ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3491/2024

HOTĂRÂRE
20.06.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3491/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2023, la data de 09.10.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul Pentru Imigrări Caraș-Severin, a formulat contestație împotriva refuzului pârâtei IGI - Biroul pentru Imigrări al jud. Caraș Severin nr. x din data de 02.10.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B., solicitând să se dispună anularea actului emis de către pârâtă și obligarea pârâtei de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei de către reclamantă.

Prin sentința nr. 125 din 22 februarie 2024 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul in Timișoara, jud. Timiș, sediu procesual ales la CABINET DE AVOCAT C., situat in Timișoara, str. x în contradictoriu cu pârâta M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul Imigrări pentru Caraș-Severin, cu sediul în Reșița, jud. Caraș Severin, având ca obiect refuz soluționare cerere.

Dispune anularea adresei de răspuns administrativ negativ nr. x/BICS/OCA din data de 2.10.2023 și obligă pârâtul să emită un nou act administrativ prin care să soluționeze favorabil cererea reclamantei privind acordarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B.. 3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul Imigrări pentru Caraș-Severin, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar după rejudecarea litigiului în fond, respingerea contestației formulată de S.C. A. S.R.L., împotriva deciziei de refuz eliberare aviz de angajare nr. x din 02.10.2023, emisă de Biroul pentru Imigrări al Județului Caras Severin

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la îndeplinirea de către intimată a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Arată că în urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al societății A. S.R.L., unde cei 7 cetățeni străini au fost ofertați să-și desfășoare activitatea ca muncitori necalificați la asamblarea montarea pieselor, nu se desfășoară nicio activitate comercială a acestei societății.

Precizează recurenta-pârâtă că abia în cursul soluționării cauzei, reclamanta a pus la dispoziție toate documentele, implicit contractul de prestări încheiate cu altă societate cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 25/2014. Potrivit documentelor depuse de reclamantă, cetățenii străini desfășoară activități lucrative la o altă societate, la punctul de lucru al acelei societăți, care le pune la dispoziție spațiul, utilajele, obiectul muncii, îi supraveghează, fără a avea aviz de angajare solicitat obținut de acea societate încălcând în acest fel prevederile art. 17 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 25/2014.

SC A. S.R.L. nu desfășoară nici o activitate compatibilă cu funcțiile pentru care solicită eliberarea avizelor de angajare desfășurând doar activități de recrutare a cetățenilor străini pentru care încheie contracte cu alte societăți pentru plasarea forței de muncă racolate chiar și de la alte societăți.

Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, conform cărora "Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului;",

O altă critică este aceea că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că S.C. A. S.R.L a făcut demersurile pentru angajarea cetățeanului străin aflat în ședere ilegală, deoarece acestuia îi era expirat contractual individual de muncă din data de 29.03.2023 motiv pentru care intra sub incidența art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002 acesta având 90 de zile să-și reglementeze situația pe teritoriul României sau să părăsească teritoriul țării înainte ca dreptul său de ședere conferit prin viză sau permisul de ședere să expire.

Arată că, în prezent, străinul figurează cu dispoziție de depistare având în vedere că se află în ședere ilegală.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, intimata-reclamantă invocă excepția netimbrării cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Susține că, pentru obținerea avizului de muncă, dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 nu reglementează ca activitățile compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului să se desfășoare la sediul declarat sau la un punct de lucru, ci oriunde pe teritoriul României.

Apreciază că atâta timp cât a depus la dosarul administrativ toate actele necesare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014, în vederea obținerii avizului de angajare pentru cetățeanul străin, a respectat cerințele prevăzute de dispozițiile art. 4, 5 și 6 din O.G. nr. 25/2014.

Întrucât, potrivit acestor articole de lege, dovada se face cu certificat constatator emis de către Registrul Comerțului, este neîntemeiat refuzul instituției parate, cu atât mai mult cu cat alte structuri teritoriale ale recurentei-pârâte din țară eliberează avize de angajare strict în baza documentelor depuse la dosarul administrativ de către societatea angajatoare, respectiv: certificat de înmatriculare și înregistrare la Registrul Comerțului și certificat constatator din care sa rezulte că în Registrul Comerțului nu au fost înregistrate mențiuni privind deschiderea procedurii falimentului.

Susține că recurenta-pârâtă nu a făcut aplicarea nici a dispozițiilor art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora în cazul în care informațiile sau documentele furnizate nu erau corespunzătoare, aceasta avea obligația de a comunica solicitantului ce informații suplimentare sunt necesare cu acordarea unui termen rezonabil pentru trimiterea acestora, dar nu mai mult de 30 de zile.

În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte privind controalele pe care le-a efectuat arată că acestea nu pot conduce la validarea actului contestat în cauză, în condițiile în care acest dreptul de a efectua controale la sediul sau punctele de lucru ale societăților a fost introdus prin Legea nr. 28 din 29 februarie 2024 după emiterea actului atacat, pe parcursul soluționării cauzei.

