ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 mai 2022, sub nr. x/2021, urmare declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 617 din 22.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Apă Canal în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Justiției, ANAF-Structura Centrală, Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României, a solicitat, în temeiul art. 8 alin. (1), teza 2 și teza ultimă, raportat la art. 35 și 194 din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 2 lit. b) teza ultimă din Legea nr. 554/2004 republicată, art. 1 din Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (2) lit. g) și I din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 2 alin. (1) punctul 30 din aceeași lege și art. 2 alin. (1) punctul 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și față de dispozițiile deciziei civile nr. 2743/29.09.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, prin care se recunoaște partenerului social A. S.A. Tulcea calitatea de instituție publică și în această calitate i se acordă o anumită facilitate, ceea ce reprezintă o recunoaștere a calității pe cale judiciară a partenerului social, ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: - să se constate că pentru A. S.A. Tulcea sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară, aceasta fiind instituție publică finanțată din fonduri proprii și din subvenții acordate de Consiliul Județean Tulcea; - să se constate că reclamantul Sindicatul Apă Canal, în calitate de partener social al A. S.A. Tulcea, poate semna legal, un contract colectiv de muncă, care să includă grilele de salarizare prevăzute de Legea nr. 153/2017, referitoare la personalul din instituțiile publice autofinanțate sau care beneficiază de subvenții. - obligarea pârâtelor la cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces în temeiul art. 451 și următoarele din Noul C. proc. civ.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 180/CA din 20 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii exercitate de reclamant și a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2. reclamantul Sindicatul Apă Canal a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru soluționarea fondului, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Senatul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.2. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.3. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Parlamentul României - Camera Deputaților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.4. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru apărările dezvoltate la dosar. 4.

Prin întâmpinarea sa, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția nulității recursului din dublă perspectivă, respectiv a neîncadrării motivelor de recurs în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. și a tardivității motivelor de recurs, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru apărările dezvoltate la dosar. II. Soluția instanței de recurs Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: II.1. Excepția nulității recursului a fost invocată de către intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală din dublă perspectivă, cea a nerespectării termenului de motivare a căii de atac și a neîncadrării criticilor de nelegalitate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, într-un prim considerent, intimata-pârâtă a invocat nulitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., susținând că dacă o parte face recurs înainte de comunicarea hotărârii, hotărârea se socotește comunicată la data depunerii cererii de recurs și în consecință, termenul pentru formularea motivelor de casare pe care se întemeiază cererea de recurs începe să curgă de la această dată. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare." În cauză, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, sentința civilă nr. 180/CA din data de 20 septembrie 2022, atacată cu recursul de față, a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 28.12.2022. Or, recursul a fost declarat de reclamant la data de 21.09.2022 (data înregistrării la Curtea de Apel Constanța), iar motivele de recurs au fost depuse separat la data de 09.01.2023 (data depunerii prin e-mail la Curtea de Apel Constanța). Față de această situație de fapt, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 468 alin. (3) din C. proc. civ., invocate de intimata-pârâtă, ce prevăd următoarele: "Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel." Prezentele dispoziții, deși se referă la calea de atac a apelului, sunt aplicabile și în cazul judecării recursului, față de dispozițiile art. 494 din C. proc. civ., ce reglementează regulile privind judecata recursului, stipulând următoarele: "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs ...". Reiese, așadar, că termenul de recurs este, ca regulă, de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar prin echipolență, considerată excepțională în condițiile art. 468 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea este considerată comunicată la data depunerii cererii de apel/recurs, dacă partea face apel/recurs înainte de comunicarea hotărârii. Această asimilare la care se referă art. 468 alin. (3) C. proc. civ. are însă un efect limitat la cunoașterea dispozițiilor luate prin hotărârea atacată și nu poate fi extinsă la alte efecte pentru care legea nu dispune în mod similar, chiar în situația de echipolență, instanța nu este dispensată de obligația comunicării din oficiu a hotărârii redactate în condițiile art. 426 C. proc. civ., astfel cum este statuat în art. 427 C. proc. civ. Doctrina în materie a apreciat că pentru ca dreptul de motivare a căii de atac să fie