ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2572/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 01 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. și societatea Apă Canal Sibiu S.A., a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 4/12.01.2022, emisă de pârâtul 1 și, rejudecând cauza în fond:

- să se constate inadmisibilitatea petiției introductive a reclamantului - pârât B. dată de lipsa condițiilor de fond și formă cerute de art. 11, din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor;

- să se admită excepția de necompetență a CNCD, raportată la obiectul petiției, în principal, să se admită excepția lipsei obiectului petiției și, în subsidiar, să se respingă petiția pentru obiectul vădit nefondat al acesteia;

- pe fondul cauzei, a solicitat să se respingă petiția ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 22 din 21 februarie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. și S.C. Apă Canal S.A. Sibiu și, în consecință, a anulat Hotărârea nr. 4/12.01.2022, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 22 din 21 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B..

3.1. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 2 alin. (5) și ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În opinia acestuia, faptele reclamate conduc la concluzia că atitudinea ostilă de hărțuire a fost determinată de activitatea profesională a petentului și atitudinea ulterioară a acestuia.

Astfel, motivul hărțuirii este cert: performanța/activitatea profesională și atitudinea petentului.

Așadar, există inclusiv un criteriu/motiv de discriminare, respectiv împlinirea elementelor constitutive ale faptei de hărțuire în sensul art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

3.2. Pârâtul B. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, în principal, menținerea Hotărârii CNCD nr. 4/12.01.2022, iar în subsidiar, anularea acestei hotărâri, cu obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la reexaminarea petiției formulată de acesta.

Recurentul-pârât a susținut că abordarea instanței de fond privind imposibilitatea de a se raporta la alte norme de drept material decât cele indicate în actul administrativ jurisdicțional contravine fundamental, în principal, cu prevederile art. 22 din C. proc. civ., dar și jurisprudenței și doctrinei juridice.

Pentru a lămuri chestiunea supusă analizei și prezentul recurs, respectiv dacă judecătorul poate schimba calificarea juridică a cererii fără a încălca astfel principiul disponibilității, trebuie ținut seama în primul rând de dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, independent de faptul că părțile nu ar indica niciun temei de drept pentru cererile și apărările lor sau ar indica un temei de drept greșit, judecătorul are îndatorirea legală de a identifica normele de drept incidente în speța dedusă judecății, prin raportare la starea de fapt relatată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, și, respectiv, starea de fapt invocată de pârât prin întâmpinare sau acțiunea reconvențională.

În situația în care Curtea de Apel Alba Iulia ar fi considerat că CNCD a analizat cauza doar din perspectiva conținutului art. 2 alin. (5)

1

până la 5

7

(adăugat în conținutul art. 2), avea procedural soluția de a trimite cauza spre rejudecare în procedura jurisdicțională.

Recurentul-pârât a mai arătat că perspectiva necesității existenței unei "situații similare" sau a existenței unui "criteriu" pentru constatarea existenței unei hărțuiri la locul de muncă reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material, întrucât, pe de o parte, nu există nicio rațiune ca unui subordonat ierarhic să i se ceară să probeze "situații similare" sau "criterii" pentru a se considera jignit și hărțuit când directorul unei entități face afirmații de genul celei citate în hotărâre CNCD, iar pe de altă parte, nu există "situația similară" sau "criteriul" pentru situația în care Șefului Serviciului Relații Publice i se interzice (după ani mulți de activitate cu acces la parola paginii de internet a societății) să mai aibă acces la acea pagină, iar sarcinile sale sa fie transferate către un alt angajat care nu are pregătire în domeniul relațiilor de comunicare publică, fiind inginer IT.

În acest context, a susținut că legiuitorul, când în anul 2020 a introdus prin Legea nr. 167 elementele care definesc hărțuirea la locul de muncă, nu a avut în vedere probațiuni de genul celei indicate de instanța de fond, iar în acest sens a indicat expunerea de motive a proiectului de completare a legii.

Totodată, referitor la elementele stării de fapt care probează existența unui caz de hărțuire morală la locul de muncă, a considerat că descrierea faptelor din hotărârea CNCD, certificată în parte și în considerentele sentinței recurate sunt sancționabile din perspectiva incidenței art. 5

1

lit. a), b) și c), art. 5

2

și 5

3

din O.G. nr. 137/2000 modificată și completată.

Astfel, blocarea accesului la site-ul societății în virtutea de Șef birou relații publice, pe lângă blocarea unei bune părți a activității specifice, a dus și la o deteriorare a raporturilor de muncă și a demnității sale în raport cu ceilalți salariați (art. 5

1

lit. a) din O.G. nr. 137/2000).

Cuvintele jignitoare (de nereprodus) privind propunerile de distribuire a unor materiale care să genereze o accesare mai intensă a internetului în detrimentul folosirii mijloacelor pe suport de hârtie este sancționabilă din perspectiv incidenței art. 5

1

lit. b) și art. 5

2

din O.G. nr. 137/2000, iar refuzul de a i se permite participarea la organismul asociativ național al societăților de apă-canal a cărei președinție a comisiei de comunicare și relații publice o deținea realizează o formă de hărțuire morală prevăzută de art. 5

3

din O.G. nr. 137/2000.

