ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1154/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1154/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea reconvențională înregistrată la

data de 28 noiembrie 2006 în Dosarul nr. 146/85/2006 aflat pe rolul

Tribunalului Sibiu și disjunsă prin încheierea din 16 ianuarie 2007, reclamanta

SC E.P. SRL, fostă SC I.P. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC

T.C. SA și Municipiul Târgu Mureș prin Consiliul Local al Municipiului Târgu

Mureș prin Primar, recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcțiilor

edificate pe terenul înscris în C.F. nr. x nr. top. x; partajarea în natură

asupra imobilului teren, înscris în C.F. nr. x Târgu Mureș nr. top. x, conform

cotelor de proprietate, respectiv: cota exclusivă de 1.600,92 mp să rămână pe

SC T.C. SA, iar cota de 20,44 mp ca urmare a dezmembrării să i se atribuie;

întabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 20,44 mp

și înscrierea construcției compusă din spațiu comercial având la parter

magazin, depozit, hol, oficiu, WC, iar la etaj două birouri, hol (spațiu comun)

și debara, dobândită prin cumpărare, conform expertizei care se va efectua în

cauză și care să facă parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța.

Prin Sentința

comercială nr. 740/2011 din 8 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția

comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 3989/85/2006* a fost

admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator

C.H. IPURL împotriva pârâtei SC T.C. SRL și, în consecință, s-a constatat că

reclamanta și pârâta sunt coproprietare în cote de: 1,26% și respectiv 98,74%

asupra suprafeței de teren de 1.621,36 mp, parte componentă a corpului funciar

înscris în C.F. individual y Târgu Mureș, nr. top. x; s-a dispus sistarea

stării de indiviziune prin atribuirea către pârâtă a întregului imobil: a fost

obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata sultei în sumă de 7.154 euro

sau echivalent în RON la data plății, conform suplimentului de contraexpertiză

întocmit de expert tehnic ing. O.V.; s-a dispus întabularea în cartea funciară,

a dreptului de proprietate, pe numele pârâtei; au fost respinse celelalte

capete de cerere; s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Târgu Mureș prin Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș prin

Primar și a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată

parțiale, în sumă de 32.190,77 RON, în favoarea pârâtei.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Întrucât din

probatoriile administrate a rezultat că dreptul de proprietate al reclamantei

asupra construcției nu este înscris în cartea funciară, în baza concluziilor

expertizei topo, tribunalul, făcând aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (1)

din Legea nr. 7/1996, varianta în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr.

64/2010 și ale art. 1201 C. civ., a respins petitul privind recunoașterea

dreptului de proprietate asupra construcției menționate a fi fost edificată la

petitul nr. 1.

Referitor la terenul

în litigiu, prima instanță a motivat că, potrivit raportului de expertiză topo

efectuat în cauză, suprafața de 20,44 mp înstrăinată reprezintă 1,26% din

suprafața exclusivă deținută de pârâta SC T.C. SA, partajarea în natură nefiind

posibilă pentru argumentele prezentate la pct. B din raport se impune

atribuirea întregului imobil către pârâtă.

A reținut, în

continuare, că prin raportul de expertiză tehnică în construcții s-a stabilit

că valoarea cotei părți din teren este de 29.307 RON, reprezentând echivalentul

sumei de 7.154 euro.

Totodată, având în

vedere dispozițiile art. 673

5

C. proc. civ. a obligat pârâta în

favoarea reclamantei la plata sultei în sumă de 7.154 euro echivalentul în RON

la data plății, conform suplimentului la raportul de contraexpertiză întocmit

de expert ing. O.V.

În temeiul

dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a dispus întabularea în

C.F. a dreptului de proprietate, astfel dobândit, în favoarea pârâtei.

Totodată, în temeiul

art. 276 C. proc. civ. a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată

parțiale în sumă de 32.190,77 RON.

În ceea ce privește

chemarea în judecată a pârâtului Municipiul Târgu Mureș, tribunalul, având în

vedere concluziile raportului de contraexpertiză topo și argumentele pârâtei

din întâmpinare, a constatat că evidența de carte funciară deficitară a produs

confuzie cu privire la înscrierea acestui pârât în calitate de coproprietar

alături de pârâta SC T.C. SA, dar nu asupra suprafeței de 1.621,34 mp, din

același corp funciar, deținută în coproprietate de pârâta SC T.C. SA cu

reclamanta, astfel că a respins acțiunea față de acesta.

Împotriva hotărârii

primei instanțe a declarat apel reclamanta SC E.P. SRL (fosta SC I.P. SRL)

Târgu Mureș prin administrator judiciar C.H. IPURL criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr.

12/2012 din 21 martie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă,

învestită cu soluționarea căii ordinare de atac a respins ca tardiv apelul

declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin administrator judiciar C.H. IPURL și

însușit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.A.M.

împotriva Sentinței nr. 740/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr.

3989/85/2006* și a obligat apelanta-reclamantă să achite intimatei-pârâte suma

de 3.100 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta a exercitat calea

de atac cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate,

prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, a constatat

că declarația de recurs a fost transmisă prin poștă la 14 septembrie 2011, în

timp ce Sentința comercială nr. 740/2011 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Sibiu,

secția comercială și de contencios administrativ în Dosarul nr. 3989/85/2006*

i-a fost comunicată la data de 26 august 2011 astfel cum rezultă din adresa nr.

