ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4390/2024

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția Civilă la data de 27.10.2021 sub nr. x/2021 reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

-obligarea pârâților la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și să se dispună uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 1.01.2018 și în continuare;

-obligarea pârâților la plata efectivă a salariilor calculate prin raportare la VRS

605,225, începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, conform sentinței civile nr. 549/21.07.2020 a Tribunalului Mureș, rămasă definitivă prin Decizia nr. 191/A din 31.03.2021 a Curții de Apel Mureș, executorie de drept;

-actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul

Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate, începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate până la plata efectivă a sumelor cuvenite, solicitate anterior.

Prin sentința nr. 348/16.03.2022, Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că litigiul are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanții solicită în contradictoriu cu pârâții obligarea la plata unor drepturi bănești despre care afirmă că i-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale. Potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (individuale/colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința ori, după caz, sediul.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la data de 14.04.2022 sub același număr.

Prin sentința nr. 539/28.06.2023, Tribunalul Bacău, la rându-i, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

În argumentele prezente, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat obligarea angajatorului la uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 1.01.2018 și în continuare. Tribunalul a considerat că, chiar dacă reclamanții solicită în principal obligarea la plata drepturilor salariale și folosesc noțiunea de uniformizare a modului de calcul al salariilor, cererile nu ar putea fi disociate de faptul că, implicit, ar fi contestate prevederile dispozițiilor/deciziilor de salarizare deja emise sau s-ar solicita implicit emiterea unor noi astfel de dispoziții/decizii care reprezintă acte administrative or, dispozițiile legale incidente conțin o procedură specială de valorificare a dreptului reclamanților, derogatorie de la prevederile comune ale Codului muncii și care, prin urmare, prevalează față de acestea. Astfel, instanța de dreptul muncii nu ar putea statua cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamanților fără a verifica mai întâi legalitatea deciziilor/dispozițiilor de salarizare emise, încălcând, însă dispozițiile legale imperative referitoare la competența materială.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.12.2023 sub nr. x/2021, iar la termenul de judecată din 14.05.2024 a fost invocată din oficiu excepția de necompetență materială.

Prin sentința nr. 843 din 14.05.2024, Curtea de Apel București, a admis excepția de necompetență materială și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, în favoarea Tribunalului Bacău, secția/completul specializat în litigii de muncă.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza în vederea soluționării conflictului de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, în speță reclamanții nu au învestit instanța cu o acțiune prin care să conteste o hotărâre a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău prin care ar fi fost soluționată o contestație a acestora împotriva unor acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, ci se solicită obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare lunare și a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanți potrivit solicitărilor acestora, respectiv prin înlăturarea plafonării instituite urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 1.01.2018 și în continuare, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor salariale.

Ca tare, norma prevăzută de art. 7 din Secțiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii cadru nr. 153/2017 este o normă de competență specială, care se aplică doar în cazul strict prevăzut în cadrul său, neputând fi extins și în alte situații, potrivit regulii de interpretare specialia generalibus derogant.

În concluzie, față de obiectul cererii de chemare in judecată, Înalta Curte constată că prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă tipic, astfel că in temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalului Bacău, secția/completul specializat în litigii de muncă, instanță competentă potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și I. și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 9 octombrie 2024.