ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2935/2023

Ședința publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 ianuarie 2021, pe rolul Curții de Apel Bucuresti, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a solicitat:

(i) obligarea pârâtului la efectuarea plății efective a valorii ajutorului de stat, respectiv a sumei de 2.390.989 de RON, în temeiul art. 11 alin. (7) și (6) din H.G. nr. 421/2018, în concordanță cu Acordul de finanțare 3187/27.12.2018 încheiat cu furnizorul schemei ajutorului de stat cu privire la proiectul cinematografic B., în baza cererii de plată depusă la 20.09.2019 la Registratura Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (fostul furnizor al schemei), înregistrată sub număr x/CNSP, precum și în baza Hotărârii Comisiei de Film din 29.10.2019 care certifică valoarea ajutorului de stat cuvenit reclamantei;

(ii) în subsidiar, în măsura în care furnizorul schemei de ajutor de stat nu ar aproba cererea de plată depusă la 20.09.2019 privind proiectul B., în termenul imperativ de cel mult 10 zile de la data la care raportul de audit va fi complet, conform art. 11 alin. (6) din H.G. nr. 421/2018 și nu va da curs Hotărârii Comisiei de Film din 29.10.2019 care certifică valoarea ajutorului de stat cuvenit, să aprobe cererea de plată înregistrată sub număr x/CNSP și să efectueze plata valorii ajutorului de stat pentru proiectul B.;

(iii) obligarea pârâtului, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata daunelor moratorii sub forma dobânzii penalizatoare datorate pentru întreaga sumă de 2.390.989 de RON, reprezentând ajutor de stat cuvenit și neachitat până la data redactării cererii de chemare in judecata, calculate pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, de la data de expirării termenului de plată de 120 de zile prevăzut de art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 421/2018 și până la data achitării integrale a ajutorului de stat datorat;

(iv) obligarea pârâtului, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004 și art. 1350 din C. civ., la plata sumei de 2 000.000 de RON constând în despăgubiri pentru daune materiale suferite ca urmare a refuzului nejustificat al Ministerului de a efectua până la data redactării prezente plata ajutorului de stat, respectiv pentru pierderea unui potențial contract privind serviciile de producție pe care le-ar fi putut presta pentru producerea filmului C., proiect cu o valoare estimată de 35 de milioane de dolari, în parteneriat cu producătorul filmului B.;

(v) obligarea pârâtului, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004, art. 1350 din C. civ., la plata sumei de 150.000 de RON constând în despăgubiri pentru daune morale suferite ca urmare a refuzului nejustificat al Ministerului de a efectua plata ajutorului de stat, respectiv pentru afectarea dreptului la imagine în calitate de producător de filme și prestator de servicii de producție pentru filmele produse în România de către producători străini, în special pentru prejudiciul de imagine suferit față de producătorul filmului B. și față de partenerii acestuia;

(vi) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin încheierea din 3 iunie 2021, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1324 din 1 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului;

(ii) a obligat pârâtul să aprobe cererea de plată înregistrată cu nr. x/CNSP/20.09.2019 privind proiectul B., astfel cum a fost certificată de către Comisia de Film din Romania în sedința din data de 29.10.2019 și să efectueze către reclamantă plata valorii ajutorului de stat cuvenit pentru acest proiect;

(iii) a obligat pârâtul la plata dobânzii legale penalizatoare către reclamantă, calculată în raport de suma de 2.390.989 RON, începând cu data expirarii termenului de 120 zile prevăzut de art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 421/2018 până la data achitării integrale a ajutorului de stat;

(iv) a respins în rest cererea, ca neîntemeiată;

(v) în conformitate cu art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3693 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocat și alte cheltuieli aferente activității juridice.

Împotriva încheierii din 3 iunie 2021 și a sentinței civile nr. 1324 din 1 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (fost Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea în consecință a acțiunii.

Susține recurentul-pârât că instanța a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. I pct. 11 și art. II din H.G. nr. 712/2020 privind modificarea și completarea H.G. nr. 421/2018, precum și a art. 10 alin. (5) și art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 421/2018.

