ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4091/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al județului Vrancea: - anularea Deciziei nr. x din data de 07.08.2023 privind refuzul IGI Vrancea de a elibera avizul de angajare pe teritoriul României pentru lucrătorul permanent, cetățeanul din Sri Lanka -B.-lucrător comercial-cod COR 522303 și a Deciziei nr. x din 22.09.2023, emise de Inspectoratul General pentru Imigrări în procedura prealabilă, ca fiind nelegale șl netemeinice; - obligarea la emiterea avizului de angajare conform cererii nr. x din data de 19.05.2023, înregistrate pe portalul IGI, astfel cum prevede procedura de depunere a cererilor în cauză, în calitate de angajator pentru cetățeanul străin indicat anterior; - obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea atacată Prin sentința nr. 339 din 20 decembrie 2023, Curțtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea, în tot a sentinței civile recurate, ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea recursului formulat, după o expunere succintă a situației de fapt, recurenta susține că prima instanță a interpretat și a aplicat greșit normele de drept material prevăzute de art. 28 și art. 36 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, respectiv ale art. 4 alin. (2) lit. d) și f), art. 56 alin. (9) și alin. (9 1 ) din O.U.G. nr. 194/2002, încălcând și principiul proporționalității prin menținerea unei măsuri abuzive dispuse de IGI. În ceea ce privește condiția generală impusă de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, recurenta susține că această condiție era îndeplinită în persoana angajatorului la momentul stabilit de către IGI pentru soluționarea cererii - 30 de zile de la momentul depunerii actelor la ghișeu, 25.07.2023, respectiv la 27.08.2023. Contrar celor reținute de prima instanță, IGI avea obligația de a respecta termenul legal de soluționare a cererii - stabilit chiar de către instituție la 27.08.2023, și trebuia să manifeste rol activ și să respecte principiul proporționalității în solutionarea dosarului, caz în care, la expirarea termenului legal de 30 de zile stabilit de art. 28 din O.G. nr. 25/2014 pentru soluționarea cererii, interdicția recurentei-reclamante de a angaja străini, aplicată la 17.02.2023, era încetată din 17.08.2023, astfel că acesta nu mai putea constitui un motiv de refuz al emiterii avizului de angajare în muncă. Această conduită a IGI, confirmată de către prima instanță, reprezintă un abuz de putere și o interpretare restrictivă a legii, autoritatea publică fiind obligată să respecte principiul proporționalității, ținând cont de circumstanțele cauzei și de circumstanțele personale ale cetățeanului străin. Deși în practică termenul legal de 30 de zile pentru soluționarea cererii de emitere a avizului de angajare este de cele mai multe ori depășit, în situația din cauză, IGI a soluționat cererea recurentei într-un timp record, neobișnuit de scurt, cu trei săptămâni înainte de termen, respectiv la 07.08.2023, cu scopul evident de a nu acorda avizul și de a nu acorda cetățeanului străin beneficiul prelungirii dreptului de ședere în cursul procedurii de soluționarea a cererii de aviz. Expunând conținutul art. 28 alin. (2 2 ), art. 4 alin. (2) lit. d) și art. 36 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, recurenta arată că, din interpretarea literală a acestor norme legale, reiese faptul că momentul la care se raportează legiuitorul în analiza îndeplinirii condițiilor generale de emitere a avizelor de angajare în muncă a străinilor este, în mod cert, data soluționării cererii/dosarului. Or, decizia de refuz contestată în cauză se întemeiază pe articolul art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, astfel cum a fost modificat la 10.11.2018 prin Legea nr. 247/2018, care, anterior modificării se raporta, în analiza îndeplinirii condiției impuse angajatorului, la momentul depunerii cererii. În opinia recurentei, faptul că textul menționat a fost modificat în acest sens, relevă intenția legiuitorului de a acorda solicitanților de avize, supuși unei interdicții temporare de angajare în muncă a străinilor, beneficiul calculării termenului de 6 luni la momentul soluționării, iar nu la depunerea cererii, cunoscut fiind faptul că, între data înregistrării cererii la IGI și data soluționării dosarului poate trece un timp de cel putin 30 de zile (la care se pot adăuga cele 15 zile pentru eventuale completări), în care interdicția expiră. În cauză, prin Decizia nr. 967603/07.08.2023, IGI a invocat sancțiunea contravențională aplicată recurentei prin Procesul-verbal nr. x/17.02.2023, care conduce, în opinia instituției, la imposibilitatea eliberării avizului la momentul depunerii cererii la ghișeu - 25.07.2023. Or, IGI s-a raportat în mod greșit la data depunerii cererii, deoarece termenul de 6 luni în care angajatorul să nu fi fost sancționat trebuie raportat, potrivit legii în vigoare, la data soluționării cererii. În realitate, recurenta apreciază era în drept să i se elibereze avizul de muncă după 17.08.2023 - 6 luni de la momentul sancțiunii, astfel că, la 27.08.2023, când a fost stabilit termenul pentru soluționarea cererii, recurenta îndeplinea toate condițiile legate pentru emiterea avizului de muncă, inclusiv condiția impusă de prevederile art. 4. alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014. Ipoteza neîndeplinirii condiției anterior menționate la data înregistrării cererii nu poate fi primită nici pe cale de interpretare logică, întrucât ar însemna că un angajator sancționat prin interzicerea dreptului de a angaja străini după înregistrarea unei cereri de aviz, să fie considerat că îndeplinește condiția emiterii avizului de angajare pentru străini la momentul depunerii cererii, când nu exista sancțiunea, ceea ce este absurd. O altă critică a recurentei este întemeiată pe împrejurarea că instanța de fond a reținut, în mod neîntemeiat, prin interpretarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 25/2014 coroborate cu art. 56 alin. (9) și alin. (9 1 ) din O.U.G. nr. 194/2002, faptul că data expirării dreptului de ședere în țară pentru străinul pentru care recurenta a solicitat emiterea avizului de muncă prin cererea nr. x, încărcată în portalul IGI la data de 19.05.2023, este momentul expirării permisului de ședere al acestuia, respectiv data de 12.06.2023. În susținerea acestei critici, recurenta arată că, în realitate, raportat la data cererii nr. x, înregistrate de IGI la 19.05.2023, străinul pentru care s-a solicitat avizul de muncă, se afla în perioada de ședere legală pe teritoriul România, potrivit dispozițiilor legale anterior invocate. Mai mult, potrivit normei legale, dreptul de ședere al străinului s-a prelungit cu 5 zile lucrătoare de la momentul soluționării cererii de emitere a avizului de angajare, iar IGI a refuzat în mod nelegal să acorde acest beneficiu stipulat de lege în favoarea străinului. Din motivarea hotărârii recurate, se observă faptul că, deși admite faptul că momentul înregistrării cererii de aviz este data încărcării documentelor în portalul IGI - aspect deosebit de important în verificarea îndeplinirii condiției speciale prevăzute de art. 4 alin. (2), lit. f) din O.G. nr. 25/2014 în persoana străinului prima instanță ajunge la concluzia greșită că refuzul de eliberare a avizului este corect, cât timp angajatorul nu întrunea cerința specifică de la art. 4 alin. (2), lit. d), încălcând astfel principiul proporționalității și principiul echității, negând dreptul cetățeanului străin de a beneficia de prelungirea dreptului său de ședere pe perioada derulării procedurii de eliberare a avizului. Potrivit principiului legal al proporționalității, intimatul avea obligația să soluționeze cererea reclamantei cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice situației A. S.R.L., astfel încât refuzul de acordare a avizului de muncă pentru neîndeplinitea condiției generale a angajatorului de a nu fi fost sancționat contravențional în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii să nu fie pus în aplicare în mod abuziv, doar pentru că interdicția angajatorului expira anterior termenului legal de 30 de zile stabilit inițial pentru soluționarea dosarului. În cauză, prin Decizia de refuz al eliberării avizului, intimatul a reținut și faptul că B. nu mai beneficiază de dreptul de ședere pe teritoriul României din data de 12.06.2023, respectiv data expirării permisului de ședere, încălcând astfel dispozițiile legale în materie în vigoare și principiul soluționării cererii de aviz cu luarea în considerarea a particularităților cauzei. Or, raportat la data cererii nr. x, înregistrate de recurentă prin încărcarea în portalul IGI la data de 19.05.2023, străinul pentru care a fost solicitat avizul de muncă se afla în perioada de ședere legală pe teritoriul România. De asemenea, recurenta apreciază nu poate fi reținută ipoteza intimatului potrivit căreia cererea nr. x a fost înregistrată în data de 25.07.2023, întrucât recurenta a primit nr. de înregistrare de la instituție în data de 19.05.2023, și nu la altă dată. În realitate, solicitarea de acordare a avizului de angajare în muncă pentru cetățeanul srilankez a fost respinsă fără să fi fost analizată pe fond, pentru motivul că acestuia i-ar fi expirat permisul de ședere, ceea ce l-a lipsit de posibilitatea acordată atât de legislația națională, cât și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului străinului de intra sau de a locui într-o tară (Dalia c. Frantei, 19 februarie 1998, par. 52: Mehemi c. Frantei, 26 septembrie 1997, par. 34. Boultif c. Elvetiei, nr. 54273/00, par. 46-47: Slivenko c. Letoniei. nr. 48321/99. par. 113), de a-și reglementa situația șederii pe teritoriul României, în termenele de grație recunoscute de lege pentru astfel de situații - limită. Pe cale de consecință, recurenta susține că motivarea neacordării avizului de muncă pentru cererea formulată de către recurentă la IGI Vrancea este nelegală și netemeinică, dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale în vigoare.

Apărările formulate în cauză Intimata pârâtă Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al județului Vrancea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Aspecte procesuale Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, constatând că acesta conține critici ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material. 1. Argumente de fapt și de drept Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. x din data de 07.08.2023 privind refuzul IGI Vrancea de a elibera avizul de angajare pe teritoriul României pentru lucrătorul permanent, cetățeanul din Sri Lanka -B. și a Deciziei nr. x din 22.09.2023, emise de Inspectoratul General pentru Imigrări în procedura prealabilă, ca fiind nelegale și netemeinice, precum și obligarea la emiterea avizului de angajare conform cererii nr. x din data de 19.05.2023 pentru cetățeanul străin indicat anterior. Prima instanță a respins cererea reclamantei, ca nefondată, soluție împărtățită și de instanța de control judiciar. Astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză, motivele care au stat la baza refuzului acordării avizului de angajare în muncă au constat în neîndeplinirea condiției impuse de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României de către persoana angajatorului la momentul soluționării cererii, precum și faptul că cetățeanul srilankez nu mai beneficia de un drept de ședere legală pe teritoriul României începând cu data de 12.06.2023. Înalta Curte reține că, urmare verificărilor efectuate de către intimat la 07.08.2023, din evidențele informatice ale IGI, a reieșit faptul că prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria/nr. x/17.02.2023, recurenta A. S.R.L. a fost sancționată de către Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, fiindu-i aplicată o sancțiune contravențională constând în avertisment. Urmare acestei sancțiuni, angajatorului îi era interzis să angajeze străini în muncă, interdicția acestuia expirând la data de 17 august 2023. Dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 prevăd că printre condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare se regăsește și aceea ca angajatorul să nu fi fost sancționat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanță, art. 260 alin. (1) lit. e) sau e 1 ) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii. Potrivit art. 28 alin. (2) din ordonanța menționată, "Cererea se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de obținere a avizului de angajare/detașare, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Cererea de eliberare a avizului de angajare formulată de angajatorul unui posesor de Carte albastră a Uniunii Europene obținută într-un alt stat membru se soluționează în termen de 15 zile de la data primirii." Înalta Curte constată că nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că condiția generală impusă de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 era îndeplinită în persoana angajatorului la momentul stabilit de către IGI pentru soluționarea cererii - 30 de zile de la momentul depunerii actelor la ghișeu, 25.07.2023, respectiv la 27.08.2023, dacă IGI ar fi respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 28 pentru soluționarea cererii. Astfel, în privința termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte reține că acesta nu este un termen prohibitiv și nu este obligatorie curgerea lui în totalitate pentru soluționarea cererii. Dacă legiuitorul ar fi dorit să interzică soluționarea cererii înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, ar fi prevăzut în mod expres aceasta. Cu alte cuvinte, autoritatea publică poate soluționa cererea oricând în intervalul de 30 de zile prevăzut de la data înregistrării, în speță 25.07.2023, nefiind necesară prelungirea termenului de soluționare cu cel mult 15 zile, întrucât nu au fost necesare alte verificări suplimentare, reclamanta depunând întreaga documentație solicitată. Prin urmare, contrar celor susținute de recurentă, în mod corect s-a stabilit că, la 07.08.2023, data soluționării cererii nr. x din 25.07.2023, concomitent cu emiterea deciziei nr. x din 07.08.2023, angajatorul nu îndeplinea condiția generală impusă de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, interdicția acestuia expirând la data de 17.08.2023. În ceea ce privește neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 25/2014 în persoana cetățeanului străin pentru care s-a solicitat avizul de angajare, Înalta Curte reține că acesta nu mai beneficia de drept de ședere legală pe teritoriul României din data de 12.06.2023, ca urmare a încetării valabilității permisului unic de ședere, la expirarea perioadei de 90 de zile calculată de la data înregistrării încetării raportului de muncă cu C. S.R.L., respectiv din data de 14.03.2023. Referitor la această critică, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, și dacă s-ar fi avut în vedere data de 19.05.2023, data înregistrării documentelor pe portalul IGI, pentru a se analiza îndeplinirea condiției prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 25/2014, cererea privind emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin indicat anterior nu ar fi putut primi o soluție favorabilă, întrucât angajatorul nu îndeplinea condiția generală impusă de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 atât la data depunerii cererii, cât și la data soluționării acesteia, respectiv 07.08.2023. În concluzie, actele contestate au fost emise în aplicarea prevederilor legale incidente și în deplin acord cu acestea, fiind respectate condițiile prevăzute de lege în situații precum cea dedusă judecății în prezenta cauză, astfel că soluția instanței de fond este legală și va fi menținută ca atare, nefiind identificate elemente de nelegalitate a acesteia din perspectiva cazului de casare invocat de recurentă. PENTRU ACESTE MOTIVE,