ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2254/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 25.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. - Banca pentru Locuințe S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), anularea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa favorabil cererea de anulare a obligațiilor bugetare accesorii formulată de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 69/2020 și înregistrată la MDLPA sub nr. x/28.01.2022 și obligarea pârâtului la soluționarea cererii de amnistie în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a fi pronunțată, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere, în sensul emiterii Deciziei de anulare a obligațiilor bugetare accesorii în cuantum de 388.918.757,69 RON aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv. Prin cererea adițională formulată la 16.01.2023, reclamanta a solicitat și anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 96972/13.09.2022, susținând că prin acest act, autoritatea emitentă a modificat temeiul pentru care a respins inițial cererea de amnistie fiscală, prin adresa nr. x/06.07.2022.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 658 din 20 aprilie 2023 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte actiunea precizată privind pe reclamanta A. - Banca pentru Locuințe S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a anulat adresele nr. x/06.07.2022 și nr. y/13.09.2022 emise de pârât, a obligat pârâtul la solutionarea pe fond a cererii de amnistie fiscală formulată de reclamantă și înregistrată la aceasta sub nr. x/28.01.2022 și sub nr. x/08.03.2022, respingând în rest acțiunea. Anterior, prin încheierea din 28 martie 2023, aceeași instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de autoritatea pârâtă.

Recursul principal Împotriva sentinței și încheierii menționate a declarat recurs principal pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a solicitând casarea în parte a hotărârilor recurate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, pentru motive de nelegalitate pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului referitor la încheierea din 28.03.2023, recurentul-pârât a arătat, în esență, că, având în vedere caracterul contradictoriu al capetelor de cerere formulate reclamantă și modul în care art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri, instanța a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii. Cu privire la sentința civilă nr. 658/20.04.2023, criticile formulate de recurentul- pârât pot fi grupate astfel: - Instanța de fond a reținut greșit incidența în cauză a prevederilor art. IX al capitolului II din O.U.G. nr. 69/2020, constatând, fără o fundamentare legală, că obligațiile bugetare principale cărora le erau aferente obligațiile accesorii pentru care s-a solicitat amnistia erau restante la 31 martie 2020. - Sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. VIII alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 69/2020, care definesc obligațiile bugetare principale scadente la data de 31 martie 2020. În acest sens, a susținut că scadența, în sensul Codului de procedură fiscală, este o noțiune specifică creanțelor fiscale și nu poate fi aplicată creanțelor bugetare, acestea din urmă având doar termen de plată ce se stabilește prin titlul de creanță bugetară emis în condițiile art. 100 din Codul de procedură fiscală; în cauza de față nu a fost emis un titlu de creanță bugetară, astfel că, în opinia recurentului- pârât, nu exista un termen de plată. Obligația de a stabili cu exactitate întinderea prejudiciului produs prin abaterile financiare constatate de Curtea de Conturi și de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia revenea băncii, iar valoarea prejudiciului a fost stabilită cu exactitate după data de 31.03.2020, prin raportul de follow-up nr. 277679/31.08.2021. - S-a făcut aplicarea greșită a art. 663 alin. (3) C. proc. civ. în ceea ce privește caracterul lichid al creanței. - Instanța de fond a apreciat greșit că în speță ar fi incidente prevederile art. XII alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 69/2020, pentru că acestea vizează obligații ale organului fiscal central astfel cum este definit în art. 1 pct. 31 din Codul de procedură fiscală, recurentul- pârât neavând această calitate.

