ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2503/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.10.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în principal, anularea adreselor nr. x/13.09.2022 și nr. y/06.07.2022 emise de pârât și anularea obligațiilor bugetare accesorii în cuantum de 151.333.784 RON aferente obligațiilor bugetare principale reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin acordarea unor prime de stat stabilite de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 18/10.12.2015 ca fiind plătite necuvenit clienților, în baza contractelor de economisire-creditare încheiate cu aceștia, ca urmare a recunoașterii dreptului reclamantei de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 69/2020, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ de soluționare favorabilă a cererii de anulare a accesoriilor, în termen de 15 zile de la data hotărârii judecătorești definitive, sub sancțiunea plății de penalități în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 766 din 5 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., cu sediul ales la B. SCA, în București, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI.

Anulează adresele nr. x/13.09.2022 și nr. y/06.07.2022 emise de pârât.

Obligă pârâtul să soluționeze cererea de anulare a obligațiilor bugetare accesorii formulată de reclamantă, înregistrată la MDLPA sub nr. x/29.06.2022, cu luarea în considerare a faptului că obligațiile bugetare principale aferente accesoriilor a căror anulare se solicită erau restante la data de 31.03.2020, în sensul O.U.G. nr. 69/2020.

Respinge în rest cererea."

Cererea de recurs ce face obiectul judecății

Împotriva sentinței civile nr. 766 din 5 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

În cadrul recursului său, pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, iar în urma rejudecării, respingerea în întregime, ca neîntemeiată, a acțiunii introduse de reclamanta A. S.A.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul-pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a formulat întâmpinare reclamanta A. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat cu consecința menținerii sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac.

Răspunsul la întâmpinare

Deli întâmpinarea intimatei - reclamante A. S.A. i-a fost comunicată în termenul legal, recurentul - pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ. incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 01.11.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Recursul declarat de recurentul-pârât este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței recurate prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă și obligat pârâtul să soluționeze cererea de anulare a obligațiilor bugetare accesorii cu luarea în considerare a faptului că obligațiile bugetare principale aferente accesoriilor a căror anulare se solicită erau restante la data de 31.03.2020, în sensul O.U.G. nr. 69/2020.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă existența unor motive contradictorii ale primei instanțe de natură a nu susține soluția dispusă, motivarea contradictorie care privește calificarea obligației principale de plată ca fiind creanță fiscală restantă sau creanță bugetară aceasta fiind problema litigioasă care determină incidența sau a prevederilor O.U.G. nr. 69/2020.

În cadrul acestui motiv de casare recurentul-pârât invocă anumite considerente ale instanței de fond apreciate contradictorii în raport de obiectul cauzei, respectiv de stabilirea situației premisă respectiv dreptul reclamantei de a beneficia de dispozițiile O.U.G. nr. 69/2020.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente de către prima instanță în ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor art. VIII al O.U.G. nr. 69/2020, respectiv stabilirea situației premisă constând în scadența obligațiilor principale reprezentând prime de stat acordate nelegal.

Recurentul - pârât invocă nelegalitatea sentinței atacate prin care s-a constat incidența art. VIII al O.U.G. nr. 69/2020, respectiv existența unor obligații principale aferente obligațiilor accesorii, cu privire la care se solicită anularea, restante la data de 31.03.2020.

În cadrul recursului se reiau ca aspecte de nelegalitate, apărările formulate la fond cu privire la legalitatea adreselor contestate prin care autoritatea pârâtă a refuzat dreptul reclamantei de a beneficia de amnistia sumei reprezentând accesorii, pe motiv că nu există obligații bugetare principale scadente la data de 31.03.2020.

Aceste susțineri din recurs vizează următoarele aspecte.

Scadența ar fi o noțiune specifică exclusiv creanțelor fiscale, creanțele bugetare având doar termen de plată care se acordă prin intermediul titlului de creanță bugetara emis conform art. 100 Codul de procedură fiscală.

