Decizia nr. 2767/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Reclamanții, judecători la Judecătoria Bacău și la Tribunalul Bacău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat instanței de fond să dispună anularea/modificarea parțială a ordinului nr. 13/19851/7.02.2022 emis de Ministerul Justiției, în sensul stabilirii indemnizației de încadrare lunară începând cu 01.08.2016 și în continuare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, în vederea realizării unei egalizări la nivelul maxim în plată la nivelul sistemului judiciar, precum și prin înlăturarea aplicării art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017. De asemenea, reclamanții au solicitat stabilirea drepturilor salariale prin recalcularea sporului de risc și de confidențialitate precum și pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, cu aplicarea art. 4, 5, 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 în sensul aplicării art. 4, 5 din Anexa V cap. VIII al Legii nr. 153/2017 coroborate cu art. 38 cu majorare în cuantum de 25%. Potrivit notelor din 22.05.2023, reclamanții au solicitat și dobânda legală, precum și actualizarea sumelor. La dosarul nr. x/2022 a fost atașat dosarul nr. x/2022 urmare admiterii excepției litispendenței între cele două cauze. În dosarul nr. x/2022 reclamanții au precizat faptul că actul contestat este ordinul MJ nr. 6245/C/30.12.2021. La data de 5.05.2023 reclamanții au modificat cererea de chemare în judecată și au solicitat inclusiv revocarea/modificarea ordinului MJ nr. 6245/C/2021 în sensul calculării indemnizației brute de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 stabilit prin anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13 începând cu data de 30.01.2016 și în continuare, majorată cu 25% începând cu 01.01.2018 potrivit art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără luarea în considerare a plafoanelor prevăzute pentru anul 2022 de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. În motivare, în esență, au susținut că este îndreptățită cererea lor prin raportare la practica judiciară pe care au depus-o la dosar, precum și în lumina deciziei CCR nr. 794/2016. Pe parcursul judecării cauzei, prin raportare la prevederile art. 142 din Legea nr. 304/2022, prima instanță a luat act de transmiterea calității procesuale pasive de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1459 din 28 septembrie 2023, Curtea de Apel București -, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție și a anulat în parte Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C/30.12.2021 în ceea ce îi privește pe reclamanți, în sensul că înlătură din conținutul acestui ordin, plafonarea instituită asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și înlătură mențiunea "începând cu data prezentului ordin". De asemenea, a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea pentru reclamanți, a unor noi ordine de salarizare, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1.08.2016 și în continuare, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. A obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea pentru reclamanți, a unor noi ordine de salarizare, prin care stabilirea indemnizației brute lunare să se facă prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 stabilit de anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13 începând cu data de 30.01.2016 și în continuare cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Totodată, a obligat aceeași pârâta să efectueze demersurile prin care să asigure plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale stabilite potrivit prezentei sentințe și drepturile salariale efectiv plătite, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1459 din 28 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul repsingerii capătului de cerere privind obligarea sa la emiterea unui ordin prin care să se dispună drepturile salariale pirn raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016, parțial ca rămas fără obiect și parțial ca neîntemeiat, și în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la emiterea unui ordin prin care să se dispună drepturile salariale prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, ca neîntemeiat. În susținerea cererii de recurs, referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin, prin care să se dispună drepturile salariate prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016, instanța de fond ar fi trebuit să respingă acest capăt de cerere, parțial ca neîntemeiat și parțial ca rămas fără obiect având în vedere că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 959 din 12.04.2023 cu privire la drepturile salariale ale judecătoriilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor, care se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale ordinului respectiv. Ordinul în discuție s-a limitat exclusiv la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și nu a privit recunoașterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referință sectorială 605,225, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătorești, ori, după caz, prin act administrativ (Ordinul ministrului Justiției nr. 6245/C din 30.12.2021) - și nici nu a vizat acoperirea, cu încălcarea efectelor prescripției dreptului material la acțiune, a perioadelor nerecunoscute prin hotărâri judecătorești ori prin act administrativ, a precizat recurenta. Trebuie menționat că, la data de 27.09.2023, Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, care va sta la baza emiterii unor ordine individuale aferente fiecărui judecător. La emiterea acestora, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție va ține cont de