Printr-un prim rând de argumente, pârâtul critică soluția pronunțată prin încheierea din 03.06.2021 cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune. Potrivit art. 11 alin. (6) din H.G. nr. 421/2018, furnizorul schemei de ajutor de stat are obligația să aprobe cererea de plată în cel mult 10 zile de la data la care raportul de audit este complet, iar conform alin. (7) al aceluiași articol, termenul pentru efectuarea plății este de 120 de zile de la data aprobării. În speță, acest termen s-a împlinit la data de 01.03.2020, iar de la acest moment a început să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Mai arată recurentul-pârât că, în perioada 16.03.2020-16.05.2020 toate termenele de decădere sau prescripție au fost suspendate pe perioada instituirii stării de urgență. De asemenea, prin adresele nr. x/01.04.2020 și nr. y/09.04.2020, ministerul a refuzat efectuarea plății către reclamantă, iar conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, data comunicării refuzului nejustificat reprezintă momentul de început al curgerii prescripției, întrucât, în astfel de cazuri, nu este necesară procedura prealabilă.

Față de cele arătate, recurentul-pârât susține că termenul de prescripție a început să curgă, cel mai târziu, de la data de 16.05.2020, data încheierii stării de urgență și s-a împlinit la data de 16.11.2020, iar acțiunea a fost depusă de reclamantă la data de 20.01.2021, după împlinirea termenului. În mod greșit a reținut instanța de fond că la dosar nu s-a depus dovada înregistrării plângerii prealabile, câtă vreme termenul de 6 luni tot este împlinit.

Totodată, în cauză nu este incident nici termenul general de prescripție de 3 ani, deoarece obiectul cauzei dedus judecății este un act administrativ, iar nu un act juridic civil.

Printr-un al doilea rând de argumente, referitor la fondul cauzei, recurentul-pârât consideră că instanța de fond a nesocotit dispozițiile H.G. nr. 421/2018, modificată prin H.G. nr. 712/2020, care prevăd condiții suplimentare de eligibilitate care trebuie verificate de furnizorul ajutorului de stat. Noul furnizor al ajutorului de stat este ministerul recurent, care are dreptul de a efectua propria verificare cu privire la condițiile de eligibilitate, conform art. 10 alin. (5) și art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 421/2018. Prin urmare, instanța de fond nu se putea substitui în drepturile și obligațiile autorității și să pronunțe o soluție de aprobare a cererii de plată fără parcurgerea procedurii legale.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului pentru neindicarea numelui consilierului juridic care a formulat cererea de recurs și pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește aplicabilitatea în speță a termenului general de prescripție de 3 ani, susține intimata-reclamantă că ar trebui avute în vedere prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, care dispun că normele Legii nr. 554/2004 se completează cu normele de drept comun din C. civ. sau C. proc. civ.. Cum în privința ajutorului de stat prevăzut de art. 11 alin. (6) și (7) din H.G. nr. 421/2018 și lit. h) și i) din Acordul de finanțare nr. x/27.12.2018, nici H.G. nr. 421/2008 și nici Legea nr. 554/2004 nu prevăd un termen special de prescripție, atunci este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, fiind în discuție o obligație de a face stabilită în sarcina furnizorului de stat, afectată de un termen suspensiv de 120 de zile.

În speță, arată intimata-reclamantă, raportul de audit anexat cererii de finanțare este considerat complet la data de 13.01.2020, astfel că în cel mult 10 zile, adică cel târziu la data de 24.01.2020, furnizorul ar fi trebuit să aprobe cererea de plată, conform art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 421/2008. În consecință, termenul de plată, de 120 de zile, începea să curgă de la această dată și se împlinea la data de 25.05.2020, astfel că termenul de prescripție, luând în considerare și suspendarea termenelor de prescripție pe durata stării de urgență, s-ar fi împlinit la data de 25.07.2023.

În subsidiar, dacă s-ar avea în vedere termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de Legea nr. 554/2004, consideră intimata-reclamantă că ar trebui avute în vedere prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar nu cele ale lit. b) al aceluiași articol. Adresele furnizorului din data de 01 și 09 aprilie 2020 nu reprezintă refuzuri explicite de efectuare a plății, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță. În speță se discută despre nesoluționarea unei cereri în termenul legal și, chiar dacă în acest caz nu este obligatorie formularea plângerii prealabile, reclamanta avea dreptul de a adresa o astfel de plângere.

Mai arată că societatea a recurs la această procedură și a depus plângerea prealabilă la data de 15.06.2020, fiind înregistrată de minister la 16.06.2020, astfel că termenul de soluționare de 30 de zile a început să curgă la data de 16.06.2020 și s-a împlinit la 16.07.2020. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripție a acțiunii de 6 luni a început să curgă la data de 16.07.2020 și s-a împlinit la data de 16.01.2021, într-o zi nelucrătoare, astfel că termenul s-a prelungit până la prima zi lucrătoare, pe data de 18.01.2021. Cum cererea de chemare în judecată a fost depusă în aceeași zi, intimata-reclamantă concluzionează în sensul respectării termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.

