ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2580/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2580/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 16 mai 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin sentința civilă nr. 3605 din 24.06.2022 Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București și a anulat H.C.G.M.B. nr. 269/21.12.2000, emisă de către instituția pârâtă.
Împotriva acestei sentințe, dar și a încheierii din data de 19.10.2018, a formulat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului București.
De asemenea, pârâtul Municipiul București prin Primar General a formulat recurs împotriva sentinței nr. 3605/24.06.2022 pronunțate de Tribunalul București, precum și împotriva încheierilor de ședință din 06.05.2022, 16.11.2018, 19.10.2018 și 2.11.2018, care fac parte integrantă din aceasta, solicitând casarea Sentinței recurate și a încheierilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, casarea Sentinței și a încheierilor recurate și rejudecarea litigiului cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
La primul termen de judecată, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, solicitând anularea sentinței civile nr. 3605/24.06.2022.
Soluția instanței de fond
Prin decizia nr. 1192 din 3 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii.
Au fost admise recursurile formulate de recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului București și recurentul-pârât Municipiul București, prin primar general, ambele împotriva sentinței civile nr. 3605/24.06.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A..
A fost anulată sentința recurată.
Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.
Apărările intimaților
Intimatul-pârât Municipiul București prin Primar General a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, tardivității și lipsei de interes a recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Cu privire la cererea recurentei-reclamante de repunere a cauzei pe rol, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 400 din C. proc. civ. potrivit cărora "Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților".
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța de control judiciar apreciază că pentru soluționarea litigiului nu sunt necesare noi probe și nici lămuriri noi care ar justifica repunerea pe rol.
Împrejurarea că recurenta-reclamantă a formulat o solicitare de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este de natură să facă aplicabil textul de lege sus menționat, în condițiile în care nu sunt necesare probe sau lămuriri noi pentru corecta soluționare a cauzei.
Analizând cu prioritate excepția tarvidității formulării cererii de recurs, astfel cum prevăd dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este tardiv formulat.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
În ceea ce privește recursul formulat de reclamantă, se constată că sentința recurată a fost comunicată acesteia la data de 16.06.2023, iar cererea de recurs a fost înaintată prin poștă la data de 17.07.2023, conform datei menționate pe plicul de corespondență de la dosar recurs.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.
În raport de aceste aspecte, se constată că recursul de față a fost declarat și motivat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că, în cauză, termenul de declarare a recursului este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, Înalta Curte reține că sunt nefondate.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel", fiind astfel reglementat termenul legal imperativ comun procedurilor civile, de la care se derogă prin dispoziții legale speciale.
Astfel, prevederea legală specială incidentă materiei contenciosului administrativ este cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și arată că "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Prin urmare, pentru considerentele anterior arătate și în temeiul dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1192 din 3 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei.
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1192 din 3 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.