considerentele Deciziei ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 49/2018 (publicată în M.Of. nr. 838/2018) conform cărora la stabilirea drepturilor salariale este avut în vedere "nivelul maxim de salarizare la nivelul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, care au același scop, îndeplinesc aceleași funcții și atribuții și se situează la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar (paragraful 123), a adăugat recurenta. Cum aceste ordine vor fi emise raportat inclusiv la Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023 (neatacat în cauză) extinderea obiectului prezentului litigiu cu privire la modul în care urmează să fie stabilite, prin ordine individuale, pentru trecut, drepturile salariale ale judecătorilor prin raportare la VRS 605,22 neplafonată, este de neconceput din punct de vedere procedural, a mai apreciat recurenta. Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin prin care să se dispună drepturile salariale prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000 a precizat că aceste drepturi le-au fost recunoscute reclamanților strict sub forma unor despăgubiri pentru starea de discriminare pe care aceaștia au invocat-o în raport cu procurorii DNA și DIICOT. Aceste despăgubiri au natura juridică reglementată de dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, astfel încât acestea nu pot fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară, decât cu modificarea nepermisă a regimului lor juridic. În plus, obligarea la includerea, prin ordin al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție a acestor despăgubiri în baza de calcul a indemnizației de încadrare brute lunare, ar presupune o încălcare gravă a cadrului legal care stabilește organizarea judiciară (organizarea de tip ierahic), precum și prevederilor legale în materia salarizării. De asemenea, Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a statuat că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (...) urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică." Din perspectiva acestei decizii reiese că hotărârile judecătorești care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, cum sunt cele privind majorarea indemnizației de încadrare (prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5%, 11%), iar celelalte hotărâri (prin care s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații particulare, fără aplicabilitate generală), nu trebuie luate în considerare la stabilirea nivelului maxim al indemnizației de încadrare, la care se face egalizarea. Prin urmare, acordarea coeficienților corespunzători procurorilor DNA/DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" cum era situația majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curții Constituționale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea/schimbarea indemnizațiilor de încadrare și, ca atare, decizia nu este aplicabilă în speță, a conchis recurenta. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți nu au formulat apărări.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților. Prin note scrise depuse la dosarul cauzei, recurenta a solicitat să se aibă în vedere și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 4/2024.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 6.1. Aspecte de fapt și de drept relevante Litigiul s-a născut în legătură cu Ordinul ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021, prin care, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamanților s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Reclamanții au pretins că sunt îndreptăți la stabilirea drepturilor lor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, însă cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar și prin prisma faptului că drepturile respective trebuiau stabilite începând cu data de 1.08.2016 și în continuare. Prin intermediul unei cereri modificatoare formulate în fața primei instanțe reclamanții au solicitat și recunoașterea dreptului de a fi salarizați cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 stabilit prin anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13 începând cu data de 30.01.2016 și în continuare, majorată cu 25% începând cu 01.01.2018 potrivit art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără luarea în considerare a plafoanelor prevăzute pentru anul 2022 de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Prin sentința criticată, printre altele, prima instanță a admis acțiunea, în parte în sensul că a anulat în parte Ordinul ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021 în ceea ce îi privește pe reclamanți, în sensul că a înlăturat din conținutul acestui ordin, plafonarea instituită asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și a înlăturat mențiunea "începând cu data prezentului ordin". În continuare, a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea pentru reclamanți, a unor noi ordine de salarizare, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1.08.2016 și în continuare, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea pentru reclamanți, a unor noi ordine de salarizare, prin care stabilirea indemnizației brute lunare să se facă prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 stabilit de anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 13 începând cu data de 30.01.2016 și în continuare cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. În fine, a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să efectueze demersurile prin care să asigure plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale stabilite potrivit prezentei sentințe și drepturile salariale efectiv plătite, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. Pentru