ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3428/2024

HOTĂRÂRE
19.06.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3428/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 6 octombrie 2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene-Direcția Generală Program Opțional Competitivitate, a solicitat:

(i) anularea Notificării privind rezultatul verificării conformității administrative și a eligibilității proiectului depus de S.C. A. S.R.L. înregistrată sub nr. x din 18.05.2023 și a Deciziei privind soluționarea contestației din data de 29.05.2023 formulate de către solicitantul A. S.R.L., înregistrată la Direcția Generală Program Operațional Competitivitate sub nr. x/29.05.2023, RUE nr. 106, Axa Prioritara 4, Acțiunea 4.1.1 BIS Investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor - Ajutor de stat înregistrată sub nr. x din 10.08.2023;

(ii) obligarea pârâtului la emiterea actului de constatare a conformității administrative și a eligibilității Cererii de finanțare nr. x/26.11.2022, formulate de reclamantă, respectiv la efectuarea evaluării în cadrul etapei de evaluare tehnică și financiară a propunerii de proiect, obligație care să fie executată în termen de 30 de zile, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

(iii) obligarea pârâtului la plata unor penalități pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul împlinirii termenului stabilit pentru executarea obligației, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (5)-(6), coroborate cu cele ale art. 24 din Legea nr. 554/2004;

(iv) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

2.1. Prin sentința civilă nr. 8 din 19 ianuarie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Harghita.

În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că în speță se contestă sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, finanțarea fiind gestionată de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care, prin actul administrativ contestat în cauză, a respins cererea reclamantei. Conform precizărilor orale ale reclamantei de la termenul din 19.01.2024, în cauză este contestată o sumă de aproximativ 2,7 milioane RON, pe care pârâtul a refuzat să o finanțeze. În acest context, curtea de apel a reținut că litigiul este unul evaluabil în bani la suma indicată de reclamantă, astfel că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, aplicând criteriul valoric, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, respectiv Tribunalului Harghita, în circumscripția căruia își are sediul societatea reclamantă.

2.2. Prin sentința civilă nr. 365 din 9 aprilie 2024, Tribunalul Harghita, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că pentru determinarea competenței materiale de soluționare a cauzei este incident criteriul rangului autorității pârâte, prevăzut de art. 10 alin. (1)

1

teza a II-a din Legea nr. 554/2004, întrucât obiectul cauzei este unul neevaluabil în bani, în raport de petitele cererii. Astfel, actul atacat nu are ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, ci vizează verificarea conformității administrative și a eligibilității proiectului depus de reclamantă, privind doar adiacent sumele de bani reprezentând finanțare nerambursabilă. În consecință, tribunalul a apreciat că instanța competentă să judece pricina este curtea de apel, în raport de rangul central al autorității chemate în judecată, iar din punct de vedere teritorial competența revine Curții de Apel Târgu Mureș. În subsidiar, Tribunalul Harghita a mai reținut că, și dacă ar fi incident criteriul valoric, competența materială de soluționare a cauzei revine aceleiași curți de apel, întrucât valoarea totală a proiectului de finanțare este de 4.862.238,63 RON, fiind depășit pragul de 3.000.000 RON, până la care competența revine tribunalului

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar inițiat de reclamanta din prezenta cauză vizează anularea tuturor actelor administrative prin care pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a respins atât cererea de obținere a finanțării nerambursabile, cât și contestația formulată împotriva acestei soluții administrative, precum și obligarea pârâtului la emiterea actului de constatare a conformității și eligibilității cererii de finanțare nr. x/26.11.2022, depuse în cadrul apelului de proiecte aferent Acțiunii 4.1.1 BIS Investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor - Ajutor de stat, Axa Prioritară 4.

Instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența materială de soluționare a cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (1

1

)

din Legea nr. 554/2004, apreciind diferit asupra aplicabilității în speță a criteriilor prevăzute de acest text de lege, respectiv criteriul rangului autorității pârâte sau criteriul valoric.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(1

1

) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivii rangului autorității, conform prevederilor alin. (1).".