Accesoriile sunt datorate nu ca urmare a împlinirii scadenței, ci ca urmare a aplicabilității art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice ("Legea finanțelor publice") care prevede că pentru sumele de recuperat cu titlu de prejudicii se calculează dobânzi și penalități de întârziere.

Înainte de controlul Curții de Conturi în urma căruia s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a stabili întinderea prejudiciului în vederea returnării sale către bugetul de stat, procedura stabilită de art. 316 din Ordonanță de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului ("O.U.G. nr. 99/2006") care vorbește despre obligația clienților de a restitui Băncii prima de stat încasată necuvenit, urmată de obligația de a restitui la rândul său aceste sume către MDLPA, nu putea fi derulată.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare respingerea acțiunii în tot ca neîntemeiată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Curtea analizând recursul declarat îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reține existența unor motive contradictorii ale primei instanțe de natură a nu susține pe fond soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei.

Prima instanță și-a motivat în fapt și în drept hotărârea, cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO atât pe stabilirea situației premisă care implica incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 69/2020 respectiv existența unor obligații principale restante la data de 31.03.2020 cât și consecința acestei situații respectiv dreptul reclamantei de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 69/2020 pe cererea de anulare a accesoriilor aferente.

Prima instanță a motivat, în raport de specificul cauzei, în sensul că obligația legală de a restitui primele de stat este o obligație bugetară de a da corelativă creanței bugetare (în sensul art. 1 pct. 7 din Noul Codul de procedură fiscală') asupra căreia curg accesorii în cuantumul prevăzut de lege. în alte cuvinte. caracterul restant al obligației principale analizate în raport de condițiile din O.U.G. nr. 69/2020 este necesar a se raporta la această din urmă obligație, și nu la obligația de a face pe care Banca a avut-o față de MDLPA, de a stabili întinderea prejudiciului și de a proceda la recuperarea acestuia, obligație care nu ar fi existat niciodată în lipsea obligației originare de a plăti/restitui bugetului de stat o sumă de bani care, însă, până după controlul Curții de Conturi, nu a fost restituită.

Prima instanță a prezentat, prin considerente proprii care a fost contextul in care A. a solicitat aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 69/2020, ce reprezintă obligația principală asupra căreia se solicită anularea accesoriilor aferente, care sunt condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 69/2020 pentru a se acorda amnistia, analizând atât argumentele aduse de MDLPA, cât și argumentele aduse de A. în motivarea soluției emise, respingând, de altfel, o serie de argumente de ordin procedural invocate de A. pe care instanța le-a apreciat ca nefiind întemeiate, și explicând eu claritate motivele pentru care se impune admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, fără a ignora argumente aduse de vreuna dintre părți în emiterea soluției.

Motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză sentința atacată fiind dată cu încălcarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în raport de specificul cauzei, în analiza legalității adreselor contestate prin care recurentul-pârât nu i-a soluționat reclamantului cererea de anulare a accesoriilor apreciind că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 69/2020.

În mod legal în aprecierea Curții, prima instanță a anulat adresele contestate și a constatat incidența art. IX din O.U.G. nr. 69/2020 - existând obligații bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv.

Astfel, potrivit art. IX din O.U.G. nr. 69/2020:

"Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de și martie 2020 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții (...)"

Potrivit art. VIII alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 69/2020, sunt considerate obligații bugetare principale restante:

"a) obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum și obligațiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, și data de 31 martie 2020 inclusiv. Sunt considerate obligații bugetare principale restante și obligațiile bugetare principale datorate de debitorul aflai în insolvență pentru care s-a împlinit scadența până la data de 31 martie 2020 inclusiv, independent de existenta unui tabel de creanțe sau a unui program de plată a creanțelor:"

În mod corect prima instanță a reținut ca premisă existența obligației legale de restituire, ca obligație principală ajunsă la scadență anterior datei de 31.03.2020 deci restantă la data de 31.03.2020 constatând incidența dispozițiile art. VIII al O.U.G. nr. 69/2020.

Curtea apreciază ca nefondate toate aspectele de nelegalitate invocate de recurentul-pârât în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Primul aspect de nelegalitate privind faptul că scadența pe obligația principală care nu este o creanță fiscală ci bugetară, nu ar fi îndeplinită nu este fondat.

