ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2024

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.03.2018 sub numărul de dosar x/2018 reclamantul A. S.A a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului solicitând:

În principal,

1) anularea Deciziei nr. 189 din 13.03.2018 a Consiliului Național al Audiovizualului, precum și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 200.000 RON - în temeiul dispozițiilor art. 5 alin (7) din O.G nr. 2/2001 și art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002;

În subsidiar,

2) înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice sau diminuarea amenzii aplicate spre minimul prevăzut dc lege, pe motiv că la aplicarea amenzii au fost încălcate dispozițiile art. 90 alin (4) din Legea nr. 504/2002;

3) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 4085 din 12 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâta Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1686 din 17 martie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 4085 din 12 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Al doilea ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 493/2022 din 11 martie 2022 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

A anulat în parte decizia CNA nr. 189/13.03.2018 în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 200000 RON cu sancțiunea amenzii în cuantum de 50000 RON. A menținut în rest decizia atacată.

Împotriva sentinței civile nr. 493/2022 din 11 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta A. S.A. și pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Recurenta reclamantă A. S.A. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea acțiunii.

Recurenta-reclamantă a criticat sentința atacată, în esență pentru următoarele motive:

Sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 și a principiului de drept non bis in idem, cuprins în art. 4 al Protocolului 7 la Convenita pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale;

Sentința recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

Recurentul părăt Consiliul Național al Audiovizualului, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare respingerea acțiunii.

În motivarea recursului declarat recurentul părăt Consiliul Național al Audiovizualului a apreciat că în cauză au fost respectate criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2022 în ceea ce privește emiterea deciziei nr. 189/13.03.2018, instanța de fond interpretând în mod greșit aceste dispoziții.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 februarie 2019, intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A este fondat, recursul declarat de părâtul Consiliul Național al Audiovizualului fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 189/13.03.2018 contestată, CNA a sancționat recurenta A. S.A. pentru postul de televiziune B. cu amendă în cuantum de 2000.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se că în luna noiembrie 2017, în intervalul orar 7:00-18:00, s-a constatat depășirea duratei publicității difuzate în cadrul unei ore date, radiodifuzorul având depășiri ale duratei orare a publicității de 2h 59 minute 31 secunde .

Potrivit dispozițiilor precitate, proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20%, respectiv 12 minute.

Deopotrivă, prin Decizia nr. 24/18.01.2018, radiodifuzorul S.C. A. S.A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200.000 de RON, pentru încălcarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, reținându-se că în luna noiembrie 2017, în intervalul orar 18:00-23:00, s-a constatat depășirea duratei publicității difuzate în cadrul unei ore date, radiodifuzorul având 115 depășiri ale timpului legal în luna 2017, însumând peste 3 ore .

Pentru calculul acestor durate s-au preluat măsurătorile efectuate de C. și s-au prelucrat ținându-se seama de prevederile din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

În esență, reclamanta a fost sancționată pentru că în perioada monitorizată, respectiv noiembrie 2017, în intervalele orare 7.00-18.00 și 18.00 - 23.00, nu a respectat prevederile invocate, în sensul că durata publicității a depășit timpul legal permis difuzării acesteia în cadrul un ei ore date; așa cum rezultă din rapoartele de monitorizare, măsurarea duratelor orare ale publicității televizate s-a făcut fără a se lua în calcul duratele mesajelor de avertizare cu caracter obligatoriu și ale copertelor de separare, duratele anunțurilor de sponsorizare, duratele secvențelor de publicitate promoțională, precum și cele ale anunțurilor care nu constituie comunicare comercială (anunțuri umanitare sau ale celor de utilitate publică, identificate între coperte cu mențiunea «Mesaj/mesaje de in teres public»).

Conform datelor reținute în deciziile emise de pârât, în perioadele menționate anterior, postul de televiziune B. a depășit lunar cele 720 de secunde de publicitate permise a fi difuzate într-un interval de o oră, durata totală a depășirilor pe parcursul lunii noiembrie fiind o dată de peste 3 ore (Decizia nr. 24/18.01.2018) și altă dată aproximativ 2 ore și 59 de minute (Decizia nr. 189/13.03.2018, decizia contestată în cauză).

Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 prevede că "Proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20%, respectiv 12 minute (…)".

Așadar, legea permite difuzorului să furnizeze în cadrul programelor sale spoturi publicitare și spoturi de teleshopping pentru cel mult 12 minute, respectiv 720 de secunde, într-un interval de o oră. Reglementarea legiuitorului are ca premisă «ora» dată, ca și interval de timp relevant la care se face raportarea în determinarea îndeplinirii obligației legale, iar nu mai multe ore sau o zi/săptămână/lună, având implicit conținută interdicția ca difuzorul să utilizeze restul de 48 de minute disponibile din ora respectivă pentru activități comerciale. În aceste condiții, cum intervalul de 48 de minute amintit anterior rezultă a fi intangibil pentru scopul difuzării de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping, sensul textului legal nu permite reportarea de minute/secunde neutilizate în scop comercial în orele anterioare pentru durate orare ulterioare. Apărând ca o situație de excepție în activitatea unei televiziuni cea privind publicitatea lato sensu, permisiunea în discuție acceptă o interpretare și aplicare limitativă a normei juridice analizate.

În sens similar, art. 23 alin. (1) din Directiva 2010/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) prevede că " Proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20 %. ". Sub acest aspect, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în hotărârea pronunțată în cauza C-281/09 Comisia Europeană împotriva regatului Spaniei că "45. (…) protecția consumatorilor reprezentați de telespectatori împotriva publicității excesive constituie un aspect esențial al obiectivului directivei (…)", dar și că "47. (…) limitele orare, spre deosebire de limitele zilnice, afectează în mod direct orele de maximă audiență, respectiv orele în care nevoia de protejare a telespectatorilor prezintă o importanță mai mare ".

Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, "Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an".

Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual prevede la art. 144 alin. (3) că "În individualizarea sancțiunii Consiliul va ține cont, după caz, de următoarele aspecte: a) gravitatea faptei și efectele acesteia; b) sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, și modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea; c) ziua din săptămână și intervalul de difuzare a emisiunii în cauză; d) durata emisiunii; e) audiența înregistrată.".

Din lectura celor nouă norme juridice amintite în precedent, Înalta Curte constată că în activitatea sa, în scopul individualizării sancțiunii aplicate unei fapte contravenționale, Consiliul Național al Audiovizualului ține cont de o serie de criterii stabilite legal, respectiv, gravitatea faptei, efectele sale și sancțiuni primite anterior pe o perioadă de cel mult un an, în reglementarea de rang secundar autoritatea publică detaliind aspectele privind gravitatea și efectele prin referiri la momentul când se produce încălcarea legii, durata emisiunii și impactul concret asupra telespectatorilor prin prisma audienței înregistrate.

Prin raportare la conținutul explicit al dispozițiilor normative anterior enunțate și la maniera concretă de derulare a emisiunii care a atras sancționarea radiodifuzorului, astfel cum a fost prezentată pe larg în conținutul deciziei CNA, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit corect că reclamanta a mai fost sancționată pentru încălcarea art. 35 din Legea nr. 504/2002, tot cu amenda în cuantum maxim prevăzut de lege, și anume suma de 200.000 RON, prin Decizia CNA nr. 24/18.01.2018.

Atât decizia CNA nr. 24/18.01.2018, cât și decizia CNA nr. 189/13.03.2018 au vizat încălcarea art. 35 alin. (1) din Legea 504/2002 în aceeași lună, respectiv în luna noiembrie 2017, dar pentru intervale orare diferite.

În sensul celor anterior învederate, este necontestat în cauză faptul că partea reclamantă mai fusese anterior sancționată pentru o contravenție similară, în aceeași lună, în noiembrie 2017, înainte de emiterea deciziei litigioase.