Recursul incident În temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 491, 474 și 472 C. proc. civ., reclamanta a declarat recurs incident împotriva sentinței nr. 658 din 20 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru motive pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Criticile formulate au vizat considerentele sentinței primei instanțe, în ceea ce privește condițiile suplimentare care, în opinia recurentei- reclamante, au fost impuse de instanța de fond pentru anularea obligațiilor bugetare accesorii potrivit O.U.G. nr. 69/2020, respectiv condițiile referitoare la caracterul cert și lichid al creanței principale la data de 31.03.2020. În acest sens, recurenta- reclamantă a arătat că actul normativ instituie amnistia fiscală pentru accesoriile obligațiilor bugetare principale restante la 31 martie 2020, adică obligațiile bugetare pentru care scadența sau termenul de plată s-a împlinit până la respectivă, fără ca impune și condiția ca obligațiile bugetare să fie certe și lichide, așa cum cum impune Curtea de apel cu greșita aplicare a normelor de drept material, prin nesocotirea principiului legalității și a principiului nediscriminării în aplicarea legii.

Apărările formulate în cauză Reclamanta A. - Banca pentru Locuințe S.A. a depus la dosar întâmpinare față de recursul autorității pârâte și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, formulând apărări detaliate față de criticile cuprinse în cererea de recurs. Recurentul- pârât nu a formulat întâmpinare față de recursul incident. II. Soluția Înaltei Curți asupra recursurilor 1. Considerații prealabile Recurenta- reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere îndreptată, în esență, împotriva soluției administrative de respingere a cererii de anulare a obligațiilor bugetare accesorii formulată de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 69/2020 și înregistrată la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (denumit în continuare MDLPA) sub nr. x/28.01.2022. Respingerea cererii de amnistie fiscală a fost transmisă de MDLPA prin adresa nr. x/06.07.2022, în care s-a reținut că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 69/2020, deoarece creanța bugetară principală pentru care se solicita anularea accesoriilor nu era certă, lichidă și exigibilă la 31.03.2020, iar prin adresa nr. x/13.09.2022, reprezentând răspunsul la contestația administrativă formulată de reclamantă, s-a motivat că nu erau îndeplinite condițiile pentru acordarea amnistiei fiscale, pentru că nu fusese emis un titlu de creanță și nu exista un termen plată care să nu fi fost respectat. Creanța bugetară în legătură cu care banca reclamantă a solicitat măsura de amnistie fiscală constă în prejudiciul produs prin abaterile financiare constatate prin decizia Curții de Conturi nr. 17/10.12.2015, sub aspectele menținute prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 3541/2019. Prin încheierea din 28 martie 2023, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât cu referire la un pretins caracter contradictoriu al petitelor cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reținând, în sinteză, că modul în care a fost formulat obiectul acțiunii a fost determinat de conduita autorității publice pârâte, care în soluționarea cererii de amnistie a creat o situație de ambiguitate procedurală care nu poate fi imputată reclamantei și de care pârâtul nu se poate folosi pentru argumentarea unui fine de neprimire. După efectuarea cercetării judecătorești, Curtea de apel a pronunțat sentința recurată în cauză, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat adresele nr. x/06.07.2022 și nr. y/13.09.2022 emise de pârât și a obligat pârâtul la solutionarea pe fond a cererii de amnistie fiscală formulată de reclamantă 2. Analiza motivelor de casare invocate în recursul principal Recursul pârâtului a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează motivul de casare constând în încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În cadrul recursului formulat împotriva încheierii din 28.03.2023, recurentul-pârât a reluat în mare parte motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe în privința cererii de modificare a acțiunii, cu referire la actele emise în procedurile administrative derulate în cauză (redate în sinteză la pag. 34 din sentința nr. 658/20.04.2023), a citat definiția legală a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, cuprinsă în art. art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, și unele paragrafe din încheierea atacată și din sentința