În mod corect prima instanță a constatat incidența dispozițiilor art. VIII (2) lit. a) din O.U.G. nr. 69/2020 ca normă specială aplicabilă în raport de specificul obligației principale respectiv "obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la data de 31 martie 2020. Iar semnificația noțiunii de "creanță restantă" din O.U.G. nr. 69/2020 este stabilită prin definițiile date de art. 157 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală și art. 154 alin. 1 și art. 156 alin. 1 Codul de procedură fiscală dispoziții invocate de recurentul-pârât în adresa de soluționare a plângerii prealabile,

Astfel: art. 157 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală stabilește ca "Prin obligații fiscale restante se înțelege: a) obligații fiscale pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată(...)":

art. 154 alin, (1) din Codul de procedură fiscală (identic cu art. 109 din vechiul Codul de procedură fiscală) stabilește ca "creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează."'

art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală stabilește ca pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite prin decizie potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării deciziei"

Obligația s-a născut și există deci în baza legii, fiind astfel datorată și scadenta în condițiile legii, iar în măsura în care contribuabilul nu o achită la termenul de scadență, autoritatea poate emite ea însăși titlul de creanță (în cazul unei obligații bugetare decizia prevăzută de art. 100 Codul de procedură fiscală la care MDLPA face referire), ce reprezintă conform legii titlul executoriu pentru recuperarea acesteia, putând fi adusă la îndeplinire prin executare silită dacă creanța nu este stinsă de bună voie în "termenul de plată" prevăzut de art. 156 alin. (1) Codul de procedură fiscală la care MDLPA face referire în Adresa de soluționare a plângerii prealabile.

Al doilea și al treilea aspect de nelegalitate privește faptul că accesoriile sunt datorate de reclamantă nu ca urmare a îndeplinirii scadenței, ci ca urmare a aplicării art. 73

1

din Legea 500/2002, respectiv pentru sumele de recuperat cu titlu de prejudiciu se calculează dobânzi și penalități de întârziere și nu își poate avea izvorul direct din lege "în lipsa emiterii unei decizii de impunere.

În mod corect prima instanță în raport de specificul cauzei a făcut aplicarea art. 316 din O.U.G. nr. 99/2006 și a stabilit existența unei obligați bugetare restante scadente anterior datei de 31.03.2020 și a dispozițiilor art. 5 din Ordinul nr. 509/2009.

"(1) Utilizarea în scop locativ a sumei economisite va fi probată față de banca de economisire și creditare în domeniul locativ de către client sun persoana împuternicită de acesta. în termen de 2 ani de la data la care se consemnează și/sau se efectuează una dintre următoarele operațiuni: plata soldului economisit, gajarea drepturilor rezultând din contractul de economisire-creditare, transferul contractului de economisire-creditare către un terț, finanțarea anticipată sau intermediară.

(2)În cazul în care utilizarea sumelor în scop locativ nu este dovedită de clientul băncii de economisire și creditare în domeniul locativ, în condițiile art. 4 și în termenul prevăzut la alin. (1), prima de stat nu va fi pusă la dispoziție clientului și se va restitui Ministerului Dezvoltării Regionale si Locuinței."

Art. 9 din Ordinul nr. 509/2009 prevede că:

"În cazul în care. prin mijloace proprii sau din comunicarea unei terțe părți, banca de economisire și creditare în domeniul locativ constată că atribuirea primei de stat este nejustificată sau prima de stat nu a fost alocată în cuantumul prevăzut de lege. aceasta are obligația să facă rectificarea cuvenită. Dacă contractul de economisire-creditare a încetat și recuperarea primei de stat nu s-a făcut pe durata valabilității acestuia, banca de economisire și creditare în domeniul locativ va înștiința Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței și va lua toate măsurile pentru restituirea primei de stat încasate necuvenit de beneficiarul acesteia, potrivit reglementărilor legale în materie."

