ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1574/2024

Ședința publică din data de 11 iunie 2024

Asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 11 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și U.A.T. București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului imobil situat în municipiul București, str. x, constând în apartament cu 3 camere, cu suprafață utilă de 122,94 m.p., balcon în suprafață de 30,48 m.p., loc parcare 36 în suprafață de 20,08 m.p., cu cotă indiviză de 25,7 m.p. din părțile și dependințele comune ale imobilului, împreună cu cota indiviză de 25,6 m.p. din terenul aferent apartamentului având număr cadastral x înscris în Cartea funciară nr. x-C2-U49 sector 4.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă

Prin sentința civilă nr. 832 din data de 25 mai 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și UAT București, și a constatat existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului imobil - apartament nr. x situat în municipiul București -, constând în apartament cu 3 camere, cu suprafață utilă de 122,94 m.p., balcon în suprafață de 30,48 m.p., loc parcare 36 în suprafață de 20,08 m.p., cu cotă indiviză de 25,7 m.p. din părțile și dependințele comune ale imobilului, împreună cu cota indiviză de 25,6 m.p. din terenul aferent apartamentului având număr cadastral x înscris în Cartea funciară nr. x-C2-U49 sector 4.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1952A din data de 15 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de pârâta U.A.T. București, prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 832 din data de 25 mai 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. și cu intimații-pârâți B., C., ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 1952A din data de 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2020, la data de 21 martie 2024, și a fost repartizată aleatoriu spre soluționare completului de judecată nr. 2.

II.2. Cererea de recurs

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, a susținut că soluția instanței de apel este greșită în ceea ce privește atât respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes în formularea acțiunii, cât și pe fondul cauzei, ca urmare a interpretării greșite a dispozițiilor legale cu referire la dreptul de proprietate al intimatei-reclamante.

În dezvoltarea criticilor vizând soluția dată excepției lipsei calității sale procesuale pasive, a arătat că, pentru ca o persoană să fie parte în proces, este necesar, pe lângă îndeplinirea altor condiții, să aibă calitate procesuală, prin calitate procesuală desemnându-se titularul dreptului de a acționa în justiție și, în același timp, persoana împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

A menționat că, în ceea ce privește calitatea procesuală, aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).

Recurentul-pârât a considerat că motivarea curții de apel este greșită ca urmare a însușirii de către instanță a tezei susținute de intimata-reclamantă în sensul că, prin analogie, în cauza de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 553 alin. (2) și art. 249 alin. (3) C. civ., referitoare la moștenirile vacante (art. 552 și art. 553 C. civ.), respectiv dizolvarea persoanei juridice [art. 249 alin. (3) C. civ..], întrucât niciuna dintre situațiile expuse nu pot fi apreciate a fi "situații asemănătoare", ipoteză reținută de art. 1 alin. (2) C. civ.

A subliniat că situația din prezenta speță nu este asemănătoare cu cea a moștenirilor vacante, unde se impune existența unui certificat de vacanță succesorală în cazul bunurilor rămase fără stăpân, fiind vorba despre un alt regim juridic față de cel al dobândirii unui imobil în urma unei licitații.

În plus, a invocat că, în cazul succesiunilor vacante, statul este cel care își manifestă drepturile succesorale prin Ministerul Finanțelor Publice.

Totodată, a învederat că moștenirea vacantă presupune o amplă procedură notarială, prevăzută de Legea nr. 36/1995, actualizată, precum și de art. 1135 și urm. C. civ., somarea tuturor succesibililor, după epuizarea termenului de un an și 6 luni, printr-o publicație făcută la locul deschiderii moștenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum și într-un ziar de mare circulație, să se înfățișeze la biroul notarial, iar, în cazul în care niciun succesibil nu se prezintă la termenul fixat, notarul va constata moștenirea vacantă.

De asemenea, recurentul-pârât a arătat că, potrivit art. 1140 C. civ.:

"Dacă, deși s-a constatat vacanța moștenirii, există moștenitori, atunci aceștia pot exercita petita de ereditate împotriva comunei, orașului, municipiului".

Ca atare, a apreciat că nu se poate reține că este vorba despre situații asemănătoare și, prin prisma acestui considerent, să se mențină calitatea sa procesuală pasivă.

A precizat că nu a fost implicat din punct de vedere juridic în niciuna dintre manifestările procesuale ale părților privind licitația confirmată prin procesul-verbal încheiat la data de 18 mai 2012, iar faptul că acest demers juridic nu s-a finalizat prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică între intimata-reclamantă și societatea în insolvență nu poate avea ca efect stabilirea calității procesuale pasive a unei instituții, prin simplul considerent că, în cazul moștenirii vacante, aceasta ar avea un aport în emiterea certificatului de vacanță succesorală.

Recurentul-pârât a menționat și că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 17 decembrie 1996, doamna D. a achiziționat apartamentul ce face obiectul litigiului.

Cu referire la fondul cauzei, a arătat că pentru imobilul în litigiu notificarea este încă nesoluționată, ceea ce presupune existența ipotetică a unui potențial proprietar, situație în care, până la soluționarea notificării, o eventuală vânzare a imobilului este inadmisibilă (dosarul administrativ nr. x, constituit în baza notificării nr. x/2001).

