ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 -195 C. proc. civ., art. 8 și art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu completările și modificările ulterioare.

Prin cererea reconvențională formulată în cauză, pârâta a solicitat instanței să constate faptul că prin decizia de reziliere nr. 8/27.05.2019, art. 2, în mod corect s-a stabilit în sarcina UAT Municipiul Bacău obligația de restituire a sumei de 7.899.139.66 RON, în temeiul art. 18 alin. (5) teza a 2-a din contractul de finanțare nr. x, sumă de altfel achitată de Municipiul Bacău la data de 09.10.2019 și s-a dispus obligarea UAT Municipiul Bacău, în temeiul art. 12 și 18 alin. (5) din Contractul de finanțare, la plata dobânzilor de întârziere începând cu data de 28.06.2019, care reprezintă ziua următoare expirării termenului limită de restituire a debitului, conform notificării MDRAP nr. 73407/29.05.2019 primită de reclamantă la data de 12.06.2019, potrivit confirmării de primire, în valoare de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, până la data plății efective, respectiv 09.10.2019, conform art. 12 alin. (13) din contract. Se precizează faptul că valoarea dobânzii de întârziere este în sumă de 821.510,52 RON.

La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2019, curtea de apel a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 870 din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cererii, în favoarea Tribunalului București – Secțiile civile.

Cauza a fost înaintată spre soluționare Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la 28 februarie 2020 sub nr. x/2019.

La termenul din 2 iunie 2020, reclamantul Municipiului Bacău prin Primar a depus note scrise prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului și a solicitat trimiterea dosarului spre soluționare Curții de Apel București – secția a IX-a.

Prin sentința civilă nr. 479 din 2 iunie 2020, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a constatat existența conflictului negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Prin decizia nr. 1216 din 30 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VI-a Civilă.

A fost respins capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 8/27.05.2019 a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiat, fiind admisă cererea reconvențională formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 821.510,52 RON, reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada 28.06.2019 - 09.10.2019.

Prin decizia civilă nr. 1164 din 16 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Recurentul a susținut că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente cauzei, respectiv prevederile art. 7 referitoare la obligațiile părților, lit. A) obligațiile beneficiarului, alin. (27) și (28) și ale art. 18 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x din 18.05.2012, precum și ale prevederilor H.G. nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2007 - 2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit.

Se arată, în esență, că reclamantul se încadrează în dispozițiile art. 18 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x din 18.05.2012 și că procedurile pentru derularea în bune condiții a proiectului au fost constant afectate de factori externi. Reclamantul susține că s-a confruntat cu o serie de probleme cauzate de deficiențe ale documentației tehnice, care a afectat grav desfășurarea procedurii de licitație. În aceste condiții, s-a luat decizia rezilierii Contractului nr. x din 21.08.2009, iar în data de 14.05.2013 Municipiul Bacău a încheiat cu B. S.R.L. contractul nr. x având ca obiect servicii de revizuire, corectare, procedura de achiziție a fost relansată în SEAP la data de 20.07.2013, fiind finalizată abia în martie 2015.

Ordinul de începere a fost emis la 02.04.2015, termenul de execuție fiind de 10 luni, deci până la data de 2 februarie 2016. În atare condiții, s-a arătat că respectarea termenelor procedurilor prevăzute de legislația națională privind achizițiile publice nu poate fi imputată Municipiului Bacău. La data de 07.11.2016, Contractul de servicii nr. x din 19.12.2013 de asistență tehnică din partea proiectantului a fost reziliat, litigiul fiind suspus soluționării judiciare, finalizat definitiv în anul 2018.

Toate argumentele expuse se încadrează, conform recurentului, în prevederile art. 18 alin. (1) din contractul de finanțare, referitoare la încetarea contractului, pentru cazuri excepționale, temeinic dovedite, cazuri care ar fi trebuit să conducă la decizia de reziliere a contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi solicitată restituirea finanțării nerambursabile deja plătite.

Recurentul-reclamant a învederat că instanța de apel a reținut că Ordinul nr. 2/2018 nu este aplicabil cauzei. Acesta ar privi actualizarea prețului contractului de achiziție publică, obiectul dosarului ținând de reziliere și restituirea banilor primiți, în temeiul unui contract de finanțare. Ambele contracte ar fi, în esență, acte administrative, însă pentru fiecare există reguli speciale care nu pot fi aplicate prin analogic.

Astfel, instanța de apel a reținut că textul este evocat pentru a exemplifica o situație excepțională care ar îndritui partea să se prevaleze de dispozițiile art. 18 alin. (1) din contract.

Recurentul-reclamant, arată că prevederile legale evocate sunt pe deplin aplicabile în cauză. Astfel, se susține că, în realitate, și actualizarea prețului contractului de achiziție publică și obiectul dosarului pendinte vizează rezilierea și restituirea sumelor primite în temeiul unui contract de finanțare, având drept cauză tot imposibilitatea obiectivă, fără culpă a unui subiect, de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

Recurentul învederează că instanțele de fond nu au analizat situația de fapt în întreaga ei complexitate și nici nu au examinat toate împrejurările invocate și probele prezentate. Astfel, deși Municipiul Bacău a respectat atât legislația națională în domeniul achizițiilor publice, cât și contractele la care a fost parte, din cauze total exterioare voinței lui, este în situația de a returna sume mari de bani.

