ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2456/2024

Hotărârea ce face obiectul contestației în anulare Prin decizia civilă nr. 1772 din 29 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1927 din 30 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare exercitată în cauză Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 aprilie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealu Spirii" București-Ilfov, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc. civ. solicitând anularea deciziei de la pct. I.1., întrucât este nelegală. În motivarea contestației, a susținut, în esență, următoarele: 1.primul motiv-art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.-dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece, la data pronunțării instanței de recurs, art. 416 din C. proc. civ. a fost modificat de decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 256 din 16 martie 2022, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. 2.al doilea motiv-art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.-dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece Curtea de Apel București a apreciat în mod greșit, prin hotărârea pronunțată în data de 30 iunie 2022, că termenul de perimare a început să curgă la data de 9.06.2021, împlinindu-se la 9.12.2021; 3.al treilea motiv-art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.-hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă, întrucât cererea de recuzare a completului nr. 2, învestit cu soluționarea recursului finalizat prin decizia contestată în cauză, a fost în mod greșit respinsă la data de 19.01.2023 și, prin urmare, instanța de recurs nu era imparțială; 4.al patrulea motiv-art. 503 alin. (1) C. proc. civ.-întrucât contestatorul nu a fost legal citat, în condițiile în care nu i s-a comunicat adresa din 30.06.2017 a Direcției Generale de Protecție Internă, înainte de emiterea citației în 2023; 5.al cincilea motiv-art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.- hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă, deoarece până la 23 februarie 2023, în dosarul nr. x/2022, procesul nu se terminase; 6.alt motiv pentru admiterea contestației în anulare-art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.-dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece s-a încălcat cel puțin art. 1326 din C. civ. (Legea nr. 287/2009) de către Curtea de Apel București; 7.alt motiv pentru admiterea contestației în anulare-art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.-dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a ignorat cererile recurentului-reclamant depuse de acesta în dosarul nr. x/2017, la data de 28 aprilie 2022, astfel că, în perioada 28.04.2022 - 20.06.2022, nu trecuse mai mult de jumătate de an; 8.alt motiv pentru admiterea contestației în anulare-art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.-hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă, deoarece, în perioada 23.11.2017 - 3.02.2023, nicio instanță din România nu a respectat prezumția de nevinovăție și nici dreptul la apărare, dreptul la informare, dreptul la un proces corect/echitabil, dreptul de a cunoaște dosarul cauzei; 9.alt motiv pentru admiterea contestației în anulare-art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.-dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece Curtea de Apel București a încălcat art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 256 din 16 martie 2022, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. 10.alt motiv pentru admiterea contestației în anulare-art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.-dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece Curtea de Apel București a refuzat să judece dosarul nr. x/2017, încălcând art. 6 din Convenția EDO și art. 21 din Constituția României; 11.alt motiv pentru admiterea contestației în anulare-art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.-hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă, deoarece până la 23 februarie 2023, procesul din dosarul nr. x/2022 nu se terminase, acest dosar având termen fixat la ÎCCJ, la data de 21 iunie 2023; 12.alt motiv pentru admiterea contestației în anulare-art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.-dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece Curtea de Apel București nu respectat dreptul la judecarea dosarului nr. x/2017 în conformitate cu art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția EDO; 13.alt motiv pentru admiterea contestației în anulare-art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.-dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece, nici instanța de recurs nu vrea să respecte dreptul la judecarea dosarului nr. x/2017 în conformitate cu art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția EDO; în conformitate cu decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în cazul suspendării facultative, dispuse de instanță în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni, instanța de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului; 14.alt motiv pentru admiterea contestației în anulare-art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.-dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece, în perioada iunie 2021- ianuarie 2023, exista posibilitatea ca Înalta Curte de Casație și Justiție a României să constate nulitatea sau/și să caseze sau/și să anuleze decizia civilă nr. 3433 din 8 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în dosarul nr. x/2017.

