ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3451/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2020 la data de 15.09.2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Imigrări si Direcția Migrație - Serviciul Pentru Imigrări Vrancea, a solicitat anularea deciziei nr. 966986/SVIN/TVI/27.06.2023 ca fiind netemeinică si nelegală față de motivele invocate în susținerea respingerii plângerii prealabile formulate; anularea deciziei nr. 966416/SIVN/TVI/18.05.2023 constatând că aceasta este lovită de nulitate, iar pe fondul cauzei sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru acordarea avizului de angajare solicitat și obligarea pârâtei la emiterea avizului favorabil de angajare pentru lucrătorul B., constatând ca sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, astfel cum rezultă din documentele atașate cererii de acordare a avizului din 30.03.2023 cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 273 din 21 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Inspectoratul General Pentru Imigrări și Direcția Migratie- Serviciul Pentru Imigrări Vrancea, împotriva deciziei nr. 966986/SVIN/TVI/27.06.2023 privind soluționarea plângerii prealabile nr. 332/22.06.2023 și a deciziei nr. 966416/SIVN/TVI/18.05.2023.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În urma expunerii situației de fapt, recurenta - reclamantă a arătat că hotărârea instanței de fond este una greșită, având în vedere faptul că, pe de o parte, decizia privind neacordarea avizului de angajare este lovită de nulitate prin raportare la greșita și insuficienta motivare, iar pe de alta parte, că soluția de respingere a plângerii prealabile este netemeinică si nelegală prin raportate la motivele invocate și situația de fapt care rezultă din documentele deținute de cetățeanul străin pentru care a fost solicitat avizul și atașate de angajator în vederea obținerii avizului de angajare. Prin sentința recurată, în mod greșit instanța de fond a apreciat că actele contestate sunt emise în aplicarea și cu respectarea dispozițiilor legale, fără a ține cont de situația de fapt dedusă judecății și de împrejurarea că pârâta s-a prevalat de propria culpă în ceea ce privește procesarea cu întârziere a cererii on-line depuse în termen de cetățeanul străin. Astfel, dreptul recunoscut de art. 28 din O.G. nr. 25/2014 privind depunerea documentelor la formațiunile teritoriale ale I.G.I. este condiționată de depunerea online a documentelor si de verificarea prealabilă a acestora de către inspectorii I.G.I. care stabilesc și comunică solicitantului data la care acesta este programat la ghișeu pentru depunerea dosarului si în format fizic. Or, cererea reclamantei, în calitate de angajator, în vederea obținerii avizului de angajare, a fost depusă la data de 30.03.2023 și înregistrată sub nr. x/30.03.2023, pârâta programând-o la data de 25.04.2023 în vederea depunerii documentelor în original, dată la care a fost îndeplinită obligația depunerii documentației. Ulterior împlinirii termenului legal de soluționare prevăzut de art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 s-a emis decizia nr. 966416/SIVN/TVI/18.05.2023 privind neacordarea avizului de angajare, întemeiată pe dispozițiile art. 56 alin. (9) coroborate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002. S-a solicitat să se constate faptul că reclamanta a depus cererea de acordare a avizului de angajare anterior împlinirii termenului de 90 zile prevăzut de art. 56 alin. (9) din O.G. nr. 25/2014, prin raportare la data încetării raporturile contractuale de muncă ale cetățeanului nepalez cu fostul de angajator, dată la care acesta din urma avea un drept legal de ședere pe teritoriul tarii. Astfel, s-a apreciat că netemeinicia si nelegalitatea deciziei contestate rezidă în faptul că se impută solicitantului și implicit străinului, în mod netemeinic, împlinirea unor termene legale, deși, în realitate procesarea cererii depusa online si neîndeplinirea obligației de soluționare în termen a cererii de către pârâtă sunt motivele care au cauzat acest impediment în obținerea avizului. Prin urmare, s-a arătat că pârâta a făcut o greșită interpretare si aplicare a dispozițiilor prevăzute la art. 56 alin. (9) din O.U.G 94/2002, nesocotind faptul că cererea de acordare a avizului a fost depusă înăuntrul termenului de 90 zile de zile, scurs de la data încetării raportului contractual cu fostul angajator. De asemenea, s-a solicitat să se constate că emiterea deciziei de neacordare a avizului a fost emisă cu încălcarea principiului proporționalității, prin raportare la dispozițiile art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 potrivit cărora străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a U.E., dar și a dispozițiilor art. 28 alin. (2) 2 din O.G. nr. 25/2014. Măsura dispusă este una disproporționată în raport de scopul avut în vedere de legiuitor, angajatorul și angajatul neavând vreo culpă pentru procesarea și soluționarea cu întârziere a cererii de acordare a avizului de angajare cu privire la