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care, a invocat excepția nulității în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., solicitând, în principal, constatarea nulității recursului, și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În susținerea excepției nulității recursului, în esență, intimata-reclamantă a arătat că, în speță, cele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivul de casare indicat de parte - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -, ci reprezintă critici cu privire la modul în care instanța de apel a justificat respingerea excepțiilor invocate în cauză.

Totodată, afirmând caracterul nefondat al recursului, intimata-reclamantă a apreciat, pe de o parte, că finalitatea urmărită de recurentul-pârât nu este una ce ține de aplicarea dreptului material, ci, mai degrabă, de aplicarea normelor de procedură civilă, iar, pe de altă parte, că recurentul-pârât nu a arătat de ce nu putea fi făcută aplicarea prin analogie a dispozițiilor legale reținute de instanța de apel.

Intimata-reclamantă a susținut și că, așa cum a reținut și instanța de apel, nu este vorba despre o recunoaștere explicită a dreptului de proprietate în patrimoniul recurentului-pârât, prezentul demers fiind introdus împotriva recurentului-pârât tocmai în considerarea vocației pe care a apreciat că o are în vederea recunoașterii dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului.

A subliniat că nu există niciun indiciu sau temei de drept care să conducă la concluzia că ar fi fost transferat dreptul de proprietate asupra imobilului către altă persoană prin efectul închiderii procedurii insolvenței și nici măcar către unitatea administrativ teritorială în circumscripția căreia se află - pârâtul din prezenta cauză.

De asemenea, a apreciat că instanța de apel a reținut în mod corect aplicarea art. 553 alin, (2) C. proc. civ. pentru a justifica vocația pe care recurentul-pârât o are la obținerea recunoașterii dreptului de proprietate.

Astfel, a arătat că, într-adevăr, în speța de față, nu ne aflăm în ipoteza per se a unei moșteniri vacante și nici în cea a renunțării la dreptul de proprietate sau în cea a lichidării prevăzute de C. civ. în art. 248 și art. 249, ca moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate de către unitatea administrativ teritorială pe raza căreia este situat imobilul în litigiu, însă, legiuitorul nu a prevăzut în legislația națională ce se întâmplă cu imobilele pentru care nu a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în condițiile prevăzute de legea insolvenței și pentru care a fost dispusă închiderea procedurii și radierea debitorului la Registrul Comerțului.

A considerat că, în raport de situația de fapt a speței, instanța de apel a apreciat în mod corect că trebuie făcută aplicarea prevederilor C. civ. care recunosc posibilitatea aplicării unor prevederi legale prin analogie la alte situații - art. 1 alin. (2) C. civ. -, în același sens fiind și dispozițiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a susținut și că lipsa parcurgerii procedurilor la care face referire recurentul-pârât, pe parte de moștenire, nu reprezintă un impediment în vederea inițierii prezentului demers, faptul că nu au fost parcurși pașii până la acest moment nu înseamnă că recurentul-pârât, pe viitor, nu ar putea să întreprindă demersuri în acest sens, chiar pe calea instanței de judecată.

Ca atare, a subliniat că recurentul-pârât are o vocație și un interes în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului.

În ceea ce privește împrejurarea că imobilul ar fi vizat de o notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001, a invocat faptul că aceasta nu a fost dovedită, nefiind depus niciun document în acest sens, și, în plus, din verificările efectuate pe portalul primăriei, a identificat, într-adevăr, o notificare la adresa în discuție, dar pentru un alt imobil.

Intimații-pârâți C. și B. nu au formulat întâmpinare.

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.A.

II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (1) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 8 mai 2024, în temeiul art. 471

1

C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 11 iunie 2024, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra recursului, urmând a analiza cu prioritate excepția nulității acestuia.

II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând, în esență, că partea adversă a înțeles să își întemeieze recursul pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, criticile formulate nu sunt încadrabile în ipoteza la care aceste dispoziții se referă, ci vizează modul de soluționare a excepțiilor invocate prin cererea de apel, iar aspectele procesuale nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport cu conținutul și limitele trasate de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului intervine atunci când niciunul dintre motivele arătate de parte nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ipoteză care nu se verifică în speța de față.

Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea art. 1 alin. (2) C. civ., reținând că, prin analogie, sunt aplicabile dispozițiile art. 553 alin. (2) și ale art. 249 alin. (3) C. civ.

Or, o atare critică este aptă de analiză din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin urmare, Înalta Curte, reținând că recurentul-pârât a formulat, prin cererea de recurs, critici încadrabile în motivele de casare prevăzute de lege, constată caracterul neîntemeiat al excepției nulității recursului, invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, urmând să o respingă.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-pârât a criticat decizia instanței de apel susținând că este greșită atât soluția dată cu privire la excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și a lipsei de interes a intimatei-reclamante, cât și cea pronunțată asupra fondului cauzei.

În speță, instanța de apel a constatat că excepțiile de ordine publică referitoare la cererea de chemare în judecată (excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive) nu au natura unor veritabile excepții procesuale cu privire la care trebuie să se pronunțe distinct, ci reprezintă motive ale apelului, motive pe care le-a apreciat a fi nefondate.

