ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2287/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.01.2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamantul Consorțiul de Lichidatori Judiciari A. - B. Lichidator Judiciar al C. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea în totalitate a Deciziei nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit art. 316, alin. (11), lit. c) din Legea nr. 227/2015, emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. La data de 14.02.2022, reclamanta a depus precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, indicând că, prin intermediul contestației formulate solicită, conform prevederilor art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală, atât anularea în tot a Deciziei nr. 3506/SRC/06.12.2021 privind soluționarea contestației depusă de C. - în faliment, cât și anularea Deciziei nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit art. 316, alin. (11), lit. c) din Legea 227/2015, emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. La data de 21.03.2022 pârâta a depus cerere prin care a solicitat introducerea în cauză, în temeiul prevederilor art. 78-79 din C. proc. civ., a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, motivat de faptul că, începând cu data de 01.01.2022, reclamanta C. nu mai este mare contribuabil, conform OPANAF nr. 1721 din 29 octombrie 2021 modificat prin OPANAF nr. 83 din 26 ianuarie 2022, în prezent aceasta aflându-se în administrarea fiscală a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea de ședință din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 2276 din 7 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul Consorțiul de Lichidatori Judiciari A. și B., în calitate de Lichidator Judiciar al C., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - DRCGDF și intervenienta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin DGRFP București. A anulat decizia nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA și decizia nr. 3506/SRC/06.12.2021 privind soluționarea contestației și a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. 1.

Căile de atac exercitate în cauză 1.3.1. Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2276 din 7 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. A apreciat că soluția pronunțată de prima instanță a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Contrar celor reținute de instanța de fond, a apreciat că Decizia nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a fost emisă de pârâta DGAMC în mod legal și în conformitate cu dispozițiile art. 316 alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și cu prevederile OPANAF nr. 2012/2016 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum și a modelului și conținutului unor formulare. În speță, chiar dacă societatea reclamantă se află în procedura de faliment, această situație nu atrage inaplicabilitatea dispozițiilor legale, în sensul că nu poate interveni anularea înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond, având în vedere că aceste dispoziții legale reglementează în mod strict și imperativ situațiile în care se poate dispune anularea înregistrării în scopuri de TVA, fără a fi prevăzută situația de excepție în care persoana impozabilă se află în procedura reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006. Prin urmare, câtă vreme dl. D. încă figurează în calitate de administrator al reclamantei conform informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului și având în vedere că organul fiscal este obligat să respecte strict procedura prevăzută de OPANAF nr. 2012/2016, în ipoteza în care constată ca fiind îndeplinite toate condițiile impuse de dispozițiile legislației fiscale și de procedura de aplicare a acestora, înscrierea în cazierul fiscal al administratorului societății reclamante a unei fapte dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 39/2015 este de natură a determina aplicarea art. 316 alin. (11) lit. c) Codul fiscal, respectiv anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei C. Sub acest aspect, soluția pronunțată este nelegală, recurenta-pârâtă apreciind că prima instanță a adăugat la lege și a stabilit condiții suplimentare normelor de aplicare a acestuia, ceea ce este inadmisibil. Constituția României dispune prin art. 124 alin. (1) că justiția se înfăptuiește în numele legii, adică aplicarea legii se face conform acesteia și nu conform unor condiții suplimentare stabilite în aplicarea legii. Astfel, nicio prevedere dintre cele aplicabile în speță nu stabilește că, în ipoteza în care persoana impozabilă se află în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, acesteia nu i se mai aplică dispozițiile art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv procedura prevăzută de OPANAF nr. 2012/2016. Importantă este doar condiția stabilită în lege, respectiv că persoana care figurează ca administrator al societății reclamante are înscrise în cazierul fiscal fapte de natură să atragă anularea înregistrării în scopuri de TVA a societății. În concluzie, a precizat că au fost verificate și respectate de către pârâta DGAMC condițiile impuse de lege pentru a opera anularea înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei C., astfel că nu se impune anularea Deciziei nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 3506/SRC/06.12.2021, emise de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. 1.3.2. Recurenta-intervenientă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 26 octombrie 2022 și sentinței civile nr. 2276 din 7 decembrie 2022 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A considerat că în mod eronat instanța de fond, prin încheierea de ședință din data de 26.10.2022, a încuviințat introducerea în cauză a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice. Faptul că începând cu 01.01.2022 intimata C. a trecut în administrarea Sector 1 a Finanțelor Publice, nu impune automat și admiterea calității procesuale a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, raportat la obiectul cauzei - anulare unui act administrativ emis de altă instituție, respectiv Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Actele contestate în cauză: decizia nr. 3202/09.11.2021 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA și decizia nr. 3506/SRC/06.12.2021 privind soluționarea contestației sunt emise de DGAMC. Or, în materia contenciosului administrativ dispozițiile legii speciale fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autorități sau ca urmare a răspunsului nejustificativ de a-i se răspunde, și autoritatea publică în cauză. Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, pretențiile reclamantei, neputând fi soluționate decât în contradictoriu cu emitenta actelor contestate - DGAMC. Față de argumentele prezentate, recurenta-intervenientă a solicitat instanței admiterea recursului și modificarea încheierii de ședință din data de 26.10.2022 și a sentinței 2276/07.12.2022, în sensul respingerii cererii de introducere în cauză a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice. În ceea ce privește anularea actelor contestate, raportat la motivele prezentate anterior a solicitat să se constate lipsa calității procesuale a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice. Pe cale de consecință, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 30725/06.09.2017, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice și respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 2276 din 7 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că societatea reclamantă se află în faliment și își păstrează personalitatea juridică doar pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acestora. Societatea nu realizează nicio activitate economică în sensul dispozițiilor art. 269 alin. (2) și art. 316 alin. (1) Codul fiscal, iar administratorul special nu deține calitatea de administrator în raport de dispozițiile art. 137 din Legea nr. 31/1990. Referitor la recursul intervenientei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, considerând că atât din punct de vedere procedural, cât și substanțial, instanța de fond a apreciat în mod corect că se impune introducerea în cauză a recurentei, de vreme ce aceasta reprezintă chiar instituția care va pune în executare hotărârea judecătorească. 1.