care s-au emis deciziile contestate în prezenta cauza. În ceea ce privește actele atacate, s-a arătat că decizia contestată nr. 966416/SIVN/TVI/18.05.2023 este lovită de nulitate absoluta, fiind insuficient motivată si greșit întemeiată în fapt și în drept. De asemenea, decizia contestata nr. 966986/SVIN/TVI/27.06.2023 prin care a fost respinsa plângerea prealabila este vădit nelegală față de motivele reținute în cuprinsul acesteia, emitentul actului atacat rezumându-se la menținerea punctului de vedere exprimat prin actul nelegal inițial emis, Din aspectele de fapt reținute prin decizia contestată și temeiurile de drept invocate, nu rezultă concret care este norma legală încălcată, motivarea fiind una lacunară, care nu poate fi corelată cu situația de fapt, cu atât mai mult cu cât cetățeanul nepalez B. pentru care a fost solicitat avizul, are permis de ședere în România valabil până la data de 13.11.2023, fiind emis de IGI - Ilfov la data de 14.11.2022. În plus, nu se arată în concret care este măsura dispusă sau obligația reclamantei care derivă din respingerea acestui aviz și nici termenul de contestare. Se poate concluziona că nemotivarea deciziei de neacordare a avizului de angajare reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate, acceptată atât pe plan intern, cât și la nivel comunitar, constituind o garanție împotriva arbitrariului. A mai susținut recurenta - reclamantă faptul că dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 25/2014 instituie în mod expres obligația pârâtei de soluționare a cererilor în termen de 30 zile de la data înregistrării acestora, fără a distinge în raport de modalitatea de înregistrare după cum aceasta este online sau fizică. Soluționarea cererii la data de 18.05.2023 reprezintă o nerespectare culpabilă a termenului legal de soluționare. Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 din O.G. nr. 25/2014, s-a solicitat să se constate că acestea sunt îndeplinite cumulativ, astfel cum rezulta din documentele depuse în susținerea cererii, în condițiile în care nici pârâta nu a pus solicitantei în vedere să completeze documentația, potrivit obligației prevăzute la art. 28 din O.G. nr. 25/2014. În ceea ce privește greșita interpretare dată de instanța de fond cu privire la dispozițiile art. 28 din O.G. nr. 25/2014, s-a solicitat să se constate că acestea nu disting cu privire la modalitatea în care documentele se depun la formalitățile teritoriale, respectiv în format online sau fizic, neputând fi primită susținerea cu privire la faptul că depunerea documentelor în format online nu produce niciun fel de efect juridic. Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, respinsă în ședința publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat intimatul că soluția primei instanțe și deciziile atacate sunt date cu respectarea normelor de drept, în condițiile în care încărcarea documentelor prin intermediul aplicației gestionate de către I.G.I. nu reprezintă momentul depunerii cererii, acesta fiind reprezentat de depunerea de către solicitant în mod fizic la ghișeul serviciului, a documentelor prevăzute de legislația în vigoare, împrejurare adusă la cunoștința publicului prin anunțul publicat pe "Portalul IGI". În practică, nu se poate lua în considerare, ca dată a depunerii cererii, data la care au fost încărcate un set de documente prin intermediul aplicației "Portal IGI", întrucât au fost întâlnite situații în care deponentul nu încărcase documenția specifică câmpurilor predefinite, solicitarea fiindu-i retransmisă în vederea completării, ori în situția în care solicitarea online îi era validată, nu se mai prezenta ulterior la data și ora programării în vederea depunerii cererii, nemaifiind produse efecte juridice, scopul încărcării documentației la ghișeu fiind evitarea aglomerării. De asemenea, solicitarea online tipărită este semnată și datată la momentul depunerii cererii de către persoana împuternicită de A. S.R.L., respectiv în data de 25.04.2023. De la data de 25.04.2023 au fost desfășurate activități specifice în vederea stabilirii condițiilor generale și speciale prevăzute de legislația în vigoare, reieșind că cetățeanul nepalez B. se află în ședere ilegală pe teritoriul României începând cu data de 09.04.2023, întrucât în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, permisul unic de ședere seria/nr. x (valabilitate 14/11/2022 13/11/2023), obținut în scop de angajare în muncă a rămas valabil pentru o perioadă de 90 de zile de la data încetării raportului de muncă cu C. S.R.L., respectiv din data de 09.01.2023 si până la data de 08.04.2023. S-a arătat că atât la data înregistrării cererii, respectiv 25.04.2023, cât și la data soluționării acesteia - 18.05.2023, cetățeanul nepalez B. nu mai beneficia de un drept de ședere legală pe teritoriul României, acesta aflându-se în ședere ilegală începând cu data de 09.04.2023, motiv pentru care, prin raportare la prevederile art. 4, alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, s-a constatat că nu este îndeplinită condiția