motivele rezumate mai sus (punctul 3) împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție. 6.2. Analiza recursului Motivul de casare invocat a fost grefat pe prevederile art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ., dispoziții legale potrivit cărora "casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material,,. Motivul este fondat. O primă critică a vizat soluția dată capătului de cerere privind obligarea recurentei la emiterea unui ordin, prin care drepturile salariale să fie stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016. În esență, s-a pretins că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acest capăt de cerere, parțial ca neîntemeiat și parțial ca rămas fără obiect, având în vedere că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinele nr. 959/I din 12.04.2023 și 2734/I din 27.09.2023, prin care s-a dispus ca stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor începând cu data de 30.12.2021 să aibă în vedere o valoare de referință sectorială 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Înalta Curte reamintește că potrivit art. 1 din Ordinul ministrului justiției 6245/C/30.12.2021, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamanților s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Într-adevăr, după cum a punctat recurenta, se constată că, prin Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023, la art. 1, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus că "drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat-30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare,,. Se observă astfel că, în contextul emiterii Ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin recunoașterea drepturilor judecătorilor de a fi salarizați din data de 30 decembrie 2021 cu o VRS de 605,22 RON, fără aplicarea limitei rezultate din prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu acest moment, a dispărut vătămarea cauzată intimaților-reclamanți, prin emiterea nelegală a Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021. Or, după cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 existența vătămării afirmate reprezintă o chestiune esențială a fondului raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, se constată că, pentru intervalul începând cu data de 30.12.2021, prin obligarea pârâtei la emiterea pentru reclamanți a unor noi ordine de salarizare, raportate la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pretențiile reclamanților fiind, începând cu momentul anterior menționat, neîntemeiate, ca urmare a lipsei vătămării. Referitor la perioada anterioară pentru care prima instanță a dispus obligarea la emiterea ordinului (01.08.2016-29.12.2021), se rețin următoarele: În primul rând, contrar celor invocate de recurentă, se observă că Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a determinat dispariția vătămării produse reclamanților prin Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021 și pentru perioada anterioară acestei din urmă date. După cum s-a arătat anterior, dispoziția ordinului este clară și vizează exclusiv perioada care debutează cu data de 30 decembrie 2021. Această împrejurare nu face obiectul prezentului litigiu, circumscris doar Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021. Pe de altă parte, nu trebuie omis că ordinul emis de ministrul justiției a dispus atât cu privire la data începând cu care judecătorii erau îndreptățiți la recunoașterea drepturilor salariale, raportate la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, cât și cu privire la chestiunea incidenței plafonării prevăzute de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, în mod corect, analiza primei instanțe a vizat aceste aspecte, nefiind vorba, așadar, despre o extindere a obiectului sau cauzei prezentului litigiu. În continuare, după cum corect a reținut prima instanță, Înalta Curte reamintește că, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a stabilit că se impune egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, corespunzător fiecărei funcții, grad/trepte, gradații, vechimi în funcție sau în specialitate, în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale. S-a reținut în paragraful 26 din decizia evocată că "hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)". La 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, care a integrat dezlegările oferite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale în normele de la art. 6 lit. b) și c) din această lege, respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării în salariul maxim aflat în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală). De asemenea, după cum s-a stabilit prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 84 din 30 ianuarie 2024 "principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale,,. Acesta este și cazul valorii de referință sectorială, chestiune dezlegată explicit de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin mecansimele de unificare a practicii judiciare, respectiv Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragraful 73) și Decizia nr. 80/2023- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragraful 81). Prin urmare, în mod just prima instanță a reținut că, față de principiul nediscriminării salariale, ce are ca finalitate asigurarea unei egalități salariale, din perspectiva unui indicator general aplicabil, la nivelul unei categorii profesionale, dreptul reclamanților de a le fi stabilite drepturile salariale în raport de VRS de 605,225 RON începând cu o anumită dată trebuie raportate la cele recunoscute definitiv pe cale judecătorească altor salariați din cadrul familiei ocupaționale Justiție. Față