ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1760/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 12 ianuarie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost completată și precizată ulterior, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Hunedoara, Municipiul Hunedoara și Consiliul Local al Municipiului Hunedoara, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de desființare, la plata despăgubirilor pentru pagubele produse, precum și anularea autorizației de desființare nr. x din 10 august 2010.

B. S.R.L. a formulat cerere de intervenție principală prin care a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata daunelor-interese în cuantum de 2.260.000 euro, reprezentând contravaloarea contractului de prestări servicii nr. x din 1 martie 2013.

C. S.R.L. a formulat cerere de intervenție principală prin care a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor-interese în cuantum de 1.137.393,77 euro, reprezentând contravaloarea contractului de prestări servicii nr. x din 15 mai 2013.

Prin sentința nr. 19/CA/2015 din 13 ianuarie 2015, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins atât acțiunea, cât și cererile de intervenție.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs atât reclamanta, cât și intervenientele.

Prin decizia nr. 2023/2015 din 5 iunie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin încheierea din 30 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a disjuns cererea de intervenție principală formulată de intervenienta B. S.R.L., fiind format dosarul nr. x/2017.

În urma declinărilor succesive între secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și secția I Civilă ale Tribunalului Hunedoara, prin sentința civilă nr. 22/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cererii de intervenție principală în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Hunedoara.

Pârâții au invocat excepția netimbrării cererii la termenul din 6 iunie 2019, când Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a apreciat că reclamanta B. S.R.L. trebuie să timbreze cererea sa cu suma de 105.700 RON, datorată conform art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, amânând judecata la 12 septembrie 2019.

Prin încheierea din 12 septembrie 2019, tribunalul a amânat judecata la 10 octombrie 2019, dispunând citarea aceleiași părți cu mențiunile achitării taxei de 105.700 RON, sub sancțiunea anulării cererii și posibilității de a formula cerere de reexaminare a taxei și cerere de ajutor public judiciar în termenele prevăzute de lege.

La termenul din 10 octombrie 2019, reclamanta a depus o cerere intitulată "note de ședință privind excepția netimbrării acțiunii", prin care a învederat că acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a fost însușită de către administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență D., apreciind că este scutită de plata taxei în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința nr. 1277/CA/2019 din 24 octombrie 2019, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel prin care a solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 369/2020 din 5 noiembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Împotriva acestei decizii, pârâții Primarul Municipiului Hunedoara și Municipiul Hunedoara au declarat recurs.

În motivare, au susținut că decizia atacată cuprinde motive străine de natura cauzei și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concret, au susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că sunt incidente dispozițiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. În acest sens, au subliniat că cererea disjunsă a fost formulată de reclamantă prin administratorul special, iar nu prin administratorul/lichidatorul judiciar.

Au mai arătat că obiectul cauzei nu se circumscrie procedurii insolvenței, întrucât cererea disjunsă are natura unei acțiuni în pretenții întemeiate pe dreptul comun.

De asemenea, au susținut că cererea disjunsă a fost formulată la 22 octombrie 2013, iar procedura insolvenței a fost deschisă la 7 iunie 2016.

Totodată, au subliniat că însușirea acțiunii de către administratorul judiciar nu conducea la scutirea reclamantei de plata taxei judiciare de timbru, deoarece aplicabilitatea art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este condiționată de starea societății de la momentul formulării acțiunii.

Au mai arătat că instanța a omis să constate că apelul a fost formulat de reclamantă în nume propriu, deși administratorul judiciar provizoriu fusese deja numit prin încheierea nr. 68 din 7 iunie 2016.

În acest context, au conchis că apelul trebuia respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de exercițiu și fără calitate procesuală activă.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă și intimata-pârâtă au depus întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 3 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Numai recurenții-pârâți au depus un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 mai 2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, pe care l-a admis în principiu.

Examinând decizia recurată în raport cu motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Autorii recursului susțin că apelul trebuia respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de exercițiu și fără calitate procesuală activă, deoarece a fost exercitat de reclamantă în nume propriu, deși fusese numit un administrator judiciar provizoriu.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte reține că administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. a depus în fața primei instanțe o adresă prin care a menționat că achiesează la acțiunea formulată de reclamantă.

Or, acțiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces, conform art. 29 C. proc. civ.

Cum printre formele de manifestare a acțiunii civile figurează atât cererile formulate în fața primei instanțe, cât și căile de atac exercitate în cauză, rezultă că achiesarea administratorului judiciar a vizat inclusiv calea de atac exercitată de reclamantă.

