ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4076/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.11.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în prezent B. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Ajutor de Stat, Practici Neloiale și Prețuri Reglementate a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

(i) anularea Scrisorii de Revocare a Acordului pentru finanțare, înregistrată sub nr. ieșire 158/22.12.2015 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala Ajutor de stat, Practici neloiale și Prețuri Reglementate (în continuare "MFP");

(ii) anularea Adresei nr. x/02.02.2016 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Cabinet Secretar de Stat;

(iii) în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1079/28.03.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, în parte, a anulat Scrisoarea de Revocare a Acordului pentru Finanțare înregistrată sub nr. x/22.12.2015 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Ajutor de Stat, Practici Neloiale și Prețuri Reglementate și Adresa nr. x/02.02.2016 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Cabinet Secretar de Stat și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 15.100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. de asemenea, a respins restul pretențiilor solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs ambele părți.

Prin Decizia nr. 5815 din 22.11.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.12.2020, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 526 din 16 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Ajutor de Stat, Practici Neloiale și Prețuri Reglementate.

A fost anulată Scrisoarea de Revocare a Acordului pentru Finanțare înregistrată sub nr. x/22.12.2015 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Ajutor de Stat, Practici Neloiale și Prețuri Reglementate și Adresa nr. x/02.02.2016 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Cabinet Secretar de Stat.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 123.025,83 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și, în principal, trimiterea cauzei spre judecare, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre soluționare, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, a arătat că există o legătură între criticile de nelegalitate invocate, respectiv disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., prin urmare, acestea vor fi tratate împreună.

Recurentul-pârât susține faptul că instanța de fond a nesocotit apărările formulate de acesta, iar din analiza sentinței din cele patru pagini ce conțin motivarea hotărârii, pe o pagină și jumătate este prezentată situația de fapt, motivarea propriu-zisă fiind întinsă pe două pagini și jumătate.

Însă pe o pagină și jumătate ce ar trebui să reprezintă expunerea raționamentului instanței, este menționat ceea ce a reținut instanța de fond în primul ciclu procesual.

Prin urmare, recurentul-pârât consideră că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Mai menționează recurentul-pârât situația conform căreia judecătorul care a pronunțat hotărârea a participat la o singură ședință din cele cinci, respectiv în data de 01.02.2022.

Se mai invocă nerespectarea deciziei de casare ce a dispus ca instanța de fond să analizeze cauza sub toate aspectele, să examineze toate susținerile și apărările formulate de părți și să dispună administrarea probelor pe care le va considera necesare și utile soluționării cauzei.

Se impunea, în opinia recurentului-pârât ca instanța de fond să pună în discuția părților și să dispună efectuarea unei expertize care să aibă ca obiectiv stabilirea gradului de realizare a investiției, raportat la momentul emiterii acordului pentru finanțare, momentul solicitării beneficiarului de modificare a planului de investiții și momentul emiterii scrisorii de revocare.

Față de cele arătate, recurentul-pârât solicită trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu privire la actul administrativ atacat, Scrisoarea de revocare, recurentul-pârât consideră că este mai motivat decât hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond.

Referitor la procentul de 7,32% din cheltuielile eligibile aferente instalațiilor tehnice, se susține că acesta nu reprezintă un nou motiv și nici nu a fost menționat în Scrisoarea de revocare, iar instanța de fond a apreciat în mod speculativ o afirmație a autorității pârâte făcută prin notele scrise depuse la dosar.

În mod greșit s-a tratat ca fiind plângere prealabilă adresa reclamantei nr. x/07.01.2016, iar răspunsul la plângerea prealabilă adresa nr. x/02.02.2016, anulându-se această din urmă adresă, deși nu reprezintă act administrativ.

Instanța de fond nu a răspuns la dispoziția deciziei de casare de a se clarifica motivul de fapt care a stat la baza aplicării măsurii revocării acordului pentru finanțare, de aceea este greșită aprecierea acesteia în sensul că actul administrativ contestat este nemotivat în fapt din perspectiva primului temei de drept invocat, cel prevăzut de dispozițiile lit. b) subpct. 5.3., pct. 5, Cap V Anexa nr. 3 din H.G. nr. 1680/2008.

Recurentul-pârât consideră că prima instanță a apreciat greșit că prevederile legale ce permit revocarea acordului pentru finanțare au în vedere modificări ale planului de investiții, în realitate, acestea privesc modificări în derularea planului de investiții, sau de ordin tehnico-economic, înregistrate în cadrul proiectului de investiții, aspecte ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Chiar dacă s-ar prefigura o sinonimie între expresiile "înregistrează modificări" și "implementare efectivă a modificărilor", ar trebui să se aibă în vedere conținutul adresei nr. x/13.08.2015, prin care reclamanta precizează că a modificat planul inițial de investiție, a aprobat noul plan de achiziționare a echipamentelor, precum și noua agendă a investiției care este în curs de desfășurare, astfel că nu a avut loc doar o simplă intenție care nu produce consecințe juridice, cum a reținut prima instanță.