de această concluzie, se constată că judecătorul fondului a apreciat corect că, deși a invocat în mod formal principiul nediscriminării salariale, în ordinul atacat emitentul nu a asigurat o reparare integrală a prejudiciului suportat de reclamanți. Astfel, deși a invocat o practică judiciară, dar și o practică administrativă a altor ordonatori de credite care recunosc dreptul la VRS 605,225 RON prin raportare la o perioadă anterioară emiterii ordinelor respective, ministrul justiției a recunoscut dreptul doar începând cu data emiterii ordinului, fără să prezinte în preambulul ordinului o motivare pentru diferența de tratament pe care o aplică reclamanților. Prin urmare, în acord cu prima instanță, se reține că, în condițiile în care dreptul la VRS 605,225 RON era constatat în practica judiciară începând cu data de 01.08.2016 nu exista rațiune pentru ca, în privința beneficiarilor ordinului contestat, recunoașterea acestuia să fie limitată la data de 30 decembrie 2021. Pe de altă parte însă, Înalta Curte reamintește că dreptul încălcat prin modalitatea concretă de emitere a ordinului contestat este un drept salarial, supus așadar termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, potrivit art. 171 din Codul muncii. Astfel, în lipsa altor mențiuni exprese în conținutul ordinului referitoare la renunțarea la prescripție potrivit art. 2507-2508 C. civ., rezultă că termenul până la care reclamanții erau îndreptățiți să obțină din partea primei instanțe dreptul la recalcularea valorii de referință sectorială era limitat la 3 ani anteriori datei emiterii ordinului contestat, câtă vreme emiterea acestuia echivala cu recunoașterea pretențiilor, întrerupând cursul prescripției. Așadar, se constată că data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON este, în privința reclamanților, 30.12.2018. În ceea ce privește problema aplicării plafonului legal instituit de dispoziția cuprinsă la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în conformitate cu care, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, se reamintește că, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 09 mai 2024, s-a reținut că "elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale, (considerentul 71). De altfel, după cum s-a arătat prin chiar cererea de recurs, prin Ordinul nr. 959/12.04.2023, emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție în considerarea celor consfințite pe cale judecătorească, s-a recunoscut stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Cea de-a doua critică a fost referitoare la soluția dată capătului de cerere privind obligarea recurentei la emiterea unui ordin, prin care să se dispună stabilirea indemnizației de încadrarea prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000 în considerarea unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de drept comun în materia dreptului muncii, prin care s-a soluționat un litigiu vizând recunoașterea stării de discriminare si repararea prejudiciului produs, prin plata diferențelor salariale dintre suma plătită și suma ce ar fi trebuit să le fie plătită prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006). Cu privire la acest petit, prima instanță a admis acțiunea, reținând, în esență, că hotărârile judecătorești prin care au fost acordate respectivele drepturi vizează situații cu aplicabilitate generală, astfel încât reprezintă temei pentru înlăturarea inechităților salariale. Cu privire la această problemă de drept, se constată că, ulterior pronunțării hotărârii recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție a intervenit, prin recursuri în interesul legii, pronunțând Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 09 mai 2024 și Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că "Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri,,. S-a reținut astfel că "respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/a completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială, (considerentul nr. 94). Deopotrivă, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut, în privința coeficienților de multplicare că aceștia "constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferențiere a veniturilor în raport cu nivelul instanței sau al parchetului și cu funcția ocupată, (considerentul nr. 72). Or, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în paragraful 82 se reținuse că: "Așadar, atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări." Având a urma aceste dezlegări obligatorii ale chestiunilor de drept incidente speței, Înalta Curte va constata că, printr-o greșită aplicare a principiilor legalității, nediscriminării, egalității, importanței sociale a muncii și al ierarhizării pe verticală și orizontală, așa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanță a reținut că hotărârile judecătorești invocate de intimații-reclamanți impun obligarea recurentei-pârâte la emiterea ordinului prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000.

Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de recurenta-pârâtă și să caseze în parte sentința recurată. În rejudecare, pentru considerentele mai sus arătate, va admite cererea de chemare în judecată, în parte și va anula în parte Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de pârâtul Ministerul Justiției în limita situației reclamanților în ceea ce privește: dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON; cuantumul indemnizației de încadrare și al sporurilor. Corelativ, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va obliga pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanților cu efecte începând cu data de 30.12.2018 având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.