generală impusă la art. 4 alin. (2) lit. f) din același act normativ, coroborat cu prevederile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererea nr. x/2023 fiind refuzată concomitent cu emiterea comunicării cu nr. 966416/SIVN/TVI din data de 18.05.2023, prin care solicitantul a fost informat cu privire la măsura adoptată la nivelul serviciului pârâtului. Referitor la afirmația reclamantei cu privire la faptul că nu a fost respectat termenul de soluționare al cererii, respectiv au fost încălcate prevederile art. 28 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, s-a arătat că cererea a fost soluționată în termenul legal de 30 de zile, data înregistrării fiind 25.04.2023, cererea fiind soluționată în data de 18.05.2023, concomitent cu emiterea deciziei nr. 966416/SIVN/TVI. Nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea depunerii online a cererii de emitere a avizului de angajare, art. 28 din O.G. nr. 25/2014 stipulând că aceasta se depune la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, solicitanții fiind informați, în acest sens, pe portal. În ceea ce privește nulitatea deciziei, s-a arătat că actul administrativ a cărui anulare se solicită este legal și temeinic motivat, neexistând un viciu de formă care să afecteze legalitatea sa. Față de cuprinsul actului litigios, nu se poate reține nemotivarea sa, acesta întrunind exigențele de formă impuse de lege, prin indicarea temeiurilor de fapt care au condus la neacordarea avizului de angajare solicitat, respectiv enunțarea constatărilor reținute ca urmare a verificărilor efectuate pe parcursul termenului de soluționare a cererii. Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților la emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul nepalez menționat, s-a solicitat să se constate inadmisibilitatea acestuia raportat la obiectul acțiunii în contencios administrativ din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acordarea avizului de angajare intrând în competența exclusivă a Inspectoratului General pentru Imigrări. Raportat la lipsa vreunei culpe procesuale, s-a solicitat și respingerea cererii de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Intimatul - pârât Serviciul pentru Imigrări Vrancea a depus întâmpinare prin care a solicitat, de asemenea, să se constate nulitatea recursului, iar în subsidiar, caracterul nefondat al acestuia, deciziile de respingere a emiterii avizului de angajare în muncă fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, prin refuzul exprimat prin decizia nr. 966416/SIVN/TVI/18.05.2023 emisă de IGI - Serviciul pentru Imigrări Vâlcea și nr. 966986/SVIN/TVI/27.06.2023 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări (în soluționarea plângerii prealabile), i se aduce la cunoștință reclamantei respingerea cererii nr. x depuse în data de 25.04.2023 prin care a solicitat emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul nepalez B., reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile admiterii cererii, sens în care s-a decis neacordarea avizului de angajare solicitat. Motivul care a stat la baza deciziei este reprezentat de neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 25/2014, coroborat cu art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002. S-a arătat că numita B., cetățean nepalez, nu mai beneficiază de un drept de ședere legală pe teritoriul României, fiind încălcate dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002. Prin decizia de soluționare a plângerii prealabile s-a arătat că cererea reclamantei a fost depusă la data de 25.04.2023, iar nu la data de 30.03.2023, transmiterea on-line a cererii și a documentelor necesare nereprezentând o depunere a documentelor în senul O.G. nr. 25/2014, aspect menționat în mod expres pe pagina de start a aplicației "PortalIGI". În drept, conform art. 28 alin. (1)-(2 2 ) din O.G. nr. 25/2014:"(1) Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări în a cărei rază de competență își are sediul angajatorul/beneficiarul prestării de servicii. Documentația necesară obținerii avizului de angajare/detașare poate fi depusă de orice persoană care are calitatea de reprezentant al angajatorului/beneficiarului prestării de servicii, în condițiile legii. (2) Cererea se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de obținere a avizului de angajare/detașare, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Cererea de eliberare a avizului de angajare formulată de angajatorul unui posesor de Carte albastră a Uniunii Europene obținută într-un alt stat membru se soluționează în termen de 15 zile de la data primirii. (2^1) În cazul în care informațiile sau documentele furnizate, pe care se întemeiază cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare sunt necorespunzătoare, Inspectoratul General pentru Imigrări comunică solicitantului ce informații suplimentare sunt necesare și stabilește un termen rezonabil pentru trimiterea acestora, dar nu mai mult de 30 de zile. Termenele prevăzute la alin. (2) se suspendă până la primirea de