unul cu conținut efectiv, atunci când motivarea apelului/recursului se face distinct de declarația de apel/recurs, aceasta se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii, astfel cum este reglementată de art. 427 C. proc. civ.. Prin urmare, în situația de echipolență reglementată prin art. 468 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivarea căii de atac curge un termen distinct (30 zile, pentru apel și 15 zile, pentru recurs) - legal și imperativ, de la comunicarea propriu-zisă a hotărârii primei instanțe. În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, în decizia nr. 512/04.07.2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 468 alin. (3) din C. proc. civ., instanța de control constituțional a reținut următoarele: "(...) comunicarea reprezintă garanția unui proces echitabil și transparent, scopul acesteia fiind acela ca părțile să ia act de conținutul hotărârii și să-și poată formula, dacă este cazul, criticile împotriva acesteia pe calea apelului sau a recursului, după caz." Prin urmare, Curtea Constituțională a reținut că motivarea cererii de apel/recurs poate fi făcută după comunicarea hotărârii, întrucât numai după acest moment partea interesată are cunoștință nu numai de soluție, dar și, în mod efectiv, de considerentele cuprinse în hotărâre. În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care partea interesată să fie pusă să motiveze cererea de apel/recurs fără să cunoască conținutul hotărârii apelate/recurate, ceea ce ar face din calea de atac un instrument juridic cu o eficiență redusă, prin prisma interesului legitim al apelantului/recurentului. Având în vedere că o dispoziție legală nu poate fi analizată în mod singular, separat de ansamblul reglementării din care face parte, Curtea a mai reținut că, în situația în care partea interesată a formulat apel (recurs, în speță) înainte de comunicarea hotărârii judecătorești, dispozițiile art. 468 alin. (3) se coroborează cu cele ale art. 470 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii", deoarece, chiar dacă partea își manifestă nemulțumirea față de hotărârea primei instanțe, declarând apel/recurs înainte de comunicarea acesteia, aceasta nu poate cunoaște temeiurile de fapt și de drept pe care aceasta se sprijină. Așadar, în principiu, în ceea ce privește calea de atac a apelului/recursului, termenul de declarare și de motivare curge de la comunicarea hotărârii. Totuși, legiuitorul a acordat beneficiul depunerii cererii de apel/recurs și anterior comunicării hotărârii, fără ca acest fapt să atragă modificări sub aspectul motivării căii de atac. În consecință, indiferent de momentul exercitării apelului/recursului, anterior sau ulterior comunicării, motivarea acestuia este posibilă în termenul de exercitare a apelului/recursului, socotit de la data comunicării hotărârii. În acest context, deși recurentul-reclamant a înțeles să declare recurs înainte de comunicarea hotărârii, termenul pentru motivarea căii de atac nu a început să curgă de la momentul depunerii declarației căii de atac, ci de la data comunicării hotărârii instanței de fond. Prin urmare, constatând că sentința primei instanțe a fost comunicată reclamantului la 28 decembrie 2022, iar motivele de recurs au fost înaintate la 9 ianuarie 2023, Înalta Curte reține că recursul a fost motivat în termenul legal imperativ prescris pentru efectuarea actului de procedură, astfel încât excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă ANAF din perspectiva nerespectării termenului de motivare a căii de atac este neîntemeiată. II.2. În schimb, este întemeiată excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării criticilor de nelegalitate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidente în cauză dispozițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) același Cod; nerespectarea unei condiții imperative - cerința motivării căii de atac - atrage sancțiunea nulității și exclude cercetarea oricăror alte aspecte. Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.", iar art. 470 alin. (5) din același cod arată că: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii." De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prezăzut de lege, ci este necesar ca respectivele critici de nelegalitate să poată fi circumscrise motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale pretins încălcate, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraodinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Simpla nemulțimire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Examinând recursul declarat în cauză de reclamantul Sindicatul Apă Canal, prin raportare la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care acesta își întemeiază cererea, în raport cu soluția pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Astfel, deși recurentul-reclamant a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs, acesta a reluat aspecte în ce privește fondul cauzei, situația de fapt, așa cum au fost redate în acțiunea introductivă de instanță, fără a se raporta la considerentele sentinței atacate și fără a le combate efectiv. În condițiile arătate, susținerile recurentului-reclamant nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac. În absența unor critici aduse hotărârii primei instanțe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanța superioară neputând proceda la o reevaluare a susținerilor în fapt și în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalității unei hotărâri judecătorești supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului. Întrucât, în speță, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă ANAF, și va constata nul recursul declarat de reclamantul Sindicatul Apă Canal. PENTRU ACESTE MOTIVE,