În situația în care, cum este în cazul de față, beneficiarul ia decizii de prelungire a termenului de finalizare a investiției cu un an, până la 31.12.2016, această împrejurare trebuie adusă la cunoștința finanțatorului în termen de 10 zile de la luarea deciziei.

Beneficiarul a propus două modificări, una de natură tehnică, iar cealaltă referitoare la cronologia desfășurării activităților propuse în planul de investiții, numai pentru acesta din urmă fiind necesară notificarea finanțatorului.

În ceea ce privește referirea, în cuprinsul hotărârii judecătorești la un raport de expertiză, acesta nu se regăsește la dosarul cauzei.

Prin urmare, susține recurentul-pârât, scrisoarea de revocare cuprinde motivele de fapt pe care se întemeiază, respectiv împrejurările de fapt care au condus la aplicarea temeiului de drept invocat, între părți existând o vastă corespondență, beneficiarul fiind informat cu privire la lipsurile documentației depuse de acesta.

Recurentul-pârât consideră că din analiza motivării hotărârii atacate, ar rezulta o neînțelegere între motivul actului și motivarea acestuia, când a apreciat cu privire la obligația reclamantei de a înștiința Ministerul Finanțelor Publice doar în situația în care planul de investiții înregistrează modificări.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurentul-pârât consideră că soluția este nelegală, suma în cuantum de 123.025,83 RON este nejustificată în raport de disp. art. 451-453 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, admiterea excepției nulității și, în consecință, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analiza motivelor de casare

Prin dezvoltarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susține nemotivarea sentinței de fond, ca urmare a neanalizării apărărilor formulate de acesta, iar o parte din sentință reprezintă un conspect a ceea ce s-a reținut în primul ciclu procesual.

De asemenea, se invocă faptul că instanța de fond, în rejudecare, nu a respectat în totalitate, dispozițiile deciziei de casare, întrucât nu au fost examinate toate susținerile și apărările formulate de autoritatea pârâtă, critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la existența unei identități între anumite paragrafe cuprinse în sentința pronunțată în primul ciclu procesual și sentința pronunțată în rejudecare, Înalta Curte constată că împrejurarea nu este de natură să afecteze motivarea celei de-a două hotărâri.

Paragrafele în cauză de la paginile 21 și 22 din sentința recurată detaliază demersurile efectuate de către reclamantă, precum și actele emise de către pârât, respectiv cererea privind acordarea unui ajutor de stat, adresa MFP nr. x/10.01.2024, Acordul pentru finanțare nr. x/18.12.2013, adresele nr. x/12.12.20124, nr. 19/24.01.2015, răspunsul pârâtului nr. 551648/23.02.2015, adresele prin care pârâtul a comunicat reclamantei necesitatea completării documentației, alte adrese de răspuns ale reclamantei, înștiințarea despre verificarea la fața locului nr. 558025/25.11.2015, Scrisoarea de revocare, plângerile prealabile nr. 1644 și nr. 1645/08.01.2016.

Alineatele 5 și 7 de la pagina 23 din hotărârea recurată în prezenta cauză prezintă rolul motivării actului administrativ, neavând relevanță că este identic conținutul textului cu cel din sentința pronunțată în primul ciclu procesual, deoarece în cuprinsul său este indicată o condiție de valabilitate a actului administrativ.

Antepenultimul alineat de la pagina 23 din hotărârea recurată prezintă conținutul Scrisorii de revocare, iar alin. (3) de la pagina 24 din aceeași hotărâre indică necesitatea ca motivarea să fie cuprinsă în conținutul actului administrativ.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât sunt nefondate, situația de fapt prezentată în considerentele sentinței recurate nu este contestată și rezultă din probele administrate în cauză, ce sunt aceleași în cele două cicluri procesuale.

În ceea ce privește neanalizarea apărărilor formulate de către pârât și, implicit nerespectarea deciziei de casare, sub acest aspect, Înalta Curte constată că în dezvoltarea motivelor de casare, recurentul-pârât nu a arătat în concret care anume apărări ale acestuia nu au fost analizate, ci procedează la reluarea apărărilor formulate în fața instanței de fond, în privința situației de fapt.