către Inspectoratul General pentru Imigrări a informațiilor sau a documentelor suplimentare necesare. Dacă nu au fost furnizate informațiile sau documentele suplimentare până la termenul prevăzut, cererea poate fi respinsă. (2^2) Soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității". Totodată, conform art. 56 alin. (9) din Legea nr. 194/2002: "(9) Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberat permisul unic sau Cartea albastră a UE, acestea rămân valabile până la expirarea perioadei pentru care au fost eliberate, dar nu mai mult decât perioada în care străinul beneficiază de indemnizație de șomaj potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, sau nu mai mult de 90 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă dacă străinul nu beneficiază de indemnizație de șomaj". În analiza legalitătii deciziilor atacate, raportat la motivele susținute în cererea de chemare în judecată, curtea de apel a stabilit, raportat la dispozițiile art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, că termenul de 90 de zile era expirat, atât la data depunerii cererii (25.04.2023), cât și la data soluționării acesteia (18.05.2023). În ceea ce privește data depunerii online cererii, invocată prin plângerea prealabilă și prin acțiune, a reținut prima instanță că prin platforma online reclamanta a obținut doar programare în vederea depunerii în mod fizic a cererii și a documentelor aferente, astfel că solicitarea nu producea consecințele juridice specifice depunerii cererii, în sensul art. 28 din O.G. nr. 25/2014, astfel cum s-a menționat expres pe portal. Din perspectiva criticii nemotivării actelor administrative atacate, prima instanță a constat legalitatea acestora, împrejurare reținută și de instanța de control judiciar, în condițiile în care nulitatea deciziilor pentru nemotivare se constituie și ca un motiv al prezentului recurs. Înalta Curte constată că fundamentarea în fapt și în drept a actelor administrative emise în temeiul atribuțiilor legale conferite organelor administrației publice, este o componentă esențială în aprecierea legalității acestora, prezumție în temeiul căreia astfel de acte se bucură de putere executorie, pentru a garanta posibilitatea atacării în justiție, motivarea conferind actului administrativ transparență, fiind esențială și sub aspectul înfăptuirii controlului de legalitate. Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz. Deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, aprecierea asupra acesteia se realizează în concret, în raport de natura și obiectul actului administrativ. Raportat la conținutul concret al celor două acte, redat și de Înalta Curte în partea introductivă a considerentelor, rezultă că acestea cuprind atât temeiurile de drept cât și aspectele de fapt care au justificat refuzul admiterii cererii, expuse într-o manieră care a permis, atât recurentei să ia cunoștință de motivele refuzului pentru a aprecia asupra legalității și temeiniciei acestuia (astfel cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată), cât și instanței de judecată învestite de persoana care se pretinde vătămată să efectueze controlul jurisdicțional. Constată Înalta Curte, exceptând aspectele teoretice invocate cu privire la sancțiunea nulității în cadrul viciului de nemotivare, caracterul pur formal al criticilor formulate, argumentele din recurs fiind nefondate sub acest aspect. Însă, analizând interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor art. 28 din O.G. nr. 25/2014 raportat la cele ale art. 56 alin. (9) din Legea nr. 194/2002, având în vedere particularitățile speței, Înalta Curte constată întemeiate motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea urmând a fi casată, iar acțiunea admisă în parte, pentru motivele expuse în continuare. Reține Înalta Curte că problema de drept care se impune a fi dezlegată în cauză, asupra căreia s-a oprit și prima instanță, o reprezintă împrejurarea dacă încărcarea documentelor prevăzute de legislația în vigoare în scopul acordării avizului de muncă, prin intermediul aplicației gestionate de Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv www.x.ro în data de 30.03.2023, căreia i-a fost atribuit numărul de ordine 726209, produce efecte juridice în sensul procedurii prevăzute de art. 28 din O.G. nr. 25/2014. Cererea înregistrată online a primit un număr de înregistrare valabil în data de 30.03.2023, printr-o procedură internă stabilită de pârât, urmată de analiza documentelor și programarea solicitantului la o data ulterioară în vederea depunerii în format fizic a documentelor, respectiv la data de 25.04.2023. Contrar aprecierilor curții de apel, Înalta Curte constată că solicitarea de prezentare a documentelor în original la sediul pârâtului a fost formulată în considerarea cererii inițiale care s-a aflat în curs de verificare, neputându-se reține că este vorba despre o simplă cerere de programare astfel cum susțin intimații pârâți. Trebuie subliniat și că legiuitorul prin art. 28 din O.G. nr. 25/2014 nu a instituit obligativitatea