ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 1737/10.06.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații-pârâți Institutul Național de Statistică, Comisia de Disciplină din Cadrul Institutului Național de Statistică, B. - Președinte al Comisiei de Disciplină din Cadrul Institutului Național de Statistică, C. - membru al Comisiei de disciplină din cadrul Institutului Național de Statistică, D. - membru al Comisiei de disciplină din cadrul Institutului Național de Statistică și E. - Președintele Institutului Național de Statistică, solicitând schimbarea deciziei și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1895 din 22.03.2021 pronunțată în dosarul x/2020 de către Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, cu consecința admiterii acțiunii introductive.

1.2. În cadrul dosarului de revizuire, revizuentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la modelul de împuternicire avocațială care face parte din Statutul profesiei de avocat pentru lipsa elementelor:

"*Semnătura nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. **Semnătura avocatului și aplicarea ștampilei nu sunt necesare în situația în care prezenta împuternicire avocațială este semnată de către client sau reprezentantul acestuia", la dispozițiile art. 453 alin. (1), art. 513 alin. (1) și art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

(i) a admis în parte cererea formulată de către revizuent privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1), art. 509 alin. (1) pct. 11 și art. 513 alin. (1) din C. proc. civ.

(ii) a sesizat Curtea Constituțională a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1), art. 509 alin. (1) pct. 11 și art. 513 alin. (1) din C. proc. civ.

(iii) a respins cererea formulată de revizuent de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor care privesc modelul de împuternicire avocațială ce face parte din Statutul profesiei de avocat pentru lipsa elementelor, ca inadmisibilă;

(iv) a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimații-pârâți Institutul Național de Statistică, Comisia de Disciplină din Cadrul Institutului Național de Statistică, B. - Președinte al Comisiei de Disciplină din Cadrul Institutului Național de Statistică, C. - membru al Comisiei de disciplină din cadrul Institutului Național de Statistică, D. - membru al Comisiei de disciplină din cadrul Institutului Național de Statistică și E. - Președintele Institutului Național de Statistică,ca inadmisibilă.

Revizuentul A. a declarat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor care privesc modelul de împuternicire avocațială ce face parte din Statutul profesiei de avocat, precum și împotriva soluției de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

3.1. În ceea ce privește primul recurs, recurentul-revizuent a arătat, în esență, că modelului de împuternicire avocațială ce face parte din Statutul profesiei de avocat îi lipsesc elemente care să confere minime informații despre persoana care participă la proces, despre cel împuternicit și relația contractuală și de reprezentare dintre părți și care să dea minime garanții de legalitate celui ccare acționează în numele celui reprezentat.

Statutul profesiei de avocat este și trebuie să rămână o reglementare internă a profesiei și nu este opozabilă statului sau cetățenilor care nu au o relație contractuală cu avocații, dar îi au ca adversari în instanță. Un model de împuternicire, cu elemente care să asigure încrederea, opozabilitatea și credibilitatea înscrisului denumit împuternicire trebuie să fie introduse printr-o lege organică, așa cu este C. proc. civ. sau o reglementare de același rang și forță. Actualul format de împuternicire poate ascunde grave nereguli și nu ar trebui să fie considerat valabil în asigurarea reprezentării juridice doar în baza acestuia, neînsoțit măcar de contract semnat de client și mai ales de obligația prezentării sau chiar atașării în copie a acestuia la dosarul cauzei pentru ca partea adversă, mai ales în situația în care partea adversă poate fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.

Actualele informații prezente în cuprinsul împuternicirii avocațiale sunt insuficiente pentru a asigura o participare corectă la procesul civil atât a celui reprezentat, cât și a celui care pretinde că reprezintă pe cineva persoană fizică sau juridică, nepermițând nici identificarea în mod precis a persoanei reprezentate, a actului de voință al reprezentării, prin care își asumă că va fi reprezentat și învestește, în mod asumat și printr-un act de voință neechivoc, să fie reprezentat de avocatul indicat în cuprinsul împuternicirii.

În opinia sa, precizări precum "*Semnătura nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. **Semnătura avocatului și aplicarea ștampilei nu sunt necesare în situația în care prezenta împuternicire avocațială este semnată de către client sau reprezentantul acestuia", nu permit un minim control al existenței în mod real a actului de voință al împuternicirii, cum nu atestă existența unui contract semnat între părți, contract care este un factor legal definitoriu și obligatoriu în relația dintre avocat și clientul său.

În plus, pretinsele cheltuielile de judecată cerute în baza unor chitanțe simple, fără prezentarea unor dovezi de încasare verificabile, credibile și reale (chitanță POS, extrase bancare și ordine de plată etc, respectiv fără a exista în prealabil verificarea existenței unui contract de asistență juridică, reprezintă o situație care păgubește partea adversă.

Aspectele învederate pun în pericol actul de justiție, drepturile și patrimoniul adversarului celui care acționează printr-un avocat care se prezintă în instanță și acționează în baza unei împuternici avocațiale în formatul actual și ridică mari probleme de legalitate, încredere, onestitate.

În egală măsură, recurentul-revizuent apreciază că nu este respectat principiul egalității armelor, dacă una dintre părți se reprezintă singură, iar cealaltă parte este reprezentată de un apărător ales, fără contract, aducându-se astfel atingere dreptului de acces la justiție (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), dreptului la un proces echitabil și la ocrotirea drepturilor și libertăților, precum și a patrimoniului individual.