În acest context, părții reclamante nu i se poate aplica o sancțiune principală, de două ori, pentru aceeași faptă. Depășirea repetată și multiplă a limitei de 12 minute în cursul unei ore, pe parcursul aceleiași luni - luna noiembrie a anului 2017, respectiv de 115 în total, reprezintă argumente în susținerea unei anumite gravități a faptei contravenționale de natură a permite aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, lucru pe care pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului l-a făcut prin emiterea Deciziei nr. 24/18.01.2018. A emite o nouă decizie, respectiv Decizia nr. 189/13.03.2018 pentru aceeași faptă, săvârșită în aceeași perioadă, dar pentru un alt interval de timp, contravine elementelor constitutive ale contravenției în reglementarea pe care dispozițiile Legii nr. 504/2002 și ale Ordonanței de Guvern nr. 2/2011 o stabilește.

Orice contraventie are urmatoarele elemente constitutive: definiție, obiect juridic si, dupa caz, obiect material, subiect activ, latură obiectivă, latură subiectivă, moment al consumării, forme agravante sau atenuante.

Latura obiectivă a contravenției conține, la rândul ei, următoarele subelemente constitutive: elementul material constând într-o acțiune sau inacțiune, urmarea imediată, constând în atingerea adusă valorii sociale ocrotite de legea contravențională, legătura de cauzalitate, urmarea imediată, eventualele circumstanțe speciale de mod, timp și loc impuse pentru existența contravenției.

Consumarea contravenției are loc atunci cand acțiunea sau inacțiunea (care formează elementul material al laturii obiective a contravenției) este dusă până la capăt și se produce atingerea uneia din valorile sociale ocrotite de legea contravențională (adică are loc urmarea imediată).

Contravenția care cunoaște numai un moment al consumării reprezinta forma tipică de contravenție.

Există însă și forme atipice de contravenție, respectiv contravențiile continuate și contravențiile continue, acestea caracterizându-se prin aceea că atingerea adusă valorilor sociale ocrotite continuă, se prelungește și după momentul consumării contravenției, fie din cauza continuării acțiunii/inacțiunii care reprezintă elementul material al laturii obiective, fie din cauza amplificării atingerii inițiale a valorilor sociale ocrotite.

Aceste forme atipice de contravenție cunosc atât un moment al consumării lor, cât și un moment al epuizării.

Contravenția continuă se caracterizeaza prin aceea că acțiunea sau inacțiunea care reprezintă elementul material al laturii obiective se prelungește în timp și după momentul consumării contravenției, momentul epuizării contravenției fiind cel în care acțiunea/inacțiunea încetează.

Contravenția continuată se caracterizează prin aceea că aceeași persoana săvârșește în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții (aceleiași hotărâri), acțiuni sau inacțiuni care reprezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași contravenții. Aceasta contravenție se consumă în momentul săvârșirii primei acțiuni/inacțiuni și se epuizează în momentul încetării ultimei acțiuni/inactiuni, cum este situația în speță.

Înalta Curte mai reține că pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului nu prezintă niciun argument pentru care a decis emiterea unei noi decizii vizând-o pe recurenta reclamantă A. S.A., ulterior emiterii deciziei de sancționare nr. 24/18.01.2018 pentru aceeași perioadă 1-30 noiembrie 2017, însă pentru un alt interval orar.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod greșit a fost admisă în parte acțiunea privind reclamanta A. S.A. și înlocuită sancțiunea amenzii în cuantum de 200.000 RON cu sancțiunea amenzii în cuantum de 50.000 RON, astfel că se impune reformarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii contestației formulate și anulării deciziei CNA nr. 189/13.03.2018 în integralitate.

Considerentele și soluția pronunțată asupra recursului declarat de recurenta reclamantă A. S.A. impun respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva aceleiași sentințe, constatând Înalta Curte că anularea deciziei contestate lipsește de suport criticile recurentului pârât prin intermediul cărora încearcă să demonstreze că în cauză au fost respectate criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2022.

Văzând soluția dată recursului formulat și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dosar recurs, dovedite de intimata-reclamantă, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului-pârât Consiliul Național al Audiovizualului la plata sumei de 2380 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 493/2022 din 11 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și în rejudecare:

Admite contestația formulată și anulează decizia CNA nr. 189/13.03.2018.

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 493/2022 din 11 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pâtâtul Consiliul Național al Audiovizualului la plata sumei de 2380 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către recurenta reclamanta A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.