Decizia nr. 2637/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 119/2023 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Procuror General, au solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 2295 din 07.12.2021 și a Deciziei nr. 519 din 21.12.2021, ambele ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, respectiv a unei noi decizii de salarizare, fără plafonarea instituită asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 119 din 13 iunie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția prescripției extinctive. Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Procurorul General al României. A anulat în parte Ordinul nr. 2295/07.12.2021, în sensul că a înlăturat sintagma "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea-cadru nr. 153/2017", astfel cum este cuprinsă la art. 2. A anulat în parte Decizia nr. 519/21 12 2021, în sensul că a înlăturat sintagma "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea-cadru nr. 153/2017", astfel cum este cuprinsă la art. 2. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 119 din 13 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. A solicitat admiterea recursului formulat, casarea în tot a hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive; admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 01.03.2020 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; admiterea excepției rămânerii fără obiect; respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Printr-o primă critică de nelegalitate formulată, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece în perioada supusa analizei, reclamanții nu au funcționat în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este emitentul Deciziei nr. 519 din 21.12.2021. A considerat că în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016. Deci, calitatea de ordonator principal de credite a conducătorului unei autorități publice nu conferă de plano acesteia și calitatea de pârât. Prin a doua critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției extinctive. Având în vedere că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata unor diferențe de drepturi salariale, a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 C. civ. Întrucât reclamanții au solicitat recalcularea indemnizațiilor de încadrare și plata drepturilor aferente începând cu 01.08.2016, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la 01.03.2023, în speță a operat prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 01.03.2020. A arătat că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus salarizarea anumitor categorii de personal din cadrul Ministerului Public prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, având în vedere jurisprudența unitară în materie a instanțelor judecătorești, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016. În opinia sa, susținerea în sensul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi renunțat la prescripția dreptului material la acțiune nu poate fi primită. Astfel, art. 1 din Ordinul nr. 2295/2021 stabilește în mod explicit că destinatarii săi se salarizează cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, "în condițiile prezentului ordin". Această prevedere trebuie interpretată în sensul că salarizarea se va realiza în modalitățile indicate în articolele subsecvente, respectiv după regulile arătate în art. 2, 3 și

Dispozițiile art. 1 din ordin se interpretează coroborat cu cele ale art. 3 și 4, care reglementează modalitatea de stabilire și de plată a drepturilor salariale în funcție de cele două situații de drept în care se pot afla destinatarii ordinului, astfel: cu respectarea termenului general de prescripție extinctivă, pentru destinatarii care nu dețin titluri executorii; cu respectarea dispozitivului hotărârilor judecătorești (sub aspectul întinderii obligației), pentru destinatarii care dețin titluri executorii mai favorabile. Așadar, în cauză a intervenit o recunoaștere condiționată a drepturilor destinatarilor ordinului, în limitele și cu observarea termenului general de prescripție extinctivă, prevăzut de art. 2517 C. civ., respectiv 3 ani. De altfel, acest text este indicat în mod explicit în preambulul ordinului. În același sens, nota care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 2295/2021 propune acordarea dreptului cu observarea termenului de prescripție, aspect relevant în ce privește voința/reprezentarea subiectivă a emitentului cu ocazia adoptării reglementării. Art. 1 din Ordinul nr. 2295/2021 are doar semnificația constatării existenței în familia ocupațională "Justiție" a unei noi valori de referință sectoriale recunoscute de ceilalți ordonatori de credite și are rolul de a marca data de la care această valoare de referință sectorială a fost aplicată/luată în considerare în cadrul familiei ocupaționale. Deci, nu se poate aprecia că emitentul ar fi renunțat expres la prescripție. De asemenea, nu se poate ajunge la concluzia că ar fi intervenit o renunțare tacită la prescripție. Potrivit art. 2508 C. civ., renunțarea tacită la prescripție trebuie să fie neîndoielnică și poate rezulta din manifestări neechivoce. Or, în cauză, emitentul nu a renunțat la prescripție, ci a stipulat în mod expres că face uz de prevederile legale care reglementează prescripția. Mai mult, nu este incidentă nici ipoteza în care emitentul nu a cunoscut că termenul prescripției este împlinit. Art. 4 din Ordinul nr. 2295/2021 nu face altceva decât să afirme voința emitentului, conformă legii civile, de a recalcula și plăti drepturile salariale ale destinatarilor cu observarea termenului de prescripție extinctivă. În același sens, în art. 6 din