ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1154/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea reconvențională înregistrată la data de 28 noiembrie 2006 în Dosarul nr. 146/85/2006 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu și disjunsă prin încheierea din 16 ianuarie 2007, reclamanta SC E.P. SRL, fostă SC I.P. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC T.C. SA și Municipiul Târgu Mureș prin Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș prin Primar, recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul înscris în C.F. nr. x nr. top. x; partajarea în natură asupra imobilului teren, înscris în C.F. nr. x Târgu Mureș nr. top. x, conform cotelor de proprietate, respectiv: cota exclusivă de 1.600,92 mp să rămână pe SC T.C.

SA, iar cota de 20,44 mp ca urmare a dezmembrării să i se atribuie; întabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 20,44 mp și înscrierea construcției compusă din spațiu comercial având la parter magazin, depozit, hol, oficiu, WC, iar la etaj două birouri, hol (spațiu comun) și debara, dobândită prin cumpărare, conform expertizei care se va efectua în cauză și care să facă parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța. Prin Sentința comercială nr. 740/2011 din 8 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 3989/85/2006* a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator C.H.

IPURL împotriva pârâtei SC T.C. SRL și, în consecință, s-a constatat că reclamanta și pârâta sunt coproprietare în cote de: 1,26% și respectiv 98,74% asupra suprafeței de teren de 1.621,36 mp, parte componentă a corpului funciar înscris în C.F. individual y Târgu Mureș, nr. top. x; s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea către pârâtă a întregului imobil: a fost obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata sultei în sumă de 7.154 euro sau echivalent în RON la data plății, conform suplimentului de contraexpertiză întocmit de expert tehnic ing. O.V.; s-a dispus întabularea în cartea funciară, a dreptului de proprietate, pe numele pârâtei; au fost respinse celelalte capete de cerere; s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș prin Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș prin Primar și a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată parțiale, în sumă de 32.190,77 RON, în favoarea pârâtei.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele: Întrucât din probatoriile administrate a rezultat că dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcției nu este înscris în cartea funciară, în baza concluziilor expertizei topo, tribunalul, făcând aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, varianta în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 64/2010 și ale art. 1201 C. civ., a respins petitul privind recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcției menționate a fi fost edificată la petitul nr. 1. Referitor la terenul în litigiu, prima instanță a motivat că, potrivit raportului de expertiză topo efectuat în cauză, suprafața de 20,44 mp înstrăinată reprezintă 1,26% din suprafața exclusivă deținută de pârâta SC T.C.

SA, partajarea în natură nefiind posibilă pentru argumentele prezentate la pct. B din raport se impune atribuirea întregului imobil către pârâtă. A reținut, în continuare, că prin raportul de expertiză tehnică în construcții s-a stabilit că valoarea cotei părți din teren este de 29.307 RON, reprezentând echivalentul sumei de 7.154 euro. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 673 5 C. proc. civ. a obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata sultei în sumă de 7.154 euro echivalentul în RON la data plății, conform suplimentului la raportul de contraexpertiză întocmit de expert ing. O.V. În temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate, astfel dobândit, în favoarea pârâtei.

Totodată, în temeiul art. 276 C. proc. civ. a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 32.190,77 RON. În ceea ce privește chemarea în judecată a pârâtului Municipiul Târgu Mureș, tribunalul, având în vedere concluziile raportului de contraexpertiză topo și argumentele pârâtei din întâmpinare, a constatat că evidența de carte funciară deficitară a produs confuzie cu privire la înscrierea acestui pârât în calitate de coproprietar alături de pârâta SC T.C. SA, dar nu asupra suprafeței de 1.621,34 mp, din același corp funciar, deținută în coproprietate de pârâta SC T.C. SA cu reclamanta, astfel că a respins acțiunea față de acesta. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel reclamanta SC E.P.

