ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3688/2024

Ședința publică din data de 09 iulie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.11.2020, ca urmare a declinării de competență de către Tribunalul Constanța, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, anularea Deciziei nr. 32368/24.04.2020 de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. c) și lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, anularea Deciziei nr. 103 din data de 13.07.2020 privind soluționarea contestației, iar în considerarea culpei procesuale a pârâtelor, a solicitat obligarea părții culpabile la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 453 din C. proc. civ.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 159 din 28 iunie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța - Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice, a anulat în parte Decizia nr. 103/13.07.2020 privind soluționarea contestației emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, cu privire la măsura suspendării procedurii de soluționare a contestației până la soluționarea definitivă a cauzei penale, și a respins, ca nefondată, cererea de anulare a Deciziei nr. 32368/24.04.2020 de angajare a răspunderii solidare emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

Cererea de recurs ce face obiectul judecății

Împotriva sentinței civile nr. 159 din 28 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A..

În cadrul recursului său, reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, rejudecând, să se dispună anularea în tot a Deciziei nr. 103/13.07.2020 privind soluționarea contestației și anularea Deciziei nr. 32368/24.04.2020 de angajare a răspunderii solidare emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - AJFP Constanța, prin care a invocat anularea cererii pentru lipsa timbrajului, tardivitatea cererii de recurs și nulitatea recursului din perspectiva art. 489 C. proc. civ., iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Alte aspecte procesuale

În ședința publică din data de 11 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepțiile invocate prin întâmpinare, respectiv anularea cererii de recurs pentru lipsa timbrajului, tardivitatea cererii de recurs, precum și nulitatea recursului din perspectiva art. 489 C. proc. civ., pentru considerentele expuse în încheierea de la acea dată.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 26.03.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11.06.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul B. este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Recursul declarat de recurentul-reclamant este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea parțială a sentinței atacate în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei nr. 32368/24.04.2020 de angajare a răspunderii solidare a recurentului-reclamant emisă de pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

Se arată că sentința recurată este pronunțată în urma rejudecării dispusă prin Decizia ÎCCJ nr. 5569/22. XI.2020 invocându-se faptul că în mod nelegal prima instanță a realizat verificarea îndeplinirii condițiilor de angajare a răspunderii solidare, respectiv a dispozițiilor art. 35 alin. 2 lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant invocă nelegalitatea sentinței de fond sub aspectul nemotivării în ceea ce privește analiza condiției angajării răspunderii solidare în baza art. 25 alin. 2 lit. c) Codul de procedură fiscală față de aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Se arată că prima instanță nu a analizat motivat condiția prevăzută de art. 25 alin. 2 lit. c) Codul de procedură fiscală, aceasta în condițiile în care decizia de angajare a răspunderii solidare a avut ca temei atât dispozițiile art. 25 alin. 2 lit. c) Codul de procedură fiscală cât și art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală.

Se apreciază că prin modalitatea în care instanța a motivat soluția dispusă, prin care a fost menținută ca legală decizia emisă au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurentul-reclamant invocă interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv în interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 207/2015 în analiza legalității deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Se invocă în cadrul acestui motiv de casare mai multe aspecte de nelegalitate care privesc greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță.

Primul aspect de nelegalitate modalitatea inadmisibilă în opinia recurentului în care instanța de fond a realizat analiza condiției prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. d) din Codul de procedură fiscală în sensul că instanța a apreciat că reaua credință a recurentului este probată și prin actul de cesionare a părților sociale din data de 10.12.2014.

Se susțin nelegalitatea acestei analize în condițiile în care autoritatea fiscală nu reținuse acest aspect de fapt în probarea relei credințe a recurentului ca administrator.

Celelalte șapte aspecte de nelegalitate invocate privesc analiza primei instanțe cu privire la existența relei credințe a recurentului-reclamant ca o condiție destinată pentru angajarea răspunderii solidare în ambele ipoteze prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. c) și d) Codul de procedură fiscală.

În esență recurentul-reclamant arată că instanța de fond a efectuat o analiză nelegală și superficială a condiției premisă pentru angajarea răspunderii solidare susținând că situația de fapt și probele administrate nu susțin legalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare, decizie menținută nelegal prin sentința recurată.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și rejudecarea prin admiterea în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea în totalitate a Deciziei nr. 32368/24.04.2020.

Se invocă practica judecătorească în susținerea recursului.

La dosar intimata-pârâtă DGFP Galați a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului și în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivat, în ședința publică din 11.06.2024, Curtea în raport de actele din dosar și de susținerile părților a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate respectiv excepția netimbrării, recursul fiind legal timbrat, excepția tardivității, calea de atac fiind formulată în termenul legal în raport de data comunicării și excepția nulității recursului - aspectele de nelegalitate fiind încadrate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. în sensul nemotivării soluției de respingere a acțiunii, față de toate temeiurile emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare a recurentului-reclamant decizie întemeiată de autoritatea fiscală pe dispozițiile art. 25 alin. 2 lit. c) și art. 25 alin. 2 lit. d) C. proc. civ.

Curtea constată că prima instanță a motivat sentința atacată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. 2 lit. d) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, neputându-se reține nemotivarea în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 25 alin. 2 lit. c) Codul de procedură fiscală, ca temei al emiterii deciziei contestate.

Prima instanță a analizat legalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare având în vedere că ipotezele reglementate de art. 25 alin. 2 lit. a)-d) sunt alternative și cumulative.