Pe fondul recursului, intimata-reclamantă apreciază că prevederile H.G. nr. 712/2020, invocate de recurentul-pârât, care prevăd condiții suplimentare de eligibilitate ce trebuie verificate de furnizorul ajutorului de stat, nu ar trebui avute în vedere de instanța de recurs, întrucât nu au fost invocate în fața primei instanțe.

Totodată, afirmă societatea intimată, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, cererea de plată nu poate genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data la care a fost depusă - 20.09.2019. Furnizorul este obligat să soluționeze cererea de plată doar în raport de cadrul normativ existent la data respectivă, iar nu în conformitate cu prevederile H.G. nr. 712/2020, care modifică H.G. nr. 421/2018 și adaugă condiții suplimentare pentru beneficiarul schemei. Potrivit art. II din H.G. nr. 712/2020, cererea depusă de reclamantă nu este supusă prevederilor acestei hotărâri de guvern.

Mai susține intimata-reclamantă că, prin schimbarea succesivă a furnizorilor de stat nu se poate pretinde reluarea procedurii de evaluare și verificarea condițiilor de eligibilitate de către fiecare furnizor, raportat la principiul continuității prevăzut de art. 12 din Codul administrativ.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Examinând recursul declarat de pârât împotriva încheierii din 3 iunie 2021, prin care instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte îl va respinge, pentru considerentele ce se succedă.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte reține că, prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de fond, autoritatea ministerială a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 și art. 7 alin. (1) din aceeași lege. Prin încheierea din 3 iunie 2019, instanța de fond a respins excepția prescripției, ca neîntemeiată, cu motivarea că prin acțiune se solicită obligarea pârâtului la efectuarea plății, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, ci se aplică termenul general de prescripție de 3 ani. Ulterior, prin sentința atacată, instanța de fond a completat motivele respingerii excepției prescripției și cu o argumentație întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (pentru ipoteza în care, într-o eventuală cale de atac, s-ar reține incidența acestor prevederi), statuând asupra caracterului neîntemeiat al excepției prescripției dreptului material la acțiune și din această perspectivă, cererea fiind formulată cu respectarea termenului de prescripție de 6 luni.

Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă, reclamanta A. S.R.L. a invocat nesoluționarea de către furnizorul schemei de ajutor de stat, în termenul prevăzut de H.G. nr. 421/2018, a cererii sale de plată, înregistrată sub nr. x/20.09.2019. Obiectul cererii de încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reprezintă nesoluționare în termenul legal a unei cereri faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Prin urmare, fiind în prezența unui litigiu de drept administrativ, care vizează un act administrativ asimilat, în speță vor fi incidente termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, inclusiv cu privire la prescripția dreptului la acțiune, iar nu termenul general de prescripție de 3 ani, aplicabil în litigii de drept civil, cum în mod greșit a reținut prima instanță prin încheierea din 03.06.2019 și a susținut intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Astfel fiind, sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care cererea de chemare în judecată se poate introduce într-un termen de 6 luni de la data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile, coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora termenul de 6 luni curge de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.

În speță, după ce pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (la acea dată sub denumirea Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri) a devenit furnizorul ajutorului de stat, reclamanta a reiterat cererea de plată prin adresele din 28.02.2020 și din 13.03.2020, iar autoritatea ministerială a răspuns prin adresele emise sub nr. x/01.04.2020 și nr. y/09.04.2020, învederând, în esență, că cererile de plată vor fi analizate după finalizarea demersurilor de revizuire a legislației ce guvernează schema de ajutor de stat în domeniul cinematografiei.

În acest context, reclamanta a formulat plângere prealabilă, depusă prin e-mail și poștă. Conform actelor dosarului, plângerea a fost recepționată de minister la data de 16.06.2020, conform mesajului de confirmare a primirii email-ului cu nr. de înregistrare x din data de 16.06.2020, iar prin poștă la data de 18.06.2020, astfel cum rezultă din confirmarea de primire . Așadar, Înalta Curte constată că este eronat considerentul instanței de fond potrivit căruia la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte data la care a fost înregistrată plângerea prealabilă la sediul autorității pârâte.

Ministerul pârât nu a răspuns plângerii prealabile în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care a expirat la data de 16.07.2020, astfel că reclamanta a promovat prezenta cerere de chemare în judecată, depusă prin serviciul poștal la data de 18.01.2021.

