ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 25/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 25/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al Județului Călărași, obligarea acestora la radierea din aplicația "Titularizare 2018" a expresiei propoziționale "angajat pe perioadă determinată" și înlocuirea acestei expresii cu expresia "angajat pe durată nedeterminată", având în vedere că are statutul de profesor titular angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2391 din 11 octombrie 2019, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 425 din 27 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecata recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2391 din 11 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a formulat contestație în anulare recurentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.
La termenul din data de 10 ianuarie 2023, la care au avut loc dezbaterile, contestatorul A. a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata contestației în anulare.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare.
Referitor la cererea de renunțare la judecată, Înalta Curte are în vedere faptul că instanța trebuie să fie învestită legal, adică cererea să fie timbrată și introdusă în termenul prevăzut de lege, or, lipsa unei condiții, respectiv a introducerii cererii în termen, reprezintă lipsa unei căi de atac valabile, așa încât primează soluționarea excepției tardivității.
Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată din oficiu, excepție de procedură absolută și peremptorie, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, contestația în anulare urmând a fi respinsă ca tardiv formulată, în considerarea argumentelor ce succed.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., republicat.
În speță, în urma verificării regularității promovării contestației în anulare de către contestatorul A., Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 506 din C. proc. civ.: "(1) Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă"; (2) Contestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut de alin. (1) sub sancțiunea nulității acesteia."
Decizia instanței de recurs a fost comunicată părții recurente la data de 02.07.2022, conform dovezii de înmânare aflată în dosarul de recurs, iar contestația în anulare a fost formulată de contestator la 11.08.2022, conform ștampilei de primire, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere potrivit dispozițiilor art. 181-183 C. proc. civ.
Pe cale de consecință, în considerarea argumentelor reținute supra și a textelor legale invocate, Înalta Curte va respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 425 din 27 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 425 din 27 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.