depunerii cererilor de acordare a avizului de angajare exclusiv în format fizic, ci a prevăzut necesitatea depunerii cererii la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări în a cărei rază de competență își are sediul angajatorul/beneficiarul prestării de servicii. În aceste condiții, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, în lipsa unei mențiuni exprese a legiuitorului, rezultând că aceasta poate fi depusă și în format electronic, astfel cum a și procedat pârâtul. Argumentele pârâților, reținute și de prima instanță, în sensul că doar depunerea în format fizic produce efecte juridice, nu sunt însă sprijinite de textul art. 28 din O.G. nr. 25/2014 care, astfel cum s-a arătat anterior, nu condiționează înregistrarea cererii de depunerea în format fizic a acesteia. Înalta Curte reține că solicitarea reclamantei a dobândit dată certă la data de 30.03.2023, potrivit art. 278 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., moment la care a fost recepționată de instituția recurentă și a primit număr de înregistrare, în timp ce dreptul de ședere legală pe teritoriul României a expirat la data de 9.04.2023. A susținut intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări că la adoptarea O.G. nr. 25/2014 legiuitorul nu a avut în vedere modalitatea de înregistrare online a cererilor, altfel ar fi menționat expres această posibilitate în cuprinsul art. 28, însă Înalta Curte constată că tocmai caracterul general al normei, care nu precizează nicio modalitate de depunere, denotă intenția legiuitorului de a permite depunerea cererilor în orice modalitate, atât fizic cât și prin modalitatea depunerii online. Totodată, sintagma "30 de zile de la data înregistrării" nu se referă la modalitatea de depunere a cererii, stabilind doar că termenul de soluționare a cererii curge de la înregistrare, iar în speță cererea a fost înregistrată la data de 30.03.2023. De asemenea, nu poate fi reținut nici argumentul că legiuitorul a înțeles să dea prevalență doar înregistrării "oficiale", singura aptă să producă efecte juridice, acest argument bazându-se pe refuzul recunoașterii de către recurenta-pârâtă a cererii depuse online și considerarea ca reprezentând înregistrare "oficială" doar cererea depusă în format fizic, argument care a fost găsit neîntemeiat de instanța de control judiciar. Nici argumentul intimatului -pârât Inspectoratul General pentru Imigrări în sensul că la accesarea portalului instituției, utilizatorii sunt avertizați cu privire la împrejurarea că depunerea online a cererii nu reprezintă depunerea documentelor în sensul O.G. nr. 25/2014 nu poate fi avut în vedere. În acest sens instanța de recurs reține că procedura adoptată de pârât a generat în practică confuzii, fiind identificate o serie de litigii cu același obiect, în care refuzul pârâtului s-a fundamentat pe împrejurarea că ulterior înregistrării online a cererii, dreptul de ședere a solicitantului a expirat, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțându-se printr-o serie de decizii de speță, dintre care amintim deciziile nr. 1332/2023, 2601/2023, sau 3019/2023, pârâtul omițând să-și reevalueze practica administrativă conform dezlegărilor date prin aceste hotărâri. Față de aceste considerente, se constată că atât deciziile prin care a fost exprimat refuzul pârâților, cât și sentința instanței de apel au la bază o premisă greșită, respectiv momentul de la care se calculează termenul prevăzut de art. 28 din O.G. nr. 25/2014, impunându-se casarea sentinței atacate, respectiv, anularea Deciziilor nr. 966416/SIVN/TVI/18.05.2023 și nr. 966986/SVIN/TVI/27.06.2023. Referitor la solicitarea de obligare directă a pârâților la emiterea unei decizii de acordare a avizului de angajare solicitat, Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ soluționează acțiunea în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ. Având în vedere modul în care este reglementată procedura soluționării cererilor adresate Inspectoratului General pentru Imigrări, atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie și efectivă a cererii, reținând exclusiv că atât la data înregistrării cererii, respectiv 25.04.2023, cât și la data soluționării acesteia -18.05.2023, cetățeanul nepalez B. nu mai beneficia de un drept de ședere legală pe teritoriul României, instanța nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condițiilor prevăzute de lege, astfel că va obliga pârâții la reanalizarea cererii privind eliberarea avizului de angajare în muncă pentru lucrător permanent, conform considerentelor prezentei hotărâri. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către recurenta - reclamantă, Înalta Curte reține, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința, văzând și factura depusă în dovedirea acestora de la fila x.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată, va anula deciziile emise de intimații - pârâți și îi va obliga la reanalizarea cererii privind eliberarea avizului de angajare în muncă, conform considerentelor prezentei hotărâri.