Recurentul-pârât a considerat că această succesiune de fapte nu au avut decât caracterul unor acte pregătitoare măsurii luate de concediere ca urmare a unei pretinse desființări a postului, măsură concretizată prin Decizia nr. 187/11.07.2022.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 iunie 2023, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. sunt nefondate, pentru considerentele următoare:

Înalta Curte constată că împotriva hotărârii recurate au formulat recurs ambii pârâți, formulând critici de nelegalitate ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte urmează să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Hotărârea nr. 4/12.01.2022, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ce face obiectul prezentului dosar dedus judecății, s-a stabilit că în speță se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (5) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind aplicată reclamantului sancțiunea amenzii în cuantum de 2.000 RON, conform art. 5 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 2/2001 .

În motivarea hotărârii, s-a reținut în esență că, din probele administrate în cauză rezultă elemente care conțin hărțuirea pârâtului B., fiind astfel menționate trei fapte de discriminare.

S-a stabilit că pârâtului B. i-a fost restricționat accesul la pagina de internet a companiei, prin modificarea parolelor de acces, aspect constatat în data de 16 august 2020, când a fost solicitat de directorul tehnic al societății să posteze de urgență o întrerupere a furnizării apei pe pagina de web a societății și confirmat de dl. inginer din cadrul Biroului IT care i-a comunicat că aceasta a fost decizia directorului general.

Apoi, în data de 09 aprilie 2021, în cadrul unei discuții telefonice cu directorul general pe tema unui flyer de informare ce se dorea transmis tuturor abonaților în scopul activării facturii electronice, răspunsul la întrebarea petentului referitor la ce crede reclamantul despre cele două modele de personalizare propuse, transmise prin email pe data de 05 aprilie 2021 (una dintre imagini surprinzând o persoană care îmbrățișează un copac, mesajul fiind "Alege factura electronică! Salvează un copac!") a fost "aia cu copac luat în brațe ..nu…parcă f.. copacul!", reprezintă o atitudine umilitoare, denigratoare la adresa activității profesionale a petentului.

Totodată, CNCD a mai reținut că activitatea de discreditare a reputației profesionale a petentului s-a manifestat și în luna ianuarie 2021, când C. a solicitat directorilor generali să transmită o nouă listă a specialiștilor ce vor reprezenta compania în cadrul a diferite comisii de specialitate din cadrul asociației, organism aflat într-o reorganizare structurală, iar reclamantul a refuzat să-l nominalizeze și pe petent, deși acesta este membru în Comisia de Comunicare Relații Clienți încă din anul 2009, iar în ultimii 4 ani a activat ca președinte al acesteia.

Reclamantul A. a solicitat anularea acestei hotărâri, iar Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că se impune anularea hotărârii CNCD, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2 alin. (5) și ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Această concluzie este corectă, fiind însușită și de către instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident în cauză.

Criticile recurentului-pârât B. cu privire la neanalizarea în cauză a elementelor constitutive ale faptei de hărțuire morală reglementată de dispozițiile art. 2 alin. (5

1

) - (5

7

) din O.G. nr. 137/2000 sunt nefondate.

Astfel cum s-a reținut și anterior, prin hotărârea contestată în cauză, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în urma analizării faptelor reclamate prin petiția formulată de recurentul-pârât B., a constatat că se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (5) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Petiția reclamantului a fost analizată sub toate aspectele de discriminare și hărțuire invocate, actul administrativ atacat fiind emis în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 137/2000, neputând fi decelată vreo cauză de nulitate referitoare la analizarea parțială (incompletă) a sesizării.

În acest context, se are în vedere că, deși i-a fost comunicată hotărârea emisă de CNCD și avea posibilitatea să își exprime o eventuală nemulțumire cu privire la neanalizarea faptelor reclamate prin raportare la prevederile art. 2 alin. (5

1

) - (5

7

) din O.G. nr. 137/2000 ce reglementează hărțuirea morală, prin contestarea acesteia, recurentul-pârât nu a înțeles să uzeze de calea de atac prevăzută la art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000.

De altfel, nici prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond acesta nu a invocat apărări în acest sens, ci doar prin concluziile orale susținute cu ocazia dezbaterii cauzei pe fond, precum și prin criticile dezvoltate pe larg prin cererea de recurs, a învederat că în speță ar fi întrunite elementele constitutive ale faptei de hărțuire morală reglementată de dispozițiile art. 2 alin. (5

1

)- (5

7

) din O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, având în vedere limitele învestirii stabilite de petent prin plângerea adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dar și cele privind învestirea instanței de contencios administrativ cu o contestație împotriva unei hotărâri prin care au fost analizate faptele reclamate exclusiv prin raportare la hărțuirea reglementată de prevederile art. 2 alin. (5) O.G. nr. 137/2000, precum și faptul că au fost invocate omisso medio critici direct în timpul dezbaterilor pe fond, fără o contestare în prealabil a hotărârii CNCD, critici dezvoltate ulterior prin cererea de recurs, instanța de recurs reține că în mod corect instanța de fond nu a procedat la analizarea legalității hotărârii contestate în cauză și din perspectiva unei eventuale fapte de hărțuire morală, judecătorul fondului îndeplinindu-și obligația prevăzută la art. 22 alin. (1) C. proc. civ. de a soluționa litigiul conform regulilor de drept ce îi sunt aplicabile.