SRL (fosta SC I.P. SRL) Târgu Mureș prin administrator judiciar C.H. IPURL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 12/2012 din 21 martie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac a respins ca tardiv apelul declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin administrator judiciar C.H. IPURL și însușit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.A.M. împotriva Sentinței nr. 740/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3989/85/2006* și a obligat apelanta-reclamantă să achite intimatei-pârâte suma de 3.100 RON cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta a exercitat calea de atac cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. Astfel, a constatat că declarația de recurs a fost transmisă prin poștă la 14 septembrie 2011, în timp ce Sentința comercială nr. 740/2011 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ în Dosarul nr. 3989/85/2006* i-a fost comunicată la data de 26 august 2011 astfel cum rezultă din adresa nr. 210.5/2646 din 22 februarie 2012 emisă de Oficiul Județean Rețea Poștală Mureș și borderoul de trimitere a corespondenței al Tribunalului Sibiu. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.A.M. criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea excepției tardivității declarării apelului și trimiterea cauzei aceleiași instanțe și, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței pronunțate de prima instanță și admiterea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, reclamanta a susținut că în cauză se regăsesc ambele ipoteze reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv atât cea vizând încălcarea unei norme de drept substanțial, cât și cea vizând interpretarea eronată a unei norme juridice. În acest sens, a arătat că a găsit hotărârea primei instanțe în cutia poștală la data de 1 septembrie 2011, dată în raport de care, declarația sa de apel din 14 august 2011 a fost făcută în interiorul termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. De asemenea, a criticat soluția instanței de apel susținând că, în mod eronat a reținut că dovada îndeplinirii procedurii de comunicare a sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu se află la dosar, că poartă mențiunile datei de 26 august 2011 și că predarea s-a efectuat numitei H.M., "funcționar însărcinat cu primirea corespondenței", în realitate, la dosarul cauzei nu se regăsesc dovezile de comunicare a hotărârii către niciuna dintre părți. A mai susținut că, soluția de admitere a excepției tardivității declarării apelului a fost pronunțată cu încălcarea normelor care reglementează repunerea în termen, susținând că erau întrunite condițiile pentru a face aplicarea acestora.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Față de aceste precizări, se constată că reclamanta, indicând în memoriul de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a dezvoltat criticile subsumate acestuia într-o manieră generală, limitându-se la ample considerații asupra instituțiilor de drept, respectiv asupra motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ și supra instituției repunerii în termen. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, reclamanta susținând incidența ultimelor două ipoteze. Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale.

Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege. Deși, reclamanta a susținut că ambele ipoteze sunt incidente în speță, nu a argumentat corect niciuna dintre cele două, neindicând nicio normă legală care să fi fost greșit aplicată. Astfel, analiza probelor în raport de care instanța de apel a dispus asupra excepției tardivității declarării apelului, nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și analizarea înscrisurilor referitoare la comunicarea hotărârii primei instanțe și a momentului formulării declarației de recurs, demonstrează preocuparea instanței de a fundamenta soluția pronunțată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Instanța de apel a indicat temeiul de drept, respectiv, dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii și a calculat termenul menționat prin raportare la înscrisurile relevante - adresa nr. 210.5/2646 din 22 februarie 2012 emisă de Oficiul Județean Rețea Poștală Mureș coroborată cu borderoul Tribunalului Sibiu de trimitere a corespondenței, care la poziția 36 sub nr. 146789 cuprinde mențiunea destinatar SC E.P. SRL Târgu Mureș, din care rezultă fără echivoc că sentința atacată a fost predată la 26 august 2011. Altfel spus, situația de fapt riguros stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

De altfel, reclamanta, în argumentația subsumată primei ipoteze reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a referit la interpretarea probelor în susținerea excepției tardivității declarării apelului, respectiv a înscrisurilor depuse, aspect ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul excepției și nicidecum motivul de nelegalitate. În ceea ce privește ultima dintre ipotezele motivului de nelegalitate reglementat de pct. 9 al textului legal precitat, reclamanta s-a limitat la a susține o întreagă disertație asupra prevederilor art. 103 C. proc. civ. și instituției repunerii în termen, în contextul în care, în fața instanței de apel, nu a formulat o astfel de cerere, context în care criticile formulate în acest sens sunt complet nefondate.

În cazul de față, rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că reclamanta prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență C.A.M. împotriva Deciziei nr. 12/2012 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă fie respins, ca nefondat, menținând hotărârea atacată. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.A.M. a căzut în pretenții, va fi obligată la plata de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte SC T.C. SA Târgu Mureș. Având în vedere că intimata a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, depunând la dosar chitanța de plată a onorariului avocatului ales, Înalta Curte în temeiul art. 274 alin. (1) și 277 C. proc.

civ. va obliga recurenta-reclamată în favoarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.P. SRL prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență C.A.M. împotriva Deciziei nr. 12/2012 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. Obligă recurenta-reclamantă să-i achite intimatei-pârâte SC T.C. SA Târgu Mureș suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013. Procesat de GGC - AS