Ordinul nr. 2295/2021 se stipulează că plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de lege. Totodată, la emiterea ordinului s-a ținut seama de adresa din 09.04.2021 a președintelui C.S.M., din care rezultă că, la nivelul aparatului propriu al Consiliului, s-a dispus cu privire la recunoașterea dreptului la recalcularea indemnizațiilor/salariilor personalului prin raportare ta VRS de 605,225 RON, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, calculat de la data emiterii dispoziției de salarizare. În continuare, recurentul-pârât a arătat că în baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ. și art. 194 lit. c) C. proc. civ., invocă excepția rămânerii fără obiect în raport de Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepție de fond, absolută și peremptorie. Printr-o altă critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a anulat în parte Ordinul nr. 2295 din 07.12.2021, întrucât a omis să analizeze aplicabilitatea dispozițiilor art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, ceea ce conduce la executarea uno ictu a sentinței civile nr. 1913 din 10.12.2020 a Tribunalului Dâmbovița și a sentinței civile nr. 4089 din 12.10.2021 a Tribunalului Argeș, contrar voinței emitentului actului administrativ, concordantă art. 39 din actul normativ anterior menționat. Ordinul nr. 2295/2021 prevede că valoarea de referință sectorială de 605,225 RON se acordă astfel: cu respectarea termenului general de prescripție extinctivă, pentru destinatarii care nu dețin titluri executorii; cu respectarea dispozitivului hotărârilor judecătorești (sub aspectul întinderii obligației), pentru destinatarii care dețin titluri executorii mai favorabile, situație în care se regăsesc și reclamanții. În condițiile în care executarea hotărârilor judecătorești în discuție intră sub incidența art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, art. 2 din Ordinul nr. 2295 din 07.12.2021 este legal și temeinic. Prin ultima critică de nelegalitate, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit instanța de fond a făcut distincție în privința aplicabilității art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în lipsa unei modificări legislative sau a unei invalidări a legii de către Curtea Constituțională, dispoziția legală anterior indicată este pe deplin aplicabilă în ceea ce privește coeficientul de multiplicare 19. Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 vizează doar valoarea de referință sectorială. În acest sens a redat din considerentele Deciziei CCR nr. 289 din 07.06.2005, Deciziei CCR nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006, Deciziei CCR nr. 700/2019, Deciziei CCR nr. 524/2020 și Deciziei nr. 34 din 06.06.2022, referitoare la interpretarea art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 1.4. Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare. 1.

Procedura de soluționare a recursurilor În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 25 ianuarie 2024, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, examinând hotărârea recurată, în raport cu actele dosarului și cu dispozițiile legale incidente, prin prisma criticilor prezentate de recurentul-pârât și a argumentelor intimaților-reclamanți, constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele prezentate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimații - reclamanți au calitatea de procurori, respectiv grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, și au solicitat instanței de contencios administrativ anularea parțială a Ordinului nr. 2295 din 07.12.2021 și a Deciziei nr. 519 din 21.12.2021, ambele ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin de salarizare, respectiv a unei noi decizii de salarizare, fără plafonarea instituită asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția prescripției extinctive. Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a anulat în parte Ordinul nr. 2295/07.12.2021 și Decizia nr. 519/21 12 2021, în sensul că a înlăturat sintagma "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea-cadru nr. 153/2017", astfel cum este cuprinsă la art. 2. Soluția instanței de fond a fost criticată prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. de către pârât care, prin cererea de recurs, a invocat și excepția rămânerii fără obiect a acțiunii în raport de Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte va răspunde punctual criticilor invocate. În ceea ce privește criticile vizând greșita respingere de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinarea formulată, instanța de control judiciar constată că petitul acțiunii vizează obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin de salarizare, respectiv a unei noi decizii de salarizare, fără plafonarea instituită asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În raport de calitatea intimaților-reclamanți, de procurori, respectiv de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, se disting două situații: Stabilirea indemnizațiilor de încadrare cuvenite procurorilor, cu consecința emiterii unor acte administrative, este în competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că în privința intimaților-reclamanți care au calitate de procurori (A., B., C., D., E.), recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are calitate procesuală pasivă. Însă, stabilirea indemnizațiilor de încadrare cuvenite personalului auxiliar de specialitate - grefieri (F., G., H., I., J. și K.), cu consecința emiterii unor acte administrative, aparține Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest sens, se observă că la dosarul instanței de recurs, la solicitarea instanței de