ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4593/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 13 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul Bacău prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 15.04.2019 referitoare la obligațiile de plată accesorii la Fondul pentru mediu în valoare de 111.394 RON.

2.1. Hotărârea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 12 din 17 ianuarie 2020, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Având în vedere că sediul pârâtului Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu este în municipiul București, din perspectiva competenței teritoriale, Tribunalul București este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5.03.2020, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 2473 din 29 iunie 2020, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecat cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că, în determinarea instanței competente să judece cauza, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, iar nu dispozițiile tezei a II-a a aceluiași articol, neavând relevanță calitatea de autoritate publică a reclamantei, întrucât aceasta nu acționează, în prezentul litigiu, în regim de putere publică.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea actului administrativ fiscal menționat, aparține exclusiv instanței de la sediul reclamantului, care este în Bacău.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În cauză, reclamantul Municipiul Bacău a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 1/15.04.2019 referitoare la obligațiile de plată accesorii la Fondul pentru mediu în valoare de 111.394 RON, emise de pârâtul Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului instituție publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Municipiul Bacău are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamant într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică, fără a face distincție între situațiile în care instituția publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului Municipiul Bacău și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Bacău prin Primar și pe pârâtul Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.