În acest sens, se arată că, la art. 2 din decizia nr. 8 din 27.05.2019 a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice se precizează că, urmare a rezilierii Contractului de finanțare nr. x din 18.05.2012, în conformitate cu art. 18 alin. (5), teza a doua, s-a stabilit în sarcina beneficiarului obligația restituirii, în întregime, a sumei de 7.899.139,66 RON, reprezentând finanțare nerambursabilă acordată în cadrul proiectului.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (13) din Contractul de finanțare nr. x din 18.05.2012, majorările de întârziere sunt în cuantum de 0,1% pe zi, din suma datorată până la data plății efective, majorări solicitate și admise prin cererea reconvențională formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Prin urmare, recurentul subliniază că procedurile pentru derularea în bune condiții a proiectului Reabilitare și modernizare Insula de Agrement Bacău au fost constant afectate de factori externi voinței și capacității de remediere a Municipiului Bacău, motiv pentru care consideră că instituția reclamantă se încadrează în prevederile art. 18 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x din 18.05.2012, solicitând, în consecință, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.

Cauza a fost înregistrată la 6 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 29 noiembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 17 ianuarie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Nemulțumirea părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat conține în mare parte o o reluare a criticilor din calea de atac devolutivă, motivul de casare invocat de reclamant fiind întemeiat doar formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material.

Prin criticile formulate, recurentul susține, în esență, că procedurile pentru derularea proiectului Reabilitare și modernizare Insula de Agrement Bacău au fost constant afectate de factori externi voinței și capacității de remediere a Municipiului Bacău, motiv pentru care se învederează că instituția reclamantă se încadrează în prevederile art. 18 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x din 18.05.2012, referitoare la încetarea contractului, pentru cazuri excepționale, temeinic dovedite, situație care ar fi trebuit să conducă la decizia de reziliere a contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi solicitată restituirea finanțării nerambursabile, deja plătite. Recurentul susține că a respectat atât legislația națională în domeniul achizițiilor publice, cât și contractele la care a fost parte și cu toate acestea, din cauze exterioare voinței lui, este pus în situația de a returna sume mari de bani.

Instanța de prim control judiciar, confirmând sentința primei instanțe, a reținut ca argument în respingerea apelului reclamantului faptul că, sancțiunea rezilierii contractului, cu consecința restituirii întregii sume avansate, a intervenit ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale de către reclamant, în calitate de beneficiar, în sensul că obiectivele proiectului nu au fost atinse în cadrul perioadei de implementare, respectiv în cadrul termenului acordat, prelungit în mod repetat. Totodata, instanța de apel a subliniat că neexecutarea obligațiilor de către una dintre părțile contractante este un eveniment previzibil, părțile stabilind prin contract sancțiuni pentru o astfel de situație. Acțiunile sau inacțiunile cocontractanților sau ale altor executanți, în baza unor convenții încheiate de beneficiarul finanțării, nu sunt opozabile autorității de management, neputând constitui cauze exoneratoare de răspundere sau împrejurări excepționale de natură a înlătura obligația rambursării sumelor, în caz de reziliere, decât în situații extrem de limitate, când partea putea dovedi că și-a executat propriile obligații cu o diligență sporită și cu toate acestea nu s-au putut respecta termenele, ceea ce nu este cazul în litigiul pendinte.

Recurentul-reclamant a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susținerile acestuia nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia recurată au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material.

Deși recurentul indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziții de drept material cuprinse în C. civ., respectiv art. 1170 și art. 1270, precum și prevederile H.G. nr. 678/2015, criticile au caracter teoretic și general și nu se referă la modul concret în care au fost încălcate aceste dispoziții legale prin decizia atacată. Acestea reprezintă o simplă reluare, în recurs, a susținerilor formulate în instanțele devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluționarea apelului și nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor de strictă interpretare cuprinse în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, reiterarea situației de fapt pe care s-au întemeiat soluțiile instanțelor de fond, vizând derularea raporturilor contractuale, precum și criticile privind reinterpretarea procedurilor pentru derularea proiectului Reabilitare și modernizare Insula de Agrement Bacău, cu referire la art. 18 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x din 18.05.2012, fără a se preciza în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod.

Totodată, recurentul-reclamant readuce în discuție aspecte de fapt privind derularea raporturilor contractuale dintre părți, precum și incidența dispozițiilor referitoare la încetarea contractului de finanțare, din motive excepționale, aspecte care nu pot fi analizate de instanța de recurs, având în vedere că, fără a face referiri concrete la considerentele instanței de apel, recurentul se rezumă la reluarea celor inserate printre alte susțineri preluate ad litteram din cuprinsul cererii de apel.

Recurentul nu demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, reluarea situației particulare a litigiului și prezentarea, din nou, a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, se constată că recurentul tinde, în realitate, la verificarea situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să, reconsidere concludența lor. Invocarea anumitor dispoziții legale, fără o dezvoltare corespunzătoare în drept, care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres și limitativ prin dispozițiile art. 488 C. proc. civ., împiedică exercitarea controlului de legalitate al deciziei recurate.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar și nu reiterarea susținerilor de la judecata din instanța de prim control judiciar devolutiv.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul Municipiul Bacău, prin Primarul Municipiului Bacău împotriva deciziei civile nr. 1164 din 16 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Municipiul Bacău, prin Primarul Municipiului Bacău împotriva deciziei civile nr. 1164 din 16 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2023.