Apărările formulate față de contestația în anulare 3.1. Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate tardivitatea prezentei căi extraordinare de atac și respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât, în esență, criticile contestatorului asupra deciziei civile nr. 1772/2023 nu se subsumează motivelor de admisibilitate ale contestației în anulare prevăzute de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ. 3.2. Intimatul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealu Spirii" București-Ilfov a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, precum și excepția nulității contestației în anulare cu consecința respingerii acestei căi extraordinare de atac, ca inadmisibilă. 3.3. Intimatul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile nulității și inadmisibilității contestației în anulare, iar în subsidiar, respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată.

Cerere de modificare a contestației în anulare La data de 30 ianuarie 2024, contestatorul A. a înregistrat la dosar o cerere de modificare a contestației în anulare, pentru motivele dezvoltate la filele x verso dosar.

Apărările formulate față de cererea de modificare a contestației în anulare Prin note scrise, înregistrate la dosar la 27 februarie 2024, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat admiterea excepției nulității cererii de modificare a contestației în anulare, întrucât, potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. civ., această cerere trebuia motivată în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancțiunea nulității, respectiv în 15 zile de la data comunicării hotărârii. II. Considerentele Înaltei Curți II.1. În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației în anulare Prin întâmpinarea depusă față de contestația în anulare, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare, întrucât, potrivit art. 506 C. proc. civ., termenul de exercitare a contestației în anulare este de 15 zile de la data comunicării hotărârii. Or, în cauză, decizia civilă nr. 1772/29.03.2023 a ÎCCJ-SCAF, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost comunicată intimatului (MAI) la data de 14.11.2023, iar prezenta contestație în anulare a fost exercitată la data de 13.04.2023. Deliberând asupra excepției tardivității formulării contestației în anulare, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., (c)ontestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. Decizia instanței de recurs a fost comunicată contestatorului la data de 14.11.2023 (conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar de recurs), iar contestația în anulare a fost formulată de către contestator la data de 11.04.2023 (conform datei poștei de pe plicul aflat la dosar de recurs). Termenul pentru introducerea contestației în anulare, de 15 zile de la data comunicării deciziei, se împlinea la data de 15.12.2023, însă, cum s-a arătat mai sus, contestatorul a formulat contestația în anulare la data de 11.04.2023, deci, anterior împlinirii termenului de formulare a contestației în anulare. Prin urmare, se reține că prezenta cale extraordinară de atac a fost formulată cu respectarea termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată de intimatul MAI. II.2. În ceea ce privește excepția tardivități cererii de modificare a contestației în anulare Prin note scrise depuse față de cererea de modificare a contestației în anulare, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția nulității cererii de modificare a contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, (c)ontestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancțiunea nulității acesteia, susținând că termenul de exercitare a contestației în anulare este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, motivarea trebuind depusă, sub sancțiunea nulității, potrivit articolului antereferit în același termen instituit pentru exercitarea căii extraodinare de atac. Cu titlu prealabil, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte procedează la recalificarea excepției nulității cererii de modificare a contestației în anulare invocată prin note scrise de intimatul MAI ca fiind excepția tardivității cererii de modificare a contestației în anulare. Deliberând asupra acestei excepții, Înalta Curte reține, după cum a arătat la pct. II.1. din prezenta decizie, că termenul pentru introducerea contestației în anulare, de 15 zile de la data comunicării deciziei, prevăzut la alin. (1) al art. 506 C. proc. civ., se împlinea la data de 15.12.2023, și că, potrivit alin. (2), contestația trebuia motivată în același termen, respectiv până la data de 15.12.2023. Însă, în cauză, contestatorul a formulat cerere de modificare a contestației în anulare, la data de 30 ianuarie 2024, în mod evident, cu mult peste termenul anterior menționat (15.12.2023). În aceste condiții, Înalta Curte va admite excepția tardivității cererii de modificare a contestației în anulare, invocată de intimatul MAI. II.3. În ceea ce privește contestația în anulare Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constată că, deși se enumeră 14 așa zis motive pentru admiterea contestației în anulare, în realitate, prezenta contestație în anulare a fost întemeiată doar pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 2 C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;(...)" Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că susținerile intimaților cu privire la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale contestației în anulare sau al nemotivării contestației în anulare, reprezintă, în raport de motivele de fapt învederate, apărări formulate pe fondul contestației în anulare, motiv pentru care, aceste susțineri nu vor fi analizate cu prioritate ci în cadrul examinării cerințelor impuse de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc. civ. Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, Înalta Curte va proceda, în continuare, mai întâi, la examinarea contestației în anulare de drept comun, prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. În speță, se constată că, pe calea contestației în anulare, contestatorul invocă faptul că pentru termenul din data de 29 martie 2023, la care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a judecat recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 1927 din 30.06.2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, nu a fost legal citat, în condițiile în care nu i s-a comunicat adresa din 30.06.2017 a Direcției Generale de Protecție Internă. Verificând lucrările dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în care a fost pronunțată decizia nr. 1772 din 29 martie 2023 se constată că la dosarul de recurs există dovada comunicării citației emise recurentului A. pentru termenul de judecată din data de 29 martie 2023, comunicare ce a avut loc la data de 20 februarie 2023. Prin urmare, susținerea recurentului că nu a fost citat pentru termenul la care s-a soluționat cererea sa de recurs este nefondată, în condițiile în care acesta a fost legal citat la adresa indicată prin cererea de recurs. Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută susținerea contestatorului conform căreia nu a fost legal citat, pe considerentul că acestuia nu i-au fost comunicate copii ale unor acte care nu sunt destinate publicității (respectiv, adresa din 30.06.2017 a Direcției Generale de Protecție Internă). Aceasta pentru că analizarea respectivului înscris este o activitate exclusiv de competența instanței învestite cu soluționarea litigiului, iar un asemenea argument nu poate fi circumscris cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care se referă doar la ipoteza în care contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, nelegala citare a recurentului pentru termenul la care s-a soluționat recursul, nu se confirmă, astfel că, motivul contestației în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. urmează a fi respins, ca neîntemeiat. De asemenea, analizând hotărârea atacată, prin prisma motivului contestației în anulare de drept comun, prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte observă că, din conținutul normativ al acestui text de lege rezultă că, pentru reținerea incidenței unui astfel de motiv de contestație în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: hotărârea să fi fost pronunțată fie de o instanță necompetentă absolut, fie cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței; excepția necompetenței absolute a instanței de judecată sau excepția nelegalei alcătuiri a instanței de recurs să fi fost invocată de părți în fața instanței de recurs; instanța de recurs să fi omis să se pronunțe asupra acesteia. În doctrina de specialitate și în jurisprudență s-a apreciat constant că prima teză vizează încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență, respectiv încălcarea competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; încălcarea competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; încălcarea competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Totodată, cea de-a doua teză se referă la nerespectarea normelor imperative referitoare la alcătuirea instanței, și anume, cele privind compunerea completului de judecată cu numărul de judecători cerut de lege, în acest complet să nu intre judecători incompatibili sau față de care a fost admisă cererea de abținere sau recuzare, participarea celorlalte organe și persoane atunci când aceasta este obligatorie conform legii. Or, date fiind dispozițiile sus indicatului text de lege, precum și instanța a cărei hotărâre se atacă, Înalta Curte reține că invocarea de către contestator a necompetenței completului nr. 2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru simplul motiv că cererea de recuzare a completului în cauză a fost respinsă, nu echivalează cu necompetența absolută a instanței de judecată. Pe de altă parte, atât din cuprinsul cererii de recurs, cât și din cel al deciziei nr. 1772/2023, nu rezultă că ar fi fost ridicată vreuna dintre excepțiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. Faptul că s-a solicitat recuzarea completului nr. 2 al ÎCCJ-SCAF, cerere, de altfel, respinsă, este fără relevanță în speța de față. Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile invocate de contestator în susținerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. Cât privește prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestator o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la aplicarea greșită a condițiilor prevăzute de textul de lege incident pentru constatarea perimării recursului său. Contestatorul invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Prin promovarea contestației în anulare, titularul căii de atac urmărește să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condițiile de exercitare ale contestației în anulare, care vizează, astfel cum s-a arătat anterior, doar greșeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar nu presupuse greșeli de judecată. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE,