ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3210/2024

Ședința publică din data de 11 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.10.2023 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Municipiul Hunedoara, a solicitat obligarea Municipiului Hunedoara la:

Prin sentința civilă nr. 468/CA/2023 din 06 decembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Hunedoara.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 3/A/2024 din 08 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 468/CA/2023 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și în consecință a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Municipiul Hunedoara, iar pârâtul a fost obligat să încheie cu reclamanta un act adițional la Contractul de lucrări nr. x/24.05.2022 prin care să fie ajustat prețul manoperei prin raportare la modificarea legislativă introdusă prin art. XLI din O.U.G. nr. 168/2022, pentru perioada 1.02.2023-01.11.2023.

Totodată, a fost menținută în rest sentința apelată și s-a luat act că apelanta reclamantă va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva Decizia nr. 3/A/2024 din 08 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâtul Municipiul Hunedoara.

Prin recursul formulat, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului formulat, casarea în parte a hotărârii recurate și, în urma rejudecării cauzei pe fond, să se dispună modificarea dispoziției de obligare a Municipiului Hunedoara la încheierea unui act adițional la Contractul de lucrări nr. x/24.05.2022 prin care să fie ajustat prețul manoperei prin raportare la modificarea legislativă introdusă prin art. XLI din O.U.G. nr. 168/2022, în sensul ajustării prețului manoperei pentru perioada 01.01.2023-01.11.2023, precum și obligarea Municipiului Hunedoara la încheierea cu A. S.R.L. a unui act adițional la Contractul de lucrări nr. x/24.05.2022 prin care să fie agreată plata în avans a unui cuantum de 80% din prețul materialelor/echipamentelor enumerate în lista anexată Contractului, urmând ca restul de 20% să fie achitat după punerea în operă a lucrărilor, având în vedere dispozițiile cuprinse în Instrucțiunea din Anexa Ordinului Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației nr. 4141/20.11.2020.

Prin recursul formulat, pârâtul Municipiul Hunedoara a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 3/A/2024, sub aspectul obligării la încheierea unui act adițional, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 486/2023 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2023 ca temeinică și legală în totalitate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată a reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului declarat de Municipiul Hunedoara, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca vădit nefondat.

În ceea ce privește inadmisibilitatea căii de atac a recursului a arătat că, în raport de dispozițiile de drept procesual speciale prevăzute de Legea nr. 101/2016, calea de atac a recursului este inadmisibilă.

În acest context, a precizat că prezenta cerere de chemare în judecată a a fost întemeiată pe prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, iar legiuitorul a prevăzut expres în acest act normativ cazurile în care este disponibilă calea de atac a recursului. Cu toate acestea, a menționat că nicio normă din cuprinsul acestei legi nu reglementează dublul grad de jurisdicție, respectiv posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în apel, toate procedurile judiciare având o singură cale de atac, reprezentată de apel sau de recurs.

De altfel, a arătat că ultima modificare a art. 55 din Legea nr. 101/2016 a fost adusă prin Legea nr. 75/2023, acesta fiind actul normativ care a implementat calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanței de fond, pronunțată în litigiile și cererile privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică. Or, chiar dacă prin Lege nr. 75/2023 a fost modificată calea de atac pusă la dispoziția persoanelor interesate împotriva hotărârii instanței de fond, scopul urmărit de legiuitor nu a fost acela de a reglementa o situație în care să fie aplicabil principiul dublului grad de jurisdicție în procedurile reglementate de Legea nr. 101/2016, ci doar de a permite analiza mai largă a instanței de control judiciar în unica cale de atac disponibilă, respectiv de a nu mai limita analiza doar la motivele de casare prevăzute, în mod limitativ, de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, a mai opinat că nici Legea nr. 554/2004 (care cuprinde norme de completare a Legii nr. 101/2016) nu prevede o situație în care să fie stabilit dublul grad de jurisdicție, specificul contenciosului administrativ fiind ca procedura judiciară se desfășoară în două etape procesuale, respectiv fond și recurs.

De asemenea, a mai subliniat faptul că, având în vedere normele procesuale specifice și imperative, reglementate prin Legea nr. 101/2016, nu poate fi efectuată o combinare a acestor norme cu cele privind căile de atac din dreptul comun, deoarece, așa cum rezultă din ansamblul normelor privind remediile și căile de atac în materia contractelor de achiziție publică, legiuitorul nu a urmărit asigurarea principiului dublului grad de jurisdicție pentru justițiabili.

Nu în ultimul rând, a solicitat a mai fi avute în vedere dispozițiile procesual-civile generale care reglementează principiul legalității căii de atac. Astfel, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar legalitatea căilor de atac este, totodată, o regulă cu valoarea de principiul constituționale, consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Această optică este confirmată și de practica judiciară conturată la nivel național, ulterior adoptării Legii nr. 75/2023, care a implementat calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanței de fond dată în litigiile și cererile privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea și denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică.

Recurentul-pârât Municipiul Hunedoara a depus întâmpinare la recursul declarat către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-pârât Municipiul Hunedoara a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante A. S.R.L., combătând apărările acestuia, atât în ceea ce privește excepțiile invocate cât și cele ce vizează fondul recursului, susținând că acestea sunt nefondate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10 mai 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 11 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția Înaltei Curți cu privire la cererea de recurs

Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Astfel, căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac.

Prin urmare, persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza pendinte, pretențiile solicitate decurg din executarea unui contract administrativ, fiind incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, modificată prin Legea nr. 75/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data 11.10.2023, care la art. 1 alin. (2) stipulează că acest act normativ "se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor".

Înalta Curte constată că obiectul cauzei face parte din categoria celor prevăzute la art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 care prevede:

"procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice, în termen de 45 de zile."

De asemenea, Înalta Curte mai reține că pentru astfel de cauze, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 că "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă și este soluționat de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței."

Din textele legale invocate, întrucât alte căi de atac nu au fost instituite de legiuitor, rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii fondului în această materie este apelul, în urma soluționării căruia, hotărârea pronunțată de prima instanță devine definitivă.

În acest context, mențiunea din dispozitivul deciziei recurate "cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalității căilor de atac prevăzute de lege.

De altfel, instanța de control judiciar reține că incidente în acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. teza finală, care stabilesc faptul că:

"(...) De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive (...) 4. Hotărârile date în apel fără drept de recurs".

Prin urmare, fiind pronunțată în faza apelului, într-un litigiu dintre cele la care se referă art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, decizia civilă nr. 3/A/2024 din data de 8 februarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului, deoarece aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală, coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

În consecință, pentru considerentele expuse și textele de lege invocate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursurilor și va respinge recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și recurentul-pârât Municipiul Hunedoara împotriva Deciziei nr. 3/A/2024 din data de 8 februarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursurilor.

Respinge recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și recurentul-pârât Municipiul Hunedoara împotriva Deciziei nr. 3/A/2024 din data de 8 februarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 iunie 2024.