Pe de altă parte prima instanță a analizat legalitatea deciziei privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului-recurent și a altor persoane fizice, decizie emisă în baza art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului S.C. C. S.R.L., în cuantum total de 3.924.239 RON conform deciziei aflată la dos.recurs.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reține interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a normelor de drept material incidente, respectiv dispozițiile art. 25 alin. 1 lit. a) și alin. (2) lit. c) și d) C. proc. civ. în analiza legalității Deciziei de angajare a răspunderii solidare a recurentului-reclamant pentru debitorul declarat insolvabil.

În opinia Curții toate aspectele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute, nefiind de natură a infirma legalitatea sentinței atacate prin care a fost menținută în parte decizia emisă de autoritățile fiscale.

În mod legal prima instanță pe situația de fapt probată, prin actele care au stat la baza emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare din 24.04.2020 a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. d) din Codul de procedură fiscală în sensul existenței unei rele credințe a reclamantului în calitate de administrator și asociat privind neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului în insolvență S.C. C. S.R.L..

Prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 25 alin. 2 lit. c) și d) C. proc. civ. stabilind pe de-o parte că ipotezele de angajare a răspunderii solidare sunt alternative și nu cumulative, iar plecând de la această premisă a constatat corect îndeplinirea condițiilor cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale ale reclamantului-reclamant în baza art. 25 alin. 2 Codul de procedură fiscală.

Curtea nu va reține aspectul de nelegalitate invocat de recurent în sensul că prima instanță a adăugat în mod nelegal în ceea ce privește reaua credință un aspect nou care nu a fost arătat de organul fiscal în decizia contestată și în soluționarea contestației administrative.

Curtea îl apreciază ca nefondat, în condițiile în care, pe stabilirea situației de fapt, prima instanță poate stabili și lămuri toate aspectele necesare, cu ocazia verificării legalității Deciziei de angajare a răspunderii solidare emisă în condițiile art. 25 alin. 2 lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală.

Iar pe situația de fapt este de necontestat faptul că la data de 10.12.2014 reclamantul-recurent și numita D. au cesionat părțile lor sociale deținute la societate în insolvență S.C. C. S.R.L. către numiții E. și F. acest fapt fiind apreciat în mod corect de prima instanță ca o prezumție simplă de intervenție de a frauda legea, cu scopul de a se sustrage controlului și de a declara corect la organul fiscal competent obligațiile fiscale. Iar aceasta apreciere corectă a primei instanțe în ceea ce privește existența relei credințe a recurentului-reclamant, care a deținut calitatea de administrator al societății debitoare în perioada 24 octombrie 2008-10.12.2014 și care în punctul de vedere comunicat cu ocazia verificărilor în vederea emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, a arătat faptul că nu mai dețin calitatea de administrator din 10.12.2014 respectiv de asociat din 18.12.2014 cesionând părțile sale sociale.

Ulterior decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă atât pe numele recurentului-reclamant cât și pentru numiții D. - asociat și administrator în perioada 24 octombrie 2008.10.12.2014 și pentru persoanele fizice care au dobândit calitatea de asociati în perioada 10.12.2014 până în prezent - fila x și verso - dos.recurs.

În consecință nu poate fi reținută susținerea recurentului-reclamant în sensul că prima instanță ar fi suplinit în mod nelegal argumentele autorității fiscale în probarea condiției existenței relei credințe.

Curtea constată că prima instanță a realizat o analiză corectă și legală a existenței condiției pentru antrenarea răspunderii apreciindu-se ca probată reaua credință a recurentului-reclamant care, fapt de necontestat, nu a achitat obligații fiscale datorate către bugetul de stat, obligații fiscale individualizate în decizia de impunere necontestată, pentru S.C. C. S.R.L. și în Decizia de angajare a răspunderii solidare, în cuantum total de 3.924.239 RON.

Nu este fondat aspectul de nelegalitate privind incidența Ordonanței de clasare nr. 886/DIP/2019 din18.02.2020 asupra legalității sentinței atacate sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală în ceea ce privește probarea relei credinței a recurentului-reclamant.

În mod corect, în opinia Curții prima instanță a apreciat că emiterea unei ordonanțe de clasare pentru fapta penală sesizată - fapta de evaziune fiscală nu este de natură a proba inexistența relei credințe în raport de dispozițiile art. 25 alin. 2 Codul de procedură fiscală.

Aceasta deoarece condițiile antrenării răspunderii civile delictuale ale recurentului-reclamant sunt îndeplinite față de dispozițiile art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală și această răspundere este distinctă de răspunderea penală, respectiv de probarea intenției de fraudă penală din perspectiva existenței elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 față de care s-a emis ordonanța de clasare.

Lipsa răspunderii penale nu înlătură răspunderea civilă/administrativă a recurentului-reclamant în baza art. 25 alin. 2 lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală, în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală.

Sunt nefondate toate aspectele de nelegalitate care privesc legalitatea emiterii Deciziei de impunere nr. x/11.02.2015 pe obligațiile fiscale ale S.C. C. S.R.L., decizie de impunere necontestată de societate, respectiv de către recurent în calitate de administrator în perioada vizată de controlul fiscal având ca obiect obligații fiscale neachitate pentru perioada 2008-2014.

În cauză prima instanță a verificat corect legalitatea deciziei de antrenare a răspunderii solidare emisă pentru recurentul-reclamant în condițiile art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală, respectiv pentru neachitarea cu rea credință a obligațiilor fiscale de către debitorul insolvabil, recurentul având calitatea de administrator în perioada 24 octombrie 2008-10.12.2014 pentru S.C. C. S.R.L..

În opinia Curții, aprecierea primei instanțe asupra legalității Deciziei de angajare a răspunderii recurentului-reclamant este legală, cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 159 din data de 28 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 09 iulie 2024.