ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4046/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal la data de 06.07.2023 sub numărul x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții GUVERNUL ROMANIEI, MINISTERUL FINANTELOR și MINISTERUL MUNCII și SOLIDARITATII SOCIALE, solicitând:

- să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul diminuării salariului primit în calitate de angajat personal didactic (profesor titular), prin prelevare directă de la sursă de către angajator a cuantumului de 25% din salariul brut reprezentând contribuția pentru asigurări sociale prin măsura reglementată de pct. 45 din O.U.G. nr. 79/2017.

- obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reprezentând cuantumul de 25% (reprezentând CAS) din salariul brut primit lunar în calitate de angajat personal didactic, profesor titular la Liceul Teoretic "B." Constanța.

- obligarea pârâților să restituie sumele în cuantum de 25% reținute din salariul brut dacă nu interveneau modificările aduse de pct. 45 art. 1 din O.U.G. nr. 79/2017 asupra prevederilor art. 141 lit. b) din Legea 227/2015, sume actualizate cu indicele de inflație, daca este cazul, și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 45 din O.U.G. nr. 79/2017 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată prin prisma prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.

2.1. Prin sentința civilă nr. 270 din 19.10.2023 Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul GUVERNUL ROMANIEI și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că, raportat la temeiul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 554/2004, excepția de neconstituționalitate invocată este numai un mijloc de apărare în cadrul litigiului, ordonanța Guvernului nefiind actul direct atacat în fața instanței de contencios administrativ, în condițiile în care aceasta poate fi atacată numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau unui interes legitim.

Dacă voința legiuitorului ar fi fost ca acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 să fie soluționate de secția de contencios administrativ a curții de apel, în considerarea calității procesuale pasive a Guvernului României, ar fi menționat expres competența acestei instanțe.

Se observă, însă, că art. 9 alin. (1) și (2) face referire la "instanța de contencios administrativ", care reprezintă, conform art. 2 alin. (1) lit. g), "Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și tribunalele administrativ-fiscale". Mai mult, art. 9 alin. (4) utilizează sintagma "instanța de contencios administrativ competentă", ceea ce înseamnă că nu emitentul ordonanței considerate neconstituționale este acela care atrage competența materială, ci criteriile stabilite în art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Adăugând la toate aceste argumente, criteriul valoric aplicabil prin raportare la obiectul acțiunii în despăgubiri, a concluzionat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I și II din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

2.2. Prin sentința nr. 662 din 10,05.2024, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În prezenta cauză, reclamantul își întemeiază întreaga argumentație pe un fapt simplu, neechivoc, respectiv culpa Guvernului României la momentul emiterii O.U.G. O.U.G. nr. 79/2017, în discuție nefiind creanțe fiscale sau simple pretenții financiare pe care reclamantul le-ar avea față de autoritățile centrale chemate în judecată pentru a ghida instanțele în verificarea competenței potrivit criteriului valoric, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată fiind clar prezentat de reclamant, atât în argumentarea cererii de chemare în judecată cât și sintetic la finalul acesteia, ca fiind reprezentat de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 134 și art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente.

Prin demersul judiciar ce face obiectul dosarului de față reclamantul urmărește să obțină repararea pagubei care consideră că i-a fost provocată ca urmare a măsurii reglementate prin art. 1 pct. 45 din O.U.G. nr. 79/2017 prin care s-a modificat art. 141 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, invocând totodată excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, în esență, constatarea vătămării dreptului său prin diminuarea salariului său de personal didactic (profesor titular) prin prelevarea directă, la sursă, de către angajator a cuantumului de 25% din salariul brut reprezentând contribuția pentru asigurări sociale, prin aplicarea măsurii reglementate prin pct. 45 art. 1 din O.U.G. nr. 79/2017 prin care s-a modificat art. 141 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

În acest context, Înalta Curte constată că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Învestită fiind cu analiza constituționalității prevederilor legale citate supra, Curtea Constituțională a României a stabilit cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție și că prin aceste două texte legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale.

În opinia instanței de contencios constituțional, atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului nr. 79/2017, respectiv ale art. 1 pct. 45, care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, acesta are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, față de natura dreptului pretins și de scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție, demersul reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 79/2017, care se produc direct asupra dreptului acestuia la salariul de personal didactic și sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză.

Prin urmare, acțiunea reclamantului intră în competența instanței de contencios administrativ, față de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește determinarea instanței de contencios administrativ competente se reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege.

Prevederile legale anterior evocate stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

În speță, socotindu-se vătămat în drepturile și interesele sale legitime, reclamantul a solicitat obligarea autorității pârâte la repararea prejudiciului cauzat, astfel că, raportat la obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în stabilirea competenței materiale nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorității publice pârâte, respectiv Guvernul României, față de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei de față revenind, în concluzie, secției de contencios administrativ a curții de apel.

Pe cale de consecință, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței judecătorești, respectiv la obiectul concret al acțiunii ce constă în obligarea autorității pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Solidaritatii Sociale în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 septembrie 2024.