ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3470/2024

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. x/2023, la data de 10.03.2023, reclamantul Oficiul de Studii Pedologice și A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și B. S.R.L., a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a actului juridic constând în contractul de arendă nr. x din data de 15.05.2015, încheiat între Agenția Domeniilor Statului și B. S.R.L., cu consecința desființării contractului și a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza acestuia, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2958/30.01.2024 Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Timișoara a reținut că Agenția Domeniilor Statului este o autoritate publică centrală, contractul de arendă nr. x din 15.05.2015, fiind astfel un act administrativ asimilat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c)

1

din Legea nr. 554/2004.

În același sens au fost reținute și dispozițiile art. 330 din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019 potrivit cărora litigiile apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se soluționează potrivit prevederilor legislației privind contenciosul administrativ, text de lege ce devine aplicabil și în cazul contractului de arendă din speță.

2.2. Prin sentința civilă nr. 439 din data de 30.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a curții de apel, s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Oficiul de Studii Pedologice și A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție curtea de apel a reținut că, întrucât nu s-a dovedit că terenul în litigiu constituie proprietate publică pentru ca actul de arendă încheiat să poată fi asimilat unui act administrativ a cărui anulare ar fi în competența instanței de contencios, litigiul de față se supune regulilor de competență aplicabile cererilor de constatare a nulității contractelor civile, prevăzute de art. 94 lit. k) raportat la art. 101 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., cererea revenind spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Timișoara, dată fiind valoarea arenzii anuale de 87353,70 RON și dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. privind competența teritorială în cazul pluralității de pârâți și ale art. 113 pct. 3 C. proc. civ. vizând competența teritorială în cererile de anulare a unui contract.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Timișoara, secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă reclamantul Oficiul de Studii Pedologice și A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și B. S.R.L., a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de arendă nr. x din data de 15.05.2015 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și B. S.R.L., cu consecința desființării și tuturor actelor subsecvente încheiate în baza acestuia.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Înalta Curte constată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. c)

1

) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost completată prin art. I pct. 2 din Legea nr. 212/2018, instituie asimilarea cu actele administrative, a contractelor încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice și stabilesc că prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative. În accepțiunea Legii nr. 554/2004 [art. 2 alin. (1) lit. c)], actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

În aplicarea acestor dispoziții, apreciind asupra caracterului contractului de arendă de act administrativ asimilat, Judecătoria Timișoara a omis să analizeze regimul juridic al terenului care face obiectul contractului, potrivit dispozițiilor art. 286 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ care definesc domeniul public al statului.

Reține Înalta Curte, în soluționarea regulatorului de competență, că potrivit clauzelor contractului de arendă nr. x/15.05.2015 depus la dosarul judecătoriei, s-a arătat expres la pct. IX 9.1. că suprafața de teren ce face obiectul contractului constituie proprietate privată a statului, împrejurare care exclude aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c)

ind. 1) din Legea nr. 554/2004, mai sus redate.

De asemenea, contrar aprecierilor Judecătoriei Timișoara, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 330 din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, care prevăd că soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor legislației privind contenciosul administrativ, nu se aplică litigiului, fiind vorba despre un contract de arendă și nu de concesiune, precum și de un bun aparținând domeniului privat al statului, excepțiile de la normele de competență fiind de strictă interpretare, neputând fi aplicată analogia cu privire la orice contract încheiat de o autoritate publică.

Pentru aceste considerente, constatând că deși s-a susținut în cauză apartenența terenului în litigiu la domeniul public al statului, nu s-a făcut o astfel de dovadă care să contrazică conținutului contractului, Înalta Curte, având n vedere dispozițiile art. 94 lit. k), raportat la art. 101 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., dată fiind valoarea arenzii anuale, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de drept comun, prespectiv Judecătoriei Timișoara, secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Oficiul de Studii Pedologice și A. și pârâții S.C. B. S.R.L. și Agenția Domeniilor Statului în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.