Prealabil, Înalta Curte reține că soluția dată prin decizia recurată cu privire la motivul de apel vizând inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată a intrat în puterea lucrului judecat, recurentul-pârât neformulând critici referitoare la această dezlegare a instanței de apel.

Totodată, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, constată că, deși a susținut că aceasta a fost greșit soluționată, prin aplicarea prin analogie a prevederilor art. 553 alin. (2) și ale art. 249 alin. (3) C. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât nu a adus nicio critică deciziei atacate din această perspectivă, susținerea părții fiind una formală, nedezvoltată și neargumentată potrivit rigorilor impuse de art. 488 C. proc. civ.

Ca atare, în lipsa unei motivări concrete și a indicării unor aspecte de nelegalitate care ar rezulta, în opinia recurentului-pârât, în legătură cu soluționarea motivului de apel vizând lipsa de interes a intimatei-reclamante, instanța de recurs se află în imposibilitate de a analiza legalitatea deciziei recurate sub acest aspect.

În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a susținut lipsa calității procesuale pasive a recurentului-pârât, Înalta Curte reține că instanța de apel a apreciat că acesta justifică legitimare procesuală pasivă din perspectiva vocației pe care o are de a obține dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind aplicabile, prin analogie, conform art. 1 alin. (2) C. civ. și art. 5 alin. (3) C. proc. civ., prevederile art. 553 alin. (2) și art. 249 alin. (3) C. civ.

Astfel, a arătat că art. 553 alin. (2) C. civ. prevede că:" Moștenirile vacante se constată prin certificat de vacanță succesorală și intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară. Imobilele cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraș sau municipiu, după caz, și intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local".

Totodată, a avut în vedere că, potrivit art. 249 alin. (3) C. civ.:

"În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d), precum și în cazul în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condițiile alin. (2), acestea vor trece în proprietatea comunei, orașului sau municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile".

În concluzie, constatând că legea nu prevede ce se întâmplă cu acele imobile pentru care nu a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în condițiile prevăzute de legea insolvenței și pentru care a fost dispusă închiderea procedurii și radierea debitorului de la Registrul Comerțului și că nu există uzanțe în materie, a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile legale privitoare la situații asemătoare, fiind corect identificate în această privință de către intimata-reclamantă prevederile art. 553 alin. (2) și art. 249 alin. (3) C. civ., în justificarea calității procesuale pasive a unității administrativ teritoriale.

Ceea ce susține recurentul-pârât, în dezvoltarea motivelor de recurs, este că instanța de apel a considerat în mod greșit că situația din prezetul litigiu este una asemănătoare cu cea a moștenirilor vacante la care se referă art. 553 alin. (2) C. civ.

În argumentarea soluției date motivului de apel prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale-pasive a recurentului-pârât, instanța de apel a constatat că este incidentă ipoteza în care pricina nu poate fi soluționată nici în baza legii și nici a uzanțelor, astfel că se impune aplicarea dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, în analiza efectuată, referindu-se atât la cazul moștenirii vacante ce intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului [art. 553 alin. (2) C. civ..], cât și la cel în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d) C. civ., respectiv cel în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condițiile art. 249 alin. (2) din același act normativ, care, de asemenea, trec în proprietatea privată a unității administrativ teritoriale [art. 249 alin. (3) C. civ..].

Or, recurentul-pârât a criticat doar faptul că instanța de apel a reținut asemănarea dintre situația din speța de față cu cea privind moștenirea vacantă, fără a aduce argumente prin care să susțină și că nu poate fi reținută existența unor situații asemănătoare în raport cu ipoteza reglementată de art. 249 alin. (3) C. civ.

Ca atare, chiar dacă s-ar reține o aplicare greșită, prin analogie, a prevederilor art. 553 alin. (2) C. civ., soluția instanței de apel își găsește fundamentul în prevederile art. 249 alin. (3) C. civ., față de care, așa cum s-a mai arătat, recurentul-pârât nu a formulat nicio critică.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât nu sunt în măsură să demonstreze nelegalitatea deciziei recurate în privința soluție date motivului de apel prin care s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a acestuia, critica din recurs fiind nefondată.

În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează soluția pronunțată asupra fondului cauzei, prin care recurentul-pârât face trimitere la existența unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu, Înalta Curte reține că, în raport de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., acesta nu poate fi primit, fiind invocat omisso medio.

Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar punerea în discuție omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nesupuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, nu este permisă.

Astfel, având în vedere efectele principiului legalității căilor de atac și formularea acestei critici omisso medio, este inadmisibil a fi analizată susținerea din motivele de recurs privind constituirea în baza notificării nr. x/2001 și nesoluționarea, până la acest moment, a dosarului administrativ nr. x, având drept consecință, în opinia, recurentului-pârât, existența ipotetică a unui potențial proprietar și, respectiv, a imposibilității vânzări imobilului.

Față de toate cele anterior reținute, constatând legalitatea deciziei recurate în raport cu criticile formulate de recurentul-pârât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 1952A din data de 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 1952A din data de 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.