ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4289/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4289/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 3 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 04.09.2023 sub nr. x/2023 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata IPJ Galați, anularea procesului-verbal nr. x/02.09.2023.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 1043/2023 din 16 noiembrie 2023, Judecătoria Râmnicu Sărat - Civil-penal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.
Pentru a hotărî astfel s-au reținut următoarele:
Conform art. 32 alin. (1) O.G. nr. 2/2001, ulterior modificării intrate în vigoare la 24.04.2022, prin Legea 107/2022, plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.
Conform art. 118 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.
Instanța a constatat că norma din O.U.G. nr. 195/2002 are caracter special, competența de soluționare a cauzei de față nefiind afectată de modificarea normei generale atributivă de competență și modificarea legislativă a operat ulterior comiterii pretinsei fapte contravenționale și sesizării instanței de judecată cu prezenta plângere.
Aplicând aceste principii la cauza de față, instanța a reținut că din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, reiese că pretinsa faptă contravențională a fost săvârșită pe raza localității Pechea, jud. Galați.
2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Galați, secția civilă
Prin sentința civilă nr. 2613/2024 pronunțată la 06 iunie 2024, Judecătoria Galați, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Galați, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimata IPJ Galați, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat, a constata existența unui conflict negativ de competență ivit între Judecătoria Galați și Judecătoria Râmnicu Sărat și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, pentru soluționarea conflictului negativ de competență
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (forma în vigoare atât la data constatării contravenției - 02.09.2023, cât și la data introducerii plângerii - 04.09.2023), împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.
Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta contravențională a fost constatată pe DJ 251, în com. Pechea, jud. Galați, locație care se află în raza de competență a Judecătoriei Galați, iar domiciliul petentului se află în com. Râmnicelu, jud. Buzău, locație care se află în raza de competență a Judecătoriei Râmnicu Sărat, astfel cum prevede H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.
În consecință, cererea putea fi soluționată, în baza competenței teritoriale alternative prevăzută de art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, de către Judecătoria Râmnicu Sărat (instanța de la domiciliul petentului) sau de către Judecătoria Galați (instanța de la locul constatării faptei).
Totuși, odată ce petentul a înțeles să învestească Judecătoria Râmnicu Sărat cu prezenta cerere (instanță competentă teritorial, astfel cum s-a arătat anterior), această instanța nu mai avea posibilitatea de a-și declina competența, în baza unei competențe alternative, devenind unica instanță competentă să soluționeze cauza, față de acțiunea petentului de a introduce plângerea pe rolul acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.
În speță, din actele și lucrările dosarului reiese că prin procesul-verbal seria x nr. x, încheiat la 2 septembrie 2023 de către Inspectoratul de Poliție Județean Galați - Serviciul Rutier, contestat în cauză, s-a aplicat petentului A., sancțiunea cu amendă în cuantum de 1450 RON și 10 puncte penalizare, pentru încălcarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție a constat în aceea că, la data de 02.09.2023, orele 09:45, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x și pe raza localității Pechea, județ Galați a fost înregistrat ca având viteza de 81 km/h pe sectorul de drum unde viteza maximă legală admisă era de 30 km/h.
Aspectul care a generat conflictul negativ dintre cele două judecătorii îl constituie problema instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze plângerea contravențională, față de obiectul acesteia și prevederile legale incidente.
Așa cum s-a precizat, contravențiile constatate și sancționate prin actul contestat sunt reglementate de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, forma în vigoare la data introducerii plângerii contravenționale, "împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul".
Articolul 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost modificat în sensul instituirii, în locul competenței teritoriale absolute prevăzute inițial, a unei competențe teritoriale alternative de soluționare a plângerilor contravenționale pentru fapte reglementate și sancționate de acest act normativ special, în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori a judecătoriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul, modificări ce sunt aplicabile în speță.
Astfel, Legea nr. 254/2023 pentru modificarea art. 118 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 678 din 24 iulie 2023, fiind aplicabilă de la data de 27 iulie 2023, în acord cu prevederile art. 78 din Constituția României și art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Față de normele legale citate supra, aplicabile în raport cu data formulării acțiunii, și având în vedere că faptele contravenționale reținute în sarcina petentului au fost săvârșite pe raza comunei Pechea, județul Galați, iar din actul de identitate atașat în copie la dosar reiese că domiciliul petentului A. este în comuna Ramnicelu, satul Rîmnicelu, județul Buzău, competența teritorială de soluționare a prezentei plângeri contravenționale este alternativă, fiind deopotrivă competente ambele instanțe, adică Judecătoria Galați și Judecătoria Râmnicu Sărat.
În concluzie, ținând cont de faptul că la data de 04.09.2023, când a fost înregistrată plângerea contravențională, dispozițiile articolului 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 instituiau o competență teritorială alternativă, în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori a judecătoriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul, iar petentul a optat pentru judecarea plângerii contravenționale de către instanța de la domiciliul său, respectiv Judecătoria Râmnicu Sărat, aceasta a fost legal învestită și trebuia să păstreze cauza spre soluționare.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Galați, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 3 octombrie 2024.