baza Notei de compensare nr. x din data de 31 martie 2010 și să înscrie datoria, drept "datorie curentă" în patrimoniul municipalității și să o bugeteze pentru exercițiul financiar al anului 2013.

În plus, au menționat că, pe de altă parte, intimatul-pârât Municipiul Suceava avea obligația legală de a efectua formalitățile impuse de lege pentru vărsarea aportului în natură la care s-a obligat prin actul de asociere, iar, pentru a constitui o garanție cât mai eficace a intereselor patrimoniale ale creditorilor și ale acționarilor, societatea pe acțiuni are obligația de a indica mărimea capitalului social în statutul, bilanțul, registrul acționarilor și pe foaia cu antet ale societății, conform art. 153 din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, au apreciat că intimatul-pârât Municipiul Suceava ar fi trebuit să inițieze în anul 2012, după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. 712 din data de 15 februarie 2012, procedurile de dizolvare voluntară impuse de dispozițiile legale menționate anterior.

În opinia recurentelor-reclamante, s-a omis în mod intenționat să se inițieze procedurile de completare a capitalului social sau de lichidare, și nici nu s-a operat nicio modificare în actul constitutiv cu privire la capitalul social, inducându-se prin aceasta în eroare A. S.A.

Au subliniat că s-a probat în cauză că intimații-pârâți au acționat cu bună știință, inducând astfel în eroare parteneri contractuali ai B. S.A. (inclusiv în ceea ce le privește) cu privire la solvabilitatea B. S.A. și la posibilitatea de satisfacere a datoriilor contractuale, cunoscând că societatea nu are bunuri care să poată fi valorificate în cadrul unei eventuale proceduri de executare silită, singurele active, care inițial apăreau scriptic ca fiind "aport în natură" la capitalul social al B. S.A. Suceava, fiind intabulate pe numele municipalității Suceava.

Prin urmare, contrar celor reținute de către instanța de apel, au susținut că, în speță, compensarea sumei de 70.000.000 RON, datorate cu titlu de subvenție, cu valoarea capitalului social diminuat al societății, se constituie în fapta ilicită a intimaților-pârâți, care a condus la crearea prejudiciului pe care l-au suferit, prin lipsirea de posibilitatea de a proceda la executarea bunurilor care ar fi trebuit să constituie gajul general al creditorilor chirografari.

În ceea ce privește existența dolului la încheierea convențiilor privind eșalonările de plată, au precizat că instanța de apel a reținut că, deși au existat negocieri între B. S.A. și A. S.A., la care au participat și reprezentanți ai autorității publice locale, iar convenția de eșalonare a plății nr. 653 din data de 15 ianuarie 2013 a fost semnată și de Primarul Municipiului Suceava, prin această convenție nu s-au stabilit drepturi și obligații în sarcina intimaților-pârâți, și nici prin convenția de eșalonare din 11 martie 2013, fiind doar informate cu privire la sursele de finanțare.

În opinia recurentelor-reclamante, această motivare a instanței de apel nu relevă situația de fapt și demonstrează o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1214 și ale art. 1215 C. civ.

Astfel, au învederat că au încheiat și au semnat cele două convenții de eșalonare a plății ca urmare a mijloacelor dolosive exercitate de Municipiul Suceava prin Primar, precum și a unor membri din cadrul Consiliului Local al Municipiului Suceava.

Au apreciat că, în cauză, acțiunile reprezentanților Municipiului Suceava se încadrează în noțiunea de dol exercitat de o terță persoană.

Totodată, au arătat că, anterior semnării celor două convenții de eșalonare de plată (convențiile nr. 653 din data de 15 ianuarie 2013 și nr. 3578 din data de 11 martie 2013), sistaseră livrarea de huilă și anunțaseră B. S.A. cu privire la iminența inițierii procedurii de recuperare a sumelor datorate și scadente, și sechestrarea judiciară a mărfii deja livrate și depozitate în depozitul aflat la dispoziția A. S.A.

Au precizat că, la acel moment, exista posibilitatea concretă pentru A. S.A. să își recupereze întreaga contravaloare a materiei prime furnizate, deoarece, în baza contractului de furnizare nr. x din data de 28 iunie 2012 și a actului adițional la acesta, deținea bilete la ordin, reprezentând titluri executorii, care ar fi asigurat recuperarea creanței datorate, prin executare silită directă și măsuri de poprire a terților, respectiv măsuri asigurătorii asupra huilei deja livrate, care se afla în depozit sau în curtea B. S.A.

Recurentele-reclamant au menționat că, în fața acestui risc iminent pentru debitor, B. S.A. și-a exprimat rugămintea de a nu se introduce biletele la ordin la plată, întrucât ar constitui un dezastru pentru societate, întreaga sa activitate urmând a se bloca în mijlocul iernii, toată populația orașului, spitalele, școlile și grădinițele urmând să aibă de suferit prin oprirea furnizării agentului termic.

Au învederat că, din adresele comunicate de B. S.A., inter alia, rezultă și că aceasta nu avea fonduri pentru a efectua plata, dar că existau promisiuni din partea intimatului-pârât Municipiului Suceava de plată a subvenției și de contractare a unui credit special pentru achitarea materiei prime pentru agentul termic către A. S.A., însă, ulterior, intimatul-pârât a determinat, prin mijloace dolosive, A. S.A. să încheie convențiile de eșalonare a plății, care au fost prezentate drept credibile, și, simultan, să renunțe la recuperarea, prin executare silită, a sumelor datorate.

Recurentele-reclamante au susținut că mijloacele dolosive s-au materializat atât în acțiuni, dar și în omisiunea de a oferi informații absolut necesare a fi cunoscute la data semnării convențiilor.

În privința dolului exercitat, au invocat faptul că intimatul-pârâtul Municipiul Suceava a uzat de mijloace viclene sub forma unor "promisiuni mincinoase", dovedind că există sume de bani bugetate și disponibile pentru a fi alocate societății B. S.A., suficiente cât să asigure necesarul de plăți scadente, aferente furnizării de cărbune energetic de către A. S.A.

Concret, au arătat că reprezentanții intimatului-pârât Municipiului Suceava, prin primar, au creat convingerea mincinoasă că toate obligațiile B. S.A. către A. S.A. vor fi respectate sub autoritatea și controlul acestuia.

Totodată, a afirmat și că, în ipoteza în care cele două convenții de eșalonare nu s-ar fi semnat, atunci nu s-ar fi putut utiliza sumele bugetate pentru finanțarea energiei termice pentru plata unui alt furnizor, iar faptul că inițierea unor forme de executare silită ar fi fost dezastruoasă în luna ianuarie 2013, drept pentru care se impunea intervenția autorităților care să garanteze mai mult și mai credibil decât debitoarea B. S.A. executarea obligațiilor, este reținut și în considerentele hotărârii de fond.

Recurentele-reclamante au apreciat și că este relevant faptul că pentru a determina A. S.A., în calitatea sa de furnizor, să semneze convențiile de eșalonare și să renunțe la punerea în executare a biletelor la ordin, reprezentanții intimatului-pârât Municipiului Suceava au uzat, în mod înșelător, de credibilitatea emanată de autoritatea publică și, chiar dacă aceștia nu și-au asumat obligații directe prin respectivele eșalonări, prin modul în care au acționat, au creat convingerea deplină privind îndeplinirea obligațiilor de plată ale B. S.A., cunosc