a se depune deciziile individuale de salarizare emise în baza Ordinului nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru intimații-reclamanți care au calitatea de grefieri s-au depus Decizia nr. 112 și Decizia nr. 124 împreună cu anexa nr. 1 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin Decizia nr. 112 s-a dispus: "Art. 1 - Începând cu data de 07 decembrie 2018, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex și specialiștii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și unitățile de parchet din circumscripția teritorială, se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, în condițiile prezentei decizii. Art. 2 - Drepturile salariale calculate începând cu data indicată, ale personalului prevăzut la art. 1 din prezenta decizie, se stabilesc prin decizii ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. (...)" Prin Decizia nr. 124 s-a dispus: "Art. 1 - Începând cu data de 01 aprilie 2023, personalul auxiliar de specialitate (cu excepția specialiștilor IT) din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și unitățile de Parchet din subordine, prevăzut în anexa nr. 1, beneficiază de drepturile salariale menționate în dreptul fiecăruia. Art. 2 - Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta decizie. (...)" Prin urmare, în ceea ce îi privește pe intimații-reclamanți care au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, instanța nu îl poate obliga pe recurentul-pârât din prezenta cauză să emită o nouă decizie de salarizare, câtă vreme competența aparține Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În raport de aceste considerente, se impune casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de F., G., H., I., J. și K. pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În ceea ce privește criticile vizând greșita respingere de către prima instanță a excepției prescripției extinctive invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, reținându-se în mod corect de către prima instanță că reclamanții nu au solicitat recalcularea drepturilor salariale pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. în materia prescripției extinctive (art. 2500, 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517) invocate de recurentul-pârât. Prin urmare, soluția primei instanțe este legală, motiv pentru care va fi menținută. În continuare, Înalta Curte reține că excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de recurentul-pârât în cadrul motivelor de recurs, este o excepție de fond, peremptorie și absolută, și constă în faptul că obiectul cererii de chemare în judecată fie nu mai poate fi realizat, fie a fost realizat deja, lipsind de temei acțiunea civilă a reclamantului. Astfel, excepția rămânerii fără obiect reprezintă o chestiune de ordine publică, încadrabilă în pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ce poate fi invocată de părți și însușită de instanță. Conform Ordinul nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, drepturile salariale ale intimaților-reclamanți care au calitatea de procurori (A., B., C., D. și E.) au fost recunoscute conform VRS 605,225 începând cu data de 07.12.2018 fără a se mai face referire la plafonarea prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru menționată. Încadrând, din oficiu, susținerile recurentului - pârât referitoare la rămânerea fără obiect a acțiunii în motivul de casare precizat, având în vedere caracterul său de ordine publică, Înalta Curte apreciază că, raportat pe de o parte la Ordinul nr. 551 din 12 aprilie 2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Anexa la acest ordin și, pe de altă parte, raportat la principiul disponibilității, în condițiile în care le-a fost recunoscute reclamanților care au calitatea de procurori, dreptul la stabilirea indemnizației de încadrare prin raportare la VRS 605,225 începând cu data de 15.03.2018, cererea de anulare a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 a rămas fără obiect. Instanța de control judiciar reține că argumentele cu privire la modalitatea de executare a hotărârilor judecătorești, având ca obiect acordarea de drepturi salariale în favoarea personalului din instituții și autorități publice, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) O.U.G. nr. 114/2018, nu sunt de natură să susțină legalitatea actului administrativ contestat, întrucât nu au legătură cu obiectul prezentului litigiu, care nu îl constituie punerea în executare a sentințelor nr. 1913/10.12.2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2020 și nr. 4089/12.10.2021 pronunțată în de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2020. Astfel, efectele produse de O.G. nr. 114/2018 sau orice alt act normativ care stabilește modalitatea de plată a drepturilor salariale restante nu reprezintă o chestiune cu care este învestită instanța de contencios administrativ în litigiul de față, acestea ținând doar de o eventuală punere în executare a unor titluri executorii reprezentate de hotărârile judecătorești pronunțate. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, apreciind recursul ca fiind fondat în limitele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să caseze în parte sentința atacată și, rejudecând, să respingă acțiunea formulată de F., G., H., I., J. și K. pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, iar acțiunea formulată de A., B., C., D. și E. va fi respinsă ca rămasă fără obiect. Vor fi menținute dispozițiile sentinței atacate referitoare la respingerea excepției prescripției extinctive și respingerea excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în raport cu reclamanții A., B., C., D. și E.. PENTRU ACESTE MOTIVE,