Înalta Curte constată că cererea a fost depusă cu respectarea termenului de prescripție a acțiunii de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile (16.07.2020) și având în vedere împrejurarea că ultima zi a termenului (16.01.2021) cădea într-o zi nelucrătoare (sâmbătă), astfel că termenul s-a prelungit, potrivit art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., până la prima zi lucrătoare, respectiv 18.01.2021, dată la care acțiunea a fost depusă la oficiul poștal, conform art. 183 din același cod.

Este de necontestat că, în cazul actului administrativ asimilat, solicitantul nu este obligat să recurgă la procedura plângerii prealabile, dar aceasta nu are semnificația interzicerii recurgerii la această procedură ori neluarea ei în considerare în cazul în care partea interesată a urmat-o, cum în mod greșit susține recurentul-pârât.

Recurentul-pârât a mai susținut în calea de atac că adresele emise sub nr. x/01.04.2020 și nr. y/09.04.2020 reprezintă refuzuri explicite de plată, care conduc la încadrarea acțiunii în prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și aplicarea, în privința termenului de prescripție, a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, care obligă reclamanta la formularea acțiunii într-un termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii. Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, întrucât conținutul celor două adrese nu cuprinde un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004; în realitate, cele două adrese reprezintă informări prin care autoritatea pârâtă a învederat reclamantei că se află în curs de revizuire a legislației incidente și că "După finalizarea acestor demersuri vom avea posibilitatea să analizăm cererile de plată depuse", respectiv că estimează că "...acest proces de revizuire și elaborare va fi finalizat până pe 15 iunie, urmând ca ulterior să fie posibilă prelucrarea cererilor de plată cât și deschiderea sesiunii pe anul în curs.".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost în mod corect respinsă ca neîntemeiată, cu observația că instanța de control judiciar va confirma și menține considerentele instanței de fond referitoare la termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 554/2004, din cuprinsul sentinței recurate, iar nu cele referitoare la termenul general de prescripție de 3 ani, incident în materie civilă, la care se face trimitere prin încheierea din 3 iunie 2019.

Cu toate acestea, recursul declarat de pârât împotriva încheierii din 3 iunie 2019 nu poate primi altă soluție decât aceea de respingere, ca nefondat, având în vedere că soluția dată asupra excepției prescripției dreptul la acțiune va fi menținută, însă prin valorificarea motivării subsidiare/alternative a primei instanțe, întemeiate pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

II. 2. Analizând criticile formulate de pârât pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului este fondat, însă în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că situația de fapt dedusă judecății a fost în mod corect reținută de instanța de fond, nefiind contestată de părțile cauzei, astfel că nu va mai fi reluată integral în prezenta decizie, urmând a fi punctate doar câteva repere necesare tranșării motivelor de recurs.

În esență, litigiul de față este generat de nesoluționarea de către furnizorul schemei de ajutor de stat în vederea sprijinirii industriei cinematografice, a cererii de plată formulate de intimata-reclamantă conform H.G. nr. 421/2018, înregistrate sub nr. x/20.09.2019. Potrivit art. 11 alin. (6) și (7) din H.G. nr. 421/2018, furnizorul schemei de ajutor de stat are obligația să aprobe cererea de plată în cel mult 10 zile de la data la care raportul de audit este complet, iar plata efectivă se va realiza în termen de 120 de zile de la data aprobării cererii de plată.

Instanța de fond a reținut că, deși la data de 31.10.2019 Comisia Nationala de Strategie și Prognoza (furnizorul inițial al schemei de ajutor) a comunicat reclamantei prin e-mail că, în urma analizei raportului de audit, Comisia de Film din Romania a certificat în ședința din 29.10.2019 cheltuielile eligibile și valoarea ajutorului de stat conform cererii de plata nr. x din 20.09.2019, totuși aprobarea cererii de plată nu a intervenit în termenul de 10 zile calculat de la această dată. În consecință, a obligat pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (actualul furnizor al schemei de ajutor) să aprobe cererea de plată formulată de reclamantă, să efectueze plata sumei și să achite dobânda legală penalizatoare la suma de 2.390.989 RON.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că furnizorul schemei de ajutor nu a finalizat procedura de analiză a cererii de plată formulată de reclamantă. Chiar în situația intervenirii modificărilor legislative, respectiv a transferului, prin art. XXVII alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 1/2020, a atribuțiilor ce-i reveneau furnizorului Comisia Nationala de Strategie și Prognoza către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (actual Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, conform art. 2 din O.U.G. nr. 121/2021), autoritatea pârâtă nu a oferit o justificare de ordin legal cu privire la motivul pentru care cererea de plată nu a fost analizată până la data soluționării prezentului recurs.

