ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 09.10.2023, sub nr. x/2023înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, în temeiul Legii nr. 554/2004, a formulat contestație împotriva refuzului pârâtei IGI - Biroul pentru Imigrări al jud. CARAS SEVERIN nr. x din data de 02.10.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B. și a solicitat anularea actului nr. x din data de 02.10.2023 emis de către pârâtă și obligarea pârâtei de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei de către societatea reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 105 pronunțată la 14 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin.

Împotriva sentinței civile nr. 105 pronunțată la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

Instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, în sensul că recurenta nu ar fi făcut dovada desfășurării efective pe teritoriul României a activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită avizul de angajare pentru cetățeanul străin B..

Recurenta susține că norma juridică nu impune desfășurarea activității la sediul declarat sau la un punct de lucru specific, ci oriunde pe teritoriul României, iar dovada acestei condiții se face prin certificatul de înmatriculare și certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, conform art. 6 din O.G. nr. 25/2014.

În continuare, arată că a depus toate documentele prevăzute de art. 4, art. 5 și art. 6 din O.G. nr. 25/2014, inclusiv certificatul constatator care atestă autorizarea activității conform codului CAEN 2562 - operațiuni de mecanică generală - desfășurată inclusiv la terți, conform mențiunii din certificatul ONRC.

Consideră refuzul instituției intimate de a elibera avizul de angajare neîntemeiat, cu atât mai mult cu cât alte structuri teritoriale ale aceleiași instituții emit avize în baza acelorași documente.

Critică neaplicarea de către instituția pârâtă a dispozițiilor art. 28 alin. (2

1

) și alin. (2

2

) din O.G. nr. 25/2014, care impun obligația stabilirii unui termen rezonabil pentru completarea documentației în cazul în care aceasta este considerată necorespunzătoare, precum și luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz.

Recurenta susține că nu i s-a acordat un astfel de termen, iar refuzul a fost emis fără respectarea acestor prevederi.

În ceea ce privește controalele efectuate de instituția pârâtă, recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 6 alin. (11) din O.G. nr. 25/2014, care permit efectuarea de controale la sediile angajatorilor, au fost introduse ulterior emiterii actului atacat, prin Legea nr. 28/2024, și nu pot fi aplicate retroactiv. Astfel, instanța de fond a greșit când a validat refuzul pe baza unor prevederi legale inexistente la momentul soluționării cererii.

Recurenta mai susține că interpretarea instanței de fond adaugă la lege, restrângând nejustificat sfera de aplicare a art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, prin impunerea unei condiții suplimentare - desfășurarea activității exclusiv la sediul declarat - care nu este prevăzută de lege. Această interpretare creează o ingerință nejustificată în drepturile recurentei și ale cetățeanului străin, afectând accesul la muncă și libertatea de desfășurare a activităților economice.

Recurenta mai arată că activitatea sa nu se limitează la muncă temporară, ci include o gamă largă de servicii prestate în baza unor contracte de prestări servicii, fără a putea fi calificată ca activitate de muncă temporară. Angajații, inclusiv cetățenii străini, sunt repartizați în funcție de nevoile societății, la sediile partenerilor contractuali, ceea ce este permis de lege și reflectat în certificatul constatator.

În susținerea cererii de recurs, recurenta invocă jurisprudența Curții de Apel Timișoara, respectiv sentința civilă nr. 162/12.03.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023 și sentința civilă nr. 685/15.11.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, în care instanța a admis acțiuni similare formulate de recurenta, constatând îndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 și obligând instituția pârâtă la emiterea avizelor de angajare. Subliniază că, în aceste cauze, instanța a reținut că activitatea autorizată poate fi desfășurată la terți, iar certificatul ONRC face dovada îndeplinirii condiției legale.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei S.C. A. S.R.L., astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a actului nr. x din data de 02.10.2023 emis de către pârâtă și obligarea pârâtei de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea, reclamanta formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actului atacat, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursul formulat de reclamantă este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Critica formulată de recurenta S.C. A. S.R.L. privind pretinsa interpretare eronată de către instanța de fond a dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 este nefondată.