finală, după care a solicitat instanței de recurs să constate că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, fără să indice în mod concret nici în ce ar consta finele de neprimire care ar atrage inadmisibilitatea acțiunii prin prisma obiectului acesteia, nici care ar fi normele de drept material greșit interpretate sau aplicate prin încheierea ce formează obiect al recursului. Dimpotrivă, la pag. 4 din cererea de recurs a preluat, considerându-l valabil, un argument expus de reprezentantul reclamantei, susținând că "simpla neintitulare a unui act drept decizie nu invalidează caracterul de act administrativ" al documentului prin care MDLPA a respins cererea A. de anulare a accesoriilor (adresa nr. x/06.07.2022), ceea ce nu demonstrează inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, ci, dimpotrivă, plasarea ei în câmpul de aplicare al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Obiectul și cauza unei acțiuni în justiție nu sunt determinate de sensul literal al termenilor folosiți de parte, ci se califică în funcție de sensul și scopul real urmărit, astfel că nu este de conceput o inadmisibilitate a acțiunii pentru simplul motiv că reclamanta a solicitat "anularea refuzului nejustificat", iar instanța a calificat cele două adrese ca fiind acte administrative și în final a dispus anularea lor, în speță nefiind invocată și cu atât mai puțin demonstrată nerespectarea termenelor și condițiilor de exercitare a acțiunii, astfel cum reies din dispozițiile Legii nr. 554/2004. În ceea ce privește sentința prin care a fost soluționat fondul cauzei, recurentul- pârât a invocat, în esență, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la condițiile pentru acordarea măsurii de amnistie fiscală constând în anularea obligațiilor accesorii aferente obligațiilor principale restante la data de 31 martie 2020, reglementate în Capitolul II din O.U.G. nr. 69/2020, cu referire la prevederile art. VIII alin. (2) și (3), art. IX și art. XII alin. (2)-(4) din actul normativ menționat. Potrivit art. IX din O.U.G. nr. 69/2020, "Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) toate obligațiile bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv; b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv; c) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central; d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute la lit. a)-c), în perioada 14 mai 2020-15 decembrie 2020 inclusiv sau în perioada 1 ianuarie 2021- 30 iunie 2022 inclusiv, sub sancțiunea decăderii." Conform art. VIII alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță de urgență, prin obligații bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv se înțelege: a) obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum și obligațiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal- bugetare, cu modificările ulterioare, și data de 31 martie 2020 inclusiv. Sunt considerate obligații bugetare principale restante și obligațiile bugetare principale datorate de debitorul aflat în insolvență pentru care s-a împlinit scadența până la data de 31 martie 2020 inclusiv, independent de existența unui tabel de creanțe sau a unui program de plată a creanțelor; b) diferențele de obligații bugetare principale stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 31 martie 2020 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și diferențele de obligații bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite de organul fiscal central prin decizie de impunere emisă și comunicată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ca urmare a unei inspecții fiscale sau a verificării situației fiscale personale; c) obligațiile bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă din oficiu de organul fiscal sau prin declarație de impunere depusă cu întârziere de către contribuabil, în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv; d) alte obligații de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum și obligațiile bugetare principale stabilite de alte organe decât organele fiscale, aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020, transmise spre recuperare organelor fiscale în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. În speță, situația de fapt reținută în sentința atacată este, în sinteză, următoarea: Prin Decizia nr. 17/10 decembrie 2015, Curtea de Conturi a României a reținut încălcarea de către A. a prevederilor O.U.G. nr. 99/2006, aprobată prin Legea nr. 227/2007, și ale Ordinului comun nr. 509/2471/2009, constând în includerea comisionului de deschidere a