Procedura de soluționare a recursurilor În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului formulat de pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocată de intimatul-reclamant, constatând că argumentele de ordin critic formulate în memoriul de recurs, prin care recurenta a invocat, în esență, faptul că soluția pronunțată de prima instanță a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prezintă structura necesară pentru a fi calificate drept critici de nelegalitate care se încadrează în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante Examinând încheierea de ședință și sentința recurate, prin prisma criticilor invocate în cererile de recurs, a apărărilor invocate în întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că atât recursul pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cât și recursul intervenientei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice sunt nefondate pentru argumentele prezentate în continuare. În ceea ce privește recursul formulat de intervenienta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția instanței de fond prin care s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, fiind în acord cu dispozițiile legale incidente. Astfel, chiar dacă actele administrative a căror anulare se solicită în cauză nu sunt emise de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, în mod corect a apreciat instanța de fond că, în conformitate cu dispozițiile art. 78 din C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, se impune introducerea în cauză și a acestei administrații, având în vedere natura raportului juridic dedus judecății, precum și faptul că începând cu 01.01.2022, în temeiul Ordinului Președintelui ANAF nr. 1721/2021 societatea reclamantă nu mai are calitatea de mare contribuabil, aflându-se în administrarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice. Prin urmare, și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice justifică calitate procesuală pasivă, fiind în prezent organul competent din punct de vedere fiscal să administreze societatea reclamantă și, totodată, cea care va pune în aplicare hotărârea judecătorească pronunțată în cauză. Referitor la recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, soluția pronunțată de prima instanță fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Intimatul-reclamant Consorțiul de Lichidatori Judiciari format din A. și E. în calitate de lichidator judiciar al C. a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. 3506/SRC/06.12.2021 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F., prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestația administrativă formulată de societatea reclamantă împotriva Deciziei nr. 3202/09.11.2021 privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, precum și acest din urmă act administrativ fiscal. Prin Decizia nr. 3202/09.11.2021, emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F., s-a dispus anularea, din oficiu, a înregistrării C. în scopuri de TVA, în temeiul art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, motivat de faptul că administratorul special al acesteia, domnul D., figurează cu fapte înscrise în cazierul fiscal - inactivitate fiscală, atragerea răspunderii. Conform dispozițiilor art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, reținute de către pârâtă drept temei în drept al anulării înregistrării în scopuri de TVA: "Organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol: c) dacă asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente. Prin excepție, în cazul societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se dispune anularea înregistrării persoanei în scopuri de TVA dacă: 1. administratorii și/sau persoana impozabilă însăși, în cazul societăților pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2015; 2. asociații majoritari sau, după caz, asociatul unic și/sau administratorii și/sau persoana impozabilă însăși, în cazul altor societăți decât cele menționate la pct. 1, au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2015. Prima instanță a reținut, în esență, că art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal face trimitere directă la Legea societăților nr. 31/1990, astfel că noțiunea de administrator avută în vedere de Codul fiscal se analizează prin raportare la definiția dată acestei noțiuni de Legea societăților. De asemenea, a reținut că după ridicarea dreptului de administrate al unei societății ca urmare a deschiderii falimentului (așa cum este cazul reclamantei C.), administratorul special nu mai are mandat de reprezentare și administrare a societății, aceste atribuții revenind lichidatorului judiciar, care conduce activitatea debitorului. Recurenta-pârâtă a criticat raționamentul instanței de fond susținând că nicio prevedere dintre cele aplicabile în speță nu stabilește că, în ipoteza în care persoana impozabilă se află în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, acesteia nu i se mai aplică dispozițiile art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv procedura prevăzută de OPANAF nr. 2012/2016. În opinia sa, importantă este doar condiția stabilită în lege, respectiv că persoana care figurează ca administrator al societății reclamante să aibă înscrise în cazierul fiscal fapte de natură să atragă anularea înregistrării în scopuri de TVA a societății. Deși este adevărat că dispozițiile legale anterior citate nu exclud societățile aflate în procedura falimentului, Înalta Curte apreciază că e corect raționamentul instanței de fond în sensul că dispozițiile art. 316 alin. (11) lit. c) Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal au în vedere doar situația administratorului, astfel cum este reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, nefiind posibilă extinderea acestei situații la alte persoane care nu au atribuții de administrare a societății, așa cum în mod eronat a procedat autoritatea publică. Prin urmare, în ceea ce îl privește pe intimatul-reclamant nu se poate reține incidența sancțiunii prevăzută de dispozițiile art. 316 alin. (11) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv anularea înregistrării C. în scopuri de TVA, întrucât dl. D. nu este administrator în sensul reglementat de Legea societăților nr. 31/1990, neavând niciun fel de atribuții de reprezentare și administrare a societății aflate în faliment, mandatul său fiind limitat la reprezentarea intereselor acționarilor/asociaților. Or, după ridicarea dreptului de administrare al unei societăți ca urmare a deschiderii falimentului, atribuțiile de reprezentare și administrare a societății respective revin lichidatorului judiciar care conduce activitatea debitorului. Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate. 2.4. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,