Din cuprinsul acestor dispoziții legale se observă că, în ceea ce privește cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, legiuitorul a determinat competența instanțelor de judecată potrivit criteriului valoric, urmând ca numai cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile să se soluționeze potrivit rangului autorității. Totodată, se observă că legiuitorul a folosit sintagma "acte administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă", fără a distinge după cum respectivele cereri de finanțare au fost admise sau respinse.

În sensul celor expuse s-a statuat și prin soluția de principiu adoptată de Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04.12.2023, potrivit căreia "Competența materială de judecată în cazul acțiunilor privind analiza deciziilor administrative de respingere a cererilor de finanțare din fonduri structurale se stabilește potrivit criteriului valoric, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004."

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea reclamantei de anularea a Notificării nr. x din 18.05.2023 privind rezultatul verificării conformității administrative și a eligibilității proiectului propus spre finanțare și a Deciziei privind soluționarea contestației din data de 29.05.2023, precum și obligarea pârâtului să efectueze operațiuni administrative de întocmire a tuturor actelor necesare pentru finalizarea procedurii de contractare cu reclamanta.

Față de obiectul acestor pretenții, în mod corect a reținut Curtea de Apel Târgu Mureș că, pentru determinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, în speță se aplică criteriul valoric prevăzut de teza I a art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, iar nu criteriul rangului autorității prevăzut de teza a II-a a aceluiași articol, după cum în mod eronat a reținut Tribunalul Harghita. Contrar opiniei exprimate de tribunal, Înalta Curte constată că prezenta cerere nu are caracter neevaluabil, câtă vreme prin cererea de față reclamanta urmărește, consecutiv anulării actelor administrative de respingere a cererii de finanțare și obligării pârâtului la emiterea actului de constatare a eligibilității cererii, încheierea contractului de finanțare și obținerea unei sume de bani cu titlu de finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene.

În ceea ce privește valoarea litigiului, Înalta Curte constată că aceasta trebuie raportată la valoarea totală a cererii de finanțare și anume 4.863.238,62 RON inclusiv TVA, iar nu doar la componentele cererii de finanțare ce ar fi justificat respingerea acesteia (2.818.082,07 RON), cum în mod eronat a reținut curtea de apel. Aceasta, în condițiile în care dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 stabilesc incidența criteriului valoric cu referire la "actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene", sintagmă care impune evaluarea obiectului acțiunii în anulare în raport de valoarea cererii depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile și care stă la baza contractului corespunzător a cărui încheiere este prefigurată prin exercitarea acțiunii în fața instanței judecătorești.

Întrucât litigiul de față vizează acte administrative referitoare la finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, având obiect evaluabil, iar valoarea sumei vizate prin acțiunea reclamantei se situează peste pragul valoric de 3.000.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei în fond revine curții de apel, conform art. 10 alin. (1

1

)

teza I din Legea nr. 554/2004, respectiv raportat la prevederile art. 10 alin. (3) și la locul situării sediului reclamantei, instanța competentă este Curtea de Apel Târgu Mureș.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză în fond este Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtul Ministerul Intervențiilor și Proiectelor Europene-Direcția Generală Program Opțional Competitivitate, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3009/2025
administrativ și fiscal. În urma admiterii excepției necompetenței materiale și a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III - a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, la data de 14 martie
ÎCCJ 2024-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2024
în contradictoriu cu pârâtul D. S.R.L. A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului Județul Mureș a următoarelor sume: 370.082,00 RON, cu titlu de penalități de 20% din valoarea investiției nerealizate pentru fiecare trimestru
ÎCCJ 2025-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3422/2025
Ședința publică din data de 17 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași
ÎCCJ 2023-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3111/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2025-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1326/2025
Ședința publică din data de 11 martie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios adm
Sursă