contractelor de economisire și creditare în baza de calcul al primei de stat, cu consecința majorării nelegale a acesteia. Urmare abaterilor financiare constatate, Curtea de Conturi a stabilit în sarcina recurentei- reclamante măsuri de remediere constând în stabilirea cu exactitate a prejudiciului și recuperarea prejudiciului și a beneficiilor nerealizate, cu termen de realizare 30 aprilie 2016. Prin raportul privind modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 17710.12.2015 (raport de follow-up) din 31 august 2021, Curtea de Conturi a României a constatat că întinderea prejudiciului (respectiv cuantumul obligației bugetare principale) adus bugetului de stat administrat de Ministerul Dezvoltării a fost stabilită în mod corect de către A. la suma de 432.698.572,80 RON. Ulterior misiunii de follow-up derulate la A., Curtea de Conturi, prin adresa nr. x/05.10.2021, înregistrată la MDLPA cu nr. x/12.10.2021, a comunicat paratului valoarea prejudiciului restant la acea dată, aferent măsurilor rămase de implementat din Decizia nr. 17/10.12.2015, respectiv II.2, II.5 și II.6, acesta fiind în cuantum total de 800.905.377,29 RON, din care 432.698.572,8 RON prime de stat necuvenite și 368.206.804,49 RON accesorii la prima de stat. În ceea ce privește prejudiciul corespunzător măsurilor din Decizia nr. Curții de Conturi nr. 17/10.12.2015 care au fost menținute prin hotărârea judecătorească definitivă, pe care A. avea obligația să îl stabilească și să îl recupereze prin virarea sumelor către bugetul de stat prin MDLPA, așa cum se arată inclusiv în cererea de recurs formulate de minister, reclamanta a restituit MDLPA, la data de 20.09.2019, suma de 50.856.380 RON, din care 28.165.266 RON reprezentând plata aferentă măsurilor 11.1, II.3 și II.4 și 22.691.114 RON reprezentând accesorii calculate pentru măsurile 11.1, II.3, II.4. Ulterior, la 25.01.2022, reclamanta a achitat diferența din creanța principală în sumă de 432.698.572,8 RON, rămânând restante doar accesoriile care, conform cererii de anulare depuse de A. prin adresa nr. x/28.01.2022, înregistrată la MDLPA cu nr. x/28.01.2022, până la acel moment ajunseseră la suma de 388.918.757,69 RON. Cuantumul creanței principale și al creanței accesorii, astfel cum au fost validate și comunicate de Curtea de Conturi, au fost de altfel utilizate de recurentul- pârât la emiterea deciziei de stabilire a creanțelor bugetare accesorii nr. 127675/11.11.2022. Pe baza tuturor acestor date, rezultate din probele cauzei, prima instanță a reținut corect că debitul principal pe care reclamanta îl avea de acoperit era restant la data de 31.03.2020, la care se raportează măsurile de amnistie fiscală, fiind scadent anterior acestei date- conform termenelor stabilite prin Decizia Curții de Conturi-, astfel că nu poate fi identificată o încălcare sau aplicare greșită a dispozițiilor art. VIII alin. (2) și (3) și art. IX din O.U.G. nr. 69/2020. Susținerea recurentului-pârât în sensul că noțiunea de "scadență" ar fi specifică numai creanțelor fiscale, în timp ce pentru creanțele bugetare legea ar impune doar "termen de plată" este complet lipsită de fundament juridic și tinde la o scindare artificială a regimului obligațiilor prin utilizarea speculativă a unor termeni în realitate echivalenți, care nu se referă la altceva decât la data la care debitorul fiscal sau bugetar trebuie să execute obligația; cu titlu de exemplu, contrar susținerilor recurentului- pârât, art. 156 din Codul de procedură fiscală, plasat în Titlul VI. Colectarea creanțelor fiscale și purtând denumirea marginală "Termenele de plată", reglementează cu caracter general termenele de plată pentru obligațiile fiscale principale și accesorii. În altă ordine de idei, argumentul potrivit căruia termenul de plată ar putea fi stabilit doar printr-un titlu executoriu emis potrivit art. 100 din Codul de procedură fiscală ignoră particularitățile raportului juridic dedus judecății, în care măsurile și termenele pentru acoperirea prejudiciului (ceea ce echivalează cu stingerea creanței bugetare) au fost stabilite prin acte ale Curții de Conturi, tinzând spre o lipsire de efecte a normelor ce reglementează condițiile pentru anularea obligațiilor bugetare accesorii. Or, așa cum s-a mai menționat anterior în cuprinsul prezentelor considerente, termenul fixat prin decizia Curții de Conturi pentru îndeplinirea obligației recurentei- reclamante de stabilire cu exactitate a întinderii prejudiciului și de recuperare a prejudiciului și a beneficiilor nerealizate era 30 aprilie 2016, modul de aducere ulterioară la îndeplinire a măsurilor care au fost menținute prin hotărârea judecătorească definitivă reieșind din proba cu înscrisuri care a fost administrată în fața instanței de fond. Critica privind aplicarea greșită a prevederilor art. 663 alin. (3) C. proc. civ. este de asemenea neîntemeiată, pentru că textul legal menționat definește creanța ca fiind lichidă când obiectul ei este determinat sau cel puțin determinabil, pe baza unor elemente care permit stabilirea lui. În cauza de față, aceste elemente se regăseau în decizia Curții de Conturi, în care erau descrise aspectele care au determinat producerea prejudiciului de natură bugetară (acordarea necuvenită a primelor de stat într-n cuantum stabilit nelegal) și se făcea o estimare a acestui prejudiciu, impunându-se obligația băncii reclamante de a stabili cu exactitate prejudiciul și de a lua măsuri pentru recuperarea lui, astfel cum este descris mai sus. Cât privește interpretarea restrictivă, literală, pe care autoritatea recurentă o invocă pentru dispozițiile art. XII din O.U.G. nr. 69/2020, care, în opinia MDLPA, ar viza exclusiv organul fiscal central definit conform art. 1 pct. 31 din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte constată că această interpretare este infirmată de conținutul explicit al art. XVIII din aceeași ordonanță de urgență, potrivit căruia prevederile privind anularea accesoriilor "sunt aplicabile și în cazul obligațiilor bugetare administrate de alte instituții sau autorități publice. În acest caz, cererea de anulare a accesoriilor se depune și se soluționează de către instituția sau autoritatea publică care administrează respectivele obligații bugetare." Față de toate argumentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal, ca nefondat. 3. Analiza recursului incident Argumentele pe care recurenta- reclamantă le-a subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au vizat considerentele din sentință prin care partea consideră că instanța de fond ar fi impus condiții suplimentare referitoare la caracterul cert și lichid al creanței principale, cerințe pe care O.U.G. nr. 69/2020 nu le prevede pentru anularea obligațiilor bugetare accesorii. În acest context, recurenta- reclamantă susține că actul normativ instituie condiția ca obligațiile bugetare principale să fi fost restante la 31 martie 2020, dar nu impune ca obligațiile bugetare să fie certe și lichide, așa cum cum reiese din sentință. Instanța de control judiciar constată nefondate aceste critici, reținând că judecătorul fondului nu a stabilit condiții suplimentare pentru aplicarea măsurii de amnistie fiscală constând în anularea accesoriilor, ci a făcut referire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței principale în cadrul expunerii raționamentului pe baza căruia a ajuns la concluzia corectă că obligația principală era restantă la 31.03.2020, scadența sau termenul de plată împlinindu-se anterior acelei date. În temeiul art. 663 C. proc. civ., "(1) Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. (2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. (3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. (…)" În termeni generali, data scadenței unei obligații este data la care debitorul trebuie să o execute, iar în cauza de față, după cum reiese și din considerentele expuse în contextul examinării recursului principal, toate elementele privind certitudinea creanței principale, caracterul determinabil și termenul de plată se regăseau în decizia Curții de Conturi, astfel cum a fost menținută prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 3541/2019. În condițiile în care ministerul pârât contesta atât caracterul restant la data de referință prevăzută de art. VIII-IX din O.U.G. nr. 69/2020, cât și întinderea obligației principale, astfel cum a fost stabilită în cadrul măsurilor de aducere la îndeplinire a deciziei Curții de Conturi și a fost validată prin raportul de follow-up, fiind, de altfel, utilizată chiar de MDLPA ca bază de calcul la emiterea deciziei privind obligațiile accesorii, prima instanță a recurs în mod judicios la noțiunile definite în art. 663 alin. (2)-(4) C. proc. civ. pentru a demonstra că debitul principal era cert, lichid și exigibil anterior datei de 31.03.2020, iar plata făcută de reclamantă ulterior acestei date a fost de natură să stingă creanța bugetară principală astfel caracterizată. Prin urmare, nefiind identificată o încălcare a normelor de drept material în sensul celor susținute de recurenta- reclamantă, recursul incident va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,