Disciplina procesuală, precum și nevoia de a asigura un climat de siguranță și corectitudine, impune revizuirea modelului de împuternicire avocațială, constatarea nelegalității și neconstituționalității ca o astfel de reglementare să fie la dispoziția unor entități private, conduse cu scop economic. Formatul de împuternicire avocațială trebuie să fie stabilit printr-o lege organiză, cu text distinct și detaliat în cuprinsul C. proc. civ., lege care trebuie votată în parlament.

În concluzie, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la neconstituționalitatea modelului de împuternicire avocațială ce face parte din Statutul profesiei de avocat emis de Uniunea barourilor din România.

3.2. Recursul declarat de revizuent împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul-revizuent a apreciat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea autorității și puterii de lucru judecat a Deciziei CCR nr. 737/2020, prin care s-a statuat că Hotărârea nr. 1344 din 31 octombrie 2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină sunt neconstituționale, completul de judecată refuzând să aplice această decizie, deși era obligatorie și de imediată aplicare de la momentul publicării în Monitorul Oficial nr. 1189 din 7 decembrie 2020. Judecătorii completului care a pronunțat decizia atacată au refuzat practic să-și îndeplinească obligațiile impuse de funcție, dar mai ales de lege, motivând refuzul de a judeca speța cu nerealul motiv că "legea nu prevede, este neclară sau incompletă", situație care intră în contradicție cu art. 5 alin. (2) din C. proc. civ.

Deși a invocat prin notele scrise depuse la dosar, precum și în timpul ședinței de judecată din data de 19 octombrie 2023, autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat a Deciziei CCR nr. 737 din 8 octombrie 2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1189 din 7 decembrie 2020, cu aplicare directă în prezenta cauză, instanța nu a ținut cont de această solicitare expresă și de faptul că era de fapt o excepție de ordine publică, refuzând judecarea pricinii. De precizat că nici măcar nu a menționat aspectele legate de autoritatea de lucru judecat, în dispozitivul hotărârii.

În opinia sa, hotărârea nr. 2294/2023 din 19.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, hotărârea a cărei revizuire se urmărea și cea înregistrată sub nr. x/2022, pronunțată în recurs în dosarul nr. x/2020 trebuie casate întrucât se bazează pe norme juridice declarate neconstituționale și ieșite din circuitul juridic mult anterior pronunțării hotărârilor, încă din anul 2020. Prin refuzul instanței de a judeca pricina, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ocrotit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și alte drepturi civile recunoscute de Constituția României și convenții internaționale, precum și prevederile art. 47 și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

4.1 Intimatul Institutul Național de Statistică a formulat întâmpinare față de recursul dedus judecății, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire a invocat excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, în principal, iar în subsidiar, excepția nulității recursului.

4.2. Deși legal citate, celelalte părți intimate nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor deduse judecății

II.1. Recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat împotriva soluției referitoare la excepția de neconstituționalitate, pentru nemotivare, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplinește cerința motivării, cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea extraordinară de atac promovată, recurentul A. a expus, în memoriul de recurs, exclusiv critici ce au vizat neconstituționalitatea textelor de lege în raport de care acesta a invocat, în fața Curții de Apel București, excepția de neconstituționalitate a modelului de împuternicire avocațială ce face parte din Statutul profesiei de avocat emis de Uniunea barourilor din România, fără să prezinte și argumente care să vizeze modul în care instanța a analizat și aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Se observă că, prin decizia civilă nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a verificat doar întrunirea condițiilor aferente sesizării Curții Constituționale, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, reținând că, în speță, obiectul excepției de neconstituționalitate l-au vizat dispozițiile din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, acesta fiind un act administrativ cu caracter normativ care nu are natura juridică a unei legi sau a unei ordonanțe a Guvernului. În acest context, constatând că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate poate viza doar o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, instanța de judecată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că memoriul de recurs depus de recurentul-revizuent, vizând soluția din cuprinsul deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate, nu cuprinde, însă, critici care să vizeze argumentele și raționamentele primei instanțe privind condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ce au stat la baza soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Cu alte cuvinte, instanța de control judiciar reține că, în prezenta cauză, nu pot fi decelate veritabile critici de nelegalitate referitoare la aspectele dezlegate efectiv de Curtea de Apel București din perspectiva cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

În practica judiciară, s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 487 C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În raport toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - revizuent A. împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 487 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că va admite excepția nulității și va anula acest recurs, ca nemotivat.

II.2. Recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de revizuire

Având a se pronunța cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției inadmisibilității recursului declarat de recurent, referitor la cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Înalta Curte constată că obiectul dosarului pendinte este reprezentat de recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1737/10.06.2022 pronuțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 11 din Codul procedură de civilă.

Conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Potrivit alin. (5) al aceluiași articol, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, iar conform alin. (2) al aceluiași text normativ: Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.

În lumina prevederilor legal antereferite, Înalta Curte reține că decizia civilă recurată ce a făcut obiectul revizuirii reprezintă o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de cale de atac. Prin urmare, nici împotriva modalității de soluționare a revizuire ce vizează o hotărâre definitivă, nu este deschisă calea formulării unui recurs, în condițiile în calea extraordinară de atac a revizuirii a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 11 din Codul procedură de civilă.

Se observă că, legiuitorul a reglementat posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului dar în situația în care hotărârea atacată s-a dat într-o revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, or, această ipoteză nu este incidentă în prezenta cauză.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar potrivit art. 129 din Constituția României: Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității, invocată de intimatul Institutul Național de Statistică, prin întâmpinare și va respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva soluției din cuprinsul deciziei nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, referitoare la revizuire, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de revizuire.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.