ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3892/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3892/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale s-a solicitat obligarea pârâților să procedeze la indexarea, respectiv actualizarea dreptului său la pensie, conform dispozițiilor legale cuprinse în art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 în forma lor anterioară adoptării O.U.G. nr. 59/2017 a cărei neconstituționalitate o invocă, obligarea pârâtelor la calcularea sporului pentru SOSP (semnul onorific în Serviciul Patriei) separat de pensia militară, prin neintroducerea acestuia în procentul bazei de calcul și consemnarea separată în decizia de pensie militară actualizată, precum și acordarea cuantumului corespunzător ca drept individual legal dobândit; obligarea pârâtelor la calcularea cuantumului pensiei suplimentare separat de pensia militară, prin neintroducerea acesteia în procentul bazei de calcul, precum și acordarea cuantumului pensiei suplimentare ca drept individual legal dobândit pe bază de contribuție individuală în acest sens, având în vedere că atacăm ca neconstituțională și plafonarea pensiilor militare introdusă tot prin O.U.G. nr. 59/2017; obligarea pârâtei la achitarea către reclamant a diferențelor între sumele stabilite și plătite efectiv cu titlu de pensie și cele legal cuvenite, având în vedere neconstituționalitatea O.U.G. nr. 59/2017. Solicită și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
Prin sentința nr. 49/2024 din data de 15 februarie 2024, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului, respectiv restituirea unor drepturi bănești neacordate de către pârâți în temeiul O.U.G. nr. 59/2017.
Prin sentința civilă nr. 135/2024 din 20 mai 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă. A constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a apreciat că devin aplicabile dispozițiile art. 101 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat care prevăd că "litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale".
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reține că obiectul cererii introductive îl reprezintă acordarea de despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind însoțită și de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G nr. 59/2017, reclamantul fiind nemulțumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu a cărui beneficiar este, astfel cum era reglementat de dispozițiile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015.
Raportat la scopul urmărit de către reclamant prin introducerea acestei acțiuni pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul acțiunii, constând în obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri și la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5), coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.
În speță, este determinant criteriul rangului central al autoritățiilor publice pârâte (Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale) față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri și obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială de soluționare revenind secției de contencios administrativ a curților de apel.
În raport și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, Înalta Curte constată potrivit dovezilor de la dosar că reclamantul are domiciliul în circumscripția teritorială a Curții de Apel Craiova, motiv pentru care reține că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza în prima instanță este Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.