ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4252/2024

Ședința publică din data de 2 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 08.08.2023, sub nr. x/2023, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ozun, să se constate nulitatea absolută a contractului de finanțare nerambursabilă nr. x (GES)30.12.2020.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2934 din data de 09.05.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ozun, în favoarea Tribunalului Covasna.

În considerentele sentinței a reținut dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în raport de care reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Constatând că cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată de o autoritate publică (Administrația Fondului pentru Mediu) și observând că sediul pârâtei Comuna Ozun se află în județul Covasna, a apreciat că în speță competența teritorială aparține Tribunalului Covasna.

2.2. Prin sentința civilă nr. 582 din data de 11.07.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Covasna, secția civilă - Complet de fond specializat în soluționarea cauzelor în materia contenciosului administrativ a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție a reținut că prin sentința nr. 101/26.01.2024 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2023, competența teritorială a fost declinată în favoarea Tribunalului Covasna în baza art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, față de sediul pârâtei din județul Covasna.

La primul termen de judecată din data de 07.03.2024, Tribunalul Covasna, secția civilă a conexat dosarul nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 al Tribunalului București, dosarele astfel conexate fiind înaintate acestei instanțe.

La termenul din 10.04.2024, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea dosarului nr. x/2023, sens în care s-a format dosarul nr. x/2024, în care a acordat termen la data de 10.04.2024.

În acest dosar nou format, după disjungere, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, constatând că prin conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 al Tribunalului București a operat o prorogare teritorială de competență în favoarea Tribunalului București, ce rămâne competent teritorial pentru cererea conexată.

A mai reținut că Tribunalul București nu mai putea să invoce necompetența sa teritorială, deoarece pe calea prorogării legale de competență, ce a operat ex legem prin conexare, a devenit competent teritorial și în cauza nr. x/2023, iar pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 139 alin. (5) C. proc. civ. și art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin disjungere nu se poate provoca o nouă dezbatere a competenței.

Astfel, s-a reținut că este incident și art. 139 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia când una dintre cereri este de competența exclusivă a unei instanțe, conexarea se face la acea instanță, ceea ce interzice eludarea competenței teritoriale exclusive în cazul în care pentru una dintre cauze este o competență teritorială exclusiv, iar pentru cealaltă nu.

În speță, potrivit art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., atât Tribunalul București este competent teritorial exclusiv în dosarul nr. x/2023, cât și Tribunalul Covasna este competent teritorial exclusiv în dosarul nr. x/2024.

Prin urmare, prin conexarea la instanța mai întâi sesizată cu una dintre cererile de competență exclusivă, se respectă textul de lege, cu păstrarea scopului conexării, acela de mai bună administrare a justiției.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ozun, să se constate nulitatea absolută a contractului de finanțare nerambursabilă nr. x.

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 07.09.2024, Tribunalul Covasna, secția civilă a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul București fiind astfel învestit, a reținut că nu se poate dispune conexarea celor două cauze, având în vedere faptul că în dosarul x/2023 s-a trecut de faza procesuală a încuviințării probelor, în timp ce dosarul conexat, nr. x/2023, se afla la primul termen de judecată. Prin urmare, a dispus disjungerea dosarului nr. x/2023, sens în care s-a format dosarul nr. x/2024, în care Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive, pe care a admis-o și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secția civilă.

Înalta Curte reamintește că excepția conexității se invocă în fața instanței ulterior sesizate, cel mai târziu la primul termen de judecată, de părți sau de instanță, din oficiu. Excepția se soluționează prin încheiere de către ultima instanță sesizată în ordine cronologică care va dispune trimiterea dosarului instanței mai întâi învestite, în afară de cazul când părțile cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanțe. Încheierea prin care se soluționează excepția conexității poate fi atacată numai odată cu fondul, iar, potrivit alin. (6) al art. 139 din C. proc. civ., cauzele conexate pot fi disjunse în orice stare a judecății, dacă numai una dintre ele este în stare de judecată.

Astfel, conexitatea reprezintă un caz de prorogare de competență, prin care se urmărește asigurarea unei bune judecăți și presupune existența a două sau mai multe cauze care se află în primă instanță, înaintea aceleiași instanțe sau a unor instanțe deosebite, de același grad sau de grad diferit, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură.

Chiar dacă în situația conexității, spre deosebire de cea a litispendenței, există posibilitatea unei disjungeri a cererilor conexate, această măsură nu va determina, doar prin ea însăși, și o schimbare a competenței. Astfel, odată disjunsă cererea, învestită cu soluționarea acesteia va rămâne tot instanța caștigată prin conexare.

În același sens sunt și prevederile dispozițiilor art. 110 alin. (4) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022 privind Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești:

"În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității".

Cât despre eventuala nerespectare a regimului de invocare a excepției de conexitate de care s-a prevalat Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru a disjunge cerererea conexată și a dispune declinarea acesteia, se observă că aceasta nu putea fi evaluată în această fază procesuală, câtă vreme prevederile art. 139 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., încheierea pronunțată asupra excepției conexității poate fi atacată numai odată cu fondul.

Față de toate acestea, se constată că Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal nu mai era îndreptățit să procedeze la declinarea judecării cauzei, astfel încât competența de soluționare a cauzei îi aparține.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu și pârâta Comuna Ozun în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.