Prin urmare, astfel cum rezultă din dispozițiile legale mai suscitate, în cazul în care primele de stat au fost atribuite în mod nejustificat fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, cuantumul acestora trebuia restituit MDLPA, în baza legii după cum, de altfel, reține și prima instanță atunci când explică faptul că este vorba de "obligația băncii, ce îsi are izvorul direct în lege, de restituire la buget a primelor acordate necuvenit clienților și a dobânzilor bancare pentru primele restituite, respectiv de a plăti la buget sumele de bani ce reprezintă contravaloarea respectivelor prime și dobânzi bancare, ce constituie o veritabilă obligație bugetară principală, scadentă potrivit legislației speciale anterior datei de 31,03.2020', așadar restantă la 31.03.2020. și generatoare de obligații accesorii"

Așadar, contrar opiniei recurentului-pârât și în acord cu soluția instanței de fond, obligația restituirii către bugetul de stat a sumelor reprezentând creanțele bugetare ce constituie prejudiciul constatat de Curtea de Conturi a fi fost adus bugetului de stat își găsește izvorul strict în lege și confirmarea în Decizia Curții de Conturi, iar nu în vreun titlu de creanță ce nu a fost emis anterior datei de 31.03.2020.

De asemenea, momentul la care a intervenit scadența obligației bugetare de a restitui sumele în discuție către MDLPA este de asemenea stabilit prin lege, fiind reprezentat de termenele prevăzute de art. 316 din O.U.G. nr. 99/2006 raportat la art. 5 și 9 din Ordinul 509/2009, termene care marchează cu evidenta momentul scadenței obligației bugetare, conform definiției statuate în art. 154 alin. (1) Codul de procedură fiscală.

Prima instanță în mod corect a reținut că nu este necesar a fi emis un titlu de creanță bugetară care să stabilească întinderea obligației principale pentru ca obligația să poată fi considerată restantă. Aceasta în considerarea specificului obligației de a da care constă în obligația reclamantei de a restitui suma de bani datorată ca urmare a acordării primelor de stat cu încălcarea dispozițiilor legale.

Astfel, faptul ca reclamanta nu a restituit la termenul de scadenta aceste obligații si prin urmare nu a îndeplinit obligația asumata prin lege si prin convenție (obligație de a da o suma de bani pentru repararea prejudiciului suferit de bugetul de stat prin acordarea primelor de stat cu încălcarea legii) reprezintă însăși premisa controlului Curții de Conturi care are ca atribuție verificarea modului de aducere la îndeplinire a acestor obligații.

Pe de altă parte, împrejurarea ca, urmare a acestui control reclamanta a fost obligata la determinarea întinderii prejudiciului (obligație de a face) nu schimba cu nimic situația de fapt existenta in privința momentului la care s-a născut creanța MDLPA împotriva Băncii, creanța ce își are izvorul in prevederile legii, fiind preluată și convenția încheiate in cele doua părți, astfel încât natura juridică a acestei obligații (i.e. de a da sau de a face) nu ar putea să aibă nicio relevanță juridică în această cauză, atât timp cât sumele datorate ca obligație bugetară principală erau scadente încă de când au fost acordate în mod nelegal, chiar dacă nu fuseseră calculate ca atare încă.

De altfel, chiar art. 73

1

din Legea finanțelor publice invocat în recursul declarat stabilește că recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat {i.e. prima de stat împreună cu dobânda contractuală aferentă) se face cu "perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz. aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până s-au recuperat sumele" confirmând astfel ca prejudiciul s-a născut anterior momentului la care acesta este doar constatat de Curtea de Conturi și că nu este nevoie de individualizarea sa printr-un titlu de creanță emis ulterior.

Față de cele expuse, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.

În baza art. 451 alin. 1-453(1) C. proc. civ., Curtea va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 53.219,06 RON în favoarea intimatei-reclamate reprezentând onorariu de avocat apreciat ca fiind corespunzător în raport de natura și complexitatea cauzei și de prestația apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței civile nr. 766 din data de 5 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la plata sumei de 53.219,06 RON, în favoarea intimatei-reclamante A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.