210.5/2646 din 22 februarie 2012 emisă de Oficiul Județean Rețea Poștală Mureș

și borderoul de trimitere a corespondenței al Tribunalului Sibiu.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC E.P. SRL prin

lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.A.M. criticând-o pentru

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând

în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea

excepției tardivității declarării apelului și trimiterea cauzei aceleiași

instanțe și, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate

în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței pronunțate de prima instanță

și admiterea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea

motivului de nelegalitate invocat, reclamanta a susținut că în cauză se

regăsesc ambele ipoteze reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv atât cea vizând încălcarea unei norme de drept substanțial, cât

și cea vizând interpretarea eronată a unei norme juridice.

În acest sens, a arătat

că a găsit hotărârea primei instanțe în cutia poștală la data de 1 septembrie

2011, dată în raport de care, declarația sa de apel din 14 august 2011 a fost

făcută în interiorul termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. De

asemenea, a criticat soluția instanței de apel susținând că, în mod eronat a

reținut că dovada îndeplinirii procedurii de comunicare a sentinței pronunțate

de Tribunalul Sibiu se află la dosar, că poartă mențiunile datei de 26 august

2011 și că predarea s-a efectuat numitei H.M., "funcționar însărcinat cu

primirea corespondenței", în realitate, la dosarul cauzei nu se regăsesc

dovezile de comunicare a hotărârii către niciuna dintre părți.

A mai susținut că,

soluția de admitere a excepției tardivității declarării apelului a fost

pronunțată cu încălcarea normelor care reglementează repunerea în termen,

susținând că erau întrunite condițiile pentru a face aplicarea acestora.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.

Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul

în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim

grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea

legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Față de aceste

precizări, se constată că reclamanta, indicând în memoriul de recurs motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a dezvoltat criticile

subsumate acestuia într-o manieră generală, limitându-se la ample considerații

asupra instituțiilor de drept, respectiv asupra motivului de nelegalitate

prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ și supra instituției repunerii în

termen.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii

criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

Altfel spus, motivul

de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa

temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a

soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate,

nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză

se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează

interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, reclamanta

susținând incidența ultimelor două ipoteze.

Pentru a fi în

prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial -

trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie

în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele

și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar

acesta să contravină dispozițiilor legale.

Pentru a fi în

prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice -

trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită

interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu

exigențele unui anumit text de lege.

Deși, reclamanta a

susținut că ambele ipoteze sunt incidente în speță, nu a argumentat corect

niciuna dintre cele două, neindicând nicio normă legală care să fi fost greșit

aplicată.

Astfel, analiza

probelor în raport de care instanța de apel a dispus asupra excepției

tardivității declarării apelului, nu constituie argument suficient pentru a

susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al

deciziei și analizarea înscrisurilor referitoare la comunicarea hotărârii

primei instanțe și a momentului formulării declarației de recurs, demonstrează

preocuparea instanței de a fundamenta soluția pronunțată pe probe și pe

dispozițiile legale aplicabile speței.

Instanța de apel a

indicat temeiul de drept, respectiv, dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii și a calculat termenul menționat prin raportare la înscrisurile relevante

- adresa nr. 210.5/2646 din 22 februarie 2012 emisă de Oficiul Județean Rețea

Poștală Mureș coroborată cu borderoul Tribunalului Sibiu de trimitere a

corespondenței, care la poziția 36 sub nr. 146789 cuprinde mențiunea destinatar

SC E.P. SRL Târgu Mureș, din care rezultă fără echivoc că sentința atacată a

fost predată la 26 august 2011.

Altfel spus, situația

de fapt riguros stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai

poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe

calea recursului, iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a

dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției

adoptate.

De altfel,

reclamanta, în argumentația subsumată primei ipoteze reglementate de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. s-a referit la interpretarea probelor în susținerea

excepției tardivității declarării apelului, respectiv a înscrisurilor depuse,

aspect ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul excepției și

nicidecum motivul de nelegalitate.

În ceea ce privește

ultima dintre ipotezele motivului de nelegalitate reglementat de pct. 9 al

textului legal precitat, reclamanta s-a limitat la a susține o întreagă

disertație asupra prevederilor art. 103 C. proc. civ. și instituției repunerii

în termen, în contextul în care, în fața instanței de apel, nu a formulat o

astfel de cerere, context în care criticile formulate în acest sens sunt

complet nefondate.

În cazul de față,

rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a

repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere

concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu

referire la motivele invocate se va reține că reclamanta prin argumentele aduse

a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în

fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a

legii.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor

formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia

atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta SC E.P. SRL

prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență C.A.M. împotriva

Deciziei nr. 12/2012 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia, secția a II-a civilă fie respins, ca nefondat, menținând hotărârea

atacată.

În baza dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., întrucât reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator

judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.A.M. a căzut în pretenții, va fi

obligată la plata de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte SC

T.C. SA Târgu Mureș.

Având în vedere că

intimata a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în această fază

procesuală, depunând la dosar chitanța de plată a onorariului avocatului ales,

Înalta Curte în temeiul art. 274 alin. (1) și 277 C. proc. civ. va obliga

recurenta-reclamată în favoarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 2.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator judiciar Cabinetul

Individual de Insolvență C.A.M. împotriva Deciziei nr. 12/2012 din 21 martie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă

recurenta-reclamantă să-i achite intimatei-pârâte SC T.C. SA Târgu Mureș suma

de 2.500 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 martie 2013.

Procesat de GGC - AS