Din lecturarea sentinței atacate, reiese că prima instanță s-a pronunțat asupra apărărilor invocate de pârât, de exemplu data de la care curge termenul de 10 zile lucrătoare pentru notificarea modificărilor, motivarea actului administrativ atacat sau cazurile în care se poate revoca acordul pentru finanțare.

Referitor la nerespectarea deciziei de casare se impută judecătorului fondului că nu a pus în discuția părților efectuarea unei expertize care să stabilească gradul de realizare a investiției raportat la trei momente, deși nu există în conținutul acestei decizii o astfel de dispoziție.

Recurentul-pârât critică soluția primei instanțe și în privința reținerii faptului că numai 7,32% din cheltuielile eligibile aferente instalațiilor tehnice au fost realizate, însă acesta nu a reprezentat un motiv de revocare a acordului pentru finanțare.

Critica este nefondată, aceste aspecte au fost reținute și de către prima instanță, în plus se constată că această apărare a fost realizată de către pârât prin intermediul notelor scrise depuse la dosar, iar judecătorul fondului a analizat-o, ceea ce reprezintă un alt argument în sensul respectării disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Cu privire la condițiile pentru revocarea acordului de finanțare, recurentul-pârât susține pur formal că măsura nu e atrasă de neîndeplinirea mai multor condiții dintre cele enumerate în cuprinsul Anexei 3 la H.G. nr. 1680/2008, fiind suficientă nerespectarea de către beneficiar a unei singure condiții și, în continuare, reiterează apărările formulate în fața instanței de fond.

Din conținutul sentinței recurate rezultă că judecătorul fondului a analizat toate motivele de revocare, dar și ținând seama că actul administrativ contestat este nemotivat în fapt din perspectiva temeiului de drept invocat, cel prevăzut de lit. b), subpct 5.3, pct. 5 Cap. V, Anexa 3 la H.G. nr. 1680/2008, fiind astfel nefondată critica întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia de casare s-a arătat că se impune lămurirea situației referitoare la implementarea efectivă a modificării planului de investiții, aspect ce a făcut obiectul analizei instanței ce a rejudecat pricina, care a concluzionat că este relevant momentul implementării efective a modificării și nu momentul deciziei de a modifica planul de investiții, deoarece nu se poate notifica intenția de modificare, ci chiar modificarea produsă în proiectul de investiție.

În speță, din actele întocmite chiar de către recurentul-pârât nu rezultă că la momentul verificării la fața locului s-ar fi constatat implementarea modificărilor, aspecte analizate de către prima instanță.

Raportul de expertiză depus la dosar și asupra căruia, în faza administrativă, pârâtul nu a avut nimic de obiectat, nu poate face obiectul unor critici de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 C. proc. civ., aceeași soluție impunându-se și în privința nerespectării procedurii prealabile, motiv invocat direct în calea de atac a recursului.

În privința transmiterii unor informații incomplete, se constată că recurentul-pârât reiterează apărări formulate în fața instanței de fond, ce au fost analizate de prima instanță.

Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, recurentul-pârât critică hotărârea atacată din perspectiva neaplicării disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ., solicitând reducerea acestora, onorariul apărătorului fiind disproporționat în raport cu valoarea/complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, critici ce se încadrează la cele prevăzute la art. 488 alin (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prealabil, Înalta Curte va constata inaplicabilitatea Deciziei ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul Legii nr. 3/2020 ce are în vedere modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. asupra cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitat de partea care a câștigat procesul, iar nu ipoteza în care ceea ce se critică este neaplicarea textului de lege menționat.

În cauză, recurentul-pârât consideră că suma în cuantum de 123.025,83 RON, solicitată de reclamantă este disproporționată întrucât au existat numai două termene de judecată la instanța de fond în primul ciclu procesual, un termen de soluționare al primului recurs și cinci termene de judecată în rejudecare, iar instanța trebuia să facă aplicarea disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ., așa cum a făcut-o în primul ciclu procesual.

Înalta Curte va respinge critica formulată, ținând seama că în raport de valoarea și complexitatea cauzei, precum și de parcurgerea a două cicluri procesuale complete - fond și recurs, instanța de fond a obligat în mod corect pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ., avându-se în vedere și cheltuielile de judecată deja acordate până în prezent, urmează a fi obligat recurentul-pârât la plata sumei de 40.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în prezentul recurs, către intimata-reclamantă, reducându-se onorariul de avocat proporțional cu complexitatea activității desfășurate în stadiul procesual al recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Ajutor de Stat (fostă Direcția Generală Ajutor de Stat, Practici Neloiale și Prețuri Reglementate) împotriva sentinței nr. 526 din 16 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 40.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.