ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1216/2020

HOTĂRÂRE

30.06.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1216/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 30 iunie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 28 august 2019, sub nr. x/2019, și precizată la 2 decembrie 2019, reclamantul Municipiului Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice- Direcția Generală Programul Operațional Regional-Serviciul de Constatare Nereguli ("MADR"), să dispună anularea Deciziei nr. 8 din 27 mai 2019 emise de MADR, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, transmisă prin adresa din 24 mai 2019 și înregistrată la Primăria Municipiului Bacău sub nr. x din 13 iunie 2019.

La termenul de la 2 decembrie 2019, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 870 din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București - Secțiile Civile.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut, în esență, că Decizia nr. 8 din 27 mai 2019 prin care pârâtul MADR a dispus rezilierea contractului de finanțare nr. x din 26 aprilie 2012, încheiat între părți, motivat de faptul că reclamantul, în calitate de beneficiar, nu a realizat obiectivele și indicatorii proiectului în cadrul termenului acordat pentru asigurarea funcționalității proiectului, a fost emisă în aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) și art. 18 alin. (5) din contractul de finanțare, respectiv în executarea contractului de finanțare, iar nu în executarea în concret a legii.

Curtea de Apel a avut în vedere definiția actului administrativ, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii", precum și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 11/2015, în sensul că nu toate actele emanând de la autoritățile publice sunt acte administrative, și a calificat Decizia nr. 8 din 27 mai 2019 ca fiind un act emis în executarea dispozițiilor contractuale.

Instanța a aplicat dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și a reținut că doar acele litigii privind faza premergătoare încheierii contractului, privind încheierea contractului și anularea contractului, revin spre competentă soluționare instanței de contencios administrativ în timp ce litigiile care decurg din executarea contractului sunt de competența instanțelor de drept comun.

Din interpretarea coroborată a prevederilor legale mai sus evocate și a celor ale art. 94 alin. (1) lit. k) raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Tribunalului București - Secțiile Civile.

Ca urmare, cauza a fost înaintată spre soluționare Tribunalului București, secția a VI-a civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la 28 februarie 2020 sub nr. x/2019. La termenul de la 2 iunie 2020, reclamantul Municipiului Bacău prin primar a depus note scrise prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului și a solicitat trimiterea dosarului spre soluționare Curții de Apel București, secția a IX-a.

Prin sentința civilă nr. 479 din 2 iunie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a constatat existența conflictului negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 95 C. proc. civ., tribunalul judecă in primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, dar că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a și alin. (1)

teza I din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, iar cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric.

A mai reținut instanța că din dispozițiile art. 3, art. 49 și art. 53 alin. (1) și alin. (1)

din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, rezultă că numai cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, iar în cauză nu se contestă modalitatea de executare a unui contract de achiziție publică încheiat în temeiul contractului de finanțare, ci este supus analizei chiar contractul de finanțare. Acest contract nu poate fi încadrat între cele menționate de art. 53 alin. (1) și alin. (1)

din Legea nr. 101/2016 pentru a se atrage competența secției a VI-a Civile.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VI-a civilă - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Nici una din cele două instanțe aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Pentru a stabili competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea Deciziei nr. 8 din 27 mai 2019, prin care MADR a dispus rezilierea unui contract de finanțare încheiat între acesta și reclamant, respectiv Municipiul Bacău prin primar, motivat de neîndeplinirea de către reclamant, în calitate de beneficiar al contractului de finanțare, a obiectivelor și indicatorilor proiectului în cadrul termenului acordat pentru asigurarea funcționalității proiectului, respectiv pentru neîndeplinirea unor obligații contractuale.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamant, Înalta Curte reține că acțiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel București este o acțiune în anularea unui act (decizie) emis de o autoritate publică în cadrul determinat de neexecutarea de către una din părți a obligațiilor născute în temeiul unui contract administrativ, situație în care sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 fiind vorba de un litigiu în legătură cu un contract administrativ. De altfel, reclamantul a invocat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 8 din această lege, iar anterior sesizării instanței, reclamantul a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, urmând calea indicată chiar de autoritatea care a emis decizia atacată.

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din analiza prevederilor legale mai sus menționate rezultă că legiuitorul a înțeles să departajeze litigiile ce presupun un anume grad de specializare în analiza și soluționarea respectivelor cauze de cele care pot fi rezolvate și de alte secții sau completuri specializate, nepresupunând o problematică juridică diferită, sens în care, în urma modificării art. 8 din Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, au fost incluse în sfera de competență a instanțelor civile și litigiile ce provin din executarea contractelor administrative. În speță, măsura rezilierii, contestată de reclamant, nu se raportează la analiza unor aspecte premergătoarea încheierii contractului sau legate de validitatea sa, ci la îndeplinirea sau nu a obligațiilor sale contractuale, această chestiune intrând în sfera de competență a instanței civile deoarece ține de executarea contractului cu caracter administrativ.

Înalta Curte va mai avea în vedere și dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și, raportat la valoarea contractului de finanțare (7.899.139,66 RON), va constata că este competent în soluționarea cauzei tribunalul.

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere instanțele aflate în conflict, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.