ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2024

Ședința publică din data de 4 iunie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 09.02.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta Anagrama S.R.L, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fostul Minister al Fondurilor Europene), anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.04.2020 emis de Direcția Generală Programe Europene Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene privind proiectul "Crearea de laboratoare privind cercetarea datelor de mari dimensiuni în vederea dezvoltării unor produse inovative și a unor aplicații în domeniul internetului viitorului", beneficiar Anagrama S.R.L., cod SMIS 2014 + 104867 - document prin care reclamantei i s-a imputat plata sumei de 18.834.554,71 RON reprezentând suma aferentă Contractului de finanțare nr. 87/09.09.20 6 (pct. 4 și 3.3 din procesul-verbal), a cărui contestare a fost respinsă prin decizia pârâtului nr. x/14.07.2020 despre care a luat la cunoștință în cursul lunii ianuarie 2021.

Prin sentința nr. 1303 din data de 12 iulie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. Anagrama S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Minister al Fondurilor Europene), ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Anagrama S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, menționând suplimentar următoarele aspecte.

Argumentația instanței de fond se fundamentează pe o ipoteză eronată, respectiv a imposibilității societății de a realiza Proiectul ca urmare a încheierii la data de 17.11.2017 a Contractului pentru dezvoltarea și susținerea produsului software cu A..

Judecătorul fondului îi impută o anumită conduită (lipsită de orice relevanță) - considerând că ar fi trebuit să solicite acordul celor de A. pentru a permite accesul beneficiarilor din România la aplicatiile sale. Astfel, potrivit rapoartelor B. pe care anexate recursului, rezultă în mod indubitabil cum toate aplicatiile pentru care a obtinut finantare au fost descărcate de beneficiari în perioada 01.01.2018 - 25.11.2022, nr. total de descărcări fiind de aprox. 2500, iar cel al accesărilor de aprox. 143.000.

Un alt aspect criticabil al hotărârii instanței de fond se referă la modalitatea eronată de interpretare a clauzelor contractuale pct. 20 din cap. V și pct. 14 din cap. VII ale Contractul din data de 17.11.2017 încheiat de subscrisa cu A..

O altă critică a hotărârii instanței de fond vizează considerentele sale privind irelevanța Ordonanței de clasare din 22.05.2020 emisă de D.N.A în dosarul penal nr. x/2019

Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Minister al Fondurilor Europene), a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de art. 486 C. proc. civ. și criticile nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Motivele invocate în recurs sunt aceleași motive invocate la fond, pe care instanța le-a analizat pe larg și le-a respins motivat.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

II-1. Argumente de fapt și de drept relevante

Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei Anagrama S.R.L. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta deși a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra dispoziția legală menționată.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, s-a limitat la a aduce în discuție argumentele prezentate în fața instanței de fond în cuprinsul acțiunii, menționând diferite aspecte prin care judecătorul fondului a preluat susținerile Ministerului pârât și a apreciat eronat asupra diferitelor aspecte deduse judecății, fără a expune și indica cum au fost încălcate normele legale.

Criticile de nelegalitate presupun, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, judecătorul fondului a reținut că "Problema litigioasă supusă analizei instanței o reprezintă întrebarea dacă tranzacția efectuată de reclamantă prin care a înstrăinat toate drepturile de proprietate asupra aplicației, inclusiv codul sursă, precum și documentația de dezvoltare și drepturile de vânzare către terți respectă cerințele din cadrul cererii de finanțare.", iar "din convenția părților, se constată că reclamanta, s-a obligat să transmită toate drepturile de proprietate intelectuală (inclusiv drepturile de autor) clientului, integral, odată ce aceste elemente de proprietate intelectuală sunt create de către contractant", context în care "sunt neîntemeiate susținerile reclamantei conform cărora, reclamanta ar deține încă dreptul de proprietate intelectuală asupra produselor software -aplicațiile mobile, precum și că produsele ar fi supuse unei vânzări neexclusive către A. și, prin urmare, reclamanta ar fi liberă să vândă produsul către orice alte terțe părți."

Instanța de fond a observat că "potrivit cererii de finanțare depusă de reclamantă, aplicația dezvoltată avea o destinație precisă, care nu a fost respectată, beneficiarul neputând face dovada faptului că rezultatele cercetării au fost utilizate în scopul și destinația prevăzută inițial în cererea de finanțare." a constatat că în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din contractul de finanțare, dreptul de proprietate asupra rezultatelor nu putea fi cesionat, cu atât mai puțin nu putea fi vândut, iar potrivit Anexei 4 la Contractul de finanțare, în perioada de durabilitate a proiectului pot fi efectuate verificări, iar contribuția din fonduri se atribuie numai proiectelor care, în decurs de 3/5 ani de la încheierea acestora nu au suferit modificări, definite ca fiind acele schimbări substanțiale care să le afecteze natura, obiectivele sau condițiile de realizare si care ar determina subminarea obiectivelor inițiale ale acestora.

Curtea de Apel a apreciat că nu sunt întemeiate susținerile reclamantei conform cărora prin Ordonanța din 22.05.2020 emisă de DNA în dosarul penal nr. x/2019 s-a dispus clasarea cauzei, întrucât, dacă o faptă nu îndeplinește condițiile legale de a fi calificată drept infracțiune, nu este exclusă posibilitatea încadrării ei ca o nelegalitate, care să genereze un alt tip de răspundere, în caz concret, restituirea asistenței financiare europene de care a beneficiat reclamanta care nu a fost gestionată în interiorul cadrului legal aplicabil finanțărilor europene nerambursabile. În acest context a constată că pârâtul a aplicat în mod corect principiul proporționalității, având în vedere că destinatarii finali și direcți ai utilizării banilor proveniți din fondurile Uniunii Europene, dar și din fondurile bugetului de stat, nu au beneficiat de aplicațiile software ce au constituit obiectul cererii de finanțare.

Prin cererea de recurs, societatea-reclamantă nu a combătut în niciun fel cele reținute de instanță, nu a arătat cum s-a încălcat norma de drept incidentă cauzei, doar a enumerat în câteva puncte ce anume consideră că nu trebuia să facă judecătorul fondului, astfel: judecătorul fondului a copiat susținerile părții reclamate, (...) argumentația instanței de fond se fundamentează pe o ipoteză eronată, respectiv a imposibilității societății de a realiza Proiectul ca urmare a încheierii la data de 17.11.2017 a Contractului pentru dezvoltarea și susținerea produsului software cu A., (...) îi impută o anumită conduită (lipsită de orice relevanță) - considerând că ar fi trebuit să solicite acordul celor de A. pentru a permite accesul beneficiarilor din România la aplicatiile sale. Astfel, potrivit rapoartelor B. pe care anexate recursului, rezultă în mod indubitabil cum toate aplicatiile pentru care a obtinut finantare au fost descărcate de beneficiari în perioada 01.01.2018 - 25.11.2022, nr. total de descărcări fiind de aprox. 2500, iar cel al accesărilor de aprox. 143.000.(...) Un alt aspect criticabil al hotărârii instanței de fond se referă la modalitatea eronată de interpretare a clauzelor contractuale pct. 20 din cap. V și pct. 14 din cap. VII ale Contractul din data de 17.11.2017 încheiat cu A..

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, și nu de a reanaliza situația de fapt și a reaprecia probele.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ. și nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta Anagrama S.R.L. împotriva sentinței nr. 1303 din data de 12 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.