Instanța de fond a aplicat corect norma juridică, reținând că simpla autorizare a unei activități prin înscrierea codului CAEN în certificatul de înregistrare la ONRC nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția legală.

În același sens a fost și interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în ședința din 24 februarie 2025 prin Decizia nr. 62/2025, care a statuat că "În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că: Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.".

În speță, instanța de fond a constatat, în mod corect, că recurenta nu a făcut dovada desfășurării efective a activității de mecanică generală (operare cu mașini automate) la punctul de lucru indicat, ci doar existența codului CAEN 2562 în documentele constitutive, ceea ce nu satisface cerințele legale.

Este nefondată și critica referitoare la neaplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2/1) și alin. (2/2) din O.G. nr. 25/2014.

Recurenta nu a demonstrat că documentația depusă ar fi fost incompletă în sensul acestor dispoziții, ci a susținut că ar fi fost suficientă prin simpla existență a certificatelor ONRC. Or, în lipsa dovezii desfășurării efective a activității compatibile cu funcția solicitată, nu se poate reține că instituția pârâtă ar fi fost obligată să acorde un termen de completare, întrucât nu se impune completarea unei documentații care, în esență, nu probează îndeplinirea condiției de fond.

Referitor la critica privind aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 6 alin. (11) din O.G. nr. 25/2014, introdus prin Legea nr. 28/2024, aceasta este lipsită de relevanță în contextul cauzei.

Instanța de fond nu a fundamentat soluția pe dispozițiile nou introduse, ci pe interpretarea gramaticală și sistematică a normei în forma sa anterioară, conform căreia dovada desfășurării efective a activității este o cerință distinctă de simpla autorizare. Verificările în teren efectuate de autoritatea competentă au relevat inexistența activității comerciale la adresele indicate de societatea recurenta, ceea ce confirmă neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 25/2014.

Nu poate fi primită nici critica privind pretinsa adăugare la lege de către instanța de fond.

Judecătorul fondului nu a impus o condiție suplimentară, ci a interpretat corect cerința legală de desfășurare efectivă a activității, în acord cu jurisprudența consolidată și cu interpretarea obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de recurs precizează că a considera că activitatea poate fi doar autorizată, fără a fi efectiv desfășurată, ar echivala cu golirea de conținut a normei legale și cu validarea unor situații fictive, contrare scopului reglementării.

În ceea ce privește susținerea părții recurente că activitatea sa nu este de muncă temporară, ci de prestări servicii, prima instanță a reținut în mod corect că, în lipsa desfășurării efective a activității de către angajatorul solicitant, avizul de angajare nu poate fi acordat.

Faptul că cetățenii străini urmează să presteze activitatea în favoarea unor terți, în baza unor contracte de prestări servicii, nu satisface cerința legală, întrucât angajatorul trebuie să desfășoare el însuși activitatea compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă.

Această concluzie este susținută de interpretarea ICCJ din Decizia nr. 62/2025, care exclude posibilitatea substituirii angajatorului cu un terț beneficiar în ceea ce privește desfășurarea activității.

În fine, invocarea jurisprudenței anterioare a Curții de Apel Timișoara nu poate conduce la admiterea recursului, întrucât instanța de fond a analizat în mod individual situația de fapt și a constatat, pe baza verificărilor efectuate, că recurenta nu desfășoară efectiv activitatea autorizată.

Totodată, Înalta Curte precizează că în dreptul național român, hotărârile judecătorești sunt pronunțate de instanțele învestite cu respectivul litigiu în raport de datele particulare ale fiecărei cauze în parte, astfel că instanța învestită cu prezenta cauză nu poate analiza/evalua elementele avute în vedere la pronunțarea respectivei jurisprudențe.

Invocarea unei soluții date într-o altă speță nu poate influența soluția dată în cauza pendinte decât în măsura în care ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 și urm. C. proc. civ., situație neregăsită în cazul de față.

Prin urmare, criticile formulate în recurs sunt nefondate, întrucât instanța de fond a pronunțat o soluție legală, temeinică și proporțională, în limitele competenței sale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a jurisprudenței relevante.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a prezentat critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 105 pronunțate la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 martie 2025.