ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2712/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2712/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 01.03.2023 sub numărul x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne:
- să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 59/2017 (neconstituțională), care i-a diminuat cuantumul pensiei, prin modificarea nelegală (neconstituțională) a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat;
- obligarea pârâtei să efectueze operațiunea administrativă de revizuire/actualizare a pensiei sale militare de serviciu, prin eliminarea din procedurile de calcul a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 59/2017;
- obligarea pârâtei să-i restituie sumele reținute din pensie la care a fost îndreptățit conform Legii nr. 223/2015, dacă nu interveneau modificările aduse neconstituțional de către O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor de la art. 60 din Legea nr. 223/2015;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate și actualizarea lor cu indicele de inflație pe toată perioada în care prevederile O.U.G. nr. 59/2017 i-au diminuat cuantumul pensiei sale și până la data plății efective.
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința civilă nr. 657 din data de 5 martie 2024, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și funcționale a Tribunalului Constanța, secția I civilă, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora acțiunea reclamanților are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care având calitatea de autoritate publică centrală, astfel că, față de dispozițiile art. 96 C. proc. civ. și ale art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare aparține curții de apel.
Prin sentința civilă nr. 140 din data de 8 aprilie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția de necompetență materială și a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalul Constanța, secția I civilă.
S-a constatat ivit conflict negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curțe de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Curtea de Apel a apreciat că acțiunea pendinte se refera la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat judecându-se conform procedurii determinate prin Legea nr. 223/2015 de către completul specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reține că obiectul cererii introductive îl reprezintă acordarea de despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind însoțită și de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G nr. 59/2017, reclamantul fiind nemulțumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu a cărui beneficiar este, astfel cum era reglementat de dispozițiile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015.
Raportat la scopul urmărit de către reclamant prin introducerea acestei acțiuni pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul acțiunii, constând în obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri și la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5), coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.
În speță, este determinant criteriul rangului central al autoritățiilor publice pârâte (Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale) față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri și obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială de soluționare revenind secției de contencios administrativ a curților de apel.
În raport și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, Înalta Curte constată potrivit dovezilor de la dosar că reclamantul are domiciliul în circumscripția teritorială a Curții de Apel Constanța, motiv pentru care reține că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza în prima instanță este Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 21 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.