Din certificatul constatator de la Registrul Comerțului reiese faptul că intimata-reclamantă are printre activitățile autorizate și codul CAEN 2562: "operațiuni de mecanică generală și 2562", inclusiv operare cu mașini automate sau semiautomate și operațiuni de mecanică generală pe baza de plată sau contract, iar acestui cod CALN îi corespunde funcția aferenta codului COR 932906, funcție pentru care a solicitat recurentei-parate emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Precizează intimata-pârâtă că salariații acesteia, indiferent de naționalitate, ajung să fie repartizați aleatoriu spre a presta munca și a-și îndeplini atribuțiile de serviciu la sediul altor persoane fizice sau juridice, cu care aceasta se află în raporturi contractuale de furnizare servicii. Raporturile contractuale se realizează exclusiv între intimata-pârâtă, în calitate de prestator, și o societate beneficiar, convenție în cadrul își ia angajamentul de a presta serviciile direct la sediul partenerului de afaceri.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor urma.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că intimata-pârâtă a formulat contestație împotriva refuzului pârâtei IGI - Biroul pentru Imigrări al județului Caraș Severin nr. x din data de 02.10.2023 privind eliberarea avizului de angajare, solicitat de către societatea reclamantă pentru dl. B., cetățean al statului Nepal deținător al permisului de ședere nr. x, valabil până la data de 02.08.2023 și identificat prin CNP prin care a solicitat să se dispună anularea actului emis de către pârâtă și obligarea acesteia de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Instanța de fond a admis contestația reclamantei, a anulat refuzului privind eliberarea avizului de angajare nr. x din data de 02.10.2023 și a obligat pârâta să elibereze avizul de angajare pentru cetățeanul nepalez B..

Recurenta-pârâtă a motivat recursul său pe două critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică, a sentinței instanței de fond, vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la îndeplinirea de către societate a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014, indicând dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) și ale art. 17 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 25/2014.

Cu privire la această critică, Înalta Curte reține că avizele de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări în condițiile reglementate de art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, forma în vigoare la data depunerii cererii de eliberare a avizului, care prevede următoarele: Art. 4 alin. (1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător.

Recurenta-pârâtă a refuzat eliberarea avizului de angajare pentru neîndeplinirea condiției generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din ordonanță potrivit căreia a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului;

Instanța de fond a reținut, în esență că refuzul eliberării avizului de angajare nu s-a întemeiat pe împrejurarea că societatea nu ar fi autorizată să desfășoare activitatea corespunzătoare codului CAEN 2562, ci pe lipsa dovedirii de către societate că prestează efectiv această activitate autorizată, pentru care s-a solicitat avizul de angajare.

Aplicând textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, instanța de fond a apreciat că mențiunea din certificatul constatator emis de ONRC privind activitatea codul CAEN 2562: "operațiuni de mecanică generală", activitate pe care reclamanta este autorizată să o efectueze inclusiv la terți raportat la faptul că postul ce urma să fie ocupat de cetățeanul nepalez B. (codul COR 932906 - muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor), face dovada că societatea este autorizată a desfășura efectiv respectivele activități, inclusiv la terți, fiind întrunită condiția legală conținută de dispozițiile art. 6 și de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 .

Înalta Curte constată că prima instanță, reținând corect situația de fapt, a aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, în soluționarea cauzei.

La refuzul de eliberare a avizului de angajare recurentul-pârât a considerat că angajatorul (reclamantul-intervenient) nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului deoarece, în urma verificărilor pe teren, nu s-a constatat că societatea desfășoară activitatea autorizată cod CAEN 2562: "operațiuni de mecanică generală".

Reținând aceeași situație de fapt ca și recurentul-pârât, prima instanță a considerat că nu este necesar ca reclamantul să desfășoare activitatea la sediul său ci poate să o desfășoare oriunde pe teritoriul României, inclusiv la terți. Într-adevăr, intimatul-reclamant a depus la dosar mai multe contracte încheiate cu societăți comerciale terțe, ceea ce a permis instanței să rețină desfășurarea activității "la terți" însă aplicarea art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 la această situație de fapt este greșită deoarece din cuprinsul textului ordonanței rezultă că angajatorul trebuie să desfășoare efectiv activitatea compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

Contrar celor reținute de instanța de fond și susținerilor reclamantei, mențiunea din certificatul constatator emis de ONRC privind activitatea codul CAEN 2562: "operațiuni de mecanică generală" nu este suficientă pentru a se considera că reclamanta îndeplinea condiția generală prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 întrucât textul de lege condiționează îndeplinirea condiției de desfășurarea efectivă a activități pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Or, desfășurarea activații unei societăți nu poate fi considerată ca fiind efectivă dacă nici măcar sediul societății nu există la locul indicat în certificatul constatator emis de ONRC, fapt ce, de altfel, nu a fost contrazis de intimata-reclamantă.

Faptul că cetățenii străini, pentru care se solicită eliberarea avizelor de angajare, lucrează în cadrul altor societăți, în baza contractelor de prestări servicii, încheiate de intimata-reclamantă cu aceste societăți nu face să fie îndeplinită condiția desfășurării efective a activități autorizate.

Referitor la cea de-a doua critică potrivit căreia instanța de fond nu a ținut cont de faptul că cetățeanul străin se afla în ședere ilegală, dreptul său de ședere conferit prin viză sau permisul de ședere fiind expirat, Înalta Curte constată că avizul de angajare solicitat reclamantă nu a fost refuzat pentru acest motiv, astfel că această critică nu poate fi analizată direct în cadrul căii de atac a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 125 pronunțată la 22 februarie 2024 de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și rejudecând cauza va respinge acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 125 pronunțată la 22 februarie 2024 de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și rejudecând cauza: respinge acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2025
Ședința publică din data de 6 martie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 09.10.2023,
ÎCCJ 2025-03-20
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1601/2025
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - S
ÎCCJ 2024-03-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1566/2024
Ședința publică din data de 19 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 22.0
ÎCCJ 2025-06-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2025
Ședința publică din data de 17 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2024
ÎCCJ 2025-06-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3430/2025
Ședința publică din data de 17 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de co
Sursă