Se observă și că, prin adresele nr. x/01.04.2020 și nr. y/09.04.2020, ministerul a învederat că a preluat de la Comisia Nationala de Strategie și Prognoza documentația aferentă ajutorului de stat și că derulează un proces de revizuire a legislației, după finalizarea căruia vor fi analizate cererile de plată depuse. Cu toate acestea, la mai bine de trei ani de la data comunicării celor două adrese, cererea de plată depusă de reclamantă nu a fost analizată de furnizorul schemei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Ministerul Antreprenoriatului și Turismului nu a respectat obligația ce-i revenea, conform art. 11 din H.G. nr. 421/2018, raportat la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, de a proceda la analiza cererii de plată depuse de reclamanta A. S.R.L. sub nr. x din 20.09.2019.

Cu toate acestea, nu pot fi menținute considerentele și soluția primei instanțe, prin care a obligat pârâtul la aprobarea cererii de plată, având în vedere că sunt fundamentate pe argumentul îndeplinirii, de către intimata-reclamantă, a tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru aprobarea cererii și plata ajutorului de stat. Or, instanța de contencios administrativ poate obliga pârâtul numai la soluționarea cererii de plată, iar nu și la aprobarea și plata sumei pretinse, atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie și efectivă a cererii. Instanța nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către intimata-reclamantă a condițiilor prevăzute de lege.

Nu s-a contestat în cauză împrejurarea că furnizorul inițial al schemei de ajutor - Comisia Nationala de Strategie și Prognoza a parcurs o parte din procedura de analiză a cererii, raportul de audit fiind examinat de Comisia de Film din România, dar Înalta Curte subliniază că, atâta vreme cât furnizoul ajutorului nu a aprobat cererea de plată anterior preluării atribuțiilor sale de către autoritatea ministerială, nu se poate dispune obligarea recurentului-pârât la finalizarea procedurii, respectiv la emiterea actului de aprobare în baza operațiunilor administrative efectuate de o altă autoritate, fără efectuarea unei examinări proprii a condițiilor de eligibilitate. De altfel, dispozițiile art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 421/2018 (atât în forma în vigoare la data analizării raportul de audit, cât și în prezent) prevăd dreptul furnizorului ajutorului de stat de a solicita completarea sau clarificarea raportului de audit, drept care nu poate fi negat recurentului-pârât pe motiv că această analiză a fost anterior făcută de Comisia Nationala de Strategie și Prognoza.

Pe de altă parte, nu poate fi primit argumentul recurentului-pârât în sensul că analiza cererii de plată trebuie făcută în raport de prevederile H.G. nr. 712/2020 (care a modificat H.G. nr. 421/2018), în condițiile în care art. II din acest act normativ dispune că "Prevederile prezentei hotărâri se aplică inclusiv proiectelor depuse anterior intrării în vigoare, pentru care nu s-a semnat acord de finanțare, precum și pentru evaluarea cererilor de plată noi, aferente proiectelor pentru care s-a încheiat acord de finanțare.". Or, cererea de plată depusă de reclamantă nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute de norma nouă de procedură, în speță acordul de finanțare fiind semnat încă din anul 2018, iar cererea reclamantei neavând caracter de noutate. Prin urmare, recursul este nefondat sub acest aspect, dreptul recurentului-pârât de a analiza cererea de plată, izvorât din modificările legislative prin care a preluat atribuțiile furnizorului ajutorului de stat, neputând fi confundat cu condițiile de aprobare ale cererii de plată, care sunt examinate conform legii în vigoare la data depunerii cererii.

Pentru toate aceste aspecte, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului împotriva sentinței civile nr. 1324 din 1 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte această hotărâre și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul la soluționarea cererii de plată formulată de reclamantă, înregistrată sub nr. x din 20.09.2019.

Înalta Curte va respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că, în raport de soluția de obligare a pârâtului la soluționarea cererii de plată și considerentele pe care acestea se sprijină, instanța nu poate statua asupra existenței prejudiciului pretins de reclamantă, constând în valoarea ajutorului de stat neîncasat și a dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere.

În ceea ce privește soluția primei instanțe de acordare a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 3693 RON, constând în onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și alte cheltuieli aferente activității juridice (traduceri ale unor înscrisuri), Înalta Curte o va menține, în considerarea soluției de admitere în parte a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului împotriva încheierii din 3 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului împotriva sentinței civile nr. 1324 din 1 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Obligă pârâtul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului la soluționarea cererii de plată formulată de reclamantă, înregistrată sub nr. x din 20.09.2019.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Menține obligația pârâtului de plată către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3693 RON.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.