În aceste condiții, nici instanța de control judiciar nu va proceda la examinarea criticilor de nelegalitate referitoare la analiza faptelor reclamate prin petiția adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. (5

1

) - (5

7

) din O.G. nr. 137/2000.

Criticile formulate de recurenții-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. cu privire la greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 2 alin. (5) O.G. nr. 137/2000, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, "hărțuirea" este definită ca fiind orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant și ofensiv.

Din textul de lege precitat, rezultă că, pentru a fi în prezența hărțuirii reglementate de O.G. nr. 137/2000, crearea cadrului intimidant, ostil, degradant ori ofensiv trebuie să reprezinte o consecință a comportamentului bazat pe unul sau mai multe dintre criteriile interzise. În cazul hărțuirii trebuie să fie relevată o legătură de cauzalitate între criteriul interzis și crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, astfel încât nu orice comportament abuziv, care duce la crearea unui astfel de cadru, poate fi considerat hărțuire, atât timp cât nu are la bază un criteriu discriminatoriu.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale mai sus menționate, reținând că în cauză nu este invocat un criteriu care să fi determinat caracterul discriminatoriu al faptelor intimatului-reclamant, ci doar se susține în esență că evenimentul care ar fi declanșat acțiunile de hărțuire ar fi fost conduita pârâtului B. de la începutul lunii martie 2020, vis-a-vis de desemnarea de către reclamant la conducerea Biroului Administrativ a unei persoane în legătură cu care pârâtul a comunicat directorului general faptul că nu deține cunoștințele necesare ocupării unei astfel de poziții.

Prima instanță a procedat la analiza celor trei fapte calificate de CNCD ca fiind de discriminare/hărțuire, reținând în mod corect, în ceea ce privește restricționarea accesului la pagina de internet a companiei, precum și refuzul nominalizării pârâtului B. în ianuarie 2021 în C. în calitate de reprezentant al societății Apa Canal S.A. Sibiu, deși acesta era membru al Comisiei de Comunicare încă din anul 2009, ca fiind chestiuni de oportunitate, care intră în atribuțiile directorului general, care are obligația să asigure și să promoveze imaginea societății și să dispună măsuri în vederea eficientizării activității din punct de vedere organizatoric și economic, și care nu îl împiedică pe recurentul-pârât B. să își îndeplinească atribuțiile din fișa postului, întrucât, pe de o parte, acesta avea acces la pagina de internet a companiei prin intermediul personalului de specialitate, respectiv a specialistului IT, iar pe de altă parte, acesta nu avea obligația stabilită prin fișa postului de a fi reprezentant al companiei în cadrul asociației profesionale non profit C., putând oricum participa la lucrările acestei asociații și ca persoană fizică.

În ceea ce privește pretinsa faptă de discriminare constând în discuția telefonică din data de 09 aprilie 2021 pe tema realizării unui flyer de informare, în care i se impută intimatului-reclamant folosirea unui limbaj neadecvat cu privire la una dintre propunerile recurentului-pârât B., aceasta nu poate să conducă la concluzia că intimatul-reclamant ar fi adoptat față de acesta un comportament diferențiat care să aibă drept rezultat "crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv".

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, această faptă nu poate fi analizată cu ignorarea istoricului relațional între părțile implicate, aceștia fiind în relații profesionale foarte bune, care au existat între cei doi o lungă perioadă de timp, până în luna martie 2020, existând o anumită obișnuință a purtării unor discuții la nivel colocvial.

Concluzia instanței de fond este de altfel susținută și de materialul probator administrat în cauză, din depoziția martorului D. rezultând că în repetate rânduri de-a lungul timpului au avut loc între colegi și întâlniri în afara programului de lucru, la care au participat și părțile cauzei, iar în cadrul acestor întâlniri se purtau discuții deschise, ca între prieteni, de multe ori fiind folosite și expresii puțin mai amicale.

În orice caz, simpla existență a unor comportamente care pot afecta din punct de vedere psihic și emoțional o persoană la locul de muncă nu poate conduce la constatarea existenței hărțuirii, în măsura în care din probele administrate nu rezultă că respectivele comportamente au avut la bază un criteriu de discriminare. Prin urmare, analiza eventualelor consecințe pe care le pot produce asemenea comportamente, dar care nu au la bază un criteriu discriminatoriu, nu se poate realiza în cadrul special reprezentat de O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat instanța de fond că intimatul-reclamant A., în calitatea sa de director general al societății Apă Canal S.A. Sibiu, nu a adoptat față de recurentul-pârât B. un comportament diferențiat care să conducă la "crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv", astfel că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de recurenții-pârâți prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. împotriva sentinței civile nr. 22 din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 mai 2024.