De altfel, criticile formulate prin cererea de recurs nu se subscriu pretinsei lipse a capacității procesuale de exercițiu sau lipsei calității procesuale active a reclamantei, ci lipsei calității de reprezentant a administratorului special în raport cu societatea reclamantă.

În acest context, se cuvine a preciza că o societate în insolvență are exercițiul drepturilor procedurale, în sensul prevederilor art. 56 alin. (1) C. proc. civ., chiar și după intrarea în faliment și dizolvarea acesteia. Astfel, potrivit art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, iar recuperarea de creanță se subscrie acestei activități.

Cât privește lipsa calității procesuale active, reține că niciuna din criticile formulate nu vizează identitatea dintre reclamantă și subiectele raportului juridic dedus judecății.

Așadar, se impune recalificarea aspectelor invocate prin cererea de recurs, în sensul că acestea vizează lipsa calității de reprezentant a persoanei care a declarat apel în numele societății reclamante.

În consecință, față de cele constatate nu se poate reține că apelul a fost formulat de o persoană care nu justifica calitatea de reprezentant legal al societății reclamante.

Ca atare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat strict formal, deoarece recurenții-pârâți au susținut generic că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, fără a indica considerentele străine de natura pricinii.

Recurenții-pârâții mai susțin că nu sunt incidente dispozițiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, deoarece cererea disjunsă a fost formulată de reclamantă prin administratorul special, iar nu prin administratorul/lichidatorul judiciar, iar obiectul cauzei nu se circumscrie procedurii insolvenței.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 39 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate."

Acest text de lege instituie o procedură specială de contestare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, care poate privi atât calculul taxei, cât și caracterul timbrabil al cererii.

Așadar, partea în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru o poate contesta numai pe calea cererii de reexaminare în termen de 3 zile de la data comunicării taxei.

De altfel, prin decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului."

Dat fiind că art. 39 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 are un conținut similar cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, pentru identitate de rațiune dezlegarea dată prin această decizie se impune a fi respectată și în procesele în care sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013.

Prin raportare la aceste considerații, Înalta Curte reține că instanța de prim control judiciar nu putea analiza în calea de atac a apelului critici care vizau caracterul timbrabil al acțiunii, față de dezlegarea dată prin decizia în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014. Totuși, soluția instanței de apel se impune a fi menținută pentru considerentele ce urmează a fi expuse în prezenta decizie.

Astfel, Înalta Curte constată că reclamanta a fost citată pentru termenul din 10 octombrie 2019, cu mențiunile achitării taxei de 105.700 RON, sub sancțiunea anulării cererii și posibilității de a formula cerere de reexaminare a taxei și cerere de ajutor public judiciar în termenele prevăzute de lege.

La termenul din 10 octombrie 2019, reclamanta a depus o cerere intitulată "note de ședință privind excepția netimbrării acțiunii", prin care a învederat că acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a fost însușită de către administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență D., apreciind că este scutită de plata taxei în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Chiar dacă cererea respectivă este intitulată "note de ședință privind excepția netimbrării acțiunii", aceasta cuprinde critici specifice unei cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru în sensul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

În acest context, Înalta Curte reține că prima instanță a anulat acțiunea ca netimbrată, omițând însă să constate că reclamanta a formulat o cerere prin care a contestat caracterul timbrabil al acțiunii din perspectiva cazului de scutire reglementat de art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Fiind formulată o cerere având ca finalitate reexaminarea taxei judiciare de timbru, prima instanță nu se putea pronunța asupra excepției netimbrării înainte de soluționarea acestei cereri de către un alt complet al instanței respective, astfel cum impune art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

De altfel, soluționarea prioritară a oricărei incident procedural care privește caracterul datorat al taxei judiciare de timbru a fost consacrată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, prin hotărârea din 17 noiembrie 2020, pronunțată în Cauza Mihancea împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele:

"Având în vedere termenul de care dispunea reclamantul pentru a solicita reexaminarea cererii sale pentru acordarea ajutorului public pentru plata taxei judiciare de timbru, trebuie să se constate că era prematură anularea recursului său pentru neplata acestei taxe. Curtea consideră în consecință că prin ignorarea acestui termen Înalta Curte a comis o eroare evidentă care l-a privat pe reclamant de o cale de atac" (paragraful 26).

Ca atare, se impune a fi menținută soluția de anulare a sentinței apelate și trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru rezolvarea prioritară a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru în procedura reglementată de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți Primarul Municipiului Hunedoara și Municipiul Hunedoara împotriva deciziei nr. 369/2020 din 5 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2022.