ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Direcția Generală de Administrare Fiscală și Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/31.05.2021, prin anularea obligației fiscale suplimentare stabilite de organele fiscale în sarcina societății, reprezentând Contribuția de 4 RON/kg datorată de operatorii economici care introduc pe piața națională echipamente electrice și electronice, conform art. 9 alin. (1) lit. w) din O.U.G. nr. 196/2005, în sumă totală de 3.018.770 RON, Anexa 1, precum și desființarea parțială a concluziilor Raportului de inspecție fiscală nr. 82/31.05.202, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 147 pronunțată la 01 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare Fiscală din Cadrul Fondului pentru Mediu și Administrația Fondului pentru Mediu.

I.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin Cabinet de avocat B. prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta a formulat critici care, în esență, se referă la următoarele aspecte:

- încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor care garantează dreptul la apărare deoarece a fost nelegal respinsă cererea de administrare a probei expertizei financiar-contabile; pentru același considerent au fost încălcate și dispozițiile art. 22 C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului;

- instanța de fond nu a motivat înlăturarea apărării întemeiate pe art. 126 din Codul de procedură fiscală;

- prima instanță a încălcat norma de drept material cuprinsă în art. 9 alin. (1). lit. w) din O.U.G. nr. 196/2005.

Recurenta nu a încadrat în drept aceste critici în motivele de nelegalitate. În temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a încadrat aceste critici în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., potrivit părții introductive a prezentei decizii.

I.4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării arată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

Pe fondul recursului, intimata-pârâtă precizează că, în speță, controlul fiscal s-a desfășurat pe o perioadă de 180 de zile potrivit art. 126 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Termenul de 180 de zile a fost respectat și a fost legal, contribuabilul S.C. A. S.R.L. având puncte de lucru/sedii secundare, conform informațiilor ONRC.

Referitor la contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, intimata-pârâtă arată că societatea achiziționează produse din categoria echipamentelor electrice și electronice fiind astfel contribuabil la Fondul de mediu ce datorează contribuția prevăzută la art. 9. alin. (1) lit. w) din O.U.G. nr. 196/2005.

Întrucât societatea nu a declarat cantitatea de echipamente electrice și electronice introduse pe piața națională, pentru perioada 01.01.2017 - 31.12.2019, au fost verificate prin sondaj documentele financiar contabile puse la dispoziție reprezentanților AFM și au fost stabilite, prin Decizia de impunere nr. x/31.05.2021, obligații fiscale suplimentare pozitive de plată la Fondul pentru mediu, obligații corect determinate, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

Referitor la critica privind încălcarea dreptului la apărare prin neîncuviințarea probei cu expertiza financiar-contabilă, intimata-pârâtă arată că, potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Consideră că administrarea probei cu expertiză nu ar aduce vreo lămurire cu privire la faptele care trebuie dovedite de recurenta-reclamantă și că un eventual raport de expertiză nu ar fi de natură să infirme conținutul actelor administrative a căror anulare se solicită.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate și cu apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

II.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.:

Potrivit acestui text legal, casarea hotărârii instanței de fond se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta pretinde că instanța de fond a încălcat dispozițiile care garantează dreptul la apărare și rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului deoarece a respins cererea de administrare a probei expertizei financiar-contabile.

Într-adevăr, în fața instanței de fond, reclamanta recurentă a solicitat prin cerere de chemare în judecată administrarea probei cu expertiză judiciară (par. 17). La primul termen de judecată, în ședința publică din data de 01.02.2023, Curtea de Apel București a reținut, în preambulul sentinței atacate, că "în cauză au fost solicitate probele cu înscrisuri și expertiză, pentru expertiză nu au fost anexate obiectivele acestei expertize și nici măcar nu s-a indicat ce fel de expertiză se solicită, motiv pentru respinge proba cu expertiză și admite proba cu înscrisurile aflate la dosar și reține cauza în pronunțare."

Instanța de control constată că administrarea probei expertizei era necesară pentru stabilirea situației de fapt reale și pentru respectarea dreptului la apărare a reclamantei care a contestat exactitatea faptelor imputate.

Astfel, din raportul de inspecție fiscală ce a stat la baza deciziei de impunere contestate rezultă că impunerea suplimentară s-a datorat diferențelor constatate între cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională declarate de societate și cantitățile constate de inspectori. Or, prin cererea de chemare în judecată a fost contestat acest aspect, invocându-se expres inconsistența datelor reținute de inspectori.

În aceste condiții, dispozițiile legale ce garantează dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ., în special alin. (3) și aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.) au fost încălcate.

Este adevărat că reclamanta nu a precizat obiectivele expertizei și că sarcina probei îi revine potrivit art. 249 C. proc. civ.. În astfel de situații, instanța, chiar în procedura regularizării cererii de chemare în judecată, avea obligația să înștiințeze partea de omisiunea observată și să îi ceară precizarea acestora (a obiectivelor expertizei) deoarece, potrivit art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

După cum s-a arătat, Curtea de Apel București a preferat să soluționeze cauza la primul termen de judecată exclusiv în baza înscrisurilor de la dosar, fără să stăruie în aflarea adevărului, în subsidiar aducând atingere și dreptului la apărare.

În consecință, acest motiv de nelegalitate este întemeiat și de natură să conducă la casarea sentinței și la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În aceste condiții, analiza celorlalte două motive de nelegalitate este inutilă.

II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

În rejudecare, instanța de fond va respecta dreptul la apărarea al reclamantei și își va îndeplini obligația de a stărui în aflarea adevărului prin înștiințarea reclamantei că are obligația de a indica obiectivele expertizei și de a avansa cheltuielile necesare administrării probei (obligații ce rezultă din sarcina probei) și, după caz, va administra această probă. De asemenea, va lua în considerare toate criticile și apărările avansate de părți și va dispune administrarea oricăror altor probe ce vor fi apreciate ca fiind concludente în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